Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 2005/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - contestație în anulare -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.2005

Ședința publică din 16 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Galan Marius

JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina

JUDECĂTOR 3: Turculeț Ana

Grefier

Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de - SRL B, cu sediul în municipiul B, Calea Națională nr. 66, - 1,. E,. 1,. 3 și prin asociat unic, domiciliată în B, nr. 11,. 3, județul B, împotriva deciziei nr. 712 din 13 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.

La apelul nominal au lipsit contestatoarea și intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului - prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând cererea legal timbrată și în stare de judecată, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra contestației în anulare de față, constată:

Prin încheierea nr. 435 din 19.02.2009 dată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului B s-a respins cererea de înscriere mențiuni privind - SRL, reținându-se că actul supus înregistrării are o natură contencioasă, părțile interesate având obligația de a-și valorifica pretențiile conform dispozițiilor legale.

S-a reținut că actul solicitat a fi înscris în Registrul comerțului privitor la drepturile asociaților și modificarea actului constitutiv, este contestat în instanță, astfel că, atâta timp cât mențiunile nu au un caracter cert nu pot face obiectul înscrierii.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta - SRL arătând în esență că adunarea generală în vederea modificării actului constitutiv a fost convocată conform Legii nr. 31/1990, că la pronunțarea încheierii atacate nu a fost avută în vedere decizia nr. 168/2008 a acestei instanțe și că, în ceea ce privește capitalul social al societății s-a comis o eroare materială, față de acest aspect având acțiune judecătorească pe rolul Tribunalului Botoșani.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, recurenta a solicitat și suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului nr- pe rolul Tribunalului Botoșani.

Prin decizia nr. 712 din 13 aprilie 2009 Curtea de Apel Suceavaa respins ca nefondat recursul declarat de - SRL B, împotriva încheierii nr. 435 din 19 februarie 2009 pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că judecătorul delegat a respins cererea de înscriere a mențiunilor în Registrul comerțului tocmai datorită caracterului litigios al actelor ce se solicită a fi înregistrate și că, atâta timp cât decizia nr. 168/6.02.2008 nu a fost înaintată judecătorului delegat, acesta s-a aflat în imposibilitatea de aoa naliza și mai mult, cât timp între asociați există un litigiu privind capitalul social subscris, de asemenea acest aspect nu poate face obiectul unei mențiuni certe în Registrul comerțului.

În aceste condiții, Curtea a considerat că nu se impune suspendarea cauzei, atâta timp cât persistă motivele pentru care judecătorul delegat a respins cererea, urmând ca partea interesată să se adreseze Oficiul Registrului Comerțului cu o nouă cerere, după soluționarea irevocabilă a litigiilor ce se poartă între asociați.

Împotriva deciziei sus menționate a formulat contestație în anulare - SRL B, arătând că în mod greșit judecătorul delegat și instanța de recurs au respins cererea de înregistrare a procesului verbal nr. 2 din 17.01.2009 și procesul verbal nr. 3 din 31.01.2009, întrucât între părți nu există un litigiu care să împiedice modificarea actului constitutiv al - SRL, acesta fiind finalizat la data de 7.04.2009 prin încheierea dată în dosarul nr-.

Contestația este neîntemeiată și va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Din expunerea de motive din contestația în anulare, rezultă că petenta își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, respectiv pe o greșeală materială a instanței de recurs și pe necercetarea tuturor motivelor de recurs.

Potrivitart. 318alin. 1 din Codul d e procedură civilă, "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare".

În sensul textului citat mai sus,"greșeală materială"înseamnă greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite.

Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.

Legea are în vedere greșeli materiale de ordin procedural, în această categorie intrând greșelile comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei, cum ar fi: respingerea greșită a unui recurs tardiv, anularea lui greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și alte erori asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Prin urmare, greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale.

În speță insa, pretinsele greșeli ale instanței de recurs vizează chestiuni de drept, respectiv existenta sau inexistenta unui litigiu care sa împiedice înregistrarea mențiunilor solicitate, așadar greșeli de judecata care nu pot fi analizate in cadrul creat de disp. art. 318 alin. 1, teza I, proc. civ.

In ce privește cel de al doilea motiv de contestație in anulare, Curtea observa ca instanța de recurs a răspuns prin considerente comune tuturor criticilor formulate de recurenta, aceasta neindicand de altfel in contestație, nici un motiv pe care instanța sa nu-l fi analizat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de - SRL B, cu sediul în municipiul B, Calea Națională nr. 66, - 1,. E,. 1,. 3 și prin asociat unic, domiciliată în B, nr. 11,. 3, județul B, împotriva deciziei nr. 712 din 13 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

2ex/25.11.2009

Președinte:Galan Marius
Judecători:Galan Marius, Nastasi Dorina, Turculeț Ana

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 2005/2009. Curtea de Apel Suceava