Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 4/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal -

DOSAR Nr.-

DECIZIA NR.4/C/2008-

Camera de consiliu din 24 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Boța Marilena JUDECĂTOR 2: Rițiu Roxana

- - - JUDECĂTOR 3: Blaga Gabriela

- - - judecător

- - - grefier

&&&&&&&&&

Pe rol fiind judecarea recursului comercial d eclarat de recurentaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M,cu sediul în S M, Romană, nr.3-5, jud.S M în contradictoriu cu intimații- ""J-, CUI -, cu sediul în, nr.86, jud.S M și cuOFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B,cu sediul în B, sector 3,- împotriva încheierii nr.4996 din 26 septembrie 2007, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, având ca obiect recurs împotriva încheierii judecătorului delegat la.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nici o parte a litigiului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor de timbru, că intimata - "" SRL a depus la dosar precizări scrise, că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în baza prevederilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, precum și faptul că, cauza este la primul termen de judecată în recurs, după care:

CURTEA D APEL

deliberând:

Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:

Prin încheierea nr.4996 din 26 septembrie 2007, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Marea admis cererea formulată de Oficiul Național al Registrului comerțului și a dispus radierea din registrul comerțului a persoanelor juridice înregistrate în Registrul Comerțului cu datele de identificare înscrise în Lista anexă la cerere, de la poziția 1, la poziția nr.20, 22 - 28, 30 - 41, 43-44, 46 - 53, 55 -117, 119-200.

A dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale, în condițiile prevăzute de art.237 alin.9 din Legea nr.31/1990.

Pentru a pronunța această încheiere, judecătorul delegat a reținut că, sunt îndeplinite cerințele legale în raport de cele menționate în cerere și extrasul anexat.

Împotriva acestei încheieri, în termen și scutit de plata taxelor de timbru a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice S M, solicitând admiterea recursului și pe cale de consecință desființarea în parte a încheierii, în sensul radierii mențiunii de radiere din registrul comerțului pentru societățile comerciale regăsite în anexa încheierii de radiere, respectiv - "" justificând interesul promovării recursului prin imposibilitatea recuperării debitelor pe care societatea dizolvată și radiată le înregistrează față de bugetul de stat.

Intimații - "" SRL și B, deși legal citați nu s-au prezentat în instanță.

Examinând încheierea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza dispozițiilor art.304/1 Cod procedură civilă, instanța apreciază că recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice S M, ca nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art.31 din Legea nr.359/2004, ca efect al dizolvării de drept a persoanei juridice, aceasta intră în lichidare conform Legii nr.31/1990.

Conform art.31 alin.3 și 4 din Legea nr.359/2004, în termen de 6 luni de la data pronunțării încheierii de dizolvare la cererea reprezentantului legal al persoanei juridice, ori în lipsa acestuia sau a acțiunii acestuia, a oricărei persoane interesate, judecătorul delegat numește lichidator.

Dacă în termenul de 6 luni judecătorul delegat nu a fost sesizat cu nici o cerere de numire a lichidatorului, persoana juridică se radiază din oficiu din Registrul comerțului, prin încheiere.

Simpla motivare din recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice S M, că prin radierea persoanei juridice rămâne o creanță bugetară nerecuperată nu este de natură a conduce la desființarea / modificarea încheierii de radiere.

Recurenta ar fi trebuit să facă dovada cererii de numire a lichidatorului în termenul prevăzut de lege, sau a faptului că acest termen nu s-a împlinit. Cum însă nu a făcut dovezi în sensul arătat mai sus, iar restul criticilor nu conduc la modificarea încheierii, recursul recurentei Direcția Generală a Finanțelor Publice S M, va fi respins ca nefondat, potrivit art.312 Cod procedură civilă.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurentaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M,împotriva încheierii nr.4996 din 26 septembrie 2007, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică azi, 24 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red. dec. -

- jud. fond. -

- dact. - - 2 ex.

- 04.02.2008

Președinte:Boța Marilena
Judecători:Boța Marilena, Rițiu Roxana, Blaga Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 4/2008. Curtea de Apel Oradea