Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 570/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 570
Ședința publică de la 26 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 2: Marius Irimie
JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de petenta SC Metal Productos SRL împotriva Încheierii judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului Sibiu nr. 3464/30.04.2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurentă, lipsă fiind intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Mandatarul SC Metal Productos SRL depune la dosar împuternicire avocațială, două chitanțe în sumă de 10 lei fiecare, ce fac dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat, pentru recurentă, solicită admiterea recursului și modificarea în totalitate a încheierii atacate, în sensul admiterii cererii de majorare a capitalului social al SC Metal Productos SRL prin aport în natură în valoare de 4.317.000 Euro.
Susține că instanța a făcut confuzie între elementele good-will, reprezentând aport în natură și cele know-how, reprezentând aport în muncă. Prezintă pe scurt diferențele dintre acestea.
Arată că nu se poate vorbi de prejudiciere, fiind efectuată o expertiză în acest sens de către experții.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Constată că prin Încheierea nr. 3464/30.04.2009 pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Sibiua fost respinsă cererea formulată de, în calitate de împuternicit al SC Productos SRL privind majorarea capitalului social.
Pentru a pronunța această încheiere, judecătorul delegat a reținut următoarele:
Majorarea de capital propusă de asociatul SC Metal Productos II SL nu permite un control direct asupra consistenței aportului, ceea ce estre de natură a afecta realitatea capitalului social și care poate afecta în final gajul general al creditorilor sociali, precum și posibilitatea efectivă de îndestulare a acestora, chiar și în situația estimării prin expertiză a acestor bunuri incorporale.
Aportul constând în trening pentru angajații direct productivi, servicii de întreținere, servicii IT, servicii financiare, servicii juridice, comerciale și de consultanță, servicii pentru protejarea mediului și consultanță referitoare la opțiunile de creditare, apreciat a fi un aport în natură de către petentă, este de fapt, un aport în muncă pentru care nu există un contract de transfer și care nu există în materialitatea sa. De altfel, aportul în muncă la SRL nu este permis.
A reținut că, în doctrină s-a apreciat constant că un "know-how" adus ca aport la constituirea unei societăți comerciale prezintă natura unui aport în muncă. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta SC Metal Productos SRL, solicitând modificarea în totalitate în sensul admiterii cererii de majorare a capitalului social.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că judecătorul delegat a interpretat greșit actul dedus judecății, apreciind eronat aportul adus ca fiind un aport în muncă în condițiile în care aportul a fost evaluat conform metodei de evaluare bazate pe goodwill, care stabilește surplusul valorii unei afaceri față de valoarea activelor tangibile.
Recurenta susține că aportul adus este cuantificabil și reprezintă un aport în natură, iar judecătorul delegat a apreciat eronat că constă în elemente know-how și poate afecta gajul general al creditorilor sociali.
În drept recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 299, 304 pct. 8, 9, art. 3041, art. 312 Cod pr. civilă.
Recursul a fost legal timbrat.
ORC de pe lângă Tribunalul Sibiua formulat întâmpinare arătând că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța (fila 3).
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs raportat la actele dosarului și dispozițiile legale aplicabile în cauză, curtea de apel constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Critica recurentei, privind greșita interpretare a judecătorului delegat a naturii aportului în valoare de 4.317.000 Euro echivalent a 17.204.100 lei, cu care a solicitat majorarea capitalului social al SC Metal Productos SRL, este neîntemeiată, întrucât aportul în natură poate îmbrăca forma unor bunuri imobile (clădiri, terenuri), bunuri mobile corporale (mărfuri) sau bunuri incorporale (creanțe).
Aportul în servicii reprezintă contribuția pe care un asociat o are prin experiența sa, abilitățile antreprenoriale sau manageriale sau prin know-how-ul adus la succesul afacerii.
Acest aport în industrie nu poate constitui aport la majorarea capitalului social al unei societăți cu răspundere limitată, întrucât nu prezintă interes pentru creditorii societății care nu pot exercita asupra acestuia nici un drept, fiind admis doar la societatea în nume colectiv și la societățile în comandită, unde este rezervat asociaților comanditați.
-how-ul este calificat drept un aport în servicii, iar componența know-how-ului în cadrul aportului rezultă chiar din hotărârea din 13.04.2009 de majorare a capitalului social, în care se arată că "aportul constă în active intangibile necorporale (asigurarea know-how și good will), conform raportului de evaluare".
De altfel, aceste servicii oferite de asociatul unic, respectiv training pentru angajații locali, servicii de întreținere, servicii IT, servicii financiare, juridice, pentru protejarea mediului înconjurător și consultanță referitoare la opțiunile de creditare sunt definite drept "servicii" în raportul de evaluare întocmit de Expert Imobiliare, iar facturile emise invocate de evaluatori au ca obiect tot "servicii", fapt ce conduce la concluzia că în speță este vorba despre un aport în servicii sau în industrie (cum mai este definit).
Raportat la aceste considerente, curtea de apel constată că încheierea atacată este legală și temeinică, judecătorul delegat pronunțând o soluție corectă în exercitarea controlului legalității prevăzut de art. 37 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, urmând ca, în baza art. 312 Cod pr. civilă, să fie respins recursul petentei SC Metal Productos SRL.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de petenta SC " Metal Productos" SRL împotriva Încheierii judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului Sibiu nr. 3464/30.04.2009.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.06.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Th.
Ex. 3/31.08.2009
Jud. delegat:
Președinte:Nicolae DurbacăJudecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie, Mircea Noșlăcan