Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1679/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1679/COM
Ședința publică din data de 16 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier -
Pe rol judecarea recursului comercial d eclarat de recurenta - SRL, cu sediul în Nord,-, județ C, împotriva Încheierii nr. 33087 din 16 septembrie 2009 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI - cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect recurs împotriva încheierii judecătorului delegat la.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
În referatul oral făcut asupra cauzei, grefierul de ședință referă asupra recursului formulat de - SRL, care este motivat și timbrat cu taxa judiciară de timbru în sumă de 19,50lei conform chitanței depusă la dosar (fila 5); s-a solicitat judecata în lipsă.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă, conform art.242 al.2 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin Încheierea nr.33087/16.09.2009 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanțas -a respins cererea petentei SRL privind înscrierea în Registrul Comerțului a mențiunii referitoare la hotărârea de fuziune prin absorbție cu -. SRL, reținându-se că, în speță, fiind în prezența unei fuziuni prin absorbție, în conformitate cu art.250 care reglementează consecințele fuziunii, se produce transferul către societatea absorbantă a tuturor activelor și pasivelor societății absorbite. Ca o consecință a acestui transfer, societatea beneficiară devine proprietara activelor primite, își mărește patrimoniul și, în consecință, trebuie să își majoreze și capitalul social. Această consecință nu este reglementată expres de Legea nr.31/1990, dar transpare ca o condiție obligatorie pentru emiterea de noi părți sociale sau acțiuni care să fie distribuite asociaților societății absorbite.
, proiectul de fuziune are conținutul reglementat de art.241 din legea nr.31/1990, însă nu menționează și sursa sumei cu care majorează capitalul social, în condițiile în care noul capital social al societății absorbante nu rezultă din simpla adiționare a capitalului social inițial cu cel al societății absorbite.
Deși s-a solicitat administratorilor societăților care participă la fuziune să întocmească raportul prevăzut de art.2432, nici acesta nu explică sumele cu care s-a majorat capitalul social.
Având în vedere această situație și cum judecătorul delegat nu are posibilitatea de a desemna un expert pentru examinarea proiectului de fuziune, dată fiind decizia tuturor societăților implicate în fuziune în condițiile art.2433alin.5, s-a apreciat că proiectul de fuziune nu cuprinde toate elementele cerute de lege, lipsind fundamentarea fuziunii (art.241 lit.b), împrejurarea în care cererea de înscriere de mențiuni a fost respinsă.
Împotriva încheierii menționate a declarat recurs petenta - SRL care a criticat soluția judecătorului delegat ca fiind nelegală și netemeinică.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și repunerea pe rol a cererii de fuziune cu completarea solicitată de judecătorul delegat.
A susținut recurenta că operațiunea de fuziune se află în faza finală, iar dacă dosarul trebuia completat cu alte documente ar fi trebuit să se dea o amânare până la completare.
Se arată că, în fapt, prin încheierea nr.21087/15.09.2009, în conformitate cu dispozițiile art.331 și următoarele din Codul d e procedură civilă și legea nr.31/1990 republicată, în temeiul Legii nr.26/1990 republicată cu modificările ulterioare, judecătorul delegat a admis cererea înregistrată sub nr.35228/13.05.2009.
În temeiul Legii nr.31/1990, Legii nr.82/1991, Legii nr.571/2003 și Legii nr.927/2003, la data de 25.06.2009 Proiectul de fuziune prin absorbție a fost avizat de Oficiul Registrului Comerțului C și de către judecătorul delegat și trimis la Monitorul Oficial.
După apariția în Monitorul Oficial, s-au depus la Oficiul Comerțului hotărârile definitive și acordul final al asociaților și s-a trimis și acesta la Monitorul Oficial, urmând a se primi ultimul aviz privind radierea din partea judecătorului delegat, aviz care însă nu a fost acordat, respingându-se cererea fără însă a se motiva decizia.
Susține recurenta că s-a procedat eronat, deoarece până la faza finală nu a fost făcută nicio obiecție privind legalitatea, nici din partea Oficiului Comerțului și nici din partea celorlalți doi judecători delegați, care au avizat cererea și proiectul de fuziune.
Mai menționează recurenta că până la faza finală s-au cheltuit peste 4000 lei și consideră că este păcat să piardă acești bani și foarte mult timp în zadar.
În drept, s-au invocat disp. art.304 din Codul d e procedură civilă, Legea nr.31/1990 republicată, Legea nr.26/1990 republicată, Legea nr.82/1991 și Legea nr.571/2003.
Analizând încheierea atacată sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, potrivit art.8 din Legea nr.26/1990, judecătorul delegat la oficiul registrului comerțului este ținut să verifice legalitatea tuturor operațiunilor efectuate de oficiul registrului comerțului. controlului de legalitate, judecătorul-delegat are competența de a analiza, mai înainte de a dispune efectuarea înregistrării, îndeplinirea actelor și formalităților prealabile fuziunii, precum și legalitatea proiectului de fuziune.
Prin urmare, nu prezintă niciun fel de relevanță în cauză împrejurarea că s-au parcurs etapele prealabile, respectiv publicarea Proiectului de fuziune, a hotărârilor definitive și a acordului final al asociaților în Monitorul Oficial, aceste aspecte neputând conduce la validarea unui proiect de fuziune nelegal.
Ori, verificând proiectul de fuziune prezentat de - SRL, în mod corect s-a constatat că acesta prezintă inadvertențe în ceea ce privește capitalul social, în sensul că, deși rezultă clar o majorare a capitalului social al societății absorbante în urma fuziunii, nu s-a evidențiat și modalitatea în care s-a produs o astfel de majorare de capital.
Curtea constată că motivele de recurs nu vizează aspecte de nelegalitate sau netemeinicie a încheierii atacate, ci mai mult considerente de natură economică, fiind invocat faptul că s-au cheltuit sume mari de bani pentru realizarea fuziunii, împrejurare ce nu poate fi reținută în soluționarea recursului.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurentă sunt nefondate, urmează a respinge recursul ca atare în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursuldeclarat de recurenta - SRL, cu sediul în Nord,-, județ C, împotriva Încheierii nr. 33087 din 16 septembrie 2009 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI - cu sediul în C,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
jud. delegat la ORC -
red.dec.jud.
3 ex./15.01.2010
Președinte:Nastasia CuculisJudecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban, Elena