Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 96/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date - 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 96/
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A împotriva sentinței comerciale nr. 2877/26.10.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - - prin lichidator judiciar MANAGEMENT T, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și reținând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 2877/26.10.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arad, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei - SRL și radierea acesteia din registrul comerțului; descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități; notificarea acestei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad. pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență; precum și plata cheltuielilor de procedură avansate de către lichidatorul judiciar Management, în cuantum de 700 lei și a onorariului lichidatorului judiciar în cuantum de 2500 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la data de 28 septembrie 2009, lichidatorul judiciar Management T, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei - SRL, a sesizat judecătorul sindic, în baza art. 20, litera i) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu incidența în cauză a art. 131 din aceeași lege, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitoarei, propunând închiderea procedurii ca urmare a neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare.
Judecătorul sindic a mai constatat că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința comercială nr. 2363/12.10.2007; că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței și că s-a întocmit tabelul definitiv consolidat al creanțelor; că primăria în a cărei rază teritorială își are sediul debitoarea a comunicat că aceasta nu figurează cu bunuri în rolul financiar al comunei; că în averea debitoarei nu există bunuri; că în speță, creditorii nu au avansat sume de bani pentru eventuala continuare a procedurii, deși li s-a transmis de către lichidator notificare în acest sens.
S-a mai reținut că la adunarea generală a creditorilor din 02.10.2009 pe ordinea de zi a figurat închiderea procedurii în cazul neîncasării de sume, și s-a acordat de către judecătorul sindic termen pentru a-și exprima poziția față de sesizarea incidenței în cauză a art. 134 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Judecătorul sindic a constatat de asemenea, că art. 131 corelat cu art. 20, litera i) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței prevede închiderea procedurii în orice stadiu al acesteia, singurele condiții fiind inexistența bunurilor și lipsa unor oferte de avansare de sume de bani de către creditori, astfel că în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței a dispus încheierea procedurii insolvenței și radierea debitorului.
Legiuitorul a prevăzut soluția închiderii procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, în orice stadiu al acesteia, în cazul în care în averea debitorului nu există bunuri ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și creditorii nu avansează sumele corespunzătoare acoperirii acestor cheltuieli administrative, pentru a evita efectuarea de cheltuieli din fondul de lichidare în condițiile în care creditorii, persoanele direct interesate în continuarea procedurii, nu își asumă riscul efectuării unor astfel de cheltuieli, doar creditorilor rămânându-le opțiunea de a analiza șansele de pierdere sau câștig.
Judecătorul sindic a apreciat că potrivit art. 20. aliniatul 1), litera i) din Legea nr. 85/2006, practicianul în insolvență trebuie să sesizeze de urgență judecătorul sindic în cazul în care constată că nu există bunuri în averea debitorului, iar Legea nr. 85/2006, prin mai multe articole, prevede că practicianul în insolvență va fi retribuit, pentru activitatea depusă, ca și regulă din averea debitorului și cu titlu de excepție din fondul de lichidare.
Din corelarea acestor articole, judecătorul sindic a dedus că fondul de lichidare este destinat doar pentru acoperirea cheltuielilor procedurii anterior stadiului în care practicianul în insolvență ajunge la concluzia că în averea debitorului nu există fonduri pentru continuarea acesteia, iar din acest stadiu procedura poate continua doar cu susținerea materială a creditorilor.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței atacate, în sensul de a se dispune lichidatorului judiciar formularea unei plângeri penale în temeiul art. 147 din Legea 85/2006 și a unei acțiuni de antrenare a răspunderii materiale a fostului administrator, conform art. 138 din Legea 85/2006.
S-a mai solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare, continuarea procedurii deschise și obligarea lichidatorului să procedeze la convocarea Comitetului Adunării creditorilor debitoarei falite, în vederea supunerii la vot a oportunității formulării unei cereri de atragere la răspundere a administratorului societății care se face culpabil de starea de insolvență, precum și oportunitatea formulării unei plângeri penale; iar în subsidiar, solicită desființarea sentinței recurate, motivat de faptul că potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe pentru îndeplinirea scopului propus al legii. Dacă contrar acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii, potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, recurenta apreciază că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a procedurii, cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se în imposibilitatea realizării scopului declarat al legii enunțat în art. 2 din Legea 85/2006.
Se consideră că faptul că nu s-au primit actele societății nu poate duce la concluzia că nu sunt bunuri și că nimănui nu-i incumbă responsabilitatea pentru ajungerea societății în faliment, recurenta afirmând că nu s-au făcut cercetări la OCPI privind eventualele bunuri înscrise în cartea funciară, la Arhiva Electronică de Gajuri Mobiliare, la bănci pentru eventualele conturi bancare. Se mai arată că potrivit doctrinei, răspunderea administratorului pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al societății, astfel că lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, și de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății, atragerea răspunderii având eficiență doar înainte de închiderea procedurii.
De asemenea, s-a menționat că potrivit art. 5 din Legea nr. 85/2006 "Organele care aplică procedura sunt: judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul.
(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni".
Conform art. 4 din Legea 85/2006: "În lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic".
Se mai invocă faptul că în derularea procedurii de lichidare judiciară nu a fost desemnat administratorul special de către adunarea generală a acționarilor care să poată primi raportul final și situațiile financiare finale ale procedurii; că același raport final și bilanțul de închidere trebuiau să fie comunicate creditorilor, judecătorul sindic având obligația convocării adunării creditorilor în termen de 30 de zile de la afișarea raportului final (art. 129) pentru a da posibilitatea acestora de a formula obiecții la raport, neîndeplinirea acestei obligații fiind un motiv de casare a hotărârii de închidere a procedurii, conform doctrinei. Consideră că dacă ar fi fost convocată adunarea generală a creditorilor societății, în cadrul acesteia avea posibilitatea invocării motivelor care stau la baza opunerii recurentei la închiderea procedurii, motiv pentru care face aceste precizări în calea de atac.
În drept, recurenta a invocat art. 2, 5, 18, 131, 138, 147 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 9 și 304 Cod procedură civilă.
Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență.
Susținerea creditoarei recurente A că lichidatorul judiciar, conform art. 59 din Legea nr. 85/2006, trebuie să întocmească raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvența debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le este imputabilă, este întemeiată, însă acest raport se regăsește la dosarul cauzei, fiind întocmit de lichidatorul judiciar în conformitate cu prevederile legale.
În aceste condiții, așa cum corect a considerat prima instanță, închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 se poate dispune oricând, nefiind condiționată de vreun act sau moment anume în cadrul procedurii insolvenței, nepunându-se problema desemnarea administratorului special, care este o prerogativă exclusivă a Adunării Generale a Asociaților, potrivit art. 18 alin. 1 din legea 85/2006.
Acesta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, fapt care rezultă și din motivarea judecătorului sindic și din acest motiv, nu se punea problema convocării adunării generale a creditorilor în termenul fixat de art. 129 al. 1 din Legea nr. 85/2006 și nici a comunicării cu creditorii a raportului final, dat fiind că nu erau aplicabile în cauză prevederile art. 129 din Legea insolvenței.
Potrivit art. 129 alin. 1 din Legea 85/2006: "(1) După ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor și debitorului și vor fi afișate la ușa tribunalului. Judecătorul-sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final. Creditorii pot formula obiecții la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării."
Astfel, Curtea reține că susținerile recurentei cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 129 din Legea 85/2006 nu sunt întemeiate, întrucât acest text de lege reglementează închiderea procedurii insolvenței și întocmirea unui raport final după ce bunurile din averea debitoarei au fost lichidate, dar în speță judecătorul sindic a închis procedura la propunerea lichidatorului, în baza art. 131 din Legea 85/206, motivat de faptul că nu au fost găsite bunuri în averea debitoarei și nici un creditor, inclusiv AVAS, nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii. Acest articol prevede închiderea procedurii în acest stadiu fără a condiționa, așa cum face art. 129 alin. 1, acest fapt de convocarea adunării creditorilor în termen de 30 de zile și întocmirea unui raport final, Curtea considerând că acest motiv de recurs este străin de natura pricinii.
Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei.
În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie). Lichidatorul judiciar nu poate fi obligat să formuleze o asemenea acțiune, dacă el consideră că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune antrenarea răspunderii membrilor de conducere sau de supraveghere din cadrul debitoarei aflate în procedura insolvenței.
Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței comerciale 2877/26.10.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 ianuarie 2010.
Presedinte, Judecător, Judecător
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./18.02.2010
Tehn. / 4 ex./18.02.2010
Instanța de fond - Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu