Reziliere contract comercial Spete. Decizia 139/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 139
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Chirica Elena
JUDECĂTOR 2: Preda Popescu Florentina
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea apelurilor formulate de pârâții domiciliat în T, C, nr. 2. Cod poștal -, Județ D, domiciliată în T, C, nr. 2. Cod poștal -, Județ D, DE T - D cu sediul în T, STR. -, nr. 50, Cod poștal -, Județ D, - ROMANIA SA fostă SUD cu sediul în T, STR. - -, nr. 30-32, Cod poștal -, Județ D, PRIMARUL MUNICIPIULUI cu sediul în T, STR. -, nr. 2-5, Cod poștal -, Județ D, FURNIZARE MUNTENIA NORD cu sediul în T, nr. 236, Județ D, împotriva sentinței nr. 304 din 30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimata reclamantă IMOBILIARE cu sediul în T, B- - C, -. PARTER, Cod poștal -, Județ D și intimatul intervenient în nume propriu domiciliat în T, C, nr. 133, Cod poștal -, Județ
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 4 noiembrie 2009, care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 11 noiembrie 2009 când a dat următoarea decizie:
CURTEA:
Deliberând asupra apelurilor de față reține următoarele;
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Dâmbovița la nr-, ca urmare a declinării competenței de către Judecătoria Târgoviște, prin sentința nr. 765/18.02.2008, reclamanta - Imobiliare SRL Tac hemat în judecată pârâți, - de, - Sud, RENEL T și Primarul Orașului pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați să cumpere cota indiviză de teren - cale de acces, să rezilieze toate contractele de
furnizare a utilităților (, gaze și curent electric) către imobilul pârâților și și să ridice construcțiile edificate fără consimțământul proprietarului terenului, urmând să plătească daune interese reprezentând echivalentul prejudiciului creat prin folosirea cotei indivize fără consimțământul proprietarului terenului și fără plata sultei, de la data edificării construcțiilor și până la data executării.
În motivarea acțiunii, societatea reclamantă a arătat că pârâții au edificat construcții de,gaze și curent fără consimțământul proprietarului terenului, cu ignorarea legilor în vigoare și cu girul primarului localității, creând proprietarului mari prejudicii prin fapta ilicită de a edifica construcții pe un teren care nu le aparține.
La data de 10 aprilie 2008 formulat cerere de intervenție în interes propriu numitul, admisă în principiu de instanță.
Intervenientul a solicitat la rândul său obligarea pârâtului coindivizar la cumpărarea cotei indivize și rezilierea contractelor de utilități pentru imobilul familiei, urmând ca aceștia să suporte cheltuielile de judecată ocazionate de proces.
În motivarea cererii de intervenție s-a arătat de către intervenient că în anul 1993 înstrăinat pârâților o bucată de teren în scopul construirii unei locuințe, dar aceștia au folosit aleile de acces la casă, care aparțin intervenientului, fără a-i achita vreun echivalent, refuzând sistematic să cumpere cota indiviză din căile de comunicație, pentru a putea beneficia de utilitățile necesare imobilului, ceea ce reprezintă o îmbogățire fără just temei din partea pârâților, care au distrus bariera montată de reclamantă în scopul instituirii ordinii în cartier, prin interzicerea aducerii gunoiului cu mașini de tonaj, acest comportament producător de pagube determinând formularea cererii de intervenție.
După administrarea probatoriilor cu înscrisuri și expertiză tehnică în specialitatea instalații furnizare utilități, prin sentința nr.304 din 30 aprilie 2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis în parte acțiunea reclamantei - IMOBILIARE SRL și a intervenientului, împotriva pârâților și, - DE TAREGOVISTE -DAMBOVITA SA, - SUD SA T, Primarul Municipiului și - FURNIZARE Muntenia Nord SA T și a obligat pârâții să ridice construcțiile executate pe terenul reclamantei și al intervenientului, pe cheltuiala acestora, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâții, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 lei către reclamantă.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că din raportul de expertiză întocmit în cauză, respectiv din răspunsul expertului la obiecțiunile reclamantei și intervenientului a rezultat că pârâta Primăria Municipiului T nu a solicitat acordul proprietarului pentru executarea rețelei de distribuție gaze pe de acces comună ( ), iar branșamentul de gaze care alimentează locuința pârâtului are o lungime de 2,5 ml. și este amplasat pe terenul domnului.
Din aceeași lucrare a reieșit că executarea branșamentului electric al pârâtului, s-a solicitat printr-o cerere tip în data de 26.04.1999, în care s-a menționat autorizația de construire nr. 154/17.03.1997, iar în avizul de racordare
s-a menționat valoarea, precum și obligația de a obține avizul de la proprietarul terenului, aviz care nu există. În legătură cu branșamentul de aferent locuinței pârâtului, în lungime de 50 ml. expertul a arătat că acesta este amplasat pe terenul proprietatea intervenientului, iar lucrarea s-a executat fără aprobarea proprietarului terenului.
Expertul a arătat că pârâții și se fac vinovați de a fi executat branșamentele de, gaze și energie electrică fără acordul scris al proprietarului terenului- numitul, iar prima instanță și-a însușit concluziile acestuia, la care părțile nu au formulat obiecțiuni și față de constatările expertului a admis acțiunea în parte, cum s-a arătat anterior, din materialul probator administrat reieșind că lucrările au fost executate fără consimțământul proprietarului terenului, încălcându-se dispozițiile art. 480 cod civil și Constituția României.
Tribunalul Dâmbovițaa respins solicitarea reclamantei și intervenientului de a obliga pârâții să-i cumpere cota indiviză de teren, deoarece nu se poate încălca principiul libertății de voință a părților, instanța neputând obliga pârâții să dobândească un bun în patrimoniul lor, în lipsa consimțământului lor.
De asemenea, s-a apreciat că nu pot fi modificate contractele încheiate de pârâții cu furnizorii de utilități, întrucât primii au obligația fie de a obține avizul proprietarului pentru traversarea terenului de rețelele necesare alimentării, sau să efectueze devieri ale conductelor, pentru a nu stânjeni proprietarul, de la care nu au obținut aprobări.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții din proces.
Apelanții pârâți șiau invocat nulitatea sentinței atacate, deoarece dispozitivul acesteia nu corespunde cu minuta - fila 325, în minută instanța obligând pârâții și în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 lei, în timp ce în dispozitiv toți cei șase pârâți au această obligație solidară.
S-a arătat că apelantul pârât, citat astfel pe tot timpul judecății la instanța de fond se numește în realitate, procedura de citare a acestuia fiind viciată, el neprezentându-se niciodată în instanță, ceea ce atrage desființarea sentinței, cu trimitere spre rejudecare.
Altă critică vizează acordarea pretins greșită a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei, materializate într-o dispoziție de plată, care nu îndeplinește condițiile legale de act contabil, mai ales că reclamanta a fost reprezentată în instanță de juristul acesteia, care, în calitate de angajat este plătit din venitul societății angajatoare, neputându-se confunda profesia de angajat cu cea de avocat.
Oricum, s-a susținut că acțiunea a fost admisă numai în parte, așa încât în mod greșit au fost obligați să plătească în întregime cheltuielile de judecată.
Apelanții au arătat că acțiunea este introdusă de reclamanta - Imobiliare SRL, fără ca aceasta să fi făcut vreo dată dovada că este proprietara terenului în litigiu, societatea fiind reprezentată pe parcursul procesului de juristul, care a formulat și cerere de intervenție în interes propriu.
Deși acesta a depus la dosar planul de amplasament și delimitare a proprietății în baza căruia a susținut că este și proprietarul unei căi de acces, din schița terenurilor proprietatea intervenientului și apelanților pârâți, din coordonatele și pozițiile acestor terenuri se observă că există 3 căi de acces, iar drumul, așa numita cale de acces poziționată pe coordonatele 106-411, nu are nicio legătură cu de acces unde se află proprietatea apelanților, al căror teren are 4 coordonate, rezultând că nu a fost corectă identificarea căii de acces de către expert, din intabulare și planul terenului reieșind că proprietatea intervenientului și calea de acces este situată în partea, în raport cu proprietatea apelanților.
S-a susținut că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de ceilalți pârâți și nu a verificat taxa judiciară de timbru legal datorată de către reclamantă.
Apelanții au arătat că, nefăcându-se dovada de către reclamantă a dreptului de proprietate asupra căii de acces, trebuia declinată competența în favoarea Judecătoriei Târgoviște, Tribunalul Dâmbovița judecând cauza cu încălcarea regulilor de competență materială.
S-a susținut că instanța a acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut, admițând acțiunea reclamantei și a intervenientului, deși în cererea de intervenție nu s-au reluat toate solicitările reclamantei din acțiunea introductivă.
Au învederat apelanții că au cumpărat terenul în 1993, când la strada principală exista conducta de, ei nefăcând altceva decât să își tragă apa în curte, nu au apometru individual ci plătesc paușal, apa fiind trasă printr-o o țeavă de plastic la o adâncime de 1,80, iar stâlpul cu energie electrică exista,de asemenea, vis a vis de proprietatea lor, ei nefăcând altceva decât să se lege la rețea, cu toate aprobările legale, ceea ce s-a întâmplat și în cazul conductei de gaze, numai că în anul 2001 au formulat cerere pentru branșament propriu, instanța constatând de altfel că toate contractele de furnizare utilități sunt legal încheiate.
Apelanții au concluzionat că reclamanta nu și-a dovedit calitatea de proprietar, nu are nicio legătură cu calea de acces pe unde se află proprietatea apelanților, nerezultând nici un prejudiciu adus intervenientului, deoarece țeava de se află la o adâncime de 1,80, firul de energie electrică la o înălțime la aproximativ de 60, iar țeava de gaze nu a deranjat niciodată pe cineva, calea de acces către proprietatea lor având aceeași situație juridică și pentru alte imobile din zonă.
S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre judecare, iar în subsidiar, schimbarea acesteia în sensul respingerii acțiunii.
Apelanta Filiala de Furnizare a Energiei Electrice - - Furnizare Nord - Agenția de Furnizare a Energiei Electrice a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că s-au ignorat precizările sale, de pe tot parcursul procesului, privind împrejurarea că prin HG675/2007 societățile de furnizare și de distribuție a energiei electrice-filiale ale - SA- au devenit entități distincte, prin divizarea parțială fiecare din societățile nou înființate dobândind pe bază de protocol predare-primire acea parte din patrimoniu aferent activității de furnizare a energiei electrice, distribuția rămânând în patrimoniul societății supusă divizării.
A învederat apelanta că, deși a arătat că societatea de furnizare nu are în proprietate rețelele electrice, obligațiile acesteia fiind de natură comercială (contractuală), neavând în proprietate nici instalațiile în litigiu, în mod greșit a fost obligată să ridice construcțiile menționate în dispozitivul hotărârii de pe terenul aparținând reclamantei și intervenientului.
Apelantul Primarul Municipiuluia arătat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității sale procesuale pasive, invocată prin întâmpinarea nr. 1178/21.01.2008, prin care a arătat că în raport de atribuțiile conferite primarului prin Legea nr. 215/2001 privind Administrația Publică Locală, acesta nu avea calitate procesuală pasivă în cauză, în legătură cu terenul în litigiu, proprietate particulară, neexistând un raport juridic generator de obligații între reclamantă și primar.
S-a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de apelant.
Apelanta - România - fostă - Sud SA a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că aceasta contravine prevederilor art. 86 -90 din Legea gazelor nr. 351/2004.
A susținut apelanta că prin art. 86 din Legea gazelor s-a prevăzut că asupra terenurilor și altor bunuri proprietate publică sau privată ale persoanelor fizice sau juridice, concesionarul din sectorul de gaze naturale beneficiază, pe durata lucrărilor de realizare, reabilitare, retehnologizare, exploatare și întreținere a capacităților respective de următoarele drepturi: dreptul de uz pentru executarea lucrărilor enumerate anterior,dreptul de servitute legală de trecere subterană, de suprafață, sau aeriană pentru instalare de rețele, conducte și pentru accesul la locul de amplasare al acestora, dreptul de acces la utilitățile publice.
Apelanta a arătat că nu s-a ținut cont de dispozițiile art. 90, potrivit cărora exercitarea drepturilor de uz și de servitute legală prevăzute la art. 86, asupra terenurilor sau a altor bunuri proprietate publică sau privată aparținând persoanelor fizice sau juridice reprezintă un serviciu de utilitate publică,cu caracter legal și se exercită gratuit,pe toată durata de existență a capacității respective, potrivit aliniatului 2 din același text.
Apelanta de T - D SA a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod eronat a fost obligată să ridice construcțiile reprezentate de rețele de alimentare de și canalizare pretins amplasate pe terenul reclamantei, fiind obligată să plătească și cheltuieli de judecată, deoarece apelanta pârâtă nu are amplasate nici un fel de construcții pe terenul reclamanților, întrucât rețeaua care alimentează cu potabilă pe pârâtul este amplasată pe domeniul public - C și chiar dacă aceasta traversează și terenul reclamantului, această parte a rețelei nu aparține domeniului public al municipiului, fiind, în accepțiunea legii, proprietate privată, deoarece este situată în aval de branșamentului utilizatorului.
S-a arătat că potrivit Legii nr. 241/2006 și Legii nr. 51/2006, în domeniul public al municipiului se află numai acea parte a conductei care deservește alimentarea unui utilizator la branșament - căminul de racord unde este montat apometrul - conductele situate după branșament aflându-se în proprietatea privată a utilizatorului.
S-a concluzionat că, față de aceste dispoziții legale și schița de plan Anexa A 5 la raportul de expertiză întocmit de expertul, rezultă că sentința atacată este în contradicție cu situația de fapt, de drept și cu probele administrate, hotărârea fiind pronunțată pe baza raportului de expertiză tehnică amintit anterior.
S-a învederat că chiar intimatul reclamant a confirmat la mai multe termene de judecată că nu există construcții aparținând apelantei pârâte pe terenul său și că nu înțelege să solicite ridicarea unor asemenea construcții care practic nu există, fiind vorba de fapt de o cerere de renunțare la judecată față de pârâta apelantă,pentru aceste motive, solicitându-se admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței în sensul respingerii acțiunii față de această apelantă.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de apel, ținând cont de actele și lucrările dosarului precum și de dispozițiile legale incidente,Curtea constată următoarele:
Prin sentința nr.304/30.04.2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis în partea acțiunea reclamantei Imobiliare SRL și a intervenientului și a obligat toți pârâții chemați în judecată: și, - de T D SA, - Sud SA T și - Furnizare Muntenia SA, să ridice construcțiile efectuate pe terenul reclamantei și al intervenientului, pe cheltuiala pârâților, iar în baza art. 274 civ. a obligat pârâții, în solidar, la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Din verificarea criticilor formulate de apelanți,rezultă următoarele:
Nici reclamanta și nici intervenientul nu au achitat nici o taxă judiciară de timbru și nici timbru judiciar,instanța pășind greșit la administrarea de probatorii și la soluționarea în fond a cauzei,contrar art.20(1)dinLg.146/1997,modificată și republicată,deși prin rezoluția de primire a cererii de chemare în judecată s-a stabilit cuantumul taxei judiciare de timbru datorată de reclamantă la valoarea de 31 lei și 0,6 lei timbre judiciare,dar reclamanta nu a fost citată cu această mențiune și nu i s-a pus niciodată în vedere să timbreze,aceeași situație constatându-se și în privința intervenientului în interes propriu.
Instanța nu a verificat legitimarea procesuală activă a reclamantei, - Imobiliare SRL T,care nu a depus la dosar actul de proprietate,în încheierea de intabulare de la fila 15 dosar figurând ca proprietar intervenientul,care a susținut că este și proprietarul căii de acces pe care s-ar situa construcțiile în litigiu,or dacă aceasta ar fi într-adevăr situația,era necesară rediscutarea naturii litigiului cu care a fost investită instanța și a competenței materiale de soluționare,toate aceste împrejurări făcândimposibilă exercitarea controlului judiciar asupra sentinței apelate.
Prin soluția prezentată anterior,prima instanță nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor cu care a fost investită de către reclamanta - Imobiliare și de către intervenientul,deoarece dispozitivul unei hotărâri judecătorești este cel care se pune în executare,conform art.3711cod procedură civilă,iar dacă din considerente s-ar deduce că este neîntemeiat capătul de cerere privind rezilierea contractelor de furnizare a utilităților către pârâții, asupra
cererii de daune interese instanța nu s-a pronunțat în nici un fel,neintrând în cercetarea acestui capăt de cerere,menținut și prin precizarea acțiunii de care s-a luat act prin încheierea din 2-X-2008,dar și prin concluziile scrise de la fila 323 dosar fond,ceea ce atrage măsura desființării hotărârii,conform art.297 pr.civ.
Din modalitatea defectuoasă de redactarenu rezultă modul de soluționare a cererii de intervenție,instanța admițând acțiunea formulată de reclamantă și de intervenient,fără a proceda mai întâi la admiterea,în principiu a cererii de intervenție depusă la termenul de judecată din 10 apr.2008, conform art. 52(1) pr.civ.după cum reiese din încheierea de la fila 23 dosar fond.
Intervenientul în interes propriu, deși a reiterat parte din solicitările societății reclamante, are o poziție de sine stătătoare în proces, astfel încât nefiind încuviințată în principiu cererea de intervenție, conform art. 52(1) pr.civ. intervenientul nu a dobândit calitatea de parte în proces,instanța nefiind legal investită cu soluționarea cererii de intervenție.
Dispozitivul hotărârii atacate nici nu poate fi pus în executare, deoarece nu sunt identificate construcțiile ce trebuie ridicate de către pârâți, de pe terenul reclamantei, nefiind individualizată obligația fiecărui pârât, care ar urma să se execute,hotărârea pronunțată astfel având numai un caracter declarativ,neputând fi executată,în acest sens pronunțându-se instanța supremă,prin dec.2243 din 22-06-2000,publicată în Buletinul Jurisprudenței,pag.956-957.
Prima instanță a obligat pârâții în solidar la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă,așa cum rezultă din dispozitivul și considerentele hotărârii structurate potrivit art.261(5)și (6), deși în minuta sentinței de la fila 325 dosar,întocmită conform art.258(1)pr.civ. numai pârâții și au fost obligați la plata acestor cheltuieli, existând neconcordanță între minută, dispozitiv și considerentele sentinței, motiv de nulitate a hotărârii,în acest sens fiind pronunțată decizia ICCJ 956 din 7-03-2008,publicată în Jurisprudența secției comerciale a ÎCCJ pe anul 2008,pag.318
Aceste cheltuieli de judecată nici nu sunt justificate, în sensul art. 274 civ. în condițiile în care reclamanta - Imobiliare SRL a fost reprezentată în instanță de consilier juridic, care are și calitatea de intervenient în interes propriu.
Cheltuielile sunt probate printr-o dispoziție de plată cu nr. 324/8.04.2009, însă consilierii juridici nu au același statut cu avocații, neputând încasa, în nume propriu, onorarii pentru serviciile de asistență juridică pe care le prestează societății la care au statut de angajat,în baza unui contract de muncă.
Legea nr. 51/1995 modificată și completată prin Legea nr. 255/2004, intrată în vigoare la data de 26.06.2004, stabilește condițiile desfășurării activității de consultanță și asistență juridică și de practicare a avocaturii, ca profesie liberală,iar Legea nr. 514/2003 reglementează modalitățile exercitării profesiei de consilier juridic, fie prin numirea într-o funcție publică, fie ca angajat,statutul celor două profesii fiind diferit.
De altfel, prin decizia nr. 1521 din 20 mai 2009 ICCJ a menținut soluția instanței de apel,de constatare a nulității societăților comerciale constituite de consilieri juridici,având ca obiect acordarea de asistență juridică,astfel că în nici un caz consilierii juridici nu pot pretinde cheltuieli de judecată pentru serviciile de
reprezentare a societăților sau instituțiilor la care sunt angajați, reprezentarea și asistența juridică realizându-se ca urmare a obligațiilor stabilite în baza raporturilor de muncă încheiate cu societatea sau instituția reprezentată,pentru aceste activități consilierii fiind remunerați cu salariul convenit prin contractul de muncă.
Toate aceste erori au fost posibile, deoarece prima instanță nu a stabilit cu exactitate obiectul acțiunii cu care a fost investită și cadrul procesual al acesteia.
Astfel, față de susținerile și cererile cu conținut diferit, formulate de reprezentantul reclamantei și de intervenient, pe parcursul procesului, la termenele de judecată din 5.06.2008, 3.07.2008, 2.10.2008,27.11.2008 și 18.12.2008 în mod corect s-a pus în vedere reclamantei, prin reprezentant, să facă precizări la acțiune în raport cu furnizorii de utilități- încheierile de la fila 58,98,115,178 și 189 dosar, mai ales că la termenul de judecată din 8 mai 2008, reprezentantul reclamantei a recunoscut spre exemplu, că pârâta - de T, nu are instalații (construcții) pe terenul său - fila 45 verso- dosar fond,iar reclamanta prin cererea de la fila 108 dosar fond a indicat pârâții cu care a înțeles să se judece,precizând la termenul de judecată din 2 octombrie 2008-fila115- că pentru capetele de cerere 1,3 și 4 (obligație de a cumpăra cota indiviză,de a ridica instalațiile de pe terenul său și de a-i plăti daune interese)calitate procesuală pasivă au numai pârâții,societățile pârâte neavând calitate procesuală pasivă decât în privința cererii de reziliere a contractelor de furnizare utilități,pârâților.
Prin sentința 304-2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis însă capătul 3 din acțiune,privind obligarea tuturor pârâților de a ridica instalațiile (construcțiile)de pe terenul reclamantei,trecând peste dreptul de dispoziție al acesteia.
Tribunalul Dâmbovița nu a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive ridicată de pârâtul apelat Primarul municipiului T, prin întâmpinarea depusă la fila 50 dosar - al Judecătoriei Târgoviște,și nici excepția lipsei calității procesuale pasive ridicată de pârâta apelantă România SA (fostă - Sud SA),care a fost unită cu fondul, așa cum rezultă din aceeași încheiere din 8 mai 2008 - fila 45 verso,deși această parte a revenit cu solicitarea de a se clarifica poziția sa în proces,ca urmare a introducerii în cauză,în calitate de intervenientă,a - Sud SA T,care a figurat în această calitate pe tot parcursul desfășurării procesului.
Din verificarea înscrisurilor de la dosarul de fond, rezultă că pe tot parcursul judecății, apelantul pârât a fost greșit citat, cu numele de,deși existau la dosar contracte în care era corect indicat numele acestuia-fila 34 și 289,291 dosar fond,schițele de plan de la filele 91-94,sentința nr.8915 /1993 a Judecătoriei Târgoviște de la fila 14 dosar fond,pârâtul apelant neprezentându-se niciodată în proces, toate aceste împrejurări atrăgând nulitatea hotărârii conform art. 105 (2) civ,coroborat cu art.88,alin1,pct.4 și alin.2.
Potrivit art.105(1),actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor,alin.2 din text prevăzând însă că în cazul nulităților anume prevăzute de lege,vătămarea se presupune, până la dovada contrară.
Indicarea corectă,în cuprinsul citației a numelui și domiciliului părților este o cerință imperativ prevăzută de art.88,alin1,pct.4 pr.civ,nerespectarea acesteia
atrăgând sancțiunea nulității actului de procedură incorect întocmit,potrivit alin 2 din text.
Prima instanță nu a analizat în nici un fel apărările formulate de - România, prin întâmpinarea depusă la file 13-15 dosar - al Judecătoriei Târgoviște, prin care a invocat incidența disp. art. 86-90 din Legea gazelor nr. 359/2004 în legătură cu activitatea de distribuție a gazelor naturale, care reprezintă un serviciu public, conform art. 32 din acest act normativ, iar dreptul de uz și servitute legală asupra proprietăților afectate de instalații în acest domeniu are caracter legal și gratuit, ceea ce echivalează cu o necercetare completă a fondului dedus judecății,în sensul art.297(1)pr.civ.
De altfel, sentința apelată nu analizează niciuna din apărările formulate de pârâți, nici excepțiile prin care s-ar fi simplificat cadrul procesual, ceea ce a condus la pronunțarea unei hotărâri incomplete, în discordanță cu probele administrate și chiar cu dreptul de dispoziție al reclamantei, care prin reprezentantul său, a recunoscut că cel puțin unul din pârâții chemați în jduecată, respectiv de T, nu are construcții sau instalații edificate pe terenul său și și-a precizat acțiunea și-n raport cu ceilalți pârâți la termenul de judecată din 2-X-2008,după cum rezultă din încheierea de ședință de la această dată,de la fila 115 dosar fond.
Potrivitart.261,pct.5,pr.civ,hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,precum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților,aceste dispoziții legale nefiind respectate de prima instanță,ceea ce atrage nulitatea hotărârii,care nu poate fi supusă controlului judiciar,în acest pronunțându-se constant instanța supremă,prin deciziile 53,726,1278,1922,1562,2079/2000,publicate în Buletinul Jurisprudenței din acest an.
Deși apelul are caracter devolutiv, soluționarea pentru prima dată în calea de atac a excepțiilor peremptorii,dirimante,precum și a cererilor și apărărilor asupra cărora tribunalul nu s-a pronunțat în nici un fel, ar încălca dreptul părților la dublul grad de jurisdicție reglementat de codul d e procedură civilă, ce ține de conținutul dreptului de apărare și echitabilitatea procesului, consacrate prin art21(3),art.24(1) din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 297 civ. Curtea va admite apelurile, va desființa sentința și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile formulate de pârâții domiciliat în T, C, nr. 2. Cod poștal -, Județ D, domiciliată în T, C, nr. 2. Cod poștal -, Județ D, DE T - D cu sediul în T, STR. -, nr. 50, Cod poștal -, Județ D, - GDFT. ROMANIA SA fostă
SUD cu sediul în T, STR. - -, nr. 30-32, Cod poștal -, Județ D, PRIMARUL MUNICIPIULUI cu sediul în T, STR. -, nr. 2-5, Cod poștal -, Județ D, FURNIZARE MUNTENIA NORD cu sediul în T, nr. 236, Județ D, împotriva sentinței nr. 304 din 30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimata reclamantă IMOBILIARE cu sediul în T, B- - C, -. PARTER, Cod poștal -, Județ D și intimatul intervenient în nume propriu domiciliat în T, C, nr. 133, Cod poștal -, Județ D și în consecință:
Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Dâmbovița.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședinta publică azi, 11 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător,
Grefier,
- -
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red. DD/
11 ex/13.11.2009
f- Tribunalul Dâmbovița
f
Președinte:Chirica ElenaJudecători:Chirica Elena, Preda Popescu Florentina
