Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 332/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 29/2009

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.332

Ședința publică de la 23.02.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu

JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu

JUDECĂTOR 3: Maria Speranța

Grefier

*************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta - - SRL, în contradictoriu cu intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI - prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva încheierii nr.89380/11.12.2008, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții faptul că intimata a depus la dosar un set de acte.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe recurs.

Recurenta prin avocat solicită admiterea recursului, modificarea încheierii atacate în totalitate, în sensul admiterii cererii de înregistrare a mențiunilor în registrul comerțului, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Prin încheierea judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTIa fost respinsă cererea formulată de petenta - - SRL înregistrată sub nr. -/09.12.2008, prin care aceasta solicita înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunilor referitoare la modificarea actului constitutiv în ce privește: sediul social, capital social, asociați, transmitere părți sociale, administratori și actualizarea actului constitutiv.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul delegat a reținut că potrivit art. 17 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 31/1990, la același sediu vor putea funcționa mai multe societăți dacă []a) imobilul, prin structura lui, permite funcționarea mai multor societăți în încăperi diferite. Potrivit principiilor generale, noțiunea de sediu trebuie privită prin prisma a trei dintre funcțiunile sale: a) sediul este un element de identificare a societății comerciale; b) este locul pentru primirea corespondenței de către persoana juridică și c) sediul este locul din care organele de conducere executive coordonează activitatea pentru care a fost constituită persoana juridică ( " centrul nervos" al societății). Dacă la același sediu funcționează mai multe societăți comerciale ( sunt suficiente numai două), sediul nu va mai putea acționa în mod eficient ca element de identificare, fiind în acest fel anihilată una din menirile de a fi ale sediului social. De aceea, consideră Tribunalul, în cazul în care, în aceeași clădire funcționează mai multe societăți comerciale, este obligatoriu ca spațiul în care fiecare dintre ele funcționează să aibă o individualitate proprie, individualitate care să reiasă din simpla lectură a mențiunii corespunzătoare în actul constitutiv sau în evidențele registrului comerțului. Prin această rațiune, consideră judecătorul delegat, se asigură posibilitatea realizării fără dificultăți și a celeilalte rațiuni de a fi a sediului: loc unde se primește corespondența. În general, terții nu sunt interesați de locul unde se desfășoară activitatea productivă a societății, ci de locul unde pot găsi organele persoanei juridice, respectiv acele persoane cu care pot discuta pentru încheierea de contracte sau alte acte juridice. Atâta timp cât există corespondență, indiferent de formatul ei, aceasta se poartă în numele persoanei juridice de către reprezentanții săi legali, ceea ce înseamnă că este optim ca locul unde își desfășoară activitatea reprezentanții legali ai persoanei juridice și locul unde se primește corespondența să fie același. Întrucât din evidențele Oficiului Registrului Comerțului, rezultă că la sediul din B, Șoseaua nr. 291, 12 A,. A,. 1,. 6, sector 2 mai funcționează și - SRL, judecătorul delegat a respins cererea.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Secția a Va Comercială.

În motivarea recursului se arată că prin cererea de înregistrare mențiuni, aceasta a solicitat înregistrarea în registrul comerțului a mai multor mențiuni referitoare la modificarea actului constitutiv privind: cesiunea de părți sociale, privind asociații, privind capitalul social, revocarea și numirea administratorului și schimbarea sediului social. Prin încheierea recurată, judecătorul delegat a respins toate capetele de cerere pe motiv că sediul nu poate fi comun cu al altei societăți comerciale.

Instanța a analizat superficial și greșit probatoriile administrate în cauză deoarece conform contractului de comodat nr. 1186/26.11.2008, au fost închiriate cu titlu gratuit o cameră din cele 3 ale apartamentului în care se stabilise noul sediu al societății.

În acest fel, apartamentul având 3 camere, este posibilă funcționarea a două societăți comerciale, deoarece fiecare dintre acestea își desfășoară activitatea în altă cameră. Mai mult, susține recurenta, proprietara apartamentului în care se stabilește sediul, Doamna, asociat al - SRL este mama asociatei - în - - SRL, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 17 pct. 2 lit. a) și c) din Legea nr. 31/1990 ( litera c) fiind introdusă prin Legea nr. 441 din 27.11.2006), prin care se stabilește că la același sediu vor putea funcționa mai multe societăți dacă este îndeplinită cel puțin una din următoarele condiții: a imobilul prin structura lui permite funcționarea mai multor societăți în încăperi diferite sau c) dacă cel puțin unul dintre asociați este proprietar al imobilului ce urmează a fi sediul societății.

Recurenta subliniază că sunt îndeplinite ambele condiții stabilite de legiuitor, astfel încât soluția judecătorului delegat este nelegală.

Analizând încheierea recurată prin prisma criticilor invocate în motivele de recurs, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile, C apreciază că recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

În primul rând, Curtea constată că judecătorul delegat a dat o interpretare restrictivă dispozițiilor art. 17 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 31/1990, iar afectele acestei interpretări a legii sunt excesive și vătămătoare pentru petentă.

Astfel, art. 17 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 31/1990 reglementează posibilitatea ca la același sediu să funcționeze mai multe societăți comerciale " dacă imobilul, prin structura lui, permite funcționarea mai multor societăți în încăperi diferite".

Or, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare ce constituie titlul de proprietate al comodanților și depus la dosar ( filele 32- 33) apartamentul situat în B, Șoseaua nr. 291,. 12 A,. A,. 1, sector 3 este compus din 3 camere, din care, numai una dintre acestea a fost dată în folosință gratuită societății petente, care dorește stabilirea sediul în această locație ( a se vedea contractul de comodat - filele 89-90). Prin urmare, cel puțin în privința acestei condiții prevăzute de lege ( art. 17 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 31/1990), Curtea constată că există posibilitatea reală ca societatea să funcționeze într-o cameră a apartamentului compus din 3 camere, în celelalte două camere putând funcționa în mod corespunzător cealaltă societate comercială.

De aceea, cele reținute de judecătorul delegat cu privire la funcțiunile sediului social, sunt excesive, deoarece în situația dată, imobilul permite funcționarea a cel puțin două societăți. De asemenea, față de natura comercială a activității societății, de posibilitatea încheierii unor contracte comerciale între absenți, prin corespondență electronică ( fax, e-mail etc) apare ca excesivă concluzia instanței privind necesitatea de sine stătătoare și fără distincții a imobilizării persoanelor fizice din conducerea petentei, la sediul acesteia. Nu rezultă de nicăieri însă că în condițiile folosirii exclusive a unei camere din apartamentul cu 3 camere, de către societatea petentă, nu s-ar putea realiza funcția sediului de a primi corespondența sau de a asigura prezența asociatului unic la sediu.

Mai mult, așa cum susține și recurenta, potrivit art. 17 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 31/1990, dacă cel puțin unul dintre asociați este proprietarul imobilului în care urmează a se stabili sediul, vor putea funcționa mai multe societăți la același sediu.

În speță, asociatul unic al petentei, Doamna - este fiica proprietarilor imobilului din B, Șoseaua nr. 291,. 12 A,. A,. 1, sector 3 este compus din 3 camere, astfel că și interpretând textul mai sus evocat, prin analogie, rezultă că și oad oua condiție este îndeplinită pentru funcționarea celor două societăți în același imobil, de vreme ce acestea au folosința exclusivă a câte unei camere.

În fine, așa cum rezultă din Noul act constitutiv, reactualizat cu toate modificările, petenta și-a stabilit și un punct de lucru la o altă adresă, în B,-, mansardă, sector 4, ceea ce duce la concluzia că locurile desfășurării activității sunt ușor de identificat, iar asociatul unic poate fi localizat.

În al doilea rând, judecătorul delegat nu a motivat hotărârea în ce privește soluția de respingere a cererii de înregistrare a celorlalte mențiuni în Registrul Comerțului.

În această privință, Curtea, suplinind lipsa acestei motivări, constată că solicitarea petentei de înregistrare a acestor mențiuni este întemeiată și în privința acestor modificări, fiind îndeplinite condițiile art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului.

De aceea, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 rap. la art. 304 pct. 9 și pct. 7 din pr. civ. și art. 3041din pr. civ. va admite recursul, va modifica în tot încheierea recurată în sensul că va admite cererea petentei și va dispune înregistrarea tuturor mențiunilor privind modificările survenite cu privire la societate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta petentă - - SRL împotriva încheierii judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, în contradictoriu cu OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Modifică în tot încheierea recurată în sensul că:

Admite cererea înregistrată sub nr.-/9.09.2008 formulată de petenta - - SRL.

Dispune înscrierea în Registrul Comerțului a mențiunilor referitoare la modificarea actului constitutiv al acestei societăți constând în: schimbarea sediului, capital social, asociați, transmitere părți sociale, administratori.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 23.02.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red. Tehnored Jud.

Ex.2/23.03.2009

.

Judecător delegate:

Președinte:Elisabeta Roșu
Judecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu, Maria Speranța

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 332/2009. Curtea de Apel Bucuresti