Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1524/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA Nr. 1524
Ședința publică de la 07 2009
PREȘEDINTE: Lotus Gherghină Lotus Gherghină
JUDECĂTOR 2: Doina Lupea
JUDECĂTOR 3: Carmen Mladen
Grefier -
Pe rol, judecarea recursului declarat de - - -.J împotriva Încheierii nr. 1238/06.04.2009, pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Gorj în dosarul nr. 12588/2009, în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE RM.V, și, având ca obiect recurs împotriva încheierii judecătorului delegat la
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru recurenta - - -.J, lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că ORC de pe lângă Tribunalul Gorj nu a răspuns solicitărilor instanței, după care:
Curtea revine asupra măsurii dispuse prin încheierea de la 16 noiembrie 2009 privind comunicarea de către ORC de pe lângă Tribunalul Gorja structurii acționariatului - - -. J în luna martie 2009 și a eventualelor înregistrări efectuate cu privire la acționariat, nemaiconsiderând-o necesară și, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra recursului:
Apărătorul recurentei, avocat, a solicitat admiterea recursului și modificarea încheierii judecătorului delegat în sensul respingerii cererii de înscriere mențiuni cu privire la poprire. A arătat că poprirea a fost înființată pe acțiunile unor persoane care la data înființării popririi nu mai aveau calitatea de acționari ai societății, așa cum reiese din Registrul Acționarilor depus la fila 16 din dosar.
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin încheierea nr.1238/06 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr.12588/2009, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Gorja admis cererea formulată de RM.V, prin - adjunct Administrație și a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii conform adreselor nr.528/19.03.2009 și nr. 527/19.03.2009.
Pentru a pronunța această încheiere, judecătorul delegat a avut în vedere dispozițiile art. 21 lit.a din Legea nr.26/1990 potrivit cărora se înregistrează orice alt act prin care se aduc modificări înregistrărilor din registrul comerțului. Aceste mențiuni se pot înregistra și la cererea oricărei persoane interesate, astfel cum prevede art. 22 alin. 2 din Legea nr.26/1990.
S-a mai reținut că, prin mențiunile în registrul comerțului cu privire la poprirea înființată asupra unor acțiuni ale - - -. J dispusă de RM.V se aduc modificări asupra bunurilor mobile încorporate - acțiuni.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs - - -.J, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 304 și următoarele proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 60 și următoarele din Legea nr.31/1990 republicată și modificată.
Prin motivele de recurs, recurenta a invocat, în esență, că încheierea atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în condițiile în care debitorii urmăriți nu mai aveau, la data emiterii proceselor verbale de sechestru și adreselor de înființare a popririi calitatea de acționari ai - - -.
Recurenta a invocat faptul că având în vedere dispozițiile legale, cât și dinamica cu care circulă titlurile de valoare este practic imposibil ca societatea să poată ține o evidență clară a structurii acționariatului la societățile comerciale cu acțiuni la purtător.
S-a mai susținut că legislația în vigoare nu instituie nici o obligație în sarcina posesorului acțiunilor la purtător de a-și înscrie sau menționa dreptul de proprietate în Registrul Acționarilor sau Registrul Comerțului, cu excepția celei prevăzute de art. 123 alin. 1 din Legea nr.31/1990, de a le depune la locurile arătate prin actul constitutiv sau prin înștiințarea de convocare cu cel puțin 5 zile înainte de adunare, dacă vor să participe la adunările generale. Înregistrarea structurii acționariatului nu face parte din categoria mențiunilor care trebuie înregistrate obligatoriu la registrul comerțului, ci este o mențiune facultativă care, dacă totuși se solicită se fac în baza confirmării administratorului privind efectuarea transmiterii în registrul acționarilor.
De asemenea, s-a mai invocat faptul că acțiunile la purtător ale debitoarei urmărite nu au fost sechestrate în condițiile impuse de Codul d e procedură fiscală, fiind emise cu rea-credință. Având în vedere că noii detentori ai acțiunilor la purtător, participanți la ședințele adunărilor generale ale societății au făcut dovada calității lor în condițiile art.123 alin.1 din Legea nr.31/1990, prezentând acțiunile la purtător emise de către societate este fără putință de tăgadă că dispozițiile codului d e procedură fiscală privind instituirea unui custode sau ridicarea și depunerea bunurilor mobile au fost nesocotite de către executorii fiscali ai Rm.
Recurenta a susținut prin motivele de recurs că din evidența pe care societatea a ținut-o asupra acestei structuri, debitorii urmăriți, respectiv și nu mai figurează ca acționari ai - - -. J așa cum reiese din Extrasul din registrul acționarilor din data de 13.03.2009, care a fost depusă la ORC
De asemenea, consideră că înscrierea în Registrul comerțului a adresei de înființare a popririi nr.528/19.03.2009 este abuzivă și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii atâta timp cât, potrivit art. 153 alin.2 al OG nr.92/2003, în cazul în care bunurile sechestrate constau în titluri de valoare, acestea se ridică și se depun, cel târziu a doua zi lucrătoare, la unitățile specializate, lucru care însă în cauză nu s-a întâmplat.
În cauză nu s-a formulat și depus întâmpinare.
Curtea, analizând recursul prin prisma motivelor invocate, în raport de dispozițiile art. 304 pr.civ. constată că acesta este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art.99 din Legea nr.31/1990, dreptul de proprietate asupra acțiunilor la purtător se transferă prin simpla tradițiune a acestora.
Acțiunile la purtător, spre deosebire de cele nominative nu au menționate pe ele numele titularului, iar drepturile încorporate în asemenea acțiuni aparțin celui care le posedă.
Dreptul de proprietate asupra acestor acțiuni se transmite de la un posesor la altul, prin simpla înmânare a titlului.
Însăși Legea nr.31/1990, confirmând specificitatea modului lor de circulație, exclude acțiunile la purtător de la evidențele impuse de lege pentru societățile pe acțiuni, instituind în sarcina administratorului obligația de aține un registru al acționarilor numai cu privire la acțiunile nominative.
Nu există așadar, obligația legală a posesorului acestor acțiuni la purtător de a-și înscrie sau menționa dreptul de proprietate în registrul acționarilor sau registrul comerțului, cu excepția obligației prevăzute de art. 123 alin.1 din Legea 31/1990 de a le depune la locurile arătate prin actul constitutiv sau prin înștiințarea de convocare cu cel puțin 5 zile înainte de adunare, dacă deținătorii vor să participe la adunare.
Mai mult decât atât, art. 65 din Normele Metodologice nr. 773 din 15.04.2008 stipulează că "transmiterea dreptului de proprietate asupra acțiunilor nu se înregistrează în registrul comerțului."
Prin urmare, la registrul comerțului există obligația înregistrării doar a structurii acționariatului și nu a înregistrării fiecărui proprietar al acțiunilor la purtător.
Fără a fi competentă să analizeze legalitatea înființării măsurii popririi asupra unor acțiuni ale - - -. J dispusă de RM.V, Curtea, constată totuși că acest act a fost formal încheiat atâta timp cât la data întocmirii acestuia persoanele urmărite nu mai aveau calitatea de acționari ai recurentei așa cum rezultă din extrasul registrului acționarilor din data de 13.03.2009.
În această situație, în mod greșit judecătorul delegat a admis cererea formulată de petentul, care de altfel a formulat cererea în numele Râmnicu V și nu în nume propriu cum în mod eronat a reținut judecătorul delegat.
Totuși, chiar dacă măsura popririi asupra acțiunilor la purtător este posibilă în măsura în care debitorul se află în posesia acțiunilor respective, menționarea acestei măsuri în registrul comerțului nu este posibilă atâta timp cât debitorul nu apare ca titular al unor astfel de acțiuni ci, mențiunile din registrul comerțului se referă doar la structura acționariatului.
În consecință, față de cele arătate mai sus, Curtea urmează ca în baza art. 304 pr.civ. să admită recursul, să modifice încheierea în sensul că va respinge cererea de înscriere de mențiuni.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de - - -.J, cu sediul ales în Rm. V, cel nr. 2, jud. V, împotriva Încheierii nr. 1238/06.04.2009, pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Gorj în dosarul nr. 12588/2009, în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE RM.V, cu sediul în Rm. V,-, jud. V, cu domiciliul în Rm. V, nr. 2A, - 52,. B,. 8, jud. V și, cu domiciliul în Rm. V,-, -1,. B,. 40, jud.
Modifică încheierea nr. 1238/06.04.2009, pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Gorj în dosarul nr. 12588/2009, în sensul că respinge cererea de înregistrare mențiuni.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 7 2009.
Președinte, Lotus Gherghină | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
08 2009
Red. / 3 ex.
tehnored.
Președinte:Lotus GherghinăJudecători:Lotus Gherghină, Doina Lupea, Carmen Mladen