Reziliere contract comercial Spete. Decizia 140/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 140

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

PREȘEDINTE: Carmen Mladen

JUDECĂTOR 2: Doina Lupea

GREFIER - -

Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâta - SRL împotriva sentinței nr.838/14.12.2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, Secția Comercială și de contencios Administrativ, în dosarul nr- (număr în format vechi 9422/2006), în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL Dr.Tr.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta pârâtă - SRL, prin administrator și avocat -. și intimata reclamantă - SRL, prin avocat

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că prin serviciul arhivă expertul tehnic a depus, la data de 13 mai 2008, completarea la raportul de expertiză tehnică.

Se ia act că părțile, prin apărătorii aleși, nu solicită acordarea unui nou termen pentru a observa completarea la raportul de expertiză.

Având în vedere că nu mai sunt excepții de ridicat sau alte cereri de formulat, Curtea, constatând dosarul în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra apelului.

Avocat -. pentru apelanta pârâtă, solicită admiterea apelului conform motivelor scrise, schimbarea sentinței apelate în sensul admiterii cererii reconvenționale și includerii în recapitulația devizului a cheltuielilor directe și indirecte făcute de societate, reprezentând taxele achitate către stat. Solicită obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Avocat, pentru intimata reclamantă, depune concluzii scrise și solicită respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată. Arată că la data încheierii contractului au fost avute în vedere toate elementele de cost, inclusiv contribuțiile datorate instituțiilor statului.

În replică, avocat -. arată că nu au fost avute în vedere cheltuielile indirecte care nu au fost cuprinse în contract, deși sunt datorate.

CURTEA:

Asupra apelului de față:

Constată că prin sentința nr.838/COM/14.12.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta - SRL S, s-a reziliat contractul de antrepriză nr.12/02.04.2006 și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 5718 lei (încasată în plus).S-a respins cererea reconvențională.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că între părți a intervenit contractul de antrepriză nr.12/02.04.2006 prin care pârâta s-a obligat să execute și să predea "la cheie", cu materialele clientului, corpul A și corpul B, conform proiectului de execuție și devizului de lucrări oferite de societatea pârâtă, în calitate de antreprenor, și acceptate de reclamantă, în calitate de beneficiar, termenul de finalizare a lucrărilor fiind stabilit prin art.3-1 din contract la data de 15.07.2006.

Contractul s-a considerat că are clauze evazive și interpretative, iar prețul pentru lucrările ce urmau a fi executate a fost stabilit aleatoriu, din proiectul de execuție lipsind lista cantităților, în baza căreia antreprenorul ar fi trebuit să stabilească valoarea lucrărilor prin depunerea unei oferte. S-a reținut că ulterior părțile au încheiat o anexă la contract prin care au convenit suplimentarea lucrărilor ce trebuiau executate de antreprenor în cadrul aceluiași preț stabilit prin contract,însă nici cu această ocazie nu au fost stabilite cantitățile clare, pe categorii de lucrări, precizându-se doar că aceste lucrări sunt "în afara proiectului".

Din concluziile raportului de expertiză și răspunsurile expertului la obiecțiunile formulate de părți s-a reținut că valoarea lucrărilor executate de către antreprenor a fost de 60.282 lei, valoarea achitată de către reclamantă a fost de 66.000 lei, iar decontarea lucrărilor s-a făcut prin ordine de plată, fără ca plățile efectuate să fi avut la bază situații de lucrări și fără a se întocmi procese verbale de recepție pe faze.

S-a avut în vedere că în contract nu au fost prevăzute cantități de materiale, ci doar clauza "predării la cheie" și o listă de lucrări în anexa la contract, fără a se preciza dacă lucrările din anexă se referă la același obiectiv, astfel încât instanța a apreciat că toate lucrările executate de antreprenor se încadrează ca făcând parte din contract sau anexă, deoarece au fost executate la obiectivul pentru care a fost încheiat contractul, iar predarea la cheie include toate lucrările referitoare la acesta.

Datorită modului defectuos în care s-a încheiat contractul între părți s-a considerat că a fost posibilă întârzierea realizării lucrării și, față de concluziile expertizei și răspunsurile expertului la obiecțiuni, s-a reținut culpa ambelor părți la încheierea și realizarea contractului.

Față de faptul că reprezentantul reclamantei a cerut plata sumelor plătite în plus, s-a dispus ca pârâta să restituie suma de 5718 lei, avându-se in vedere că valoarea tuturor lucrărilor realizate de pârâtă, conform expertizei, a fost în cuantum de 60.282 lei, iar valoarea achitată de reclamant a fost mai mare, de 66.000 lei.

Daunele în sens de clauză penală prevăzute la pct.3 din contract nu s-au acordat cu motivarea că, fiind reziliat, contractul nu mai are consecințe.

În ceea ce privește suma cerută de pârâtă, s-a apreciat că nu este dovedită, întrucât pârâta nu a realizat situații de lucrări conform prestațiilor, iar în timpul procesului a înțeles să solicite sume de bani, fără a dovedi cum a ajuns la cuantumul cerut.

S-a avut în vedere și faptul că expertul a arătat că lucrările realizate nu depășesc valoarea de 60.228 lei, iar suma primită de pârâtă a fost de 66.000 lei.

Depozițiile martorilor audiați au fost apreciate ca subiective, singura probă neutră, științifică, fiind considerată expertiza realizată de expertul tehnic în cadrul căreia expertul a evidențiat lucrările executate de pârâtă, stabilind cantitățile după măsurătorile efectuate la fața locului, coroborate cu planșele de execuție din proiect (deviz ofertă).

Susținerea pârâtei că expertul trebuia să facă recapitulația devizului în care să includă și cheltuielile indirecte și directe pe care expertul nu le-a calculat, deși sumele încasate erau contabilizate, nu a fost primită, întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a da expertului situațiile de lucrări necesare spre a putea fi verificate și nu a făcut dovada că achită sau a achitat aceste taxe.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta - SRL, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Un prim motiv de recurs a vizat nelegalitatea hotărârii, raportat la faptul că la data de 30.11.2007, când s-au pus concluzii pe fond, era lipsă de procedură cu - SRL. Prin cea de-a doua critică formulată, a invocat lipsa rolului activ al expertului, care nu a solicitat înscrisuri referitoare la cheltuielile directe și indirecte efectuate de către apelantă.

A anexat cererii de recurs 4 chitanțe aferente încasării de taxe, impozite și contribuții de asigurări sociale, șomaj, accidente de muncă, precizând că au fost achitate în perioada iulie-august 2006.

A arătat că a solicitat să fie avute în vedere la recapitulația devizului, însă, din neglijența avocatului, chitanțele nu au fost puse la dispoziția expertului.

În ședința publică de la adat de 31.03.2008, intimata reclamantă a depus o întâmpinare la dosar, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

Referitor la critica ce vizează neefectuarea recapitulației devizului, a susținut că prin cererea reconvențională nu s-a solicitat și plata cheltuielilor directe sau indirecte, iar culpa pentru nedepunerea actelor despre care se face vorbire în cuprinsul cererii de recurs revine recurentei.

A susținut că cererea recurentei contravine dispozițiilor art.969 civ. și că ar fi ilogic ca beneficiarul lucrării să suporte contribuțiile antreprenorului la stat, separat de contravaloarea stabilită în contractul de antrepriză.

În ceea ce privește lipsa de procedură invocată de către pârâtă, a susținut că, potrivit art.98 pr.civ. revenea recurentei pârâte obligația de a aduce la cunoștința instanței și părții potrivnice orice schimbare a sediului.

Având în vedere obiectul acțiunii principale, raportat la dispozițiile art.282 alin.1 pr.civ. la termenul din 31.03.2008 Curtea a dispus ca expertul desemnat de instanța de fond să efectueze o recapitulație a devizului, având în vedere și cele 4 chitanțe anexate cererii de apel.

Completarea raportului de expertiză s-a depus la dosar la data de 15.05.2008, expertul concluzionând că valoarea totală a recapitulației este de 13.472 lei, însă cuantumul plăților virate efectiv de către - SRL în contul acestor datorii către stat constituie obligație în sarcina exclusivă a acestei societăți.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel formulate, Curtea reține că apelul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:

Deși dovada de îndeplinire a procedurii de citare a fost restituită instanței de fond cu mențiunea "destinatar mutat de la adresă", apelantei pârâte nu i s-a pricinuit o vătămare de natura celei prevăzute de art.105 alin-2.pr.civ. care să conducă la desființarea hotărârii atacate, conform art.297 pr.civ. întrucât la termenul la care s-a judecat pricina partea a fost reprezentată de avocat, care a depus și concluzii scrise la dosar.

Prezența în instanță a apărătorului ales face dovada că partea a cunoscut termenul de judecată și este de natură a acoperi neregularitatea actului de procedură, astfel încât criticile apelantei ce vizează acest aspect nu pot fi primite.

Cât privește cea de-a doua critică referitoare la neobligarea reclamantei pârâte la plata cheltuielilor directe și indirecte, se reține că este, de asemenea, neîntemeiată.

Potrivit art.982 civ. "toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg", iar conform art.984 civ. "convenția nu cuprinde decât lucrurile asupra cărora se pare că părțile și-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii cu care s-a încheiat".

Examinând clauzele contractului de antrepriză nr.12 din 02.04.2006, prin raportare la principiile de interpretare a convențiilor, Curtea constată că părțile nu au convenit asupra achitării de către beneficiar a cheltuielilor directe și indirecte efectuate de antreprenor.

În capitolul VI din contract au prevăzut condițiile și modalitățile de plată, astfel încât, din moment ce au stabilit prețul lucrării, au inclus în acest preț toate elementele de cost, inclusiv contribuțiile datorate instituțiilor statului.

Obligarea intimatei reclamante, în calitate de beneficiar al lucrării, la suportarea contribuțiilor antreprenorului către stat separat de contravaloarea stabilită în contractul de antrepriză ar fi contrară dispozițiilor art.969 civ. conform cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Pe de altă parte, potrivit art.119 alin.2 pr.civ. cererea reconvențională trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată și, potrivit alin.3 din același articol, se depune odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la prima zi de înfățișare.

Din examinarea cererii reconvenționale depusă în termenul prevăzut de art.119 pr.civ. rezultă că apelanta nu a solicitat și plata cheltuielilor directe sau indirecte, referirea la aceste cheltuieli fiind făcută de parte doar în cadrul obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză contabilă.

Chiar dacă ar fi înțeles să-și întregească sau să-și modifice cererea și să propună noi dovezi după prima zi de înfățișare, acest lucru nu ar fi fost posibil. În condițiile în care art.132 alin.1 pr.civ. prevede pentru reclamant că modificarea acțiunii acestuia se poate face numai la prima zi de înfățișare și numai la instanța de fond, iar după acest termen, o astfel de modificare a acțiunii reclamantului ar putea fi primită doar cu consimțământul pârâtei și numai în fața primei instanțe criticile apelantei apar ca neîntemeiate, nefiindu-i conferite prin nicio dispoziție legală mai multe drepturi decât reclamantei și, deci, posibilitatea de a modifica cererea reconvențională după prima zi de înfățișare.

Față de considerentele expuse mai sus, conform art. 296.pr.civ. va fi respins apelul ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art.274 pr.civ. va fi obligată apelanta către intimată la plata sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli de judecată ( onorariu de avocat).

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de pârâta - SRL, cu sediul în,-, județul M, împotriva sentinței nr.838/14.12.2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr- (număr în format vechi 9422/2006) în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL, cu sediul în Dr.Tr. Calea, nr.173, județul

Obligă apelanta pârâtă - SRL către intimata reclamantă - SRL la plata sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată ( onorariu de avocat).

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 19 mai 2008.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

red. jud.. 4 ex.

jud.fond.

20 Mai 2008

tehnored. P/19.06.2008

Președinte:Carmen Mladen
Judecători:Carmen Mladen, Doina Lupea

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Reziliere contract comercial Spete. Decizia 140/2008. Curtea de Apel Craiova