Retragere asociat. Decizia 1358/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 1358

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009

PREȘEDINTE: Carmen Mladen

JUDECĂTOR 2: Doina Lupea

JUDECĂTOR 3: Angela Rădulescu

GREFIER - - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul-pârât împotriva sentinței nr.583 din 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă-reclamantă și intimata pârâtă SC SRL S, având ca obiect retragere asociat.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant-pârât, reprezentat de avocat, lipsind intimatele.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind formulate alte cereri, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.

Avocat, pentru recurentul reclamant-pârât, solicită admiterea recursului, conform motivelor scrise, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. În opinia sa, în mod nejustificat Tribunalul Olta respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale pasive și active a pârâtei-reclamante, care, deși nu este asociat de drept, este soție supraviețuitoare a celuilalt asociat. În condițiile în care partea pe care o reprezintă s-a mutat în Spania, împreună cu familia, apreciază că nu poate să rămână în societate până la dezbaterea succesiunii.

CURTEA

Asupra recursului constată următoarele:

Prin sentința nr. 583/22.04.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții și SC SRL S, județul O, precum și cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă, pentru lipsa calității procesuale a pârâtei reclamante.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Una din condițiile pentru a fi parte în procesul civil, alături de interes, capacitate procesuală și formularea unei pretenții, este calitatea procesuală, care presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății - calitate procesuală activă, precum și persoana pârâtei și cel care este subiect pasiv în raportul juridic menționat - calitate procesuală pasivă, fiind necesar ca reclamantul să justifice atât calitatea procesuală activă cât și calitatea procesuală pasivă.

Potrivit actului constitutiv al SC SRL, au avut calitate de asociați numiții și, iar conducerea, administrarea și reprezentarea societății s-a stabilit să fie făcute de către asociați, cu puteri depline, pe care urmează să le exercite separat, semnătura fiecăruia angajând valabil societatea în relațiile cu terții.

La art. 8 din actul constitutiv s-a prevăzut că, în cazul decesului unui asociat, părțile sociale ale acestuia pot fi transmise, iar intrarea moștenitorilor în societate va fi supusă acordului unanim al asociaților.

Instanța de fond a reținut că pârâta reclamantă nu a făcut dovada calității de moștenitor de pe urma numitului, nefiind dezbătută succesiunea până în prezent, pentru a se constata dacă a acceptat succesiunea. Totodată, reclamantul nu și-a exprimat acordul ca vreunul din moștenitorii lui să continue activitatea societății, conform art. 8 din actul constitutiv.

În consecință, instanța de fond a reținut că nu a dobândit calitatea de asociat care să-i confere drepturile prevăzute în Legea nr. 31/1990, modificată, privind societățile comerciale, astfel încât nu poate avea calitatea de parte în litigiul având ca obiect retragere din societate și excludere asociat.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul pârât solicitând, în principal admiterea apelului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar, admiterea apelului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Apelantul a criticat hotărârea instanței de fond ca neîntemeiată și nelegală, invocând ca prim motiv de apel respingerea greșită a acțiunii pe cale de excepție.

În dezvoltarea criticii, a susținut că acțiunea introductivă a fost formulată în contradictoriu cu, care deținea împuternicirea de reprezentare a societății pe care o administrează în fapt și în drept, având specimen de semnătură în bancă, semnând avize, facturi etc.

A învederat că pârâta are și calitatea de soție supraviețuitoare a asociatului decedat,.

Cea de-a doua critică a apelantului a vizat lipsa rolului activ al instanței prevăzut de art. 129 alin. 4 și 5 pr.civ. în virtutea căruia putea fie să introducă în cauză toți moștenitorii asociatului decedat, fie să judece cauza în contradictoriu cu administratorul de fapt și reprezentantul de drept al societății.

Apelantul a mai susținut că, deși a stabilit cadrul procesual, în sensul că a stabilit ca judecata să fie făcută în contradictoriu cu doi pârâți, instanța a omis să se pronunțe și să dea o soluție referitor la pârâta SC SRL S și că a reținut eronat că nu și-ar fi dat acordul ca vreunul dintre moștenitorii lui să continue activitatea societății.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică de la 7 octombrie 2009, Curtea, având în vedere obiectul cauzei deduse judecății în raport de dispozițiile art. 226 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, a calificat drept recurs calea de atac.

Examinând sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și dispozițiile legale invocate, Curtea reține că recursul este nefondat.

Astfel, așa cum rezultă din actul constitutiv al SC SRL S (filele 6 - 9 dosar fond), asociații societății au fost reclamantul și, decedat la data de 02.08.2008.

La constituirea societății, părțile au convenit ca, în cazul decesului unuia dintre asociați, societatea să continue cu moștenitorii care consimt la aceasta (art. 5 alin. 2 din actul constitutiv), însă intrarea moștenitorilor în societate să fie condiționată de acordul unanim al asociaților, conform art. 8 alin. 4 al aceluiași act constitutiv.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond (fila 34) apelantul a precizat că nu-și va exprima niciodată acordul ca vreunul dintre moștenitorii fostului asociat al SC SRL S să intre în societate și să continue activitatea acesteia, deci critica recurentului ce vizează acest aspect este neîntemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 226 alin. 1 lit. a - c din Legea nr. 31/1990, asociatul în societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau în societatea cu răspundere limitată se poate retrage din societate: în cazurile prevăzute în actul constitutiv; cu acordul tuturor celorlalți asociați; în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai recursului, în termen de 15 zile de la comunicare.

Prin art. 19 pct. 2 din actul constitutiv al SC SRL S (fila 9 din dosarul de fond) s-a stabilit că fiecare asociat se poate retrage din societate, cesionând aportul la capital către asociatul care dorește să continue, societatea putând funcționa ca SRL unipersonal.

Aceste prevederi ale actului constitutiv se constată că sunt conforme dispozițiile art. 226 alin. 1 din Legea nr. 31/1990

Deci, retragerea asociatului din societate se poate face doar cu acordul tuturor asociaților.

Cum SC SRL S are în prezent un singur asociat, acest acord ar fi putut interveni doar în momentul în care s-ar fi dat curs clauzei cuprinse în art. 5 alin. 2 din contract.

În condițiile în care recurentul ar fi consimțit la continuarea societății cu moștenitorii, era necesară modificarea actului constitutiv în acest sens și îndeplinirea condițiilor de fond și a formalităților necesare valabilității unei asemenea modificări, calitatea de moștenitor al asociatului decedat nefiind de natură a conferi unei persoane, în mod automat și calitatea de asociat.

De asemenea, nici împuternicirea de reprezentare în baza căreia recurentul susține că intimata pârâtă administrează în fapt societatea nu conduce la dobândirea calității de asociat de către aceasta.

Prin urmare, prima instanță a respins corect acțiunea și cererea reconvențională pe cale de excepție, astfel încât criticile recurentului apar ca neîntemeiate.

Cum în virtutea principiului disponibilității, părțile pot determina nu numai existența procesului ci și conținutul acestuia, prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului și a participanților la proces, nu poate fi primită nici critica recurentului privind încălcarea de către instanță a principiului rolului activ.

De altfel, față de considerentele expuse mai sus cu privire la modul în care se dobândește calitatea de asociat, nici introducerea în cauză a tuturor moștenitorilor asociatului decedat nu ar fi condus la admiterea cererii.

Cât privește susținerea recurentului că prin respingerea cererii sale de retragere din societate este obligat să își păstreze calitatea de asociat se reține că este, de asemenea, neîntemeiată în raport de dispozițiile art. 229 alin. 1 și 2 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora societățile în nume colectiv sau cu răspundere limitată se dizolvă prin falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociați, când, datorită acestor cauze, numărul asociaților s-a redus la unul singur. Se exceptează cazul când în actul constitutiv există clauză de continuare cu moștenitorii sau când asociatul rămas hotărăște continuarea existenței societății sub forma societății cu răspundere limitată cu asociat unic.

Deci, recurentul are două opțiuni: fie de a da curs clauzei prevăzute de art. 8 alin. 4 din actul constitutiv, ceea ce presupune acordul său de a permite intrarea în societate a moștenitorilor asociatului decedat, cu consecința modificării actului constitutiv, fapt ce ar permite convocarea adunării asociaților și eventuala obținere a acordului acestora privind retragerea sa, fie de a uza de dispozițiile art. 229 alin. 1 din Legea nr. 31/1990.

În privința citării SC SRL S se reține că aceasta s-a realizat pentru opozabilitatea dispozițiilor hotărârilor judecătorești, fiind impusă și de dispozițiile art. 223 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, în condițiile în care cererea reconvențională prin care pârâta - reclamantă a solicitat excluderea reclamantului - pârât din societate a fost exercitată de aceasta în calitate de asociat.

Față de considerentele expuse mai sus, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 pr.civ. urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul-pârât, domiciliat în S, str.- nr.37,.3,.B,.2, O împotriva sentinței nr.583 din 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă-reclamantă, domiciliată în S,-, -4,.B,.1,.6, O și intimata pârâtă SC SRL S, cu sediul în S,-, -4,.B,.1,.6,

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 4 2009.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

Red.jud.DL/ex.2

Jud.fond O

Tehnored.DM/25.11.2009

09 2009

Președinte:Carmen Mladen
Judecători:Carmen Mladen, Doina Lupea, Angela Rădulescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Retragere asociat. Decizia 1358/2009. Curtea de Apel Craiova