Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 12/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Comercială de Contencios
Administrativ și Fiscal
Dosar nr. - -
DECIZIA NR.12/C/2010 -
Camera de Consiliu din 4 februarie 2010
PREȘEDINTE: Marinecu Simona JUDECĂTOR 2: Sotoc Daniela
JUDECĂTOR 3: Filimon Marcela
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului în comercial formulat de recurentaDirecția Generală a Finanțelor Publice Scu sediul în S M, Romană, nr. 3-5, județul S M, în contradictoriu cu intimații- SRLcu sediul în S M,-, județul S M șiOficiul Registrului Comerțului de pe Lângă Tribunalul Satu Marecu sediul în S M,-, județul S M, împotriva Încheierii nr.5543/15.09.2009, pronunțată de judecătorul delegat de la ORC S M, având ca obiect recurs împotriva încheierii judecătorului delegat de la ORC.
La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu intimata - SRL, întrucât s-a întors la dosar citația cu mențiunea destinatar mutat, iar noul proprietar nu permite afișarea.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform art.242 Cod procedură civilă, după care:
Instanțaîn baza actelor depuse la dosar constată că procedura în cauză este îndeplinită cu intimata - SRL, aceasta fiind citată la adresa indicată în cauză.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului în comercial d e față, constată următoarele:
Prin Încheierea nr.5543/15.09.2009, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Marea admis cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului, a dispus radierea din Registrul Comerțului a persoanelor juridice, înregistrate în Registrul Comerțului cu datele de identificare înscrise în Lista anexată la cerere, de la poziția 1 la poziția nr.50 și a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale, în condițiile prevăzute de art.237 alin.9 din Legea nr.31/1990.
Împotriva acestei încheieri, în termenul legal a formulat recurs recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice S M, solicitând admiterea acestei căi de atac, casarea încheierii recurate - poziția 19 privind, rejudecarea cauzei și, în consecință, respingerea cererii formulate de
În motivarea recursului, recurenta a arătat că prin încheierea atacată, judecătorul delegat a admis în mod prematur cererea formulată de către ONRC privind radierea debitoarei
De asemenea a precizat că la data de 05.03.2009 a solicitat Tribunalului Satu Mare deschiderea procedurii insolvenței față de societatea debitoare - SRL, care înregistra debite restante la bugetul de stat în cuantum total de 8.875 lei, la care s-a mai adăugat la data de 21.02.2009, accesorii neinstituite în cuantum total de 8.338 lei.
Recurenta a menționat că prin sentința comercială nr.646/F/21.05.2009, pronunțată în dosarul nr-, judecătorul sindic a luat act de solicitarea sa de renunțare la cererea de deschidere a procedurii insolvenței, având în vedere faptul că cuantumul creanței ce a făcut obiectul acesteia, era sub valoarea prag de 10.000 RON, prevăzută de Legea nr.85/2006.
Recurenta a arătat că în condițiile în care a fost lipsită de posibilitatea de a solicita numirea unui lichidator potrivit dispozițiilor Legii nr.31/1990, iar propunerea numirii administratorului/lichidatorului judiciar formulată în dosar nr- potrivit dispozițiilor Legii nr.85/2006 actualizată, nu a fost soluționată, se află în prezența unei situații paradoxale în care debitoarea - SRL, conștientă că datorează bugetului de stat sume importante de bani constând în obligații fiscale neonorate, a acționat pe de o parte vehement în sensul negării stării de insolvență și a stat în pasivitate pe de altă parte acceptând radierea din Registrul Comerțului cu exonerarea sa de la plata obligațiilor fiscale.
În drept a invocat articolul 6 din Legea 26/1990, art. 1 alin. 2, lit. e din Legea 85/2006.
Nu s-a formulat întâmpinare de către intimați.
Examinând încheierea atacată, raportat la motivele de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța reține că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
În Monitorul Oficial nr.6335/11.11.2008, partea a IV-a a fost publicată, de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu -M, în temeiul art. 237 al.4 din Legea nr.31/1990, lista societăților comerciale dizolvate potrivit art. 237 al.1 lit. b din același act normativ, listă în care la poziția nr.19 apare și, dizolvată în baza sentinței nr.967/LC/29.09.2008.
Potrivit art. 237 al.8 din Legea nr.31/1990 "dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat, in condițiile alin. (7), cu nici o cerere de numire a lichidatorului in termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. (7), persoana juridică se radiază din oficiu din registrul comerțului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunțată la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului, cu citarea părților, conform dreptului comun."
Cum în cauză nu s-a solicitat numirea unui lichidator,în condițiile al. 7 al aceluiași articol, în mod corect judecătorul delegat a dispus radierea din oficiu societății comerciale.
Susținerea recurentei potrivit căreia ar fi fost lipsită de posibilitatea de a solicita numirea unui lichidator nu poate fi primită atâta timp cât dizolvarea societății a fost publicată, așa cum s-a arătat mai sus în Monitorul Oficial și ar fi putut formula cerere de numire a unui lichidator în intervalul cuprins între data publicării, 11.11.2008 și data la care s-a dispus radierea din oficiu, 15.09.2009.
Pentru aceste considerente, constatându-se nefondate motivele de recurs invocate în cauză, se va dispune respingerea ca nefondat a recursului și menținerea în totalitate a încheierii recurate.
Instanța nu va acorda cheltuieli de judecată, deoarece părțile nu au solicitat acordarea lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respingeca nefondat recursul declarat de recurentaDirecția Generală a Finanțelor Publice Scu sediul în S M, Romană, nr. 3-5, județul S M, în contradictoriu cu intimații- SRLcu sediul în S M,-, județul S M șiOficiul Registrului Comerțului de pe Lângă Tribunalul Satu Marecu sediul în S M,-, județul S M, împotriva Încheierii nr.5543/15.09.2009, pronunțată de judecătorul delegat de la ORC S M, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Dată în cameră de consiliu și pronunțată în ședință publică azi, 04.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
Red.dec.
Judec.fond.
Tehnored./17.02.2010/5 ex.
Emis 3 comunicări - predate la expediție
1.recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice S cu sediul în S M, Romană, nr. 3-5, județul S
2. intimat - SRL cu sediul în S M,-, județul S M
3.intimat Oficiul Registrului Comerțului de pe Lângă Tribunalul Satu Mare cu sediul în S M,-, județul S M,
Președinte:Marinecu SimonaJudecători:Marinecu Simona, Sotoc Daniela, Filimon Marcela