Reținere navă. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr.1/MF

Ședința publică din 20 ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore

JUDECĂTOR 2: Revi Moga

JUDECĂTOR 3: Nicolae Stanciu

Grefier ---

Pe rol, judecarea recursului maritim și fluvial declarat de recurenta-debitoare- - CROAȚIA prin mandatar - SRL- cu sediul în C, port, Clădire Bursa Nouă,.2. 2. 2..1, jud.C, în contradictoriu cu intimata-creditoare - - - cu sediul în C, Port, 15, Clădire,.3, jud.C, împotriva sentinței civile nr.1/MF/5.01.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect reținere navă.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat, pentru recurentă și avocat I, pentru intimată, în baza împuternicirilor avocațiale depuse la dosar.

Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm.Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare.

Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare a cauzei, apreciază dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente.

Avocat, pentru recurentă, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate și respingerea cererii de reținere a navei. Arată că a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei, vis-a-vis de dreptul material. Intre părți nu au existat raporturi comerciale, nu a existat vreun contract. Singurele raporturi între cele două societăți au avut loc urmare a faptului că intimata a fost, în cursul lunii martie 2008, agentul unei societăți - UK CO. Intimata arată în acțiune că ar fi vorba de o plată parțială făcută de recurentă în contul direct al - -, iar instanța de fond a apreciat creanța acesteia ca fiind certă, lichidă și exigibilă, însă, neexistând raporturi contractuale între părți, nu avea cum să fie. Prin fax-ul din data de 26.02.2008, recurenta a solicitat societății UK CO furnizarea de carburant în Portul Cernavodă. Furnizorul UK CO a emis facturile care au fost achitate de recurentă. Intimata a depus, ca justificare a creanței, facturi de bunkerare care la beneficiar nu apare recurenta, ci, cu care avea legătură comerciale, Precizează că a prezentat aceste aspecte pentru a se cunoaște situația de fapt, întrucât la fond judecata s-a făcut în lipsa părților și nu și-au putut exprima apărările. Consideră că, față de cele prezentate, se impune ca excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei să fie admisă. Condiția impusă de art.581 al.1 Cod procedură civilă referitoare la prevenirea unei pagube iminente nu este îndeplinită, de asemenea și condiția urgenței, întrucât a trecut o perioadă mare de timp, în care navele au intrat și au ieșit din apele teritoriale românești de mai multe ori. Odată cu reținerea navei au fost reținute și patru barje, fiind, astfel, o disproporție enormă de valoare între acestea și creanța invocată de intimată. nu pot circula singure, au nevoie de împingător. A mai invocat și lipsa procedurii prealabile, considerând că înaintea luării măsurii de reținere a navei, trebuia parcursă această procedură. Consideră că dreptul material care s-ar păgubi și urgența nu sunt îndeplinite în cauză.

Avocat, pentru recurentă, arată că suntem în recurs față de măsura reținerii unei nave, însă motivele expuse sunt motive de fond și nu de nelegalitate a hotărârii recurate, iar excepțiile pot fi invocate numai în cadrul soluționării fondului pretențiilor deduse judecății. Nu este necesară procedura prealabilă. Art.581 al.5 Cod procedură civilă exclude aceste acțiuni. Mai învederează că intimata, odată cu cererea de reținere administrativă a navei, a introdus și o cerere de instituire a sechestrului asigurator pe rolul Tribunalului Constanța. In temeiul prevederilor OG42/1997, modificată, nava a fost reținută de Căpitănia Portului C de la data de 31.12.2008 ora 14.45 și până la 5.01.2009, ora 14.45. Zilele de 1, 2, 3 și 4, fiind zile nelucrătoare, nu au intrat în calcul termenului legal de 24 de ore de reținere a navei. Termenul de judecată a cererii de sechestru a fost acordat la data de 8.01.2009, ora 11.00, iar măsura administrativă a reținerii expira la 5.01.2009, existând astfel riscul ca nava să părăsească portul, A solicitat, prin procedura de urgență a ordonanței președințiale, reținerea navei până la data soluționării cererii de sechestru asigurător. Instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a ale ordonanței președințiale, fiind dovedite urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului. Cu privire la condiția urgenței, aceasta era îndeplinită, întrucât până la data judecării cererii de sechestru asigurator, respectiv 8.01.2009, nava putea părăsi portul. La data de 8.01.2009, cererea de sechestru asigurator putea fi soluționată, însă s-a acordat termen pentru a fi dovedită calitatea de mandatar al debitoarei. Până la data de 22.01.2009, când s-a acordat termen de judecată, cererea de sechestru ar rămâne fără obiect, astfel că măsura a reținerii navei se impune. Motivele invocate de recurentă sunt motive de fond care nu privesc prezentul recurs. Solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.

In baza art.150 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA

Cu privire la recursul declarat, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamanta - - a solicitat, în contradictoriu cu pârâta -, reținerea provizorie în Portul Can avei-împingător, sub pavilion croat, până la soluționarea irevocabilă a cererii de sechestru asigurător a aceleiași nave.

In motivarea cererii, se arată că are împotriva pârâtei o creanță certă, lichidă și exigibilă în valoare de 33.657,6 USD, pentru a cărei recuperare a formulat la Tribunalul Constanțao cerere întemeiată pe dispozițiile OUG 119/2007 (dosar nr-, cu termen de judecată la 08.01.2009).

Reclamanta precizează că a solicitat aceleiași instanțe aplicarea măsurii sechestrului asigurător asupra navei-împingător, proprietate a pârâtei (dosar nr -, cu termen de judecată la data de 08.01.2009), iar căpităniei C i-a solicitat reținerea administrativă a navei, în temeiul art. 132 din OG 42/1997, măsură ce expiră la data de 05.01.2009, ora 14,45.

Consideră că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art 581 Cod procedură civilă. Astfel, urgența în soluționarea cererii rezultă din împrejurarea că nava-împingător urmează să părăsească Portul C ulterior datei de 05.01.2009, ora 14,45, când expiră măsura reținerii administrative, vremelnicia se justifică prin faptul că reținerea este solicitată doar până la soluționarea irevocabilă a cererii de instituire a sechestrului asigurător, iar măsura solicitată nu presupune prejudecarea fondului, întrucât pentru soluționarea cererii instanța urmează doar să pipăie aparența dreptului, pe baza facturilor neachitate de pârâtă.

În drept, s-au invocat dis part 581 Cod procedură civilă, art. 907-908 Cod comercial, Legea 91/1995.

In dovedirea cererii, s-au depus, în copie: certificatul de înmatriculare a navei, cererea de sechestru asigurător, cererea de reținere administrativă a navei, certificate emise de grefa Tribunalului Constanța, facturi fiscale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, prev.de art. 581 Cod procedură civilă.

Astfel, măsura reținerii navei, proprietate a pârâtei - (fapt dovedit de certificatul de înmatriculare a navei - filele 14-17), este urgentă, deoarece plecarea navei din Portul C este iminentă (la expirarea celor 24 de ore de reținere administrativă, adică la data de 05.01.2009, ora 14,45), iar în situația în care nava ar părăsi apele teritoriale, reclamanta ar pierde posibilitatea constituirii unei garanții pentru plata sumei de 33.657,6 USD, pretinsă cu titlul de daune prin acțiunea de fond aflată pe rolul Tribunalului Constanța, recuperarea creanței afirmate fiind astfel incertă.

De asemenea, măsura solicitată este limitată în timp, până la soluționarea cererii de sechestru asigurător ce formează obiectul dosarului nr - al Tribunalului Constanța și nu prejudecă fondul dreptului, instanța neavând de cercetat dreptul disputat de părți în cadrul cererii de sechestru asigurător.

Impotriva acestei hotărâri, în termen, a declarat recurs -, prin mandatar - SRL C, solicitând admiterea acestuia, casarea ei și, pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată.

Până la soluționarea recursului a solicitat și suspendarea măsurii reținerii navei împingător.

Se arată că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, deoarece:

- se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei, întrucât, în orice acțiune în justiție, înainte de a discuta dreptul reclamantului, instanța este obligată să verifice calitatea părților.

Se susține că facturile fiscale emise de intimata, referitoare la combustibilul livrat navelor, vizează aceleași cantități cât și aceleași prețuri, așa cum au fost facturate de către furnizorul desemnat Co.

- în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prev.de art.581 Cod procedură civilă.

Astfel, condiția "păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere" nu se regăsește, deoarece creanța nu este certă și nici lichidă conform art.379 al.4 Cod procedură civilă.

De asemenea, nici condiția "prevenirea unei pagube iminente" nu este îndeplinită, întrucât situația trenează de aproximativ 1 an de zile, timp în care intimata nu a întreprins nici o măsură în sensul realizării pe cale amiabilă a acestui diferend comercial.

Având în vedere că este vorba de o creanță comercială între două societăți, consideră că, înainte de sesizarea instanței, trebuia efectuată procedura prealabilă.

Aceasta fiind o excepție de fond poate fi invocată și în fața instanței de recurs.

In susținerea motivelor de recurs s-au depus la dosar înscrisuri.

Intimata a depus la dosar concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefundat, arătând, în principal, că motivele invocate de recurentă sunt exclusiv motive de fond ce nu pot fi supuse decât analizei instanței investite cu soluționarea fondului litigiului.

Analizând toate criticile formulate, Curtea reține următoarele:

1.Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive:

Din punct de vedere procesual, prin calitate procesuală, se înțelege aptitudinea părților de a sta în proces ca reclamant sau ca pârât într-o cauză concretă.

Calitatea procesuală de a sta în proces trebuie să o aibă atât reclamantul, cât și pârâtul.

In litigiul de fond înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța sunt aceleași părți, iar verificarea existenței calității procesuale nu prezintă dificultăți deosebite în cazul acțiunilor prin care se urmărește valorificarea unui drept de creanță, întrucât în raportul juridic obligațional dedus judecății sunt determinați atât subiectul activ cât și subiectul pasiv.

Așa fiind, această excepție urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

2.Cu privire la excepția inadmisibilității.

Potrivit art.7201Cod procedură civilă, în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.

Procedura ordonanței președințiale constituie o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, a cărei aplicabilitate nu este condiționată de parcurgerea concilierii directe prev.de art.7201Cod procedură civilă.

3.Criticile formulate în motivele de recurs sunt neîntemeiate.

Astfel, instanța de fond a concluzionat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințial: urgența (nava urmând să plece în aceeași zi la orele 14, 45, înainte de judecarea cererii de sechestru asigurator), vremelnicia (măsura era dispusă numai până la soluționarea cererii de recurs) și neprejudecarea fondului.

In cauză, a formulat o cerere de instituire a sechestrului asigurator asupra navei, după ce, în prealabil a fost reținută administrativ de către Căpitănia Portului C de la 31.12.2008, orele 14,45 până la data de 5.01.2009, orele 14,45.

Condițiile de admitere a cererii de ordonanță președințială sunt îndeplinite.

Urgența luării măsurii există și în prezent, deoarece la termenul fixat la instanța de fond la 8.01.2009, cauza a fost amânată datorită recurentei, astfel că cererea de instituire a sechestrului nu a fost soluționată.

Măsura luată de instanță are un caracter provizoriu, iar prin luarea ei nu se prejudecă fondul litigiului.

Așa fiind, criticile aduse de recurentă soluției instanței de fond urmează a fi respinse, iar, în conf.cu art.312 al.1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul maritim și fluvial declarat de recurenta-debitoare- - CROAȚIA prin mandatar - SRL- cu sediul în C, port, Clădire Bursa Nouă,.2. 2. 2..1, jud.C, în contradictoriu cu intimata-creditoare - - - cu sediul în C, Port, 15, Clădire,.3, jud.C, împotriva sentinței civile nr.1/MF/5.01.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

---

Jud.fond:

Red.jud.-

Tehnored.-gref.

2ex./30.02.2009

Președinte:Ecaterina Grigore
Judecători:Ecaterina Grigore, Revi Moga, Nicolae Stanciu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Reținere navă. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Constanta