Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 648/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția comercială și de contencios administrativ
Dosar nr-
DECIZI A NR. 648
Ședința publică din 7 mai 2008
PREȘEDINTE: Maria Pohoață
JUDECĂTORI: Maria Pohoață, Valentin Niță Alexandrina Urlețeanu
- -
Grefier - - -
_______
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, cu sediul în Târgoviște Calea Domnească nr. 166 județul D, împotriva încheierii din 26 februarie 2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata SC și Transport România SRL, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr. 612, județul D șiOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște str. -. - județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 2 mai 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta, când,instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la 7 mai 2008.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față reține următoarele;
Prin încheierea nr. 932 din 26.02.2008, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovițaa respins ca tardivă cererea formulată de Administrația Finanțelor Publice Târgoviște și înregistrată la nr. 2456 din 21.0.2008, prin care s-a solicitat numirea unui lichidator de pe lista practicienilor în reorganizare și lichidare pentru SC, și Transport România
" SRL dizolvată, cerere formulată în temeiul disp.art.237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 rep.
Pentru a pronunța această soluție judecătorul delegat a reținut că potrivit art. 237 alin. 7 din Legea nr. 31/1990 rep. judecătorul delegat poate numi un lichidator, la cererea oricărei persoane interesate, pentru o societate dizolvată, dacă în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de dizolvare nu se procedează la numirea lichidatorului, însă cererea de numire a lichidatorului trebuie
formulată în termen de 3 luni de la expirarea termenului menționat anterior, conform art. 237 alin. 8 din același act normativ.
In speță s-a constatat că sentința de dizolvare a SC, și Transport România " SRL a fost publicată în partea IV-a nr. 3085 din 02.10.2006, iar Târgoviște a înregistrat cererea de semnare a unui lichidator abia la 01.02.2008, cu mult peste termenele prevăzute de art. 237 alin. 7 și 8 din Legea nr. 31/1990 rep.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice Târgoviște care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că la data la care a solicitat numirea unui lichidator pentru SC, și Transport " SRL - societatea dizolvată - nu exista o încheiere de radiere a societății din evidențele Registrului Comerțului D, astfel încât nimic nu împiedica numirea lichidatorului pentru o societatea dizolvată.
A mai susținut recurenta că Legea insolvenței nr.85/2006 cuprinde prevederi care se pot aplica prin similitudine situației de față, în sensul că pentru societățile dizolvate cu datorii de peste 10.000 lei este posibilă deschiderea procedurii insolvenței, atâta timp cât societatea nu este radiată, astfel că nu este oportună respingerea cererii de desemnare a unui lichidator, indiferente de data la care a fost formulată, atâta timp cât societatea dizolvată nu a fost radiată.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea desemnării unui lichidator pentru societatea dizolvată invocându-se dispozițiile Legii 31/1990 rep., ale Legea nr. 85/2006 și ale art. 3041pr.civ.
Analizând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare.
Recurenta Administrația Finanțelor Publice D nu contestă faptul că a formula cererea de numire a unui lichidator pentru SC, și Transport România " SRL dizolvată la data de 02.10.2006, cu depășirea termenului prev. de art. 237 alin. 8 coroborat cu alin 7 din același text al Legii nr. 31/1990 rep. motiv pentru care cererea sa a fost respinsă ca tardiv formulată, prin încheierea nr.932 din 26.02.2008 a judecătorului delegat la.C de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, atacată cu prezentul recurs, neexistând nici un motiv de nelegalitate al acestei încheieri.
Recurenta învederează însă, întemeindu-și susținerile pe dispozițiile art. 304 pr.civ. că societatea dizolvată nu fusese radiată la data înregistrării cererii de desemnare a unui lichidator, astfel încât, susține recurenta că nimic nu împiedica admiterea cererii sale de către judecătorul delegat, făcând trimitere la dispoziții similare cuprinse în legea insolvenței, pentru societățile dizolvate, dar neradiate, împotriva cărora se poate deschide procedura falimentului.
Criticile recurentei sunt nefondate, deoarece pe de o parte, nu s-a făcut dovada că SC, și Transport România " SRL nu era radiată la data formulării cererii recurentei de desemnare a unui lichidator, mai ales că potrivit prevederilor art. 237 pct. 8 din Legea nr. 31/1990 rep. dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat în condițiile alin. 8, cu nici o cerere de numire a unui lichidator în termen
de 3 luni de la expirarea termenului de 3 luni prev. de alin. 7 al aceluiași text, persoana juridică se radiază din oficiu din Registrul Comerțului, prin încheierea judecătorului delegat.
Prin urmare este obligatorie respectarea termenelor imperative prevăzute art. 237 alin.7și 8 pentru desemnarea lichidatorului unei societăți dizolvate, neformularea unei asemenea cereri în cadrul acestor termene având ca efect radierea din oficiu a societății comerciale dizolvate.
Situația invocată de recurentă cu privire deschiderea procedurii insolvenței unei societăți comerciale care a fost dizolvată, dar nu a fost radiată din evidențele Oficiului Registrului Comerțului nu are corespondent în modul de soluționare a cererii de desemnare a unui lichidator, formulată peste termenele legale, deoarece pentru prima împrejurare există text de lege care reglementează posibilitatea deschiderii procedurii insolvenței societății dizolvate, aflate în lichidare și neradiate - art. 270 din Legea nr. 31/1990 rep. în timp ce pentru măsura desemnării unui lichidator al societății dizolvate legea prevede numai termene imperative în care cererea poate fi formulată și care nu au fost respectate.
Constatând că încheierea atacată nu este afectată de nici unul din motivele de casare sau modificare prev. de art. 304.pr.civ. în baza disp.art.312 alin. 1.pr.civ, Curtea va respinge recursul dministrația Finanțelor Publice Târgoviște - D, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat deAdministrația Finanțelor
Publice Târgoviște, cu sediul în Târgoviște Calea Domnească nr. 166 județul D, împotriva încheierii din 26 februarie 2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata SC și Transport România SRL, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr. 612, județul D șiOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște str. -. - județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Maria Pohoață, Valentin Niță Alexandrina Urlețeanu
- - - - - -
GREFIER,
- -
red.AU/dact.MC
3.ex/09.05.2008
2456/2008 - ORC - Trib.
jud.fond
Operator de date cu caracter personal/Nr. notificare 3120
Președinte:Maria PohoațăJudecători:Maria Pohoață, Valentin Niță Alexandrina Urlețeanu