Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1493/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1493
Ședința publică de 05 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurică Avram
JUDECĂTOR 2: Cosmin Horia Mihăianu
JUDECĂTOR I
GREFIER
.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 B, împotriva încheierii nr.57287 din 25.06.2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în dosarul nr. -/2009, în contradictoriu cu intimații - DIN - și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Având în vedere faptul că recurenta, prin cererea de recurs a solicitat judecata în lipsă Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin Încheierea nr.57287 pronunțată la 25.06.2009 în soluționarea cererii nr.-/2009 de către Judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, s-a admis cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București și, în consecință, s-a dispus radierea din registrul comerțului a Din, dispunându-se totodată înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale.
Pentru a pronunța această încheiere judecătorul delegat a constatat în temeiul art.237 alin.8 din Legea nr.31/1990, că în raport cu cele menționate în cerere, extrasul anexat și hotărârea de dizolvare nr.10614/23.11.2006, sunt îndeplinite cerințele legale referitor la radiere.
Împotriva acestei încheieri Administrația Finanțelor Publice Sector 6 declarat recurs, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de radiere în ceea ce privește Din și, pe cale de consecință, menținerea societății în evidențele registrului comerțului în vederea recuperării debitelor față de bugetul consolidat al statului.
În motivarea recursului, s-a arătat că în urma verificărilor efectuate recurenta a constatat că societatea menționată figurează cu debite neachitate la bugetul general consolidat al statului în cuantum de 2.878 lei, iar radierea societății din registrul comerțului ar duce la imposibilitatea recuperării debitelor.
Oficiul Național al Registrului Comerțului nu a formulat întâmpinare.
Față de acestea, analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Judecătorul delegat a reținut îndeplinirea cerințelor legale pentru dispunerea radierii societății intimate în raport cu prevederile Legii nr.31/1990, ceea ce implică existența anterioară a hotărârii de dizolvare cu privire la societatea respectivă.
Dizolvarea de drept a societății, care se constată prin încheierea judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului, permite intrarea în lichidare potrivit prevederilor Legii 31/1990. În vederea realizării lichidării, care implică inclusiv recuperarea creanțelor terților împotriva societății, este necesară numirea unui lichidator.
În acest sens, în termenul prevăzut legal de la rămânerea irevocabilă a încheierii de dizolvare, societatea, prin reprezentantul legal are obligația numirii unui lichidator sau, dacă nu este posibil astfel, judecătorul delegat numește un lichidator la cererea oricărei persoane interesate. Dar, dacă nu s-a sesizat judecătorul delegat pentru numirea lichidatorului, societatea se radiază, prin încheierea judecătorului la cererea
Prin urmare, potrivit dispozițiilor legale aplicabile în speță, recurenta, ca persoană interesată, are posibilitatea recuperării creanțelor bugetare invocate în cadrul procedurii legal menționată, privind lichidarea determinată de dizolvarea societății intimate, scop în care are și posibilitatea de a solicita judecătorului delegat, numirea unui lichidator, în condițiile și termenele legale. Or, recurenta nu a fost în măsură să probeze și, de altfel, nici nu a formulat în recurs critici în acest sens, că vreuna din cerințele legale menționate nu ar fi fost îndeplinită, astfel că încheierea atacată trebuie considerată a fi temeinică și legală, urmând să fie menținută.
În consecință, având în vedere considerentele arătate, Curtea în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 cu sediul în B,-, sector 1, împotriva încheierii nr.57287 din 25.06.2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în dosarul nr.-/2009, în contradictoriu cu intimații Din cu sediul în B,-, sector 6, și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI cu sediul în B, Intrarea Sectorului, nr.1, sector 3.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.11.2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Iulia
I
Grefier
Red.Jud. - 23.11.2009
Tehnored. - 25.11.2009
Nr.ex.: 5
Fond: Jud.delegat:
Președinte:Aurică AvramJudecători:Aurică Avram, Cosmin Horia Mihăianu, Iulia