Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 299/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1951/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 299

Ședința publică de la 25 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Roxana Popa

JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu

JUDECĂTOR 3: Diana Manole

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - - LICHIDATOR JUDICIAR AL - SRL, împotriva încheierii nr. 51774 din data de 20.09.2006 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în contradictoriu cu intimata PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și cu intervenienta - MOTOR SRL.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta prin avocat cu delegația la fila 42 din dosar li intervenienta prin avocat cu delegația la fila 64 din dosar, lipsind intimata ONRC.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Curtea acordă părților cuvântul pe cererea de repunere în termenul de recurs și pe excepția tardivității declarării recursului.

Recurenta prin avocat, solicită admiterea cererii de repunere în termenul de recurs, consideră că au fost încălcate normele imperative prevăzute de art. 87 alin. 5 care prevede că societatea aflată în insolvență trebuie citată prin lichidator judiciar, de asemenea a depus acte prin care a făcut dovada că sediul la care a fost citată a fost vândut din anul 2003, solicită admiterea cererii, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 103

Intevenienta, prin avocat, solicită respingerea cererii de repunere în termenul de recurs, astfel cum se poate observa din toate actele depuse la dosar, societatea recurentă a intrat în insolvență în anul 2000, această societate a fost parte în cadrul mai multor dosare pe parcursul a 8 ani, lichidatorul nu a depus nici o diligență pe parcursul acestor ani pentru a se înregistra la Registrul Comerțului starea firmei. Lichidatorul acestei societăți în anul 2005, formulează acțiune în anularea unor contracte de vânzare cumpărare, având cunoștință că societatea este radiată și nu a luat nici o măsură, deși avea obligații legale în acest sens.

Intervenienta prin avocat, arată în ceea ce privește excepția tardivității recursului, că societatea recurentă a fost inițial dizolvată iar radierea societății s-a dispus prin încheierea pronunțată la 20.09.2006, datorită faptului că la Registrul Comerțului nu s-a înregistrat nici o mențiune cu privire la numirea unui lichidator.

Recursul împotriva încheierii de radiere a fost formulat la 21.10.2008, deși lichidatorul știa de radierea firmei dar nu a luat nici o măsură. Este mai mult decât evidentă intenția de tergiversare a cauzei de către lichidator.

Recurenta prin avocat, solicită respingerea excepției tardivității declarării recursului. Nu are relevanță în această cauză dizolvarea societăți, iar în cadrul procedurii de radiere nu s-a pus problema a fi citată societatea prin lichidator, ori legea prevede clar că în cadrul procedurii de radiere societatea trebuie citată la sediul său social, ori în condițiile în care societatea se află în procedura lichidării, se citează conform art. 87 alin. 5. În cadrul procedurii de insolvență erau aplicabile dispozițiile Legii 85/2006, mai mult cererea de deschidere a procedurii trebuia notificată Registrului Comerțului, atribuția de notificare revenea fie judecătorului sindic, fie administratorului din acel moment, iar judecătorul sindic nu a prevăzut o asemenea obligație în sarcina administratorului.

În replică, intervenienta prin avocat, arată că atitudinea de pasivitate a lichidatorului a făcut să se ajungă la a se judeca cu o societate radiată, iar recursul să fie formulat după 2 ani de la pronunțarea hotărârii de radiere.

Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția de repunere în termenul de declarare a recursului și pe excepția tardivității declarării recursului.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin încheierea nr.51774/2006 judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București pronunțată în dosarul nr.-/19.09.2006 s-a dispus radierea din Registrul Comerțului a mai multor societăți comerciale în raport de dispozițiile art.31 alin.5 din Legea nr.359/2004. La poziția 144 din anexa la încheierea menționată se află - SRL, societate ce anterior a fost dizolvată prin încheierea judecătorului delegat nr.8705/2005.

Împotriva încheierii nr.51774 din 20.09.2006, prin care s-a dispus radierea - SRL a formulat recurs -, recurs ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială sub nr- din 23.10.2008.

În motivarea recursului, recurenta arată că - SRL se află în procedura insolvenței prevăzută de Legea nr.85/2006, iar pentru a fi legală încheierea pronunțată de judecătorul delegat trebuia să fie citat și lichidatorul judiciar, respectiv -.

La data de 07.11.2008, recurenta a formulat cerere de repunere în termenul de recurs în raport de dispozițiile art.103 Cod procedură civilă.

La data de 09.12.2008, - Motor SRL a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul intimatului Oficiul Registrului Comerțului prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie și respingerea recursului ca tardiv formulat.

Cererea de intervenție accesorie a fost admisă în principiu de instanță în raport de dispozițiile art.52 Cod procedură civilă prin încheierea din 14.01.2009.

În ședința publică din 25.02.2009 s-a pus în discuția părților cererea de repunere în termenul de recurs formulat de recurenta - și excepția tardivității recursului invocată de intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București și intervenienta - Motor SRL.

Analizând cererea de repunere în termenul de recurs în raport de dispozițiile art.103 Cod procedură civilă și probatoriul administrat Curtea constată că cererea este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Prin încheierea nr.8705/22.02.2005 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucureștis -a dispus dizolvarea de drept a - SRL. Întrucât nu s-a formulat nici o cerere de numire a unui lichidator judiciar în conformitate cu dispozițiile art.31 alin.4 din Legea nr.359/2004 și nu s-a înregistrat nici o notificare cu privire la o sentință de deschidere a procedurii insolvenței conform Legii nr.85/2006, prin încheierea nr.51774/2006 s-a dispus radierea din Registrul Comerțului a - SRL.

Recurenta - solicită repunerea în termenul de recurs conform dispozițiilor art.103 Cod procedură civilă.

Potrivit art.103 alin.1Cod procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel, sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

În speța de față recurenta avea obligația, în raport de dispozițiile art.581alin.2 din Legea nr.64/1995 republicată să notifice Oficiul Registrului Comerțului cu privire la deschiderea procedurii insolvenței prevăzută de Legea nr.64/1995.

Neîndeplinirea obligațiilor legale s-a finalizat cu dizolvarea și radierea din Registrul Comerțului a debitoarei - SRL.

Recurenta nu poate susține că nu a avut cunoștință de radierea - SRL în situația în care prin sentința comercială nr.9851/13.09.2007 s- admis excepția lipsei capacității de folosință a - SRL și ca urmare s-a anulat cererea formulată de lichidatorul judiciar - (fila 30 dosar).

Radierea din Registrul Comerțului a - SRL s-a dispus la data de 20.09.2006 iar recurenta a luat cunoștință de acest aspect la data de 28.08.2007 când s-a depus un certificat constatator în dosarul nr- aflat pe rolul Tribunalului București în care recurenta avea calitate de reclamant.

Chiar dacă s-ar admite că recurenta nu a exercitat calea de atac a recursului împotriva încheierii nr.51774 din 20.09.2006 în termenul legal "dintr-o împrejurare mai presus de voința ei", putea să solicite repunerea în termen în raport de art.103 (2) în termen de 15 zile de când a luat cunoștință de radierea societății.

Încheierea recurată a fost pronunțată la data de 20.09.2006, recurenta a luat cunoștință de conținutul încheierii în dosarul nr-, la data de 28.08.2007, și a declarat recurs la data de 22.10.2008. Repunerea în termenul de recurs s-a solicitat la data de 07.11.2008 cu nerespectarea dispozițiilor art.103 (2) Cod procedură civilă și fără a face dovada în condițiile art.103 (1) că a fost împiedicată să îndeplinească actele de procedură în termenul legal dintr-o împrejurare mai presus de voința ei, motiv pentru care Curtea respinge cererea de repunere în termenul de recurs.

De altfel, potrivit art.61 (1) din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar are obligația de a notifica Oficiul Registrului Comerțului cu privire la deschiderea procedurii insolvenței și ca urmare nimeni nu poate invoca propria culpă pentru apărarea unui drept.

Cu privire la excepția tardivității declarării recursului Curtea constată că aceasta este întemeiată întrucât recurenta nu a declarat recurs în termenul de 30 de zile prevăzut de art.31 pct.41din Legea nr.359/2004, motiv pentru care recursul declarat împotriva încheierii nr.51774 pronunțată de judecătorul delegat la data de 20.09.2006 va fi respins ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite cererea de intervenție accesorie în interesul intimatului Oficiul Registrului Comerțului formulată de intervenienta - MOTOR SRL.

Respinge cererea de repunere în termenul de recurs.

Admite excepția tardivității.

Respinge ca tardiv declarat recursul formulat de recurenta - lichidator judiciar al - SRL, împotriva încheierii nr.51774 din data de 20.09.2006 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și cu intervenienta - MOTOR SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.02.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.Jud. - 25.03.2009

Tehnored. - 27.03.2009

Nr.ex.: 2

Fond: Jud.delegat:

Președinte:Roxana Popa
Judecători:Roxana Popa, Viorica Trestianu, Diana Manole

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 299/2009. Curtea de Apel Bucuresti