Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 9/2010. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

DECIZIA NR. 9/R/CC

DOSAR NR-

Ședința din 23 februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriel Ștefăniță judecător

- - - - judecător

- - - - judecător

- - - - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de B Împotriva încheierii nr. 20649 din 23 noiembrie 2009 pronunțate de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov în dosarul nr.-/2009.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința din camera de consiliul din 16 februarie 2010, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte din prezenta hotărâre.

Instanța, pentru a da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, în temeiul art. 146 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru data de 23 februarie 2010.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin Încheierea nr. 20649 din 23.11.2009 pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Brașov, s-a admis cererea de depunere și menționare acte așa cum a fost formulată și s-a dispus menționarea în registrul comerțului a depunerii următoarelor acte: contract de cesiune de creanță autentificat sub nr. 1833 din data de 13.11.2009 cu datele cuprinse în cererea de depunere și menționare acte.

A constatat judecătorul delegat că sunt îndeplinite cerințele legale în conformitate cu dispozițiile art. 331 și următoarele din Codul d e procedură civilă, ale Legii nr. 31/1990 republicată, ale Legii nr. 26/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs invocând următoarele motive:

Societatea nu este parte a raportului juridic, nefiind parte a contractului de cesiune, iar cererea petentei nu se încadrează în categoria celor supuse înregistrării prevăzute de art. 21 din Legea nr. 26/19910 privind registrul comerțului. Cesiunea de creanță nu privește fondul de comerț al recurentei ci generează o datorie proprie a cesionarilor persoane fizice către petent.

Procedural, societatea n-a fost citată la momentul administrării probelor și la dezbaterea fondului, impunându-se sub acest aspect casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În subsidiar se solicită modificarea în tot a încheierii recurate în sensul respingerii cererii intimatului petent.

Împotriva aceleiași încheieri au declarat recurs și solicitând modificarea în tot a încheierii recurate în sensul respingerii cererii. Se arată că recurenții sunt cesionarii creanței în cauză, astfel că, societatea nu este parte în raportul juridic, cererea petentului neîncadrându-se în categoria celor supuse înregistrării, prevăzute la art. 21 din Legea nr. 26/1990. Motivele de recurs vizează aceleași aspecte reiterate în cazul recursului formulat de

Prin Încheierea din 16.02.2010, instanța a dispus conexarea celor două căi de atac constatând îndeplinite cerințele art. 164 Cod procedură civilă.

În apărare, petentul a formulat întâmpinare solicitând în principal, respingerea recursurilor ca tardive, și în subsidiar, respingerea ca neîntemeiate pentru motivele ce urmează, a fi prezentate, în cele ce urmează:

Recursurile sunt tardive, fiind formulate cu nerespectarea termenului prevăzut în art. 60 alin.2 și art. 6 alin.2 din Legea nr. 26/1990.

Asupra fondului pricinii, se arată că, potrivit art. 1718 cod civil oricine este obligat personal este ținut de a îndeplini îndatoririle sale, cu toate bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare. Din această perspectivă executarea silită, în considerarea funcției de gaj general a patrimoniului persoanei juridice poate fi inclusă în categoria modificărilor ce pot interveni pe parcursul funcționării societății comerciale independent de voința asociaților.

prerogativele oferite creditorilor în exercitarea dreptului de gaj general se arată că, întrucât există indicii temeinice că debitoarea face demersuri pentru a-și înstrăina bunurile, există un interes serios și legitim al creditorului pentru solicitarea notării contractului de cesiune de creanțe.

Analizând hotărârea atacată în limitele motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:

Soluționând cu precădere excepția tardivității recursurilor invocată de către intimatul, Curtea urmează să dea eficiență juridică dispozițiilor art. 60 alin.2 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora termenul de recurs este de 15 zile și curge de la data pronunțării încheierii pentru părți și de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României pentru orice persoană interesată.

În consecință, văzând părțile ce-au stat în judecată în fața judecătorului delegat, petentul și SRL, pentru societatea recurentă, recursul a fost declarat peste termenul legal. Astfel, intervenind sancțiunea decăderii prevăzute de art. 103 Cod procedură civilă, recursul societății urmează a fi respins pe acest temei.

În ceea ce privește recursul recurenților și, în lipsa calității de parte, termenul de recurs se calculează de la data publicării încheierii, înscriindu-se în categoria altor persoane interesate.

Pe cale de consecință, Curtea va respinge excepția tardivității acestei căi de atac, urmând a trece la soluționarea recursului.

recursului, Curtea reține că, cererea formulată de către intimat privește un act juridic ce nu face parte din categoria celor supuse înscrierii în Registrul Comerțului. Astfel, înscrierea unui act de cesiune de creanță care nu angajează din punct de vedere juridic SRL. neregăsindu-se printre mențiunile necesare a fi înscrise în registrul comerțului, potrivit art. 21 din Legea nr. 26/1990. De asemenea, față de funcțiile registrului comerțului privitoare la publicitatea legală, evidență și informare, invocarea dreptului de gaj general și referințele la executarea silită asupra acțiunilor și părților sociale deținute de asociați nu pot fi primite ca elemente care preced o executare silită și care asigură dreptul de gaj general al creditorilor.

Dreptul de gaj general al creditorilor nu se valorifică prin publicitatea realizată de registrul comerțului, raționamentul fiind inversat - o eventuală executare silită asupra acțiunilor ori părților sociale deținute de asociați, urmează a fi înscrisă pentru publicitate și opozabilitate în registrul comerțului.

Pentru aceste rațiuni, în baza art. 312 Cod procedură civilă recursul declarat de și va fi admis și hotărârea modificată în sensul respingerii cererii de înscriere. În baza art. 274 Cod procedură civilă, partea civilă căzută în pretenții va suporta cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității recursului RL. și respinge excepția tardivității recursului declarat de și.

Respinge recursul declarat de B împotriva Încheierii nr. 20649/23.11.2009 pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Brașov și admite recursul declarat de și împotriva aceleiași încheieri pe care o modifică în tot, în sensul că:

Respinge cererea de depunere și menționare în registrul comerțului a contractului de cesiune de creanță autentificat sub nr. 1833 din 13.11.2008 formulată de petentul.

Obligă pe intimatul să plătească recurenților l și, suma de 19,65 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 februarie 2010.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Codruța Vodă

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.: / 22.03.2010

Tehnored:/ 23.03.2010/ -4 ex -

Jud. delegat:

Președinte:Gabriel Ștefăniță
Judecători:Gabriel Ștefăniță, Codruța Vodă, Carmen Bujan

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 9/2010. Curtea de Apel Brasov