Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 146/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 2517/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 146

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Carmen Mihaela Negulescu

JUDECĂTOR 2: Eugenia Voicheci

JUDECĂTOR 3: Adriana

GREFIER

******************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 împotriva încheierii nr.77023/01.10.2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL și intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură la data de 18 ianuarie 2010, intimata a depus întâmpinare.

Curtea din oficiu invocă excepția tardivității declarării recursului și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 pct.2 Cod procedură civilă reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față;

Prin încheierea nr.77023/01.10.2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucureștia fost admisă cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București și s-a dispus radierea din Registrul Comerțului a SC SRL, dispunându-se și înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunii radierii, precum și comunicarea încheierii și efectuarea publicității legale, în condițiile articolului 237 alin. 9 din Legea nr. 31/1990.

Pentru a pronunța această soluție, judecătorul-delegat a reținut că hotărârea de dizolvare a societății este definitivă și irevocabilă, iar în termenele prevăzute de articolul 237 alin. 7 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, nu s-a solicitat numirea unui lichidator, fiind îndeplinite condițiile legale privind radierea societății din Registrul Comerțului, fiind incidente dispozițiile articolului 237 alin. 8 și 9 din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în motivele de recurs că societatea pârâtă datorează bugetului general consolidat suma de 537 lei, considerente pentru care societatea nu trebuia radiată din Registrul Comerțului, pentru a da posibilitatea recurentei să acționeze în conformitate cu dispozițiile legale în vederea recuperării sumei.

Examinând recursul declarat, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile articolului 301 Cod procedură civilă raportat la articolul 237 alin. 9 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, Curtea apreciază că acesta este tardiv declarat, având în vedere următoarele considerente: încheierea atacată, cu nr. 77023/01.10.2009 a fost pronunțată de judecătorul-delegat la data de 01.10.2009, fiind comunicată potrivit dispozițiilor articolului 237 alin. 9 din Legea nr. 31/1990.

Din minuta încheiată la data de 06.10.2009 de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, privind modalitatea de publicare și afișare a încheierii judecătorului-delegat de radiere, nr.77023/01.10.2009, rezultă că încheierea atacată a fost publicată la data de 06.10.2009.

Având în vedere că recursul a fost declarat la data de 26.10.2009, data înregistrării la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, peste termenul legal de 15 zile de la efectuarea formalităților prevăzute de articolul 237 alin. 9 din Legea nr. 31/1990, pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor articolului 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul Administrației Finanțelor Publice Sector 6, ca fiind tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca tardiv declarat recursul formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 cu sediul în B, sector 1,-, împotriva încheierii nr.77023/01.10.2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL cu sediul în B, sector 6,-,. 30,. A,. parter,. 4 și intimata reclamantă OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI cu sediul în B,Intrarea Sectorului nr.1, sector 3.

Irevocabila.

Pronunțată în ședință publică din data de 21 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

- -

GREFIER

Red. Jud.

Tehnored.

2 ex.

01.02.2010

.

Tribunalul București

Judecător delegat:

Președinte:Carmen Mihaela Negulescu
Judecători:Carmen Mihaela Negulescu, Eugenia Voicheci, Adriana

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 146/2010. Curtea de Apel Bucuresti