Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 235/2010. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 235/COM
Ședința publică din 18 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Claudiu Răpeanu
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul comercial d clarat de recurentul AVAS, cu sediul pe--11, sector 1, împotriva Încheierii nr.35035/13.10.2009, pronunțată dejudecătorul delegat la ORCC, în dosarul nr.62826/2009, în contradictoriu cu intimatul - -, cu sediul în M,-, județ C și ORC, cu sediul în C,- A, județ C, având ca obiect Legea 26/1990.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă director, pentru intimata - - M, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm. Cod pr.civilă.
Recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art.86 din OUG nr.51/1998, cu modificările ulterioare.
Director, având cuvântul pentru intimata - - M, precizează că depune la dosar întâmpinare, în care nu s-au invocat excepții, neavând alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Director, având cuvântul pentru intimata - - M, solicită respingerea recursului declarat de AVAS B, care este netemeinic și nefondat, încheierea judecătorului delegat a fost o încheiere legală, întrucât cauza atârna de soluționarea cauzei aflată pe rolul Tribunalului București, litigiu care este pe rol, iar încheierea judecătorului delegat a suspendat până la soluționarea procesului de la
Societatea este în insolvență, numirea administratorului special a fost amânată până la soluționarea litigiilor de pe rol.
Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:
Prin cererea de mențiuni nr.62826/28.09.2009 formulată de AVAS B și adresată Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, s-a solicitat înscrierea de mențiuni referitoare la structura acționariatului - -, în urma executării contractului de gaj nr.72/2006.
Prin Încheierea nr.35035 din 13.10.2009, pronunțată de judecătorul delegat la ORC, s-a dispus suspendarea judecății cererii, în temeiul art.244 alin.1 pct.1 Cod pr.civilă, până la soluționarea în mod irevocabil a cererii înregistrată pe rolul Tribunalului București, nr-, având ca obiect contestație împotriva executării contractului de garanție reală imobiliară nr.72/2006.
Pentru a pronunța această încheiere, judecătorul delegat a reținut în esență că, împotriva acestei convenții, cumpărătorii acțiunilor ce formează obiect al garanției reale mobiliare, au formulat cererea de chemare în judecată nr- înregistrată pe rolul Tribunalului București, având ca obiect anularea executării silite a contractului și repunerea părților în situația anterioară, astfel încât soluția pronunțată în litigiul de fond influențează în mod hotărâtor dezlegarea cererii dedusă judecății.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prevăzut de dispozițiile art.6 și urm.din Legea nr.26/1990 actualizată, art.2441, art.304 pct.9, art.3041Cod pr.civilă și următoarea motivație, în esență:
- judecătorul delegat a ignorat în totalitate dispozițiile art.41 al.2 teza a 2-a din Legea nr.137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările ulterioare, care precizează că notificarea prin care instituția publică înștiințează cumpărătorul despre executarea gajului asupra acțiunilor, în favoarea sa ca efect al neîndeplinirii obligațiilor investiționale asumate prin contract, constituie înscrisul în baza căruia se efectuează înregistrarea ca acționar al instituției publice implicate de către societatea de registru independentă care ține registrul acționarilor societății respective, sau de către societatea comercială de tip închis care își ține propriu registru sau de către oficiul registrului comerțului, fără a mai fi necesară îndeplinirea vreunei alte formalități;
- greșit judecătorul delegat a constatat incidența dispozițiilor art.244 Cod pr.civilă, nefiind vorba de o procedură contencioasă ci, de o operațiune necontencioasă cu caracter constatator.
Solicită admiterea recursului, modificarea încheierii judecătorului delegat, cu consecința respingerii cererii de suspendare și trimiterea cauzei la ORC de pe lângă Tribunalul Constanța, în vederea soluționării cererii AVAS nr.P/28035/28.08.2009 privind înscrierea AVAS ca acționar cu un număr de - acțiuni din capitalul social al - - M, ca urmare a executării gajului pentru nerespectarea obligației prevăzute la clauza 14.1 și asumată de cumpărători prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.20/19.03.2004.
Prin întâmpinare, intimata - - solicită respingerea recursului ca nefondat, cu motivația în esență că, nu a fost în mod legal încunoștințată cu privire la modificarea structurii acționariatului societății, iar o eventuală continuare a judecății ar determina complicarea tuturor aspectelor dezbătute și care, ar conduce la formularea unei contestații la executare.
Se arată că, prin Sentința civilă nr.8233 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr- s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea - -.
Recursul este fondat, urmând a fi admis, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod pr.civilă, apreciază Curtea, pentru următoarele considerente, în esență:
La data de 28.09.2009 AVAS Bas olicitat înscrierea de mențiuni referitoare la structura acționariatului - -, în urma executării contractului de gaj nr.72/2006, în respectarea art. 1 (1) din Legea nr.26/1990, potrivit cu care: "comercianții au obligația ca, înainte de începerea comerțului, să ceară înmatricularea în registrul comerțului, iar în cursul exercitării și la încetarea comerțului, să ceară înscrierea în același registru a mențiunilor privind actele și faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege".
Deoarece potrivit art.6(1) din aceeași lege, "înregistrările în registrul comerțului se fac pe baza unei încheieri a judecătorului delegat sau, după caz, a unei hotărâri judecătorești irevocabile, în afară de cazurile în care legea prevede altfel",cererea de înscriere mențiuni a fost soluționată prin Încheierea nr.35035 a data de 13.10.2009 de către judecătorul delegat care, dispune suspendarea judecății cererii în temeiul art.244 al.1 Cod pr.civilă, până la soluționarea dosarului nr- înregistrat pe rolul Tribunalului București, având ca obiect contestație împotriva executării contractului de garanție reală imobiliară nr.72.
Hotărârea pronunțată de judecătorul delegat apare ca fiind nelegală, în condițiile în care, în sistemul procedural instituit de dispozițiile Legii nr.26/1990 privind registrul comerțului, controlul judecătorului delegat asupra legalității actelor și faptelor pe care legea le stabilește ca trebuind a fi înregistrate în registrul comerțului:
- este un control jurisdicțional, de jurisdicție grațioasă care urmează regulile procedurii necontencioase;
- este un control specializat și limitat doar la problema dacă, prin prisma cerințelor legale, actele sau faptele în cauză, pot sau nu pot fi înregistrate.
Cu alte cuvinte, judecătorul delegat are de verificat dacă formal actele și faptele a căror înregistrare se cere, răspund exigenței Legii nr.31/1990, fără să se poată substitui instanței de judecată investită cu verificarea legalității actului - hotărârii, el putând admite sau respinge cererea și nicidecum a dispune suspendarea acesteia.
Aceasta deoarece, potrivit art. 132 din Legea societăților comerciale:
(1) "Hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat contra".
(2)" Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul - verbal al ședinței".
(3) "Când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată și de orice persoană interesată", iar potrivit art. 133 din lege: "odată cu intentarea acțiunii în anulare, reclamantul poate cere instanței, pe cale de ordonanță președințială, suspendarea executării hotărârii atacate".
În concret, judecătorul delegat a fost investit să analizeze dacă, prin prisma cerințelor legale impuse de procedura specială care reglementează soluționarea unei astfel de cereri, hotărârea menționată poate fi înregistrată în registrul comerțului.
În atare condiții, judecătorul delegat este abilitat de lege să verifice îndeplinirea unor aspecte formale cu privire la cererea cu care a fost sesizat, și nu a unor chestiuni de fond cu privire la însăși mențiunile ori hotărârea ce s-a solicitat a fi înregistrată în registrul comerțului, aceasta în condițiile în care suspendarea efectelor hotărârii,nu poate fi dispusă decât de instanța de judecatăpe calea ordonanței președințiale formulată în temeiul disp. art.133 din Legea nr.31/1990, caz în care, judecătorul este abilitat a analiza de partea cui este aparența dreptului dedus judecății.
Pentru a dispune suspendarea soluționării unei cauze în temeiul art.244 al.1 Cod pr.civilă, este necesar a se întruni cumulativ cele 2 condiții expres cuprinse în text, respectiv:
- soluția dintr-un proces să depindă de rezolvarea unei chestiuni prejudiciale ce se judecă într-un alt dosar;
- procesul care are ca obiect chestiunea prejudicială să fie în curs de judecată, să nu fi fost el însuși suspendat.
Chestiunea prejudicială este acea problemă care trebuie rezolvată de instanța competentă, în prealabil și în mod irevocabil, urmând să fie invocată cu putere de lucru judecat în orice alt proces.
În speță, urmează a se reține că, în mod nelegal judecătorul delegat a luat o astfel de măsură deoarece, literatura de specialitate este cvasi-unanimă în a califica judecătorul delegat la registrul comerțului ca fiind o instanță de judecată care are o competență de atribuțiune precis determinată și specializată.
În cauză, prin raportare la aceste dispoziții legale precum și la cele ale art.331 Cod procedură civilă, se constată că, greșit judecătorul delegat la registrul comerțului a dispus suspendarea judecății cererii AVAS B privind înscrierea de mențiuni referitoare la structura acționariatului - -, în urma executării contractului de gaj nr.72/2006, întrucât, fiind formulată în instanță o acțiune având ca obiect anularea executării silite a contractului de garanție reală imobiliară, judecata continuă pe cale contencioasă, iar partea poate uzita de dispozițiile art.133 din Legea societăților comerciale.
Această reglementare specială, derogatorie, exclude formularea unor cereri pentru valorificarea unor pretinse drepturi, în situația în care judecătorul delegat, pe calea unei proceduri necontencioase special reglementată prin dispozițiile Legii nr.26/1990, înregistrează mențiunile.
Curtea apreciază că, dispozițiile art. 338 Cod procedură civilă sunt pe deplin aplicabile în situația de față, deoarece art. 244 pct.1 Cod procedură civilă nu putea fi invocat într-o procedură necontencioasă.
Pentru toate considerentele sus-expuse admițând recursul în temeiul art.312 Cod pr.civilă, Curtea casează încheierea recurată, cu consecința trimiterii cauzei judecătorului delegat la ORC în vederea soluționării fondului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul comercial d clarat de recurentul AVAS, cu sediul pe--11, sector 1, împotriva Încheierii nr.35035/ 13.10.2009, pronunțată dejudecătorul delegat la ORCC, în dosarul nr.62826/2009, în contradictoriu cu intimatul - -, cu sediul în M,-, județ C și ORC, cu sediul în C,- A, județ
Casează încheierea atacată și trimite cauza pentru continuarea judecății.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.delegat-
Jud.red--
Dact.DS - 4 ex/
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
CĂTRE,
OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI
DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA
cu sediul în C,-
Vă înaintăm, alăturat, decizia nr.235/COM/18.02.2010, pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, în dosarul nr-, prin care s-a admis recursul comercial d clarat de recurentul AVAS, cu sediul pe--11, sector 1, împotriva încheierii nr.35035/13.10.2009, pronunțată dejudecătorul delegat la ORCC, în dosarul nr.62826/2009, în contradictoriu cu intimatul - -, cu sediul în M,-, județ C și ORC, cu sediul în C,- A, județ C, având ca obiect Legea 26/1990, s-a casat încheierea atacată și s-a trimis cauza pentru continuarea judecății.
PREȘEDINTE SECȚIE COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, PRECUM ȘI PENTRU CAUZE DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL,
JUDECĂTOR
Grefier,
- -
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Claudiu Răpeanu, Adriana Pintea