Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 920/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 862/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 920

Ședința publică de la 11 Iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci

JUDECĂTOR 2: Adriana Bucur

JUDECĂTOR 3: Carmen Mihaela

GREFIER

******************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul împotriva încheierii nr.17865/09.03.2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în dosarul nr.38775/2009, în contradictoriu cu intimatele SC MARKETING & SRL și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul prin R, care depune procură autentificată sub nr.1048/10.06.2009 de BNP Asociați și, intimata SC MARKETING & SRL prin consilier juridic R care depune împuternicire de reprezentare juridică la dosar și prin reprezentanți și care depun împuterniciri la dosar, lipsind intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Intimata SC MARKETING & SRL, prin reprezentanți, asociați persoane fizice, solicită acordarea unui termen pentru lipsă de apărare.

Recurentul, prin procurator, arată că se opune acordării unui termen întrucât intimata avut timp suficient pentru angajarea unui apărător.

Curtea după deliberare, respinge cererea de amânare formulată de intimata SC MARKETING & SRL pentru lipsă de apărare, având în vedere că nu sunt dovedite motivele temeinice.

Curtea invocă din oficiu excepția tardivității declarării recursului.

Recurentul, prin procurator, solicită respingerea excepției având în vedere că recursul a fost depus în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Arată că recursul nu putea fi formulat decât după primirea hotărârii instanței de fond pentru a fi motivat. La interpelarea instanței cu privire la dispozițiile art.6 alin.3 teza I din Legea nr.26/1990, lasă la aprecierea instanței.

Intimata SC MARKETING & SRL, prin reprezentanți, lasă la aprecierea instanței.

Instanța constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față.

Prin încheierea nr. 17865 din 9 martie 2009, pronunțată în dosarul nr. 38775/2009, judecătorul delegat la OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTIa luat act de renunțarea asociaților SC MARKETING & SRL la judecarea cererii înregistrată sub nt.38775 din 29 ianuarie 2009 privind depunerea și menționarea în registrul comerțului a hotărârii AGA nr. 1 din 12 ianuarie 2009.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs motivat -, în calitate de asociat majoritar al SC MARKEZIONG & SRL, cauza fiind înregistrată sub nr- din 7 aprilie 2009 pe rolul Curții de Apel București - Secția a a Comercială.

În motivarea recursului s-a arătat parcursul cererii de înregistrare de mențiuni, s-a subliniat faptul că recurentul, ca asociat majoritar, a formulat această cerere și s-a criticat hotărârea judecătorului delegat prin prisma faptului că s-a dat curs solicitării asociaților minoritari, ignorându-se poziția asociaților majoritari. A solicitat înregistrarea hotărârii nr. 1 din 12 ianuarie 2009.

Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile legii nr. 31/1990.

La termenul din 11 iunie 2009, Curtea a invocat ex oficio excepția tardivității declarării recursului. Excepția este întemeiată și a fost admisă.

Se impune a se preciza faptul că în speță termenul de declarare a recursului de 15 zile și curge de la pronunțarea hotărârii, astfel cum prevăd dispozițiile articolului 60 alineat 2 din legea nr.31/1990 și dispozițiile articolului 6 alineatele 2 și 3 din legea nr. 26/1990. La determinarea momentului de la care termenul începe să curgă, Curtea pleacă de la calitatea departepe care recurentul a avut-o în procedura desfășurată în fața judecătorului delegat, ca semnatar al cererii, precum și de la împrejurarea că la termenul din 9 martie 2009 recurentul petent a fost prezent prin împuternicit și a pus concluzii de admitere a cererii (acest aspect reieșind în practicaua hotărârii atacate).

Spre aceeași concluzie conduce și analiza acelorași dispoziții legale precitate, care în teza finală stabilesc că termenul de 15 zile curge pentru orice alte persoane interesate de la data publicării încheierii sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, în speță nefăcându-se, însă, dovada că judecătorul delegat a dispus și s-a realizat publicarea încheierii sau a actului constitutiv.

Pe cale de consecință, termenul de 15 zile pentru exercitarea căii de atac, calculată conform articolului 101 Cod procedură civilă, s-a împlinit la 25 martie 2009, iar recursul a fost înregistrat la 2 aprilie 2009, deci cu depășirea termenului legal.

Curtea a înlăturat apărarea recurentului, formulată la termenul din 11 iunie 2009, bazată pe susținerea că recursul nu putea fi formulat decât după primirea hotărârii instanței de fond pentru a fi motivat, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile articolului 60 alineat 2 din legea nr.31/1990 și dispozițiile articolului 6 alineatele 2 și 3 din legea nr. 26/1990 prevăd expres că recursul trebuiedeclaratde parte în termen de 15 zile de la pronunțarea hotărârii, declararea putându-se face prin petiție separată, necondiționat de comunicarea hotărârii.

Cât privește motivarea recursului, nimic nu împiedica partea să uzeze de prevederile articolului 6 alineat 5 din legea nr. 26/1990, respectiv să depună motivele recursului la instanță, cu cel puțin două zile înaintea termenului de judecată, aceste dispoziții asigurându-i intervalul necesar pentru studierea considerentelor și realizarea motivării.

Numai că în cauzădeclararearecursului s-a făcut peste termenul legal, astfel că, în conformitate cu prevederile articolul 103 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv declarat, recursul recurentului, formulat împotriva încheierii nr.17865/09.03.2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în dosarul nr.38775/2009, în contradictoriu cu intimatele SC MARKETING & SRL și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

7.07.2009

Președinte:Eugenia Voicheci
Judecători:Eugenia Voicheci, Adriana Bucur, Carmen Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 920/2009. Curtea de Apel Bucuresti