Radiere sediu social expirat, secundar. Decizia 1009/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1056/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1009
Ședința publică de la 24 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Diana Manole
JUDECĂTOR 2: Roxana Popa
JUDECĂTOR 3: Eugenia Alina
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 3839 din data de 09.03.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - SRL și OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul legal stabilit, precum și faptul că prin cererea de recurs s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA:
Asupra recursului de față, deliberând, constată:
Prin sentința comercială nr. 3839/09.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta și Oficiul Registrului Comerțului
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a arătat că prin cererea înregistrată la data de 26.01.2009, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta și Oficiul Registrului Comerțului I, radierea sediului social al societății pârâte din registrul comerțului de la adresa din com. Șos. B - T, nr. 17 B, etaj 1, camera 8. Cererea a fost motivată în sensul că reclamanta a deținut cu chirie spațiul menționat în baza contractului de locațiune a bunului imobil din data de 12.10.2006, potrivit art. 14 din contract a subînchiriat bunul, sublocațiunea a încetat la data de 14.10.2007, iar pârâta nu a achitat chiria. În drept au fost invocate prevederile art. 25 din Legea nr. 26/1990.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 26/1990 republicată, orice persoană fizică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări sau printr-o mențiune în registrul comerțului are dreptul să ceară radierea înregistrării păgubitoare dacă printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă au fost desființate sau modificate actele care au stat la baza înregistrării a cărei radiere se solicită.
De asemenea, s-a arătat că, potrivit deciziei nr. X/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie conform art. 329 alin. 3.pr.civ. pentru a putea fi exercitată acțiunea în radiere reglementată de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 26/1990 este necesar a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: - să existe o hotărâre judecătorească anterioară irevocabilă, prin care să fi fost desființate sau modificate actele care au stat la baza înregistrării a cărei radiere se cere; - să nu se fi dispus prin acea hotărâre efectuarea de mențiuni în registrul comerțului privind desființarea sau modificarea actului care a stat la baza înregistrării; -persoana interesată să facă dovada că i s-a cauzat un prejudiciu prin înregistrarea a cărei radiere solicită. Prin această decizie s-a precizat că procedura instituită de art. 25 din Legea nr. 26/1990 are caracter necontencios, iar instanța investită cu o astfel de acțiune verifică în mod formal dacă sunt îndeplinite cele 3 condiții, neputându-se dispune și cu privire la existența și valabilitatea titlului sau a raporturilor juridice dintre părți.
Întrucât reclamanta nu a făcut dovada existenței unei hotărâri anterioare irevocabile, prin care să fi fost desființate sau modificate actele ce au stat la baza înregistrării a cărei radiere se solicită, s-a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 25 din Legea nr. 26/1990 republicată și modificată prin Legea nr. 348/2001 privind registrul comerțului.
S-a mai arătat că, din evidențele registrului comerțului rezultă că pârâta figurează ca având sediul expirat, de unde rezultă că nu este îndeplinită nici condiția referitoare la persoana interesată să ceară radierea.
Față de aceste considerente, tribunalul a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Împotriva sentinței comerciale nr. 3839/09.03.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a declarat recurs recurenta reclamantă Aceasta a susținut că au fost interpretate eronat atât norma juridică aplicată în speță, cât și decizia nr. X/20.03.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În cauză, raporturile de subînchiriere dintre și au încetat prin ajungerea la termen, nu există o cale juridică prin care să se poată obține desființarea acestuia, el fiind deja desființat de drept. Decizia în interesul legii precizează că pentru a se intenta o acțiune în radiere trebuie obținută o hotărâre definitivă și irevocabilă de desființare și nu o hotărâre definitivă și irevocabilă de constatare a existenței sau inexistenței unui drept.
Recurenta a subliniat că are interes în formularea acestei acțiuni, deoarece, de la data încetării raporturilor de sublocațiune, nu mai încasează de la pârâtă contravaloarea serviciilor de subînchiriere și totodată are nevoie de folosința spațiului respectiv.
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs expuse și care vizează prevederile art. 304 pct. 9.pr.civ. se constată că nu este fondat.
Prima instanță a interpretat în mod corect dispozițiile legale ale art. 25 alin. 1 din Legea nr. 26/1990, considerând că radierea unei mențiuni din registrul comerțului se poate dispune numai în condițiile expres prevăzute de acest text de lege, respectiv în situația existenței unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care să se dispus cu privire la desființarea sau modificarea actului care a stat la baza mențiunii a cărei radiere se cere. În același sens au fost interpretate aceste dispoziții legale și de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia pronunțată în interesul legii nr. X/2006, care este obligatorie în ceea ce privește interpretarea textului de lege de către instanțele de judecată.
Nu este întemeiată susținerea recurentei în sensul că textul de lege nu se referă și la situația promovării unei acțiuni în constatarea existenței sau inexistenței unui drept, cum ar fi, în cazul de față, acțiunea în constatarea inexistenței dreptului de folosință al intimatei decurgând din contractului de sublocațiune.
generali ai art. 25 din Legea nr. 26/1990 respectiv cerința existenței unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care să se fi dispus cu privire la desființarea sau modificarea actelor care au stat la baza înregistrării a cărei radiere se cere, includ și ipoteza unei acțiuni în constatarea inexistenței unui drept, ca urmare a încetării unor raporturi juridice, termenul "desființare" incluzând și o asemenea situație.
De altfel, față de faptul că, potrivit adresei de furnizare de informații nr. -/19.11.2007 emisă de, în registrul comerțului s-a consemnat că sediul este expirat, se constată că nu este întemeiat nici motivul de recurs ce privește existența interesului recurentei reclamante de a formula prezenta acțiune având ca obiect radierea sediului social din registrul comerțului.
Față de aceste considerente, se apreciază că recursul nu este fondat, astfel că, în baza art. 312 alin. 1.pr.civ. va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 3839 din data de 09.03.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - SRL și OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 24.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./2 ex/ 24.07.2009
Președinte:Diana ManoleJudecători:Diana Manole, Roxana Popa, Eugenia Alina