Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 474/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.474

Ședința publică de la 17.04.2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci

JUDECĂTOR 2: Adriana Bucur

JUDECĂTOR 3: Marcela Câmpeanu

GREFIER - -

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva încheierii nr.13452/25.02.2008 pronunțată de judecătorul delegat la în dosarul nr.74876/2008 în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL și intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față.

Prin încheierea nr. 13452 din 25 februarie 2008, pronunțată în dosarul nr. 74876/2008, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucureștia admis cererea formulată de OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI și a constatat dizolvarea de drept a persoanelor juridice înscrise în Anexa I la încheiere, de la poziția 1 la poziția nr.11, la poziția nr. 6 figurând SC SRL. A dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de constatare a dizolvării, comunicarea și efectuarea publicității legale a încheierii.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut, în raport de cerere și de înscrisurile anexate, că persoanele juridice nu și-au preschimbat vechiul certificat de înmatriculare și nici pe cel de înregistrare fiscală, astfel că, apreciind întrunite cerințele articolului 30 alineatele 2 și 3 din legea nr.359/2004, ale articolului 331 și urm Cod procedură civilă și ale legii nr.26/1990, a admis cererea și a constatat dizolvarea de drept a celor 11 persoane juridice.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs motivat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR II B, cauza fiind înregistrată sub nr- din 18 martie 2008 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a a Comercială.

În motivarea recursului s-a arătat în esență că hotărârea de dizolvare a SC SRL este nelegală și netemeinică, întrucât societatea figurează cu datorii de 328 Ron la bugetul general consolidat, debitele fiind purtătoare de dobânzi și penalități de întârziere până la achitarea lor, conform prevederilor OG nr. 93/2003 ( Codul d e procedură fiscală).

A criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie și pentru că, în opinia proprie, dizolvarea în temeiul dispozițiilor legii nr. 359/2004 este nelegală, operațiunea fiind atributul judecătorului - sindic după închiderea procedurii prevăzute de legea nr.85/2006.

Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile articolelor 304 punctul 9 și 3041Cod procedură civilă, ca șipe dispozițiile articolului 311din legea nr.359/2004.

În cauză nu s-au depus întâmpinări.

Față de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază recursul ca nefondat și îl va respinge cu această motivare și pentru următoarele considerente:

Împrejurarea că societatea intimată nu și-a preschimbat certificatul de înmatriculare și nici pe cel de înregistrare fiscală nu este contestată de recurentă, astfel că, din acest punct de vedere, soluția instanței de fond este în deplină concordanță cu prevederile articolului 30 alineatele 1 și 2 din legea nr.359/2004.

Împrejurarea că societatea intimată figurează cu datorii la bugetul consolidat nu este în măsură a împiedica dizolvarea acestei societăți, întrucît sancțiunea este expres prevăzută de dispozițiile legale precitate, care nu cunosc nici o derogare, astfel că este incident principiul de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

În plus, susținerea că măsura dizolvării o prejudiciază pe recurentă este nefondat, recurenta având posibilitatea recuperării creanței în procedura lichidării, pe care o poate declanșa în condițiile articolului 31 alineat 2 din legea nr. 359/2004, raportat la articolul 252 și urm. din legea nr.31/1990.

Este neîntemeiată și a fost înlăturată și critica referitoare la nelegalitatea măsurii în condițiile legii nr. 359/2004. pe de o parte, această sancțiune a dizolvării este expres prevăzută de articolul 30 din legea nr.359/2004, care, în plus, precizează și faptul că dizolvareaoperează de drept,dispozițiile articolului 30 alineat 2 din același act normativ precizând și instanța competentă să constate dizolvarea. Pe de altă parte, în ce privește măsura dizolvării în condițiile articolului 85/2006, acesta este atributul judecătorului - sindic, care o dispune în condițiile articolului 107 alineat 2 din lege și nu după închiderea procedurii cum susține recurenta - creditoare, care o confundă cu măsura radierii dispusă în condițiile articolului 131 din același act normativ.

Pentru aceste considerente, apreciind că hotărârea atacată este pronunțată în strictă concordanță cu dispozițiile articolului 30 alineatele 1 și 2 din legea nr. 359/2004, cu dispozițiile articolului 331 și urm. Cod procedură civilă și cu dispozițiile legii nr. 26/1990, Curtea apreciază că nu se impune modificarea ei în condițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă, hotărârea fiind găsită drept legală și temeinică și după examinarea cauzei sub toate aspectele, astfel cum prevăd dispozițiile articolului 3041Cod procedură civilă.

În consecință, în temeiul articolului 312 alineat 1 teza a II a Cod procedură civilă,Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva încheierii nr.13452/25.02.2008 pronunțată de judecătorul delegat la în dosarul nr.74876/2008 în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL și intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.04.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex./9.05.2008

Președinte:Eugenia Voicheci
Judecători:Eugenia Voicheci, Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 474/2008. Curtea de Apel Bucuresti