Reziliere contract comercial Spete. Decizia 1415/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 2106/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMECIALĂ Nr. 1415

Ședința publică de la 18 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci

JUDECĂTOR 2: Adriana Teodora Bucur

JUDECĂTOR 3: Gabriela

Grefier -

Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurenții reclamanți și împotriva sentinței comerciale nr.10185/03.10.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI - a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți SC SRL și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 11 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 18 2008, când a decis următoarele:

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față;

Prin sentința comercială nr.10185/03.10.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI - a Comercială în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții SC SRL și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că din cuprinsul contractului de asistență juridică nu rezultă perioada pentru care s- încheiat contractul deși reclamanții au susținut că acest contract s-a încheiat pe o perioadă de 1 an iar pe de altă parte din cuprinsul relațiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București rezultă că societatea pârâtă și-a înregistrat sediul social la adresa din B Str. G-ral nr.7, sector 1 în baza contractului de comodat nr.19/2006 valabil până la 3 mai 2007.

În raport de aceste considerente, tribunalul a apreciat ca neîntemeiat primul capăt de cerere privitor la constatarea încetării prin ajungere la termen a contractului de asistență juridică nr.- din 2 noiembrie 2006.

În ce privește cererea de radiere din registrul comerțului a mențiunii privitoare la sediul societății pârâte, tribunalul a reținut că aceasta este neîntemeiată,întrucât nu este îndeplinită una dintre condițiile prevăzute de articolului 25 din Legea nr.26/1990, respectiv reclamanții nu au făcut dovada că printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă au fost desființate sau modificate actele care au stat la baza înregistrării a cărei radiere se solicită. Sub acest aspect, tribunalul a invocat și decizia nr.X/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie potrivit articolului 329 alin. 3 Cod procedură civilă, în care se reține caracterul necontencios al procedurii instituite de articolul 25 din legea nr. 26/1990, caz în care se reține că instanța învestită cu o astfel de acțiune verifică în mod formal întrunirea celor trei condiții, neputând dispune și cu privire la existența și valabilitatea titlului sau a raporturilor juridice dintre părți.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel motivat reclamanții, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 11 noiembrie 2008 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.

În motivarea apelului, au fost prezentate raporturile juridice pe care s-a grefat litigiul părților, au fost invocate prevederile articolului 3 lit. h din Legea nr. 51/1995 și prevederile articolului 110 alin. 2 din Statutul profesiei de avocat referitoare la perioada maximă pentru care poate fi încheiat contractul de asistență juridică având ca obiect stabilirea sediului unei societăți comerciale la sediul profesional al avocatului și a fost criticată hotărârea pentru greșita respingere ca neîntemeiat a primului capăt de cerere, invocându-se și lipsa rolului activ al instanței.

A fost criticată și soluția dată în privința celui de al doilea capăt de cerere, susținându-se că aceasta ar fi fost legală numai dacă apelanții reclamanți nu ar fi formulat și primul capăt de cerere.

Apelul este întemeiat în drept pe dispozițiile articolului 282 și următoarele și 299 și următoarele Cod procedură civilă.

În cauză nu s-au depus întâmpinări.

La termenul din 11 2008, pentru considerentele ce rezultă din încheierea de dezbateri întocmită la acel termen, Curtea a calificat calea de atac ca fiind recursul, reclamanții punând concluzii prin avocat în același sens, dar pentru considerente diferite.

La același termen, Curtea a invocat din oficiu excepția tardivității declarării recursului.

Excepția este întemeiată. Potrivit dispozițiilor articolului 25 alin. 4 din Legea nr.26/1990, invocate ca temei juridic al acțiunii reclamanților, hotărârea este supusă recursului, termenul curgând de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă. Așa cum reiese din practicaua hotărârii atacate, la termenul din 3 octombrie 2008, când pricina s-a judecat în fond, reclamanții au fost prezenți la judecată prin avocat, astfel că termenul de 15 zile libere, prevăzut de articolul 25 alin.4 raportat la articolul 301 Cod procedură civilă a început să curgă pentru aceștia de la 3 octombrie 2008 și, în conformitate cu dispozițiile articolului 101 Cod procedură civilă, s-a împlinit la 20 octombrie 2008.

Recursul expediat prin poștă la 3 noiembrie 2008 (fila 6 verso a dosarului de recurs) este declarat peste termenul prevăzut de lege și, în conformitate cu dispozițiile articolului 103 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a fi respins ca tardiv declarat.

Curtea a înlăturat apărarea recurenților reclamanți formulată în concluziile scrise, referitoare la stabilirea termenului de recurs în funcție de primul capăt de cerere,pentru următoarele considerente:

că recurenții reclamanți au sesizat instanțe de judecată cu două capete de cerere, însă din analiza acestora nu reiese caracterul principal al primului capăt de cerere privitor la constatarea încetării efectelor contractului de asistență juridică,ci dimpotrivă, aceste capăt de cerere a fost formulat tocmai pentru valorificarea unui drept prevăzut de dispozițiile articolului 25 din Legea nr.26/1990, astfel cum recunosc recurenții înșiși în motivele de recurs, atunci când critică soluția pronunțată asupra cererii de radiere. Acesta a fost, de altfel, și raționamentul pentru care s-a procedat la calificarea căii de atac în funcție de scopul urmărit prin promovarea acestei cereri, respectiv alegerea procedurii prevăzute de articolul 25 din Legea nr. 26/1990, fiind evident că o hotărâre judecătorească nu poate fi suspusă decât unei căi de atac, nu mai multor căi de atac în funcție de diferitele capete de cerere pe care le-a soluționat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca tardiv declarat recursul formulat de recurenții reclamanți și împotriva sentinței comerciale nr.10185/03.10.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI - a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți SC SRL și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red. Jud.

Tehnored.

2ex.

12.01.2009

.

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecătorul-sindic:

Președinte:Eugenia Voicheci
Judecători:Eugenia Voicheci, Adriana Teodora Bucur, Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Reziliere contract comercial Spete. Decizia 1415/2008. Curtea de Apel Bucuresti