Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1062/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 1376/2008

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.1062

Ședința publică de la 20.10.2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu

JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu

JUDECĂTOR 3: Maria Speranța

Grefier

*************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, în contradictoriu cu intimatele SC COMPANIA SRL și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI - prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva încheierii nr.48547/20.06.2008, pronunțată de judecătorul delegat la.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții lipsa părților, precum și faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform disp.art. 242 pct.2 civ.

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA,

Prin încheierea judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI nr.48547/20.06.2008, pronunțată în baza cererii de radiere nr.-/15.05.2008, a fost admisă cererea formulată de OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, (denumită în continuare ) și s-a dispus, în consecință înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunii de radiere a SC COMPANIA SRL.

Pentru a pronunța această încheiere, judecătorul delegat a reținut că societatea pârâtă nu a efectuat formalitățile privind preschimbarea certificatului de înmatriculare și cel de înregistrare fiscală, astfel încât potrivit art. 31 alin. 5 din Legea nr.359/2004, s-a dispus radierea acesteia din Registrul Comerțului.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI -Secția a Va Comercială.

În motivarea recursului se arată că întrucât societatea cu privire la care s-a dispus radierea din Registrul Comerțului figurează în evidențele Sector 4 cu debite neachitate la bugetul general consolidat al statului, în cuantum de 2586 RON iar radierea sa din Registrul Comerțului duce la imposibilitatea recuperării debitelor și la prejudicierea bugetului statului, se impune admiterea recursului și respingerea cererii de radiere.

Analizând motivul de recurs invocat de recurentă și probele administrate în cauză, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Recurenta susține în recursul său că societatea pârâtă are datorii la bugetul de stat, iar față de acestea, radierea dispusă de judecătorul delegat la s-a făcut cu încălcarea legii.

Curtea constată însă că recurenta nu face dovada cu înscrisuri conform art. 305 din pr. civ. a susținerilor sale privind datoriile societății, simpla afirmație a sa în sensul că intimata-pârâtă datorează o sumă de bani la bugetul statului, nedovedită, neputând produce nici o consecință juridică.

Or, având în vedere dispozițiile art. 1169 din civ. potrivit cărora "C ca face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească " precum și dispozițiile art. 129 alin. 1 teza a doua din pr. civ. potrivit cărora " Ele (părțile-) au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. 1, precum și să-și probeze pretențiile și apărările.", aplicabile și în faza de judecată a recursului, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 1 din pr. civ. va respinge recursul ca nefondat.

Pe de altă parte radierea societății s-a efectuat în baza următoarelor dispoziții legale: - art. 26 din Legea nr. 359/2004 ( potrivit căruia: " Până la data de 30 decembrie 2004, persoanele juridice prevăzute la art. 2 care, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, nu au preschimbat certificatul de înmatriculare și cel de înregistrare fiscală au obligația de a solicita la oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunalul din județul în a cărui rază au sediul social principal sau secundar preschimbarea acestora cu noul certificat de înregistrare conținând codul unic de înregistrare."; art. 30, potrivit căruia: " (1) Neefectuarea preschimbării certificatului de înmatriculare și a celui de înregistrare fiscală cu noul certificat de înregistrare conținând codul unic de înregistrare, până la termenul prevăzut la art. 26, atrage dizolvarea de drept a persoanelor juridice prevăzute la art. 2. (2) Constatarea dizolvării de drept se face prin încheierea judecătorului delegat, pronunțată la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului. - (5) Dacă în termenul prevăzut la alin. (3) judecătorul delegat nu a fost sesizat cu nici o cerere de numire a lichidatorului în condițiile alin. (3) și (4), persoana juridică se radiază din oficiu din registrul comerțului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunțată la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului.(6) Încheierea de radiere se înregistrează în registrul comerțului, se comunică și se publică potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (3)."

Având în vedere dispozițiile legale evocate, Curtea apreciază că recurenta trebuia să facă și dovada dizolvării prealabile a societății, mai ales că aceasta avea posibilitatea ca în termen de 1 an de la data dizolvării să numească lichidator la Registrul Comerțului pentru efectuarea lichidării în vederea recuperării pretinselor datorii.

Or, în lipsa oricărei dovezi privind dizolvarea prealabilă radierii, a termenului prevăzut pentru numirea lichidatorului la Registrul Comerțului, privind pretinsele datorii pe care societatea radiată le-ar avea față de recurentă, recursul acesteia apare ca nefondat, astfel că va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, în contradictoriu cu intimatele SC COMPANIA SRL și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI - prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva încheierii nr.48547/20.06.2008, pronunțată de judecătorul delegat la.

Irevocabilă.

Pronunțată azi, 20.10.2008, în ședință publică.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

Ex.2

28.10.2008

Președinte:Elisabeta Roșu
Judecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu, Maria Speranța

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1062/2008. Curtea de Apel Bucuresti