Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 781/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALA NR:781
Sedința publică din 25 iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Decebal Taragan
JUDECĂTOR 2: Marcela Câmpeanu
JUDECĂTOR 3: Monica Ruxandra
GREFIER -
****************
Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta - - împotriva încheierii nr.230/21.01.2004 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul B, in dosarul nr.41/2008, în contradictoriu cu intimații și OFICIUL NATIONAL AL REGISTRULUI COMERTULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI I DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta prin consilier juridic delegație depusă la fila 87 dosar, intimatul prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar și intimatul ONRC prin consilier juridic cu delegație la dosarul cauzei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează Curții, că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, de către recurentă, două sentințe în xerocopii conforme cu originalul.
Apărătorul intimatului depune la dosar întâmpinare cu exemplar pe care îl comunică recurentei prin consilier juridic.
Recurenta prin consilier juridic, apreciază că întâmpinarea cu actele anexe, sunt depuse peste termen și nu pot fi primite.
Intimatul prin apărător, solicită ca întâmpinarea depusă să fie considerată drept concluzii scrise, invocând la acest termen, nulitatea cererii de recurs, pentru motivele expuse în concluziile scrise depuse la dosar.
Părțile învederează că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată dezbaterile închise, în baza art.150 pr.civ. și acordă cuvântul părților pe excepțiile invocate și pe recurs.
Recurenta prin consilier juridic, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și admiterea cererii de înscrierea mențiunilor.
Intimatul prin apărător, solicită admiterea excepției respingerea recursului și menținerea încheierii de suspendare pronunțată de judecătorul delegat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Intimatul ONRC prin consilier juridic, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a ORC I, invocată prin întâmpinarea depusă la termenul anterior, iar pe fondul cauzei, arată că lasă la aprecierea Curții soluția ce urmează a fi pronunțată.
Având cuvântul pe excepția lipsei calității procesuale pasive, recurenta prin consilier juridic, arată că lasă la aprecierea Curții soluționarea acesteia.
Intimatul prin apărător, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin Încheierea nr. 230 din 25.06.2008 a Judecătorului delegat la OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI I, DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, s-a suspendat cererea, de înscriere mențiuni, formulată de - -,cu sediul în orașul, jud. I, până la soluționarea litigiilor, ce privesc hotărârea AGA din 21.09.2007.
Pentru a dispune astfel, Judecătorul delegat a avut în vedere susținerile părților, probele administrate în cauză și dispozițiile legale în materie.
Împotriva acestei Încheieri a declarat recurs, în termen legal, petiționara - -, considerând-o netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că, la termenul din 21.09.2007, a (convocată cu respectarea riguroasă a Legislației aplicabile și ale clauzelor din Actul constitutiv al Societății), a adoptat Hotărârea nr.21, privind reducerea capitalului social, în strictă conformitate cu prevederile actelor normative specifice, în vigoare. Așa cum rezultă din conținutul înscrisurilor, originale, depuse în dosarul nr.35.311/26.09.2007, necesitatea stringentă, oportunitatea și legalitatea Hotărârii nr.21/21.09.2007, sunt mai mult decât evidente - măsura urmărind, ca unic obiectiv, acoperirea pierderilor înregistrate, în perioada anterioară privatizării, totale, a, respectiv anii 1999-2003.
La 26 sept. 2007, împuternicitul a depus la. întreaga documentație, aferentă publicării Hotărârii respective, în Monitorul Oficial -Partea a IV-a, lucrarea fiind primită, fără nici un fel de obiecțiuni, întrucât, se respectaseră, riguros, toate reglementările specifice acestui domeniu.
În pofida "tentativei improprii", a aceluiași acționar (asistat de un grup de avocați și utilizând numeroase tertipuri avocățești), Judecătorul delegat a admis, Cererea sa, de publicare a Hotărârii, prin Încheierea nr.4870/08.1 0.2007.
. temeinicia și legalitatea soluției pronunțate de către Judecătorul delegat (îndeosebi datorită atitudinii ferme, total profesionale și, desigur, "convingătoare", manifestate verbal la termenul de luni, 08 octombrie 2007), acționarul "justițiabil de serviciu" a achiesat, temporar, astfel încât, s-a abținut de la utilizarea căii de atac, prevăzută în art.60 din Legea nr.31/1990, Încheierea nr.4170 din 08 oct. 2007, rămânând definitivă și irevocabilă.
În mod logic, Hotărârea, de diminuare a capitalului social,a fost publicată în Monitorul Oficial al României -Partea a IV-a, nr.2770, de vineri -12 oct. 2007, urmând să-și producă efectele juridice, integrale, după trecerea, a două luni, de la data publicării, mai exact, cel mai târziu, luni 14 decembrie 2007.
Având în vedere dispozițiile imperative cuprinse în art.208 al.(1) din Legea 31/1990, după trecerea celor două luni, de la publicarea Hotărârii nr.21, în Monitorul Oficial al României -Partea a IV-a, luni -14 dec. 2007, în evidențele computerizate ale, puteau fi înregistrate toate mențiunile privind: modificarea/reactualizarea Actului constitutiv (Contractul de societate și Statutul), referitoare la reducerea capitalului social; noua structură a acționarilor - persoane fizice și juridice - modificată datorită reducerii nominale a valorii fiecărei acțiuni, de la 0,30 lei la 0,10 lei, precum și publicarea în Monitorul Oficial al României -Partea a IV-a, a Comunicării sintetice, privind depunerea noului constitutiv, reactualizat, în baza Hotărârii nr.21/21 sept. 2007, și autentificate la., sub nr.28 și, respectiv - 29/18.01.2008.
Recurenta precizează că, din motive asupra cărora nu insistă (după mai multe amânări), joi - 03 ianuarie 2008, împuternicitul a depus la. întreaga documentație, necesară finalizării a II-a, a acțiunii de diminuare a capitalului social, astfel cum, a fost decisă prin Hotărârea nr.21/2007.
Este mai presus de orice îndoială că, Dosarul înregistrat sub nr.41/03 ianuarie 2008, cuprindea întreaga documentație, necesară admiterii Cererii de înscriere de mențiuni, privind finalizarea " a II-a, a acțiunii de diminuare a capitalului social", din moment ce, referenta de specialitate a verificat, pagină cu pagină, conținutul acestuia, l-a primit fără nici un fel de obiecțiuni și a obligat-o să achite, contravaloarea tuturor taxelor aferente - situație ce poate fi ușor constatată, prin simpla verificare, a conținutului Dosarului sus-menționat, unde se găsesc originalele facturilor fiscale, chitanță nr.C-, -, A- (pentru bună regulă, le anexăm în xerocopie). Mai mult, consilierul juridic, delegat, s-a prezentat vineri - 11 ianuarie, la sediul, unde i s-a reconfirmat, de către doamna referent, precum și de reprezentanții Conducerii Instituției, că dosarul era corect întocmit și urmează ca, la termen, Judecătorul delegat să dispună "Măsurile legale în scopul soluționării favorabile a Cererii de înscriere de mențiuni".
Spre totala sa consternare, ca urmare a intervenției intempestive și chiar violent-zgomotoase a acționarului, însoțit de apărătoarea sa, doamna Judecător delegat s-a limitat să pronunțe o Încheiere, total neîntemeiată, inoportună și vădit ilegală. C mai puternic argument că, acesta este adevărul, constă în aceea că, în considerentele Încheierilor recurate, se referă foarte generic la "Actul constitutiv, actualizat, la zi, reunificat și restructurat, autentificat de către același notar public, sub nr.1817 din 27 decembrie 2007, în timp ce, în realitate, în speță, urmau a fi luate în considerare celelalte două înscrisuri, reprezentând Actul constitutiv, modificat, conform Hotărârii nr.21/2007, respectiv -Contractul de societate, autentificat sub nr.28 din 18.01.2008, și Respectiv -Statutul, autentificat sub nr.29 din 18.01.
Recurenta roagă, insistent și respectuos, să se observe că, cele două Încheieri, urmează a fi casate, pentru netemeinicie, vădit ilegale și inoportune, datorită, cel puțin, următoarelor considerente:
În mod normal și logic, solicitarea, fiind legală și temeinic justificată, trebuia soluționată favorabil, având în vedere că, fuseseră respectate, riguros și integral, condițiile de formă și de fond, pentru înregistrarea și publicarea, Hotărârii nr.21/21.IX.2007, reprezentând voința celor circa 15.000 de acționari, de bună-credință, ai Societății.
Chiar in ipoteza, imposibilă, când dosarul ar fi fost incomplet, iar înscrisurile nu ar fi fost întocmite corespunzător (lucru de care nu poate fi vorba), atribuția elementară a Judecătorului delegat consta, exclusiv, în aceea de a verifica aceste documente și de a dispune înscrierea în evidențele computerizate ale, a mențiunilor, aferente finalizării a II-a, a diminuării capitalului social.
Recurenta precizează că, din modul de exprimare orală, în cadrul dezbaterilor, cu rezultat, clar și indubitabil, că doamnei Judecător îi erau complet străine detaliile formalităților birocratice, ce trebuiau îndeplinite, în această materie.
Dacă dosarul respectiv ar fi fost incomplet ori întocmit eronat, unica soluție pe care o putea pronunța Judecătorul delegat, trebuia să fie clară și indubitabilă, în sensul că, se respinge cererea sa ori, din moment ce, în considerentele Încheierii nr.230/21.01., nu se face nici cea mai insignifiantă referire la motivele care au determinat-o să aleagă această soluție, aberantă, este clar că, au fost încălcate dispozițiile cuprinse în alin. (7), (8) și (9) din art.304 Cod pr.civ. Procedând, în mod vădit eronat, la suspendarea soluționării sine die, a dosarului nr.41/2008, s-a creat - în mod artificial - o situație conflictuală, deoarece, Încheierea nr.230/2008 a intrat în coliziune directă cu soluția corectă, pronunțată de către Judecătorul delegat dl., prin Încheierea nr.4870 /2007.
exagerată și subiectivă, manifestată de către doamna Judecător delegat, față de împrejurarea că, acționarul - reclamant de profesie - a invocat existența pe rolul Secției a VI-a Comerciale a Tribunalului București, a încă două dosare (cu termene joi, 30 ianuarie și, respectiv, vineri, 01 februarie, 2008), nu rezistă nici celei mai elementare analize critice, întrucât, obiectul Cererii de înscriere de mențiuni este, total, paralel și nu poate avea nici un fel de legătură cu așa-zisele litigii comerciale, prin care se urmărește, premeditat și cu rea-voință, anularea Hotărârii nr.21/21.IX. 2007. Mai mult, doamna Judecător delegat trebuia să ia în considerare, caracterul deosebit de urgent al finalizării a II-a a, diminuării capitalului social, coroborat cu perioadele foarte îndelungate (2-5 ani), până când litigiile comerciale, obișnuite, parcurg cele trei grade de jurisdicție. Este mai mult decât evident că în ipoteza, de-a dreptul bizară, când acționarul - justițiabil de profesie - ar obține o soluție favorabilă, pe baza Hotărârii respective, definitive și irevocabile, pronunțată de Instanța judecătorească competentă, există posibilitatea rectificării mențiunilor înscrise, în evidențele computerizate ale, instituție similară, întoarcerii executării, în procesul civil.
Așa cum rezultă din totalitatea înscrisurilor existente în dosarele litigiului, Încheierea de suspendare recurată, creează imense prejudicii Societății comerciale, recurente. Cu titlu de exemplu, menționează că, se află în imposibilitatea, de a-și desfășura activitatea; mai exact, Compartimentul financiar-contabilitate nu poate întocmi și depune situațiile financiare, anuale, având în vedere faptul că, drept urmare a publicării în Monitorul Oficial nr.2770 din 12 oct. 2007, Hotărârii nr.21/2007, aceasta și-a produs, integral și ireversibil, efectele juridice urmărite, de către toți ceilalți acționari, de bună - credință.
Cu toată deferența pentru funcția deținută (însă nu și față de abilitățile profesionale ale juristului ), apreciază că - după umila sa părere - înainte de a se fi procedat - direct și precipitat - la admiterea, în principiu, a așa zisei cereri de intervenție - în exercitarea rolului său activ și pentru respectarea principiului stabilirii adevărului, avea obligația de serviciu (și efectiv, posibilitatea practică!!) de a cere dosarul nr.35.311/26 sept.2007, existent, fizic, chiar în sediul
Printr-o simplă consultare, sumară, (care i-ar fi consumat 2-3 minute), distinsa doamnă Judecător delegat ar fi înțeles, imediat că, prin "toată tevatura" provocată, premeditat și cu rea-credință, de către acționarul procesoman, se repetă, în mod identic "tentativa improprie" din 25 sept. - 08 oct. 2007 și - mai presus de orice îndoială - ar fi procedat similar Judecătorul delegat dl. - care a evitat cu tact și deosebit profesionalism - coborârea până la nivelul de-a dreptul scandalos, în care doi acționari (refractari la solicitarea de a dovedi concret, prin înscrisuri originale, modul cum au intrat În posesia acțiunilor, ai căror proprietari pretind că sunt).
Un alt aspect pe care recurenta îl consideră foarte relevant, privind evitarea asumării responsabilităților ce-i reveneau, constă în afirmațiile verbale, ale doamnei Judecător delegat, în sensul că, ar fi studiat atent cele peste 20 file, denumite "note scrise și, respectiv, precizări" (înaintate cu nr.020/11 ian. 2007 și 27 din 16 ian. 2008), însă, spre regretul său sincer, prin Încheierile pronunțate, s-a dovedit exact contrariul, în sensul că, a acceptat, cu o "înțelegere demnă de o cauză mai nobilă", punctul de vedere, susținut cu argumente avocățești, de către apărătoarea aleasă a petentului.
În susținerea recursului s-a solicitat proba cu înscrisuri, iar cererea, întemeiată, în drept, pe dispozițiile articolului 304 punctele 7,8 și 9 Cod procedură civilă, a fost timbrată cu o taxă de timbru în sumă de 19,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Recursul și excepția nulității acestuia, sunt nefondate, iar excepția lipsei calității procesuale pasive, a Oficiului Național al Registrului Comerțului, este întemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarelor, în raport cu motivele de recurs invocate, probele administrate și dispozițiile legale în materie, Curtea constată că, potrivit articolului 244 alineat 1 punctul 1 Cod procedură civilă, când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau inexistența unui drept, care face obiectul unei alte judecăți, instanța poate suspenda judecata.
În speță, Curtea constată că, Hotărârea nr. 21 din 21.09.2007 a - -, pe baza căreia s-a modificat actul constitutiv și acționariatul acesteia, documente care au stat la baza cererii sale de înscriere de mențiuni, a fost atacată în justiție, formând obiectul dosarului de fond nr-, aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Comercială.
În aceste condiții, Curtea constată că, în cauză, erau și sunt întrunite cerințele articolului 244 alineat 1 punctul 1 Cod procedură civilă, pentru suspendarea soluționării cererii de înscriere de mențiuni, până la rămânerea definitivă și irevocabilă, a hotărârii, ce se va pronunța în dosarul de fond nr-, al Tribunalului București - Secția a VI a Comercială.
În consecință, Curtea constată că, Judecătorul delegat la Oficiul Registrul Comerțului I de pe lângă Tribunalul București, a reținut o situație de fapt corectă, în cauză, pe baza probelor administrate, judicios analizate, și a făcut o interpretare și aplicare adecvată a dispozițiilor legale în materie, specifice speței și menționate mai sus, astfel că, motivele de recurs sunt neîntemeiate.
Referitor la excepția nulității recursului, pentru nemotivarea acestuia, invocată de intimatul, Curtea constată că, este neîntemeiată, și va fi respinsă, ca atare, de vreme ce, recurenta, a indicat temeiul de drept al motivelor de recurs, respectiv, cele prevăzute de articolul 304 punctele 7,8 și 9 Cod procedură civilă, și pe care le-a dezvoltat, pe larg.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a OFICIULUI NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, invocată de această parte, Curtea constată că, din eroare a fost trecută în citativ și citată în recurs, nefigurând la fond, în calitate de pârât, astfel că, se va admite excepția, iar recursul va fi respins, față de această parte, ca atare,
Față de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că, Încheierea atacată este temeinică și legală, și urmează a fi menținută, iar recursul va fi respins, ca nefondat, în temeiul articolului 312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, excepția nulității recursului, invocată de intimatul, cât și recursul, declarat de recurenta - -, cu sediul în orașul jud. I, împotriva Încheierii nr.230 din 21.01.2004. pronunțată de Judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului I, de pe lângă Tribunalul B, în dosarul nr.41/2008, în contradictoriu cu intimatul .
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a OFICIULUI NATIONAL AL REGISTRULUI COMERTULUI, reprezentat prin OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI I DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL, și respinge recursul, față de această parte, ca atare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi - 25.06.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
9.07.2008
Președinte:Decebal TaraganJudecători:Decebal Taragan, Marcela Câmpeanu, Monica Ruxandra