Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1248/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 1592/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.1248
Ședința publică de la 19.10.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 3: Iulica
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, în contradictoriu cu intimatele SC TRANS SRL și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI - prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GIURGIU, împotriva încheierii nr.1825/11.06.2009, pronunțată de judecătorul delegat la.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții lipsa părților și faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform disp.art. 242 pct.2 civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față:
Prin încheierea nr.1825/11.06.2009 judecătorul delegat la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Giurgiua admis cererea formulată de OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRUL COMERȚULUI și a dispus radierea din registrul comerțului a SC TRANS SRL și înregistrarea mențiunii având ca obiect radierea, precum și efectuarea publicității legale, în condițiile articolului 237 alineat 9 din Legea nr.31/1990.
A respins ca tardiv formulată cererea G de numire a unui lichidator.
În motivare s-a reținut că cererea formulată de către G, de numire a unui lichidator pentru SC TRANS SRL, a fost înregistrată sub nr. 10161/10.06.200, iar sentința comercială nr. 1597 din 30.11.2006 a Tribunalului Giurgiu, definitivă și irevocabilă, de dizolvare a SC TRANS SRL, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea a IV a, nr. 581/19.02.2007.
Așa fiind, cererea G a fost formulată după expirarea termenului legal prevăzut de articolul 237 alineat 7 din Legea nr.31/1990, fiind îndeplinite condițiile legale pentru radierea societății din registrul comerțului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta G, recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială sub nr- din 3.07.2009.
În motivarea recursului recurenta a susținut că a luat cunoștință de faptul că SC TRANS SRL urmează a fi radiată prin adresa nr. 15286 din 27.05.2009 a judecătorului delegat la. de pe lângă Tribunalul Giurgiu și că a formulat cerere de numire a unui lichidator pentru faptul că societatea este debitoare la bugetul de stat cu suma de 10.147 lei, iar radierea sa conduce la imposibilitatea recuperării creanței, Cererea a fost înregistrată sub nr. 1631 din 10.06.2009 și nr. 10161/11.06.2009.
Recursul nu este motivat în drept.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului, constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Societatea intimată, TRANS SRL, a fost dizolvată prin sentința comercială nr. 1597 din 30.11.2006 a Tribunalului Giurgiu, hotărâre rămasă irevocabilă și publicată în Monitorul Oficial al României partea a IV a nr. 581/19.02.2007.
Potrivit dispozițiilor articolului 237 alineat 7 din Legea nr.31/1990, "Dacă în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare nu se procedează la numirea lichidatorului, judecătorul delegat, la cererea oricărei persoane interesate, numește un lichidator de pe lista practicienilor în reorganizare și lichidare -.
În conformitate cu dispozițiile articolului 237 alineat 8 din Legea nr.31/1990, "Dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat în condițiile alineatului 7, cu nici o cerere de numire a lichidatorului în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut de alineat 7, persoana juridică se radiază din oficiu din registrul comerțului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunțată la cererea, cu citarea părților conform dreptului comun".
Așa fiind, cum recurenta nu a formulat cererea de numire a lichidatorului pentru societatea comercială debitoare în termenul defipt de lege, în mod legal și temeinic, judecătorul delegat a făcut aplicarea dispozițiilor articolului 237 alineatele 7,8 din Legea nr.31/1990 și a respins ca tardivă cererea G dispunând radierea persoanelor juridice dizolvate.
Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile articolului 60 din Legea nr.31/1990, articolului 237 alineatele 7,8 din Legea nr. 31/1990 modificată, articolului 312 alineat 1 Cod procedură civilă, respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, în contradictoriu cu intimatele SC TRANS SRL și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI - prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GIURGIU, împotriva încheierii nr.1825/11.06.2009, pronunțată de judecătorul delegat la.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 19.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
21.10.2009
OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GIURGIU
Judecător delegat:
Președinte:Maria Speranța CorneaJudecători:Maria Speranța Cornea, Elisabeta Roșu, Iulica