Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 541/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA nr. 541
Ședința publică din data de 2 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Valentin Niță
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Urlețeanu
JUDECĂTOR 3: Maria Pohoață
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de - SRL, cu sediul în de, str. -, județul P, prin reprezentant legal, și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la & B,-,. 1, parter, sector 1, împotriva încheierilor nr. 3981 din 6 mai 2005 și nr. 4954 din 5 mai 2006 pronunțate de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurenta - SRL, reprezentată de avocat din Baroul București, lipsind intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocat, avînd cuvântul pentru recurentă, precizează că nu are cereri de formulat si solicită cuvântul în susținerea recursului.
Curtea, luând act că recurenta nu are cereri de formulat, iar intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahovaa solicitat, prin întâmpinarea depusă la dosar, judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 proc. civ. constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat, având cuvântul pentru recurentă, solicită admiterea recursului, și acordarea pentru recurentă a dreptului de a remedia neajunsurile constatate de Oficiul Registrului Comertului prin încheierile recurate. Prin intîmpinarea depusă, Oficiul Registrului Comertului de pe lângă Tribunalul Prahova nu se opune admiterii recursului, lăsând la aprecierea instanței.
CURTEA
Prin încheierea nr. 3981/06.05.2005 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahovas -a dispus dizolvarea
societatilor comerciale evidențiate în situația anexă la cererea depusă de ORC de pe lângă Tribunalul Prahova printre care și a - SRL (pozitia 146),in temeiul art. 30 alin. 1 și alin. 2 din Legea 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comertului a persoanelor fizice,asociatilor familiale si a persoanelor juridice modificata și completată prin OUG75/2004.
Ulterior, prin încheierea din data de 05.06. 2006, judecatorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă de pe langa Tribunalul Prahovaa dispus, în temeiul art. 31 alin. 6 din Legea 359/2004. radierea a 444 de societati comerciale dizolvate, printre care și a - SRL ( pozitia 279 din lista anexa la cererea de radiere depusa de ORC de pe lângă Tribunalul Prahova ).
Impotriva încheierilor pronunțate de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă de pe lângă Tribunalul Prahovaa declarat recurs pârâta - SRL care a solicitat modificarea în tot a acestora și respingerea cererilor depuse de Oficiul Registrului Comerțului de pe langa Tribunalul Prahova.
In sustinerea recursului, pârâta arată că niciuna din incheierile pronunțate în cauza nu i-au fost comunicate și nici publicată conform art. 30 alin 3 din Legea 359/2004, motiv pentru care termenul de recurs prevazut de art. 31 alin. 1 din același act normativ nu a început sa curgă, societatea fiind încă în termenul de declarare a recursului.
Mai sustine recurenta, că necomunicarea incheierilor pronuntate în cauză i-a produs prejudicii deoarece ar fi uzat de calea de atac a recursului și ar fi împlinit lipsurile care au dus la dizolvarea și, ulterior, radierea societatii.
Curtea, analizand incheierile pronuntate de judecatorul delegat al ORC de pe langa Tribunalul Prahova prin prisma criticilor invocate de recurenta, constată ca recursul este nefondat, urmand a fi respins pentru urmatoarele considerente.
In cauză sunt incidente dispozitiile art. 30 și 31 din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea la inregistrarea in registrul comertului - actualizată la 15.06.2007-care prevad că neefectuarea preschimbarii certificatului de înmatriculare și a celui de înregistrare fiscală cu noul certificat de înregistrare conținând codul unic de înregistrare, până la termenul prevazut la art. 2 6, si anume 31 decembrie 2004, atrage dizolvarea de drept a persoanelor juridice prevăzute la art. 2, respectiv - societatile comerciale, societatile și companiile naționale, grupurile de interes economic, grupurile europene de interes economic, regiile autonome si organizațiile cooperatiste, sucursalele infiintate de acestea, precum si alte persoane juridice care se înregistreaza în registrul comerțului potrivit unor acte normative speciale.
Constatarea dizolvarii de drept se face prin incheierea judecatorului delegat, pronunțată la cererea Oficiului National al Registrului Comertului.
Incheierea judecatorului delegat se înregistreaza în registrul comertului si se comunică concomitent persoanei juridice la sediul social, Ministerului Finantelor Publice, la Agenția Nationala de Administrare Fiscala pe cale electronică, si se publica concomitent pe pagina de Internet a Oficiului National al Registrului Comertului, precum si la sediul oficiului registrului comertului de pe langa tribunal.
Art. 31 din același act normativ prevede, la rândul său, că încheierea de constatare a dizolvării de drept este supusă numai recursului, la cererea oricărei persoane interesate, în termen de 15 zile de la publicarea prevazută la art. 30 alin. (3).
Daca nu s-a declarat recurs, sau recursul a fost respins, persoana juridică intra în lichidare, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificarile si completarile ulterioare, iar alin. 5 din art. 31 arată că dacă până la expirarea termenului prevazut la alin. (4) al art. 31, nu a fost inregistrata nicio cerere pentru numirea unui lichidator, persoana juridică se radiază din registrul comertului, prin incheiere a judecatorului delegat, pronunțată la cererea Oficiului National al Registrului Comertului.
Intrucat, din verificarile efectuate de ORC de pe langa Tribunalul Prahova, s-a constatat că recurenta nu a respectat termenul prevazut de Legea 359/2004 acela de 31 decembrie 2004 privind preschimbarea certificatului de înmatriculare și a celui de înregistrare fiscală, prin cererea depusă sub nr. 31358/06.05.2005 a solicitat dizolvarea societatii,cerere admisă de judecatorul delegat prin încheierea pronunțată la data de 06.05.2005 sub nr 3981,incheiere afisata la sediul ORC, asa cum rezulta din procesul- verbal de afisare din data de 10.05.2005 anexat la dosar.
Deoarece nicio persoana interesata nu a declarat recurs, judecatorul delegat la ORC de pe langa Tribunalul Prahova, la cererea registrului comertului, a dispus si radierea societătii recurente prin incheierea din data de 05 mai 2006.
Sustinerile recurentei in ceea ce priveste faptul ca nu a cunoscut situația juridică a societatii in termen pentru a putea uza de calea de atac a recursului si de implinirea deficientelor care a dus la dizolvarea si radierea acesteia sunt nefondate.
Aceasta intrucat, încheierea de dizolvare a fost afisata la sediul ORC de pe langa Tribunalul Prahova la data de 10.05.2005 pe de o parte,iar pe de alta parte, la cererea reprezentantului societatii, avocat, care a formulat si cererea de recurs și care a depus și o imputernicire avocațiala în dosar (fila 7) P - Administratia Finanțelor Publice i-a răspuns prin adresa nr. 14694 /20.10.2008 că societatea este radiată din registrul comertului începand cu data de 05.05.2006.
Chiar în raport cu aceasta comunicare, recursul depus la data de 16 ianuarie 2009 nu respectă termenul prevazut de art. 31 alin.1 din Legea 359/2004.
Dar si pe fond recursul este neintemeiat, deoarece societatea recurentă ( in prezent radiată din registrul comertului) nu mai este în termenul prevazut de art. 26 din legea 359/2004 pentru a solicita preschimbarea certificatului de inmatriculare și a celui de inregistrare fiscală.
Față de considerentele prezentei decizii, Curtea, în raport cu art. 312 alin.1 Pr.Civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de- SRL, cu sediul în de, str. -, județul P, prin reprezentant legal, și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la & B,-,. 1, parter, sector 1, împotriva încheierilor nr. 3981 din 6 mai 2005 și nr. 4954 din 5 mai 2006 pronunțate
de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul P, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
GREFIER,
- -
red/dact AU
2 ex/16.04.2009
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Președinte:Valentin NițăJudecători:Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață