Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1.700/2009

Ședința publică de la 14 Mai 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Lucia Brehar

JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur

JUDECĂTOR 3: Delia Marusciac

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de către recurentul împotriva încheierii nr. 572 din 26.02.2009 pronunțată în dosarul nr.5304/2009 al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița -N, în contradictoriu cu intimata SC 97 SA.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 19.5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.

Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA:

Prin încheierea nr. 573 din 26 februarie 2009 judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița N, s-a admis cererea de înregistrare formulată de către petenta 97 B și s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la persoanele împuternicite, cu datele cuprinse în cererea de înregistrare precum și a hotărârii consiliului de administrație a petentei din data de 13 februarie 2009. În același timp, s-a dispus publicarea în Monitorul Oficial, partea a IV-a a actului modificator, respectiv hotărârii consiliului de administrație a petentei din data de 13 februarie 2009.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de înscriere de mențiuni nr. 5304/2009, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, recurentul arată că are calitatea de acționar al petentei, cu o cotă de 33,33 % de participare la capitalul social.

A arătat recurentul că organul de conducere al petentei, respectiv consiliul de administrație, și-a depășit competențele atunci când a luat act de rezilierea contractului încheiat cu AUDIT-CONT B, întrucât competența de modificare a raporturilor societății comerciale cu auditorul intern aparține adunării generale a acționarilor, așa cum prev. art. 111 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 și nu consiliului de administrație.

A mai arătat recurentul că nici în actul constitutiv al societății comerciale nu sunt prevăzute atribuiții în acest sens în sarcina consiliului de administrație, ci doar a adunării generale.

Reclamanta 97 B, deși legal citată, nu a depus întâmpinare.

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente.

Prin hotărârea consiliului de administrație a intimatei din data de 13 februarie 2009 s-a supus dezbaterii ordinea de zi referitoare și la informarea consiliului de administrație despre rezilierea începând cu data de 7 martie 2008 contractului de prestări servicii încheiat de către intimată la data de 5 martie 2008 cu AUDIT-CONT

În copia extras depusă la dosar ( 5) a hotărârii consiliului de administrație din data de 13 februarie 2009, se menționează că se ia act de rezilierea contractului încheiat la data de 15 martie 2008 cu AUDIT-CONT B, începând cu data de 7 martie 2008.

De asemenea, a fost împuternicit dl. Onul pentru a face mențiunile corespunzătoare la registrul comerțului, în sensul radierii AUDIT-CONT din calitatea de auditor intern al intimatei începând cu data de 7 martie 2008.

Potrivit art. 111 alin. 2 lit.1din Legea nr. 31/1990, in cazul societăților ale caror situații financiare sunt auditate, adunarea generală a acționarilor are în competență sa numeasca sau să demita auditorul financiar și să fixeze durata minima a contractului de audit financiar.

O dispoziție similară există în art. 12 lit. a din actul constitutiv al intimatei, unde se arată că adunările generale ordinare ale acționarilor numesc auditorul financiar și fixează durata minimă a contractului de audit financiar și, de asemenea, revocă auditorul financiar. ( 14)

Atribuțiile consiliului de administrație a unei societăți comerciale care are obligația de a organiza auditul intern sunt cele prev. la art. 142 din Legea nr. 31/1990, iar din lectura acestora se poate constata că nu există atribuții ale consiliului de administrație în privința numirii sau revocării auditorului financiar intern.

Potrivit art. 142, consiliul de administrație are următoarele atribuții:

" (1) Consiliul de adminisțratie este însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor necesare și utile pentru realizarea obiectului de activitate al societății,cu excepția celor rezervate de lege pentru adunarea generală a acționarilor.

(2) Consiliul de administrație are urmatoarele competențe de bază, care nu pot fi delegate directorilor:

a) stabilirea direcțiilor principale de activitate și de dezvoltare ale societății;

b) stabilirea politicilor contabile și a sistemului de control financiar, precum și aprobarea planificării financiare;

c) numirea și revocarea directorilor și stabilirea remunerației lor;

d) supravegherea activitatii directorilor;

e) pregatirea raportului anual, organizarea adunării generale a acționarilor și implementarea hotărârilor acesteia;

f) introducerea cererii pentru deschiderea procedurii insolvenței societății, potrivit <LLNK 12006 85 10 201 0 17>Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței."

De asemenea, în actul constitutiv al intimatei, în art. 17 pct. 3, sunt enumerate competențele și îndatoririle consiliului de administrație al acestei societăți comerciale ( 17), iar în cuprinsul acestora nu se regăsesc atribuții referitoare la numirea sau revocarea auditorului financiar intern.

Controlul de legalitate al judecătorului delegat la registrul comerțului se limitează la verificarea respectării dispozițiilor legale în privința actelor sau faptelor ce se solicită a fi înregistrate în registrul comerțului.

Într-adevăr, competența judecătorului delegat de a verifica legalitatea înscrisurilor ce îi sunt prezentate pentru a fi înregistrate în registrul comerțului este limitată.

Cu toate acestea, se include în limitele menționate anterior obligația judecătorului delegat de a verifica dacă actul ce se solicită a fi înscris în registrul comerțului provine de la o entitate aparținând unei societăți comerciale și care estecompetentăal emite.

Astfel, potrivit art. 161 al.1 din NORMELOR METODOLOGICE din 10 octombrie 2008, privind modul de ținere a registrelor comerțului, de efectuare a înregistrărilor și de eliberare a informațiilor, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 704 din 16 octombrie 2008, cererea de înregistrare a schimbării membrilor organelor de administrare și/sau de conducere și de control ori a reprezentanților persoanelor juridice care îndeplinesc această calitate și/sau de modificare a duratei mandatului lor va fi însoțită de, printre alte acte și de hotărârea/decizia organuluicompetental persoanei juridice, în original.

S-a relevat anterior că manifestarea de voință a consiliului de administrație în sensul încetării raportului contractual cu auditorul financiar intern s-a realizat cu depășirea competențelor acestui organ de conducere al societății comerciale intimate.

Devin astfel incidente dispozițiile art. 335.pr.civ. deoarece cererea formulată de înscriere a mențiunilor, prin însăși cuprinsul ei, prezintă un caracter contencios, întrucât solicită indirect judecătorului delegat să constate că intră în atribuțiile consiliului de administrație și cea de încetare a raportului contractual cu auditorul financiar intern, în condițiile în care normele legale menționate anterior, respectiv Legea nr. 31/1990 precum și actul constitutiv al societății comerciale prevăd contrariul.

În situația menționată la art. 335, cererea necontencioasă întemeiată inițial pe dispozițiile art. 331.pr.civ. de înscriere a unor mențiuni în registrul comerțului, se transformă într-una contencioasă depășind competența de soluționare a judecătorului delegat, soluția legală ce ar fi putut fi pronunțată de către acesta fiind cea prev. de art. 355.pr.civ. respectiv de respingere a cererii.

În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9.pr.civ. văzând și dispozițiile art. 335.pr.civ. se va admite recursul formulat și se va modifica încheierea nr. 572/26.02.2009 în sensul că se va respinge cererea de menționare în registrul comerțului a hotărârii consiliului de administrație a 97 B din 13.02.2009 și se ca înlătură obligația de publicare a hotărârii consiliului de administrație în monitorul Oficial al României, partea a IV-

Instanța de recurs a dispus păstrare mențiunii privind înregistrarea persoanelor împuternicite, deoarece criticile recurentului au privit doar înregistrarea mențiunilor referitoare la hotărârea consiliului de administrație din 13 februarie 2009 referitoare la rezilierea contractului cu auditorul financiar intern. Practic, recurentul nu a investit instanța de recurs și cu vreo critică de nelegalitate a înscrierii mențiunilor referitoare la persoanele împuternicite, pentru ca instanța în recurs să analizeze legalitatea hotărârii atacate și sub acest aspect.

În final, se va dispune efectuarea mențiunilor corespunzătoare în registrul comerțului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul împotriva încheierii nr. 572 din 26 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr. 5.304/2009 al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița -N, pe care o modifică în sensul că:

Respinge cererea de menționare în Registrul Comerțului a hotărârii consiliului de administrație a 97 B din data de 13 februarie 2009.

Înlătură obligația de publicare a hotărârii în Monitorul Oficial al României, partea a IV-

Menține soluția în privința mențiunii privind înregistrarea persoanelor împuternicite.

Dispune efectuarea mențiunilor corespunzătoare în Registrul Comerțului.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - - - -

Red.

Dact./3 ex./05.06.2009.

Jud.delegat.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Către

OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI

DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA -

Loc. B,-, jud. B-

Vă comunicăm alăturat Decizia civilă nr. 1700/14 mai 2009 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CLUJ, având ca obiect recursul declarat de către recurentul împotriva încheierii nr. 572 din 26.02.2009 pronunțată în dosarul nr.5304/2009 al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița -N, în contradictoriu cu intimata SC 97 SA.

C-N, 9 iunie 2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Președinte:Lucia Brehar
Judecători:Lucia Brehar, Liviu Ungur, Delia Marusciac

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj