Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 345/2009. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALĂ NR.345R

Ședința publică de 05 martie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Aurică Avram

JUDECĂTOR 2: Cosmin Horia Mihăianu

JUDECĂTOR I

GREFIER

.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B, împotriva încheierii nr.858/07.01.2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în dosarul nr.- /2008, în contradictoriu cu intimații - ROMANIAN COM ). AS) SRL și OFICIUL NATIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Având în vedere faptul că recurenta prin cererea de recurs a solicitat judecata în lipsă Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin încheierea nr.858/07.01.2009 pronunțată de către Judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, s-a admis cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București și, în consecință, s-a dispus radierea din registrul comerțului a persoanelor juridice menționate în lista anexă, printre care și ROMANIAN COM ). AS), dispunându-se totodată înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale.

Pentru a pronunța această încheiere judecătorul delegat a constatat în temeiul art.237 alin.1 lit.b, alin.7, 8, 9 din Legea nr.31/1990 ca în raport cu cele menționate în cerere și extrasul anexat sunt îndeplinite cerințele legale referitor la radiere.

Împotriva acestei încheieri Administrația Finanțelor Publice Sector 1 Bad eclarat recurs, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de radiere în ceea ce privește ROMANIAN COM ). AS)

În motivarea recursului, s-a arătat că în urma verificărilor efectuate recurenta a constatat că societatea menționată figurează cu debite neachitate la bugetul general consolidat al statului, iar radierea societății din registrul comerțului ar duce la imposibilitatea recuperării debitelor.

Oficiul Național al Registrului Comerțului nu a formulat întâmpinare.

Față de acestea, analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Judecătorul delegat a reținut îndeplinirea cerințelor legale pentru dispunerea radierii societății intimate în raport cu prevederile art. 237 alin.1 lit.b din Legea 31/1990, cu modificările și completările ulterioare ceea ce implică existența anterioară a hotărârii de dizolvare cu privire la societatea respectivă.

În funcție de rămânerea irevocabilă a acesteia este posibilă intrarea în lichidare potrivit prevederilor Legii 31/1990. În vederea realizării lichidării, care implică inclusiv recuperarea creanțelor terților împotriva societății, este necesară numirea unui lichidator.

În acest sens, potrivit art.237 alin.7-9 din legea menționată, în termen de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a încheierii de dizolvare, societatea, prin reprezentantul legal are obligația numirii unui lichidator sau, dacă nu este posibil astfel, judecătorul delegat poate numi un lichidator din lista practicienilor în reorganizare și lichidare la cererea oricărei persoane interesate. Dar, dacă nu s-a sesizat judecătorul delegat pentru numirea lichidatorului, societatea se radiază, prin încheierea judecătorului la cererea

Prin urmare, potrivit dispozițiilor legale aplicabile în speță, recurenta, ca persoană interesată, avea posibilitatea recuperării creanțelor bugetare invocate în cadrul procedurii legal menționată, privind lichidarea determinată de dizolvarea societății intimate, scop în care avea și posibilitatea de a solicita judecătorului delegat, numirea unui lichidator, în condițiile și termenele legale. Or, recurenta nu a fost în măsură să probeze și, de altfel, nici nu a formulat în recurs critici în acest sens, că vreuna din cerințele legale menționate care atrag radierea nu ar fi fost îndeplinită, astfel că încheierea atacată trebuie considerată a fi temeinică și legală, urmând să fie menținută.

În consecință, având în vedere considerentele arătate, Curtea în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Sector 1, împotriva încheierii nr.858/07.01.2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în dosarul nr.-/2008, în contradictoriu cu intimații ROMANIAN COM ). AS) și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ Tribunalul București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.03.2009.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Iulia

I

Grefier

Red.Jud. - 11.03.2009

Tehnored. - 11.03.2009

Nr.ex.: 2

Fond: Jud.delegat:

Președinte:Aurică Avram
Judecători:Aurică Avram, Cosmin Horia Mihăianu, Iulia

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 345/2009. Curtea de Apel Bucuresti