Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 155/2010. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

Dosar nr- (Număr în format vechi 2432/2009)

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 155

Ședința publică de la 29 ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu I-- -

JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu

JUDECĂTOR 3: Rodica

GREFIER -

Pe rol soluționarea recursului și a cererii de suspendare ormulată de recurenta

împotriva încheierii nr. 83240 din 1 octombrie 2009 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București în contradictoriu cu intimații OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și SC .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta, personal, lipsă fiind intimații.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus prin Serviciul Registratură din partea intimatei întâmpinare și înscrisuri, în două exemplare. Totodată se mai arată lipsa taxei judiciare de către recurenta pe cererea de suspendare a executării și lipsa cauțiunii.

La prima strigare a cauzei nu au răspuns părțile.

Fiind reluat dosarul, la ordine, nu au răspuns părțile.

Cu privire la ceilalți recurenți menționați în cererea de recurs respectiv G, G, TA, G, G, G, G, G, G, A, A, G, G, G, G, Curtea apreciază că aceștia nu pot fi citați în fața acestei instanțe, întrucât nu sunt cuprinși în dispozitivul încheierii atacate care face obiectul prezentei căi de atac și ca atare nu se poate schimba cadrul procesual în calea de reformare.

Față de excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, prin întâmpinare, Curtea, în baza art.137 alin. 1.proc. civilă raportat la art. 6 din Legea Registrului Comerțului, respectiv Legea 26/1990, republicată, respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei, ca nefondată, apreciind că Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București este chemată în proces pentru opozabilitate.

Curtea invocă excepția de netimbrare pe cererea de suspendare a executării sentinței atacate și rămâne în pronunțare pe excepție și pe recurs.

După rămânerea în pronunțare a cauzei, se prezintă recurenta care învederează instanței că a fost o problemă cu achitarea taxelor judiciare de timbru datorate la Registrul Comerțului și depune la dosar dovada achitării taxelor de timbru.

Curtea, în baza art.96 proc.civilă comunică recurentei copia întâmpinării.

Recurenta, personal, arată că nu mai insistă în cererea de suspendare formulată și solicită să se ia act de aceasta.

Curtea, ia act de cererea recurentei, în sensul că nu mai insistă în cererea de suspendare a executării sentinței atacate.

Recurenta, personal, arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat, solicitând cuvântul pe recurs.

Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.

Recurenta, personal, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la.

CURTEA

Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:

Prin încheierea nr.83240/1.10.2009, judecătorul delegat la registrul comerțului a admis cererea de depunere și înregistrare acte formulată de petenta SC SA și a anulat cererea de intervenție, formulată de petenta.

Pentru a pronunța această încheiere judecătorul delegat a reținut că, în ceea ce privește cererea de intervenție depusă la data de 1.10.2009, aceasta nu cuprinde obiectul și motivele pe care se sprijină și nici nu este însoțită de vreun act doveditor.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, intervenienta, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială la data de 19.10.2009, arătând că încheierea atacată este netemeinică și nelegală, față de înscrisurile aflate la dosar, cauza nefiind în stare de judecată. Totodată, recurenta a arătat că, în speță, cererea de intervenție a fost anulată abuziv, atâta timp cât intervenienților nu li s-a permis accesul la dosar.

Intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucureștia depus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond lăsând soluția la aprecierea instanței.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, văzând și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul declarat este întemeiat pentru următoarele considerente:

Analizând conținutul dosarului de fond, Curtea reține că, în speță, cererea de intervenție în interes propriu a fost formulată atât de recurenta, astfel cum s-a reținut și încheierea atacată cât și de alte persoane fizice, omise din dispozitivul încheierii atacate.

Ca atare, Curtea apreciază că, în speță cauza s-a judecat în absența părților care nu au fost legal citate, judecătorul delegat încălcând principiul disponibilității aplicabil în procesul civil, sub aspectul stabilirii cadrului procesual, precum și principiul dreptului la un proces echitabil, reglementat de art.6 CEDO.

Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.312 coroborat cu art.304 pct.5 Cod procedură civilă, văzând și art.6 CEDO, precum și principiul disponibilității aplicabil în procesul civil, Curtea va admite recursul declarat, va casa încheierea recurată și va trimite cauza spre rejudecare la OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta

împotriva încheierii nr.83240 din 1 octombrie 2009 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București în contradictoriu cu intimații OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și SC .

Casează încheierea recurată și trimite cauza spre rejudecare la.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2010.

Președinte Judecător, Judecător,

Dr. I-

Grefier,

-

Red.Jud. - 04.02.2010

Tehnored. - 05.02.2010

Nr.ex.: 2

Președinte:Iulia Manuela Cîrnu
Judecători:Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu, Rodica

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 155/2010. Curtea de Apel Bucuresti