Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 192/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA AVA COMERCIALĂ
DOSAR Nr-
Ședința publică de la 15 februarie 2008
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 192
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Georgeta Guranda
JUDECĂTOR 2: Mădălina Ioana Holban
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul împotriva încheierii de ședință nr. 44308/30.07.2007 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București în contradictoriu cu intimații - - și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul recurentului, avocat cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentantul intimatei - -, avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimata ONRC.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care reprezentantul intimatei depune la dosar înscrisuri pentru a demonstra că au existat întotdeauna categorii de acțiuni. Înmânează copii și reprezentantului recurentului care arată că ar fi trebuit să depună la dosar anexele la actele constitutive.
Curtea, restituie înscrisurile reprezentantului intimatei, având în vedere că acestea se află deja la dosar.
Reprezentanții părților învederează Curții că nu mai au cereri de formulat.
Curtea constatând că nu mai sunt cereri de formulat acordă cuvântul pe excepția lipsei calității procesuale active a recurentului și pe recurs.
Reprezentantul intimatei solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale active a recurentului.
Reprezentantul recurentului solicită respingerea excepției. Arată că recurentul a fost cenzor al societății și a fost revocat din funcție înainte de a i se termina mandatul, fără nici un motiv.
Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Învederează că judecătorul delegat nu a observat la înscrisurile depuse la dosar faptul că nu s-au respectat condițiile legale prevăzute de Lg. 31/1990. Solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat. Învederează că au respectat întru totul dispozițiile legale iar recurentul nu a demonstrat cu nimic nelegalitatea încheierii atacate. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului comercial d e față;
- - B a investit Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București în sensul de a fi înregistrată în Registrul Comerțului cu mențiunile privind modificarea actului constitutiv.
Prin încheierea nr.44308/30.07.2007 s-a admis cererea de înregistrare așa cum a fost formulată și s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la persoane împuternicite; alte mențiuni; depunerea actului constitutiv actualizat, potrivit datelor hotărârii Adunării Generale Ordinare a acționarilor, din data de 23.07.2007.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs criticând hotărârea pronunțată pentru următoarele motive:
Adunarea Generală Ordonară a acționarilor, din data de 23.07.2007 avea ca obiect schimbarea formei de conducere operative și anume din consiliul de administrație în administrator unic, precum și alegerea unei noi comisii de cenzori. În cauză, AGA trebuia să aprobe mai întâi revocarea Consiliului de administrație existent cât și a comisiei de cenzori, puncte care trebuiau cuprinse în convocator, conform articolului 1371și articolului 166 din Legea nr. 31/1990.
A mai arătat recurentul că mandatul comisiei de cenzori nu expirase și ca atare se impunea convocarea acționarilor în vederea revocării acestora.
Deși măsura revocării Consiliului de administrație și a comisiei de cenzori apar ca puncte la ordinea de zi în hotărârea Adunării Generale din 23.07.2007, această hotărâre nu a fost motivată.
Totodată recurentul arătat că actul constitutiv a cărui înmatriculare a fost aprobată prin încheierea atacată, conține în plus față de actul constitutiv anterior anexele 1 A cu membrii fondatori și 1 B cu ceilalți acționari,împărțirea făcută fiind arbitrară.
Prin încheierea nr.-/03.04.2007 pronunțată de judecătorul-delegat la registrul comerțului s-a dispus înscrierea de mențiuni și reactualizarea actului de înființare a societății rezultând un act constitutiv cu o singură anexă care cuprindea toți acționarii societății. Acest lucru a dus la concluzia că - - ca și celelalte trei societăți desprinse din aceasta ca urmare a operațiunii de divizare a renunțat la împărțirea pe categorii a acționarilor.
În această situație era obligatoriu ca în convocatorul pentru Adunarea Generală ordinară din 23.07.2007 să fie trecut un punct la ordinea de zi referitor la aprobarea și modificarea anexelor. Cum acest punct nu se află trecut în hotărârea Adunării Generale sus-menționate și văzând și celelalte motive, recurentul a solicitat admiterea recursului și anularea încheierii 44308/30.07.2007 în baza articolelor 117, 1371și articolul 166 din Legea nr. 31/1990.
Curtea verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, urmează a respinge recursul, ca nefondat.
Articolul 132 alin.1 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale - actualizată, a stipulat că hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acționarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra.
La alin. 2 din același act normativ se prevede că "hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României- Partea a IV de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se însereze aceasta în procesul-verbal al ședinței.
Așa fiind, rezultă că acționarul nemulțumit de hotărârea adunării generale ordinare din 23.07.2007 avea la îndemână acțiunea în justiție împotriva acesteia și nu anularea încheierii judecătorului-delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.
Ca și constituirea societății, modificarea unei societăți comerciale legale constituite implică parcurgerea unor formalități.
Aceste formalități decurg din prevederile legale care stabilesc condițiile generale privind modificarea contractului de societate și statutul societății.
După parcurgerea acestor formalități comercianții au obligația ca înainte de începerea comerțului, în cursul exercitării și la încetarea comerțului să ceară înscrierea în același registru a mențiunilor privind actele și faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege (articolul 1 Legea nr. 26/1990 republicată).
În cauză recurentul a solicitat anularea formelor de înregistrare a hotărârii AGA în registrul comerțului deși nu a atacat-o în justiție, ceea ce duce la respingerea recursului.
Nefiind îndeplinite condițiile articolului 304 pct.9 Cod Procedură Civilă combinat cu articolul 312 (1) Cod Procedură Civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul împotriva încheierii de ședință nr. 44308/30.07.2007 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București în contradictoriu cu intimații - - și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER
Red. Jud.
Tehnored.
2 ex.
Președinte:Georgeta GurandaJudecători:Georgeta Guranda, Mădălina Ioana Holban, Gabriela