Reziliere contract comercial Spete. Decizia 133/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 133/2008
Ședința publică din 18 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Szabo
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
Grefier: - -
S-a luat în examinare - pentru pronunțare - apelul formulat de pârâta BT SA împotriva sentinței civile nr. 5574/05.12.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect reziliere contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părșilor litigante de la dezbateri.
Apelul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 3074,68 lei și timbru judiciar în valoare de 10,3 lei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 4 iunie 2008, în prezența reclamantului și a reprezentantului pârâtei avocat, fiind consemnate în încheierea de la acea dată când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 11 iunie 2008 și apoi pentru data de 18 iunie 2008.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 5.574 din data de 05.12.2007 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Comercial Cluja fost admisă actiunea comerciala precizată, formulată de reclamantul, împotriva pârâtei BT C-N și a fost reziliat contractul privind servicii de brokeraj la încheiat între părți la 25.04.2006.
Totodată, s-a dispus repunerea părților în situația anterioară apelului în marja din 7.11.2007, ora 16,00 în sensul că a fost obligată pârâta la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 170.000 lei, prejudiciu.
În final, a fost respinsă cererea reconvențională, ca neîntemeiată, iar pârâta a fost obligată la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 4664, 5 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 7 mai 2007, reclamantul a chemat-o în judecată pe pârâta SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că pârâta nu și-a îndeplinit obligația contractuală privind închiderea forțată la constatarea apelului în marjă, obligație prevăzută și în angajamentul anexă la contract, prin care a fost autorizat brokerul pârâtei să închidă pozițiile aflate în situația de apel în marjă, să se dispună rezilierea unilaterală a contractului din culpa exclusivă a pârâtei și repunerea părților în situația anterioară apelului în marjă, respectiv la data de 07.11.2006, ora 16,00.
În motivare reclamantul a arătat că la data de 25.04.2006 a încheiat un contract având ca obiect servicii de brokeraj la. Prin acest contract reclamantul s-a obligat să investească financiar în piața de capital, iar intermediarul broker, respectiv pârâta, s-a obligat să supravegheze situația acțiunilor reclamantului în piață, urmând ca aceasta să ia decizii în funcție de evoluția pieței ori la ordinul reclamantului. În condițiile prevăzute în contract la art. 2 este prevăzut acest obiect al contractului, în forma tehnică specifică activității de brokeraj pe piața de capital. În acest context, pârâta avea două obligații: să urmărească permanent situația pieței de capital din prisma acțiunilor reclamantului cumpărate pe această piață și să închidă forțat pozițiile reclamantului în condițiile în care acesta intră în apel în marjă.
La data de 13.11 2007 reclamantul a constatat că i s-a adus la cunoștință printr-un mesaj că este în apel în marjă și este invitat la sediul pârâtei pentru a lua o decizie cu privire la situația sa financiară. În conformitate cu dispozițiile contractuale pârâta era obligată ca în data de 08.11.2007, când a constatat apelul în marjă, să ia măsurile ce se impun de lege și contract, adică închiderea tuturor pozițiilor reclamantului și protejarea investiției rămase după pierderile constatate de pârâtă.
Reclamantul a susținut că pârâta trebuia să îl caute și să îl anunțe despre apelul în marjă până cel târziu a doua zi la ora 12,00, iar a doua zi în cazul în care nu îl găsea pe reclamant, era obligată imperativ să închidă forțat pozițiile reclamantului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 7 august 2007, pârâta a solicitat, în principal, respingerea cererii reclamantului ca prematură sau anularea acesteia ca nelegal timbrată, iar în subsidiar respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare pârâta a arătat că reclamantul nu a respectat procedura concilierii directe prevăzută de art.7201pr.civ. concilierea directă neputând avea loc mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit alineatului 2 al aceluiași articol. De asemenea, reclamantul nu și-a îndeplinit obligația legală de plată a taxei de timbru, iar reprezentantul reclamantului nu este membru al Baroului C, astfel că nu poate avea calitatea de avocat.
Prin cererea reconvențională formulată pârâta a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 25.109 lei reprezentând pierdere înregistrată ca urmare a scadenței contractelor cumpărate de către reclamant și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, pârâta a arătat că, în calitate de intermediar în contractul privind servicii de brokeraj, avea dreptul și nu obligația de a închide pozițiile clientului care nu ar avea acoperită marja, această chestiune fiind reglementată expres în contract.
Mai mult, pârâta i-a adus la cunoștință reclamantului despre cele petrecute la data înregistrării apelului în marjă printr-o scrisoare transmisă prin poșta electronică, scrisoare în care i-a solicitat să-i comunice maniera prin care dorește să rezolve problema. Faptul că în acel moment reclamantul nu avea acces la internet și nu a dorit să fie contactat pe nici o cale este un argument lipsit de conținut și, chiar mai mult, străin de realitate.
Reclamantul a solicitat rezilierea contractului încheiat între părți, în motivarea sa acesta arătând că pârâta a dat dovadă de lipsă de profesionalism. Un prim argument adus de către reclamant în sprijinul admiterii cererii sale este că pârâta nu a respectat obligația contractuală de a închide forțat pozițiile sale, premisa raționamentului reclamantului fiind falsă, context în care și concluzia sa este eronată.
O altă susținere a cărei neconcordanță cu realitatea a dovedit-o este faptul că nu l-ar fi informat pe reclamant cu privire la declanșarea unui apel în marjă.
Acesta a fost informat telefonic și pe calea poștei electronice cu privire la întreaga situație a operațiunilor derulate la. Faptul că reclamantul nu a înțeles să procedeze în consecință, sperând în redresarea bursei, nu poate să-i fie imputat pârâtei. Dezinteresul reclamantului față de solicitările pârâtei este evident, precum și faptul că a căutat să dezinformeze instanța de judecată chiar din primele fraze ale acțiunii introductive.
Pârâta a mai arătat că nu există un text legal imperativ care să impună acelui care prestează servicii de brokeraj obligația de închide forțat pozițiile clientului, în această situație nu se poate pune la îndoială clauza prin care avea un simplu drept de a închide forțat pozițiile aceasta este deplin legală, cu putere de lege asupra părților.
Pârâta a mai învederat că o primă concluzie care se poate trage este aceea că nu există o obligație în sarcina sa de a închide forțat pozițiile în eventualitatea unui apel în marjă.
Referitor la cererea reconvențională pârâta a arătat că la data de 19.12.2006 reclamantul a achiziționat un număr de 651 contracte futures, contracte având scadența în luna martie 2007. La data scadenței reclamantul avea depusă în cont suma de 121.462,90 RON, iar ca urmare a stingerii scadenței, contractele se închid automat, reclamantul înregistrând o pierdere de 151.427,80 lei, din care suma de 1.106,70 lei reprezentând comisioane de tranzacționare, conform contractului de intermediere. Suma inițială datorată de reclamant a fost 29.964,9 RON însă ca urmare a transferării din contul de numerar în contul de marjă a sumei de 4.855,53 RON, debitul acestuia a fost diminuat cu suma de 4.855,53 RON, rămânând de achitat suma de 25.109 RON.
La termenul de judecata din 15.08.2007, reclamantul si-a precizat acțiunea arătând ca prejudiciul suferit urmare a culpei pârâtei se ridică la suma de 170.000 RON si solicitând rezilierea contractului de brokeraj si repunerea părților în situația anterioară, respectiv obligarea pârâtei la plata prejudiciului astfel cauzat.
La termenul de judecata din 12.09.2007, instanța a încuviințat cererea reclamantului de eșalonare a taxei de timbru și a respins excepția prematurității formulării acțiunii, ca neântemeiată, apreciind în același timp că excepțiile nelegalei timbrări si a lipsei calității de reprezentant, invocate de pârâtă prin întâmpinare, au rămas fără obiect.
Analizând actele si lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
La data de 25.04.2006 reclamantul a încheiat un contract privind servicii de brokeraj la cu pârâta, având în vedere faptul că, potrivit prev. art. 4 din Legea nr. 297/2004 si art. 5 al S, accesul pe piața de capital al unui investitor se poate face doar prin intermediul unei societăți de brokeraj.
A mai reținut instanța de fond că BT SA avea calitatea de,intermediar, adică de persoană juridică autorizată de, care îndeplineste conditiile prevăzute de regulamentele S si are dreptul de a încheia tranzactii la.
La data de 07.11.2006, a constatat instanța, după încheierea ședinței de tranzacționare, respectiv după ora 16, reclamantul a intrat cu portofoliul pe care îl deținea la acea dată în apel în marja.
Potrivit dispoz. art. 37 din Regulamentul nr. 1/2006 al CASA DE COMPENSATIE, aprobat prin decizia nr. -, apelul în marjă reprezintă suma ce trebuie depusă de membrul compensator, în speță intermediarul, pentru completarea sumei din cont, până la nivelul riscului calculat pentru toate pozitiile deschise.
Art. 212 al. 2 din Regulamentul nr. 32/2006 al prevede în mod imperativ obligatia de anunțare a clientului în legătură cu apelul în marjă. Astfel, în răspunsul depus la 141 din dosar, CASA DE COMPENSARE Baa rătat ca are obligația de a efectua zilnic marcarea la piață pentru contul în marjă al fiecărui client, prin aceasta întelegându-se actualizarea conturilor în marjă pe baza pretului de cotare sau de închidere la sfârsitul sedintei de tranzactionare. In cazul în care disponibilul din cont se situează sub nivelul marjei necesare, va emite apel în marjă, ce va fi explicit înscris în raportul zilnic de tranzactionare.
In cazul în care deficitul nu a fost acoperit în termen, este autorizată să închidă pozitiile detinute de client.
Art. 37 din Regulamentul nr. 1/2006 stipulează că apelul în marjă este explicit precizat în raportul zilnic, iar membrul compensator trebuie să se conformeze acestuia, fără alte notificări, până la ora 14 sesiunii următoare de tranzactionare, fie prin completarea sumei fie, prin închiderea unui număr de pozitii care să asigure scăderea riscului.
Aceste obligatii sunt prevăzute în mod expres si în contractul încheiat între părti. Astfel, conform prevederilor art. 3 din contract, intermediarul avea obligatia de a închide forțat, la ordinul CASEI ROMANE DE COMPENSATII, pozitiile deschise ale clientilor săi, care nu au acoperit marja.
La constatarea situației din portofoliul reclamantului, brokerul era obligat, conform aceluiasi art. 3 din contract, să îl anunțe cu privire la acest aspect, respectiv să-i pună la dispozitie situatia contului de marjă. Cu alte cuvinte, în 7.11.2006, ora 16,00 când disponibilul din contul reclamantului se situa sub nivelul marjei necesare, trebuiau făcute demersuri pentru contactarea lui, în vederea depunerii sumei necesare acoperirii marjei, până a doua zi la ora 14. Astfel, pârâta era obligată să ia legătura cu reclamantul în vederea informării cu privire la situația creată, în intervalul 07.11.2006, ora 16 și 08.11.2006 ora 14.
A mai reținut instanța de fond că din lista de convorbiri telefonice depuse de pârâtă rezultă faptul că, în ziua de 7.11.2006 au avut loc doua convorbiri telefonice între părti, una la ora 13,28, iar cealaltă la ora 15,51, amândouă excedând intervalului orar anterior mentionat.
Cum sedinta de tranzactionare se încheie în fiecare zi la S la ora 16, eventualele convorbiri telefonice avute cu reclamantul înainte de acest reper orar, instanța de fond a apreciat că nu pot avea relevanță, neputându-se pune problema unei anticipări a situatiei contului clientului.
contact între intermediarul serviciilor de brokeraj si a avut loc, prin intermediul postei electronice, respectiv printr-un mesaj adresat acestuia din urma în 13.11.2006, solicitându-se prezența clientului la sediul în vederea stabilirii modalității de a răspunde apelului în marjă.
De asemenea, instanța a mai constatat că trebuia emis, în data de 7.11.2006, apelul în marjă prin înscrierea lui în raportul de tranzactionare, iar dacă până a doua zi la ora 14 nu era depusă suma de bani necesară acoperirii apelului în marjă, brokerul urma a proceda la închiderea forțată a pozițiilor clientului, la ordinul CASEI ROMANE DE COMPENSATII.
Deoarece la sfârșitul zilei de 8.11.2007, reclamantul nu a depus suma necesara acoperirii apelului în marjă, pârâta avea obligatia de a sesiza S și, la ordinul acesteia, de a închide pozitiile clientului, în încercarea de a-i diminua acestuia pierderile.
A mai precizat instanța faptul că, potrivit adresei nr. 287/6.04.2007 a CASEI ROMANE DE COMPENSATII, la sfârsitul zilei de 7.11.2006 intermediarul nu era înregistrata cu apel în marjă.
De asemenea, instanța a constatat că intermediarul, desi a sesizat în 7.11.2006 situatia deficitară a contului reclamantului, nu a sesizat, prin raportul zilnic prev. de art. 56 din Regulamentul nr. 1/2006, CASA DE COMPENSATII care ar fi putut, într-o atare situatie, să procedeze, potrivit art. 40 din regulament, chiar la închiderea pozitiilor defavorabile ale clientului, în ipoteza în care membrul compensator nu actiona el însuși în acest sens.
În aceste condiții, instanța de fond a apreciat că nerespectarea de către broker a obligatiei de a închide fortat pozitiile detinute de către clientul care a intrat în apel în marjă, atrage răspunderea sa, alături de trader-ul din cadrul societății care are printre responsabilități si lichidarea pozitiilor clientilor cu apel în marjă.
Totodată, a apreciat instanța, că actul semnat de părți este un contract comercial d e comision cu titlu oneros prin care părțile se obligă, una să investească o sumă de bani, iar cealaltă să folosească această sumă de bani în sensul cumpărării sau vânzării de acțiuni. Caracterul obligatoriu al deciziei de închidere forțată rezultă și din faptul că mandatul are o natură specială.
Pe cale de consecință, în condițiile în care contractul semnat prevede ca pârâta, în situația dedusă judecății, să poată închide pozițiile reclamantului, aceasta înseamnă că în momentul apariției cauzei ori evenimentului stipulat, închiderea forțată devine obligatorie și nu o posibilitate care rămâne la aprecierea intermediarului.
Tribunalul a apreciat că pârâta trebuia să acționeze cu diligență sporită, fiind un comisionar special, răspunderea sa, fiind antrenată, asa cum este specific mandatului oneros, pentru culpa levis in abstracto.
Apărarea pârâtei în sensul că autorizarea închiderii pozițiilor clientului în apel în marjă este un drept si nu o obligatie, a fost apreciată de instanța de fond ca fiind neîntemeiată, în conditiile în care, marcarea pe piață, emiterea apelului în marjă si conformarea la apel sunt obligatii legale ale membrului compensator conform art. 37 din Regulamentul 1/2006, art. 212 alin. 1-3 din Regulamentul 32/2006.
Pentru a evita includerea, în raportul din 7.11.2006, a situatiei portofoliului reclamantului, pârâta a procedat la creditarea contului acestuia cu suma necesară acoperirii apelului în marjă, acesta fiind motivul pentru care, în 7.11.2007, reclamantul nu figurează cu apel în marjă în evidentele
Această creditare, a constatat instanța de fond, s-a făcut în mod nejustificat, deoarece operatiunea putea fi făcută, fie în temeiul unei prevederi contractuale, fie cu acordul scris al reclamantului.
Acordul expres al reclamantului în vederea creditării este prevăzut în art. 54 din Regulamentul nr. 1/2006, respectiv este interzis unei firme de brokeraj, MC, să își acopere marjele contractelor încheiate pe cont propriu din fondurile clienților, dar le este permis să acopere marjele clienților din disponibilul propriu, pe baza contractuală.
În speță, în data de 07 și 08.11.2006 și încă mult timp, la Casa Română de Compensație, reclamantul nu figura cu apel în marjă tocmai datorita creditării sale, de către intermediar, creditare făcută fără temeiuri contractuale.
Concluzionând, instanta a retinut că pârâta nu a respectat următoarele obligatii legale si contractuale: de a notifica reclamantul, în 7.11.2006-8.11.2006 cu privire la situatia portofoliului său; de a marca pe piață si de emite apelul în marjă în 7.11.2006; de a se conforma la apelul în marjă, respectiv de a închide pozitiile reclamantului în 8.11.2006; de a cere acordul reclamantului pentru o eventuala creditare a contului său, în 7.11.2006.
Nerespectarea culpabilă a acestor obligatii contractuale, îl îndreptățește pe reclamant să solicite, în baza art. 1.073 si urm. civil, rezilierea contractului de brokeraj si acoperirea prejudiciului astfel suferit, în valoare de 170.000 lei, deoarece, contractul de comision, având caracter oneros, îi impune comisionarului pârâtei să depună diligente sporite, răspunzând pentru o culpă chiar prezumată.
In speță, a apreciat instanța de fond este dovedit faptul că pârâta este vinovată de nerespectarea obligatiilor contractuale, această împrejurare ducând la o diminuare a patrimoniului reclamantului cu suma pretinsă de acesta.
În aceste condiții, instanța a dispus rezilierea contractului privind servicii de brokeraj la încheiat între părti la 25.04.2006 si obligarea pârâtei la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 170.000 lei, prejudiciu.
In ceea ce priveste cererea reconventională, pârâta a arătat că la 19.12.2006 reclamantul a achiziționat un număr de 651 contracte futures, contracte având scadența în luna martie 2007, iar la data scadenței, reclamantul avea depusă în cont suma de 121.462,90 RON, iar ca urmare a stingerii scadenței, contractele se închid automat, reclamantul înregistrând o pierdere de 151.427,80 lei, din care suma de 1.106,70 lei reprezentând comisioane de tranzacționare, conform contractului de intermediere. Suma inițială datorată de reclamant a fost 29.964,9 RON însă ca urmare a transferării din contul de numerar în contul de marjă a sumei de 4.855,53 RON, debitul acestuia a fost diminuat cu suma de 4.855,53 RON, rămânând de achitat suma de 25.109 RON, creditarea contului reclamantului s-a făcut în mod nelegal, neexistând acordul acestuia pentru o astfel de operațiune.
In aceste condiții, s-a apreciat de tribunal că în mod justificat a invocat reclamantul exceptia de neexecutare a contractului, fiind întrunite toate conditiile pentru ca, o astfel de apărare să fie pertinentă, respectiv izvorul comun al obligatiilor, existenta unei neexecutări culpabile a obligatiilor din partea uneia dintre părți care a dus la împiedicarea celeilalte la executarea obligatiei, culpa, raportul de cauzalitate.
Toate aceste argumente au condus la formarea convingerii instantei că pretentiile pârâtei reconventionale sunt neîntemeiate, respingându-le ca atare.
În final, în baza art. 274.pr.civilă, instanta a obliga pârâta la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 4664,5 lei cheltuieli de judecată reprezentând 4.659,2 lei taxa judiciara de timbru si 5,3 lei timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta BT C-N, solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii comerciale formulate de către - și admiterea actiunii reconventionale, precum și obligarea intimatului - la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de apel, pârâta a arătat că prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat rezilierea contractului privind servicii de brokeraj la încheiat la data de 23.04.2006, din culpa exclusivă a pârâtei, precum si repunerea părților în situația anterioară apelului în marjă, respectiv la data de 7 noiembrie 2007, ora 16.
Totodată, instanța de judecată a fost investită și cu judecarea cererii reconventionale formulate de către apelantă împotriva lui - prin care a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 25.109 lei.
Pârâta a arătat faptul că instanta de judecată în mod greșit a retinut că nu a respectat următoarele obligatii având o natura fie contractuală, fie legală: de a notifica reclamantul cu privire la situatia portofoliului său, respectiv la data de 07.11.2006 - 08.11.2006; de a marca pe piață si de a emite apelul în marjă în 07.11.2006; de a închide pozitiile reclamantului în data de 08.11.2006; de a cere acordul reclamantului pentru o eventuală creditare a contului său la data de 07.11.2007.
În privința acestora aspecte pârâta a arătat că instanța nu a reținut corect starea de fapt, din înscrisuri depuse rezultând faptul că s-au purtat discutii telefonice inclusiv în data de 08.11.2006, intimatului aducându-i-se la cunostință si prin posta electronică întreaga situatie a portofoliului său.
In ceea ce priveste închiderea forțată a pozitiilor intimatului, pârâta a sustinut că aceasta este un drept, si nu o obligatie, din cuprinsul contractului încheiat între părți, reieșind că nu există o obligatie în temeiul căreia să i se pretindă să actioneze în maniera dorită de către reclamant, ci doar un drept în acest sens, drept de care a putut sau nu să uzeze, fără însă a i se pretinde faptul că acest drept trebuia exercitat în mod obligatoriu, mai ales în conditiile în care a depus la dosarul instantei un set de înscrisuri din care rezultă fără urmă de îndoială faptul ca întreaga strategie de acționare la a fost elaborate de către reclamant, actele purtând semnătura sa.
Pârâta a precizat că în mod nelegal, instanta, nefind investită cu judecarea unei eventuale constatări a nulității absolute a acestei clauze, în masura în care instanta a apreciat ca este contrara unor norme legale existente, a lipsit-o de eficiență și angajat răspunderea contractuală a pârâtei, cu ignorarea dispozițiilor art. 969 Cod civil.
Totodată, instanța a găsit potrivit să efectueze, în temeiul art. 129 alin. 5.pr.civ. din oficiu adresă către Bursa de Valori B prin care a solicitat a i se indica dacă există un text legal imperativ în vigoare prin care pârâta să fi fost obligată să închidă forțat pozițiile reclamantului, având în vedere faptul că litigiul dintre părți este plasat pe o altă bursă, anume cea din S, fapt care schimbă datele problemei si din punct de vedere al riscului pe care îl presupun operațiunile pe această bursă.
În continuare, pârâta prezintă obligațiile sale, în raport de dispozițiile art. 3 din contract, care prevăd că într-adevăr, ar fi existat obligația de a închide forțat pozițiile intimatului, dar la ordinul Casei Romane de Compensații, dar un asemenea ordin nu a existat, neputând fi vorba de activarea acestei clauze contractuale.
Pârâta a mai arătat că în cuprinsul sentinței, instanța face trimitere, în vederea susținerii opiniei sale în sensul existentei obligației de a închide forțat pozițiile clientului în caz de apel în marjă, la dispozițiile cuprinse în Regulamentul nr. 1/2006 art. 37 si la Regulamentul nr. 32/2006 art. 212, care prevăd obligația membrului compensator de a închide forțat pozițiile în caz de apel în marjă, dar aceasta obligație exista în măsura în care ne raportăm strict la raportul juridic existent între BT, pe de o parte, si Casa Română de Compensații, pe de alta parte, această dispoziție neputând fi aplicată în speță, textele din cele doua regulamente guvernând strict relația dintre membrul compensator, BT si Casa de Compensații, nu si între client si broker.
Pe de alta parte, susține pârâta, în măsura în care ar fi închis forțat pozițiile clientului, în situația în care intimatul nu a răspuns la apelul în marjă, ar fi trebuit să avanseze clientului profitul pe care l-ar fi putut realiza în cazul în care piața ar fi cunoscut un grafic ascendent.
de nelămuriri, susține pârâta, este algoritmul în care instanța a cuantificat suma pierdută de intimatul, fără a menționa în ce fel a ajuns instanța la această sumă si nici probele din care ar rezulta întinderea acestui prejudiciu, menționând doar că reclamantul este îndreptățit să i se acopere "prejudiciul astfel suferit, în valoare 170,000 lei."
În ceea ce privește respingerea cererii reconvenționale, pârâta a apreciat că și în aceasta situație instanța a procedat nelegal, deoarece a depus la dosarul cauzei un înscris prin care intimatul si-a asumat obligația de a acoperi orice pierdere care s-ar putea înregistra. Astfel, chiar si în prezent acesta datorează societății suma de 25.109 lei.
În aceste condiții, pârâta apreciază că pentru a se putea prevala de acest mijloc de apărare trebuie a fi îndeplinite următoarele condiții: 1) obligațiile reciproce să aibă temeiul în același contract; 2) să existe o neexecutare a obligațiilor, chiar parțială, dar suficient de importantă, din partea celuilalt contractant; 3) neexecutarea să nu se datoreze culpei celui care invocă excepția de neexecutare, fapt care I-a împiedicat pe celălalt să-și execute obligația; 4) raportul contractual să presupună regula executării simultane a obligațiilor celor două părți, aceste condiții sunt cumulative, absenta uneia dintre ele nepermițând folosirea acestui mijloc de apărare.
În privința acestor condiții, pârâta apreciază că nu sunt întrunite, fapt ce conduce la constatarea faptului că și-a îndeplinit în mod legal obligațiile asumate prin contractul încheiat, clauzele acestuia fiind respectate întru-totul.
Prin concluziile scrise formulate, pârâta a reiterat aceeași stare de fapt ca și în motivele de apel, susținând în continuare că intimatul avea cunoștință despre existența unui apel în marjă, dar acesta nu a reacționat la solicitările brokerului de a răspunde apelului în marjă, iar faptul că intimatul nu a înțeles că era persoana cea mai în măsură să ordone brokerului închiderea forțată a pozițiilor este o chestiune legată strict de culpa sa. Mai mult, acesta a semnat ordine de tranzacționare adresate societății pârâte până în cursul lunii martie 2007, fiind evident faptul ca spera într-o redresare a bursei, situație în care pierderea suferită poate fi imputată doar lui, el fiind cel care a elaborat o întreagă strategie de tranzacționare la. astfel cum rezulta din ordinele de tranzacționare aflate la dosarul cauzei.
În continuare, pârâta a arătat că actul care guvernează raporturile juridice dintre părțile acestui litigiu este reprezentat de contractul de brokeraj, obligația pârâtei fiind aceea de a intermedia pe Bursa din S achiziționarea de contracte futures. Contractele futures sunt contracte standardizate apărute pentru prima dată în dreptul anglo-saxon, asemănându-se, în unele privințe, cu o promisiune sinalagmatica de vânzare-cumpărare, iar într-un astfel de contract, părțile se înțeleg să vândă, respectiv să cumpere un anumit activ la dată scadentă si la un preț convenit la momentul încheierii contractului, moment la care una dintre părți se va afla în câștig, iar cealaltă în pierdere, prețul contractelor futures nefiind altceva decât expresia raportului dintre cerere si ofertă pe bursă. Aceasta caracteristică nu este o inovație de ultima ora a pieței de capital, semănând cu o vânzare-cumpărare în care părțile convin ca prețul să fie cel al pieței de la data efectuării plății.
În aceste condiții, arată pârâta, contractele futures presupun o doză de risc foarte mare, existând posibilitatea ca cel care tranzacționează astfel de contracte pe bursă fie să câștige sume de bani considerabile, fie să piardă masiv, în această categorie intrând și operațiunile derulate la. care presupun un grad de risc sporit, nefiind comparabile riscurile asumate în cadrul acestei burse cu cele asumate în cadrul Bursei de Valori
De asemenea, a mai precizat pârâta, Legea nr. 297/2004 prevede în mod clar faptul că se pot încheia contracte de intermediere pe piața de capital în care întreaga strategie de acționare să fie coordonată de către investitor.
Având în vedere aceste aspecte, pârâta arată că în contractul de brokeraj la art. 8 s-a prevăzut: " oferite de către intermediar trebuie luate în considerare doar ca sugestii, opiniile oricărui salariat al acestuia sunt păreri pur personale; clientul nu trebuie să considere sigure eventualele previziuni si informații furnizate de către intermediar sau angajații ei; clientul dispune de contul lui, ordinele sale vor fi executate imediat, răspunderea revenindu-i în totalitate". Din această clauză contractuală, rezultând cert faptul ca întregul risc al acestor operațiuni pe bursă aparține clientului, în speță intimatul.
În ceea ce privește închiderea pozițiilor deschise, s-a arătat că părțile au stabilit prin contract ca apelanta va avea dreptul de a închide pozițiile clientului intrat în apel în marjă, așa cum rezulta din art. 3 litera A punctul 3, iar susținerile intimatului, împărtășite si de către instanța de fond, în sensul existentei unei obligații pentru BT, ar fi fost valabile doar dacă s-ar fi aflat sub imperiul unei alte clauze contractuale, anume cea prev. de art. 3 litera B punctul 6, dar această clauză ar fi devenit aplicabilă atunci când BT ar fi intrat în apel în marjă față de Casa de Compensații, la emiterea unui ordin de către aceasta, ar fi fost obligate să închidă pozițiile deschise ale intimatului. Această clauză este în perfect acord cu art. 37 din Regulamentul nr. 1/2006 al si cu art. 212 din Regulamentul nr. 32/2006 al, dar în prezenta situație, nu a fost înregistrat un apel în marjă la Casa de Compensații în data de 07.11.2006.
In aceste condiții, situația este paradoxala: s-a reziliat un contract pentru neexercitarea unui drept, și nu pentru neexecutarea unei obligații, fiind știut faptul ca rezilierea este o sancțiune ce intervine doar pentru neexecutarea culpabila a unei obligații.
În ceea ce privește respingerea cererii reconvenționale, s-a apreciat că și aceasta s-a făcut in mod nelegal. Prima instanță a considerat ca pârâta ar fi creditat nelegal contul reclamantului, însă susținerea este, întrucât la dosar s-a depus un înscris din data de 02.02.2007, din care rezultă faptul că reclamantul s-a angajat fata de apelantă să acopere orice prejudiciu. Suma existentă în contul de numerar a fost retrasă conform prevederilor art. 3 alin. 1 lit.A pct. 4 din actul adițional la contractul de brokeraj.
Analizând apelul declarat, prin prisma normelor legale incidente cauzei și a probațiunii administrate, Curtea reține următoarele:
La data de 25.04.2006, reclamantul a încheiat un contract privind servicii de brokeraj la. cu pârâta, aceasta având calitatea de,intermediar, adică de persoană juridică autorizată de, care îndeplinește condițiile prevăzute de regulamentele S si are dreptul de a încheia tranzacții la.
În cursul derulării acestor raporturi contractuale, la data de 07.11.2006, după încheierea ședinței de tranzacționare, respectiv după ora 16, reclamantul a intrat cu portofoliul pe care îl deținea la acea dată în apel în marjă.
Prima instanță a constatat că, potrivit dispoz. art. 37 din Regulamentul nr. 1/2006 al CASA DE COMPENSATIE, aprobat prin decizia nr. 362/2006, apelul în marjă reprezintă suma ce trebuie depusă de membrul compensator, în speță intermediarul, pentru completarea sumei din cont, până la nivelul riscului calculat pentru toate pozițiile deschise.
Art. 212 din Regulamentul nr. 32/2006 al prevede în mod imperativ următoarele: "(1) are obligația să efectueze cel puțin zilnic marcarea la piață pentru contul în marja al fiecărui client în conformitate cu regulile pieței reglementate. Prin marcare la piață se înțelege actualizarea conturilor în marja pe baza prețului de cotare sau a celui de închidere, în timpul și/sau la sfârșitul ședinței de tranzacționare, cu diferențele favorabile/nefavorabile rezultate din reevaluarea pozițiilor deschise.
(2) În cazul în care disponibilul din cont se situează sub nivelul marjei necesare, va emite un apel în marja ce va fi explicit înscris în raportul zilnic de tranzacționare.
(3) În cazul în care deficitul nu a fost acoperit în termenul prevăzut în contract, este autorizata să închidă pozițiile deținute de client pana la acoperirea necesarului de marja.
(4) În cazul în care în contul de marja au fost depuse valori mobiliare, titluri de stat ori cu scadenta mai de 12 luni, pentru acoperirea apelurilor în marja, concomitent cu închiderea pozițiilor deținute de client, F este autorizata sa lichideze și aceste active financiare (la prețul curent de piață) pana la acoperirea debitelor clienților".
Din analiza acestor prevederi rezultă că are obligația de a efectua zilnic marcarea la piață pentru contul în marjă al fiecărui client, iar în cazul în care disponibilul din cont se situează sub nivelul marjei necesare, de a emite apel în marjă, ce va fi explicit înscris în raportul zilnic de tranzacționare. În cazul în care deficitul nu a fost acoperit în termen, este autorizată să închidă pozițiile deținute de client.
Curtea achiesează astfel la poziția exprimată de către prima instanță conform căreia exista o obligație, iar nu un drept al pârâtei de a înscrie în raportul zilnic apelul în marjă și de a anunța clientul, iar în cazul în care acesta nu putea fi contactat, de a proceda la închiderea pozițiilor acestuia.
Mai mult, aceste obligații sunt prevăzute în mod expres si în contractul încheiat între părți, din această perspectivă neputând fi primită apărarea conform căreia contractul nu prevede o asemenea îndatorire. Astfel, conform contractului, apelul în marjă este cererea cu titlu de obligativitate pentru încadrarea în limitele contului de marjă, iar această cerere trebuie onorată până cel târziu la ora 12 următoarei ședințe de tranzacționare.
Închiderea unei poziții deschise este definită ca fiind stingerea de către client, intermediar, membrul compensator sau SC SA a obligațiilor contractuale dintr-o poziție deschisă, iar închiderea forțată a pozițiilor se realizează în urma unui ordin dat de către SC SA sau din inițiativa intermediarului, dacă clientul acestuia nu răspunde apelului în marjă.
Este real că art. 3 prevede dreptul intermediarului de a închide forțat pozițiile deschise, însă și obligația acestuia de a închide forțat, la ordinul CASEI ROMANE DE COMPENSATII, pozițiile deschise ale clienților săi, care nu au acoperit marja.
Nu este mai puțin adevărat însă că pârâta avea obligația de a executa cu bună-credință ordinele primite de la clienții săi și că, prin declarația depusă la dosarul de fond la fila 8, reclamantul a autorizat brokerul să lichideze forțat pozițiile deținute de acesta, în cazul în care nu răspunde apelului în marjă.
Cu alte cuvinte, l-a mandatat expres să acționeze în sensul în care să se diminueze pierderile suferite, prin închiderea pozițiilor, în aceste condiții, respectarea mandatului devenind obligatorie.
După cum a precizat reclamantul, aceasta este singura situație în care intermediarul putea să acționeze fără un ordin expres din partea clientului, pentru a preveni noi prejudicii de ordin patrimonial.
Din ansamblul probatoriului existent, precum și prin prisma acestor prevederi legale și contractuale, rezultă că, la constatarea situației din portofoliul reclamantului, brokerul era obligat, conform aceluiași art. 3 din contract, să îl anunțe cu privire la acest aspect, respectiv să-i pună la dispoziție situația contului de marjă.
Cu alte cuvinte, în 7.11.2006, ora 16,00 când disponibilul din contul reclamantului se situa sub nivelul marjei necesare, trebuia a fi făcute demersuri pentru contactarea lui, în vederea depunerii sumei necesare acoperirii marjei, până a doua zi la ora 12. Astfel, pârâta era obligată să ia legătura cu reclamantul în vederea informării lui cu privire la situația creată, în intervalul 07.11.2006, ora 16 și 08.11.2006 ora 12.
În legătură cu respectarea acestei obligații contractuale, Curtea consideră că prima instanță a înlăturat în mod pertinent susținerile conform cărora pârâta ar fi procedat la informarea reclamantului, întrucât, din lista de convorbiri telefonice depuse rezultă faptul că, în ziua de 7.11.2006 au avut loc doua convorbiri telefonice între părți, una la ora 13,28, iar cealaltă la ora 15,51, amândouă înainte de închiderea bursei, când nu se cunoștea încă existența apelului în marjă.
Reclamantul a recunoscut și existența unei convorbiri telefonice în data de 8.11.2006, însă după ora 16, după închiderea bursei, când, de asemenea, termenul de aducere la îndeplinire a obligațiilor contractuale era împlinit. Mai mult, s-a relevat că această convorbire nu a avut ca obiect apelul în marjă.
contact între intermediarul serviciilor de brokeraj și a avut loc, prin intermediul poștei electronice, respectiv printr-un mesaj adresat acestuia din urmă, în 13.11.2006, solicitându-se prezența clientului la sediul în vederea stabilirii modalității de a răspunde apelului în marjă, dată la care nu se mai putea însă pune problema unei intervenții prompte.
De asemenea, o altă obligație contractuală încălcată este cea referitoare la emiterea, în data de 7.11.2006, a apelului în marjă, prin înscrierea lui în raportul de tranzacționare, ceea ce nu s-a întâmplat, întrucât, potrivit adresei nr. 287/6.04.2007 a CASEI ROMANE DE COMPENSATII, la sfârșitul zilei de 7.11.2006 intermediarul nu era înregistrat cu apel în marjă.
De asemenea, prima instanță a sesizat în mod corect că, în această modalitate, pârâta a omis sesizarea CASEI ROMANE DE COMPENSATII cu situația ivită, care ar fi putut să procedeze, potrivit art. 40 din regulament, la închiderea pozițiilor defavorabile ale clientului, în ipoteza în care membrul compensator nu acționa el însuși în acest sens.
Din această perspectivă, susținerile pârâtei conform cărora ar fi existat obligația de a închide forțat pozițiile intimatului, dar la ordinul Casei Romane de Compensații, însă un asemenea ordin nu a existat, neputând fi vorba de activarea acestei clauze contractuale, sunt total nefondate, întrucât un asemenea ordin n-a existat tocmai din culpa pârâtei, care nu a notificat apelul în marjă, alegând, în schimb, să crediteze contul reclamantului, prin încălcarea prevederilor legale și contractuale.
Este real că dispozițiile cuprinse în Regulamentul nr. 1/2006, art. 37, care prevăd obligația membrului compensator de a închide forțat pozițiile în caz de apel în marjă, se referă la raportul dintre BT, pe de o parte, si Casa Română de Compensații, pe de alta parte, însă acest lucru nu absolvă pârâta de obligația de a include apelul în marjă în raportul zilnic, pentru a deveni incidente, subsecvent, prev. art. 40 din Regulamentul nr. 1/2006, care au fost instituite în scop de protecție a investitorilor.
Astfel, în ipoteza în care reclamantul nu răspundea apelului până la ora 12, pârâta putea acționa în numele lui, în virtutea mandatului special conferit pârâtei prin declarația aflată la fila 8 din dosarul de fond, aceasta având posibilitatea de a diminua pierderile înregistrate în contul reclamantului, prin vânzarea contractelor în data de 08.11.2006, până la ora 14, zi în care Bursa a avut un trend ascendent, raportat la indicatorii financiari comunicați pentru data de 08.11.2006.
În cazul în care pârâta nu înțelegea să adopte nici această atitudine, trebuia să notifice apelul în marjă către, care ar fi procedat ea la închiderea forțată a pozițiilor, după ora 14.
În concluzie, deoarece la sfârșitul zilei de 8.11.2007, reclamantul nu a depus suma necesara acoperirii apelului în marjă, pârâta avea obligația de a sesiza S și, la ordinul acesteia, de a închide pozițiile clientului, în încercarea de a-i diminua acestuia pierderile.
Pârâta a ales însă opțiunea de a acoperi apelul în marjă din surse proprii, astfel încât acesta nu a fost notificat -ului, fapt ce este permis, conform art. 54 din Regulamentul nr. 1/2006, numai pe baza contractuală, care nu există în speță.
Astfel, reclamantul a indicat în mod corect că operațiunea de creditare a contului său se putea face doar în temeiul unui contract distinct față de contractul de prestări de servicii de intermediere ce face obiectul cauzei, iar în caz contrar, marja trebuia vărsată din contul reclamantului de către acesta, neexistând posibilitatea creditării sale pentru acoperirea marjei de către societatea de brokeraj.
În acest context, sunt pertinente susținerile primei instanțe conform cărora pârâta nu a respectat următoarele obligații legale și contractuale: de a notifica reclamantul, în 7.11.2006 - 8.11.2006 cu privire la situația portofoliului său; de a marca pe piață și de emite apelul în marjă în 7.11.2006; de a se conforma apelului în marjă, respectiv de a închide pozițiile reclamantului în 8.11.2006, fie din proprie inițiativă, fie la ordinul; de a cere acordul reclamantului pentru o eventuala creditare a contului său, în 7.11.2006.
Pentru a dispune astfel, Curtea a luat în considerare și faptul că actul juridic încheiat între părți este un contract comercial d e comision cu titlu oneros, astfel încât pârâta trebuia să acționeze cu diligență sporită, fiind un comisionar special, răspunderea sa putând fi antrenată pentru culpa levis in abstracto, iar raportat la specificitatea domeniului în care acționează, ea avea două obligații alternative: închiderea forțată din proprie inițiativă sau notificarea apelului în marjă și închiderea forțată la ordinul SC SA.
Nerespectarea culpabilă a tuturor acestor obligații contractuale, îl îndreptățește pe reclamant să solicite, în baza art. 1.020 - 1.021. civil, rezilierea contractului de brokeraj și acoperirea prejudiciului astfel suferit, conform art. 1.073 și urm. civil, în valoare de 170.000 lei.
Din perspectiva celor mai sus expuse, nu poate fi reținut motivul de apel conform căruia art. 8 din contractul de brokeraj prevede că întregul risc al operațiunilor pe bursă aparține clientului, în speță intimatul, nefiind relevant nici faptul că acesta a semnat ordine de tranzacționare adresate societății pârâte până în cursul lunii martie 2007, întrucât aceste aspecte nu sunt în măsură să exonereze pârâta de respectarea obligațiilor sale contractuale și legale.
De asemenea, sunt neavenite susținerile conform cărora, în măsura în care ar fi închis forțat pozițiile clientului, în situația în care intimatul nu a răspuns la apelul în marjă, ar fi trebuit să avanseze clientului profitul pe care l-ar fi putut realiza în cazul în care piața ar fi cunoscut un grafic ascendent, întrucât riscul unor asemenea demersuri este preluat de către reclamant, în baza clauzelor contractuale și a declarației anexă la contract.
Un alt motiv de apel este cel referitor la modul de calcul al prejudiciului, însă instanța constată că nerespectarea obligațiilor pârâtei, referitoare la închiderea forțată a pozițiilor clientului, fie din proprie inițiativă, fie la ordinul este un element cauzator de daune materiale, dat fiind mecanismul descris mai sus.
Astfel, în ipoteza în care reclamantul nu răspundea apelului în marjă până a doua zi la ora 12, pârâta putea acționa în numele lui, având posibilitatea de a diminua pierderile înregistrate în contul reclamantului, prin vânzarea contractelor în data de 08.11.2006, până la ora 14, zi în care Bursa a avut un trend ascendent.
În caz contrar, trebuia să notifice apelul în marjă către, care ar fi procedat ea la închiderea forțată a pozițiilor, după ora 14.
Plecând de la aceste premise, rezultă că modul de calcul al prejudiciului depus la dosarul de fond la fila 319, care evidențiază situația portofoliului reclamantului, în situația în care contractele ar fi fost vândute în data de 8.11.2006, ora 12 și care a fost reiterat de către reclamant și în fața instanței de apel, în cadrul ședinței publice din data de 14.05.2008, este pertinent și corect.
Astfel, în acest înscris se relevă o sumă disponibilă în cuantum de 168.851,4 Ron, asupra căreia se datorează și dobânda legală, de la scadență și până la plata integrală.
În legătură cu acest aspect, reclamantul a relevat instanței că dobânda legală a fost calculată doar pentru un an și că ea se ridică la nivelul sumei de 12.107 Ron, însă a solicitat doar acordarea daunelor-interese în valoare totală de 170.000 lei, întrucât nu a avut posibilitate să achite o taxă de timbru mai mare.
Or, din perspectiva celor mai sus expuse, reclamantul este pe deplin îndreptățit la plata cel puțin a acestei sume.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 296.pr.civ. se va constata că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale, atunci când a analizat acțiunea introductivă, iar admiterea apelului în privința modului de soluționare a acesteia se datorează doar modului defectuos de redactare al dispozitivului, întrucât s-a dispus repunerea părților în situația anterioară, ceea ce nu este posibil în cazul contractelor cu executare succesivă, rezilierea operând numai pentru viitor, iar suma de 170.000 lei urmează a fi acordată cu titlu de daune-interese.
Nu aceeași este insă situația în privința cererii reconvenționale, deoarece prima instanță a respins-o în mod greșit, pe considerentul că ar fi incidentă excepția de neexecutare a contractului, în condițiile în care creditarea contului reclamantului s-a făcut în mod nelegal, neexistând acordul acestuia pentru o astfel de operațiune.
În fapt, pârâta a relevat că, la data de 19.12.2006, reclamantul a achiziționat un număr de 651 contracte futures, contracte având scadența în luna martie 2007. La data scadenței, acesta avea depusă în cont suma de 121.462,90 RON și a înregistrat o pierdere de 151.427,80 lei, din care suma de 1.106,70 lei reprezentând comisioane de tranzacționare, conform contractului de intermediere.
Suma inițială datorată de reclamant a fost 29.964,9 RON, însă ca urmare a transferării din contul de numerar în contul de marjă a sumei de 4.855,53 RON, debitul acestuia a fost diminuat cu suma de 4.855,53 RON, rămânând de achitat suma de 25.109 RON.
În motivele de apel s-a relevat în mod pertinent faptul că, pe de o parte, nu este îndeplinită condiția simultaneității obligațiilor, iar pe de altă parte, nu au fost analizate efectele juridice ale înscrisului prin care reclamantul și-a asumat, la data de 2.02.2007, obligația de a acoperi orice pierdere care s-ar putea înregistra în privința acestor contracte ( 54).
În ceea ce privește acest înscris, Curtea reține că el se referă strict la cele 651 de contracte, cu scadența în martie 2007, ce fac obiectul cererii reconvenționale, iar la momentul la care reclamantul l-a semnat, avea în cont o sumă disponibilă de 121.462 RON, angajându-se să achite imediat și fără altă somație orice pierdere care excede acestui cuantum.
De asemenea, s-a menționat că angajamentul a fost semnat personal, de bunăvoie și nesilit de nimeni.
În aceste circumstanțe, instanța apreciază că nu poate fi reținută apărarea conform căreia reclamantul a fost indus în eroare de către reprezentanții pârâtei și, oricum, chiar dacă ar fi așa, în lipsa unei acțiuni prin care să se fi cerut constatarea/declararea nulității angajamentului, astfel de împrejurări nu pot fi analizate pe cale incidentală.
Rezultă că acest înscris nu poate fi înlăturat de către instanță și analizând natura sa juridică, Curtea apreciază că este vorba despre o convenție de neresponsabilitate a debitorului, respectiv un acord prin care părțile au modificat consecințele neexecutării obligației de către pârâtă, intervenit înainte de ocazionarea prejudiciului pentru creditor/reclamant.
Astfel, este real că, în măsura în care pârâta și-ar fi executat obligațiile care au fost invocate în susținerea cererii principale, în patrimoniul reclamantului nu s-ar mai fi produs prejudiciul ce face obiectul cererii reconvenționale, întrucât pozițiile acestuia ar fi fost închise forțat, fiind puțin probabil, dacă nu exclus, ca acesta să tranzacționeze în continuare la bursă.
Dată fiind însă existența acestui angajament, prin care reclamantul își asumă pierderea ce depășește suma disponibilă la scadența contractelor, nu există nici un temei legal pentru respingerea cererii reconvenționale, acesta urmând a fi obligat să plătească pârâtei 25.109 RON.
În consecință, apelul declarat va fi admis conform celor mai sus expuse, iar în baza art. 1.143 - 1.153 Cod civil, se va dispune compensarea judiciară a sumelor datorate reciproc de cele două părți, până la concurența cuantumului de 25.109 RON, rămânând în sarcina pârâtei obligația plății a 144.891 RON.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate, iar pârâta va fi obligată să plătească reclamantului, în baza art. 276.pr.civ. suma de 2.446,5 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în fond și în apel, prin deducerea din cuantumul acordat de către prima instanță a taxei de timbru și a timbrului judiciar datorate pentru cererea reconvențională.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâta . împotriva sentinței civile nr. 5.574 din 5 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 2.397/1.285/2007 al Tribunalului Comercial Cluj pe care o schimbă în parte, în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 170.000 lei, cu titlu de daune-interese.
Admite cererea reconvențională și în consecință, obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de 25.109 lei.
Dispune compensarea judiciară a sumelor datorate conform celor mai sus, până la concurența sumei de 25.109 lei, rămânând în sarcina pârâtei obligația plății cuantumului de 144.891 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 2.446,5 lei.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Dact./5 ex./11.07.2008.
Jud.fond:.
Președinte:Simona SzaboJudecători:Simona Szabo, Mirela Budiu
