Reziliere contract comercial Spete. Decizia 172/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 172/2009
Ședința publică de la 12 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Radu Rareș Dușa
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
GREFIER - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta - TOTAL TRANSILVANIA GRUP SRL, împotriva sentinței comerciale nr. 458/2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în contradictoriu cu pârâta - CURIER SRL, având ca obiect reziliere contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința comercială nr. 458 din 09.02.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, s-a respins cererea formulată de către reclamanta - TOTAL TRANSILVANIA GRUP SRL, C-N în contradictoriu cu pârâta - CURIER SRL, S, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanță analizând excepția invocată, a admis-o, conform art. 111.pr.civ. Indiferent dacă există sau nu un pact comisoriu expres, într-un contract încheiat între părți, prin care acestea să stabilească rezilierea sau rezoluțiunea de drept a convenției, instanța trebuie să se pronunțe într-o astfel de situație cu privire la intervenirea acelui pact. Instanța va pronunța rezoluțiunea sau rezilierea contractului, în motivare ea trebuind să arate de ce urmează să dea eficiență pactului comisoriu stipulat de către părți. Prin urmare, fiind posibilă formularea unei acțiuni în realizare, acțiunea în constatare, nu poate fi acceptată. Desigur, condiția rezolutorie este subînțeleasă în orice convenție, în situația în care una dintre părți nu își îndeplinește obligațiile asumate (art. 1020.civ.); faptul că părțile o prevăd în contract nu are o însemnătate practică atât de mare, în condițiile în care ea se referă la însăși obligația principală a chiriașului, aceea de plată a chiriei. Dacă s-ar accepta punctul de vedere al reclamantei, atunci nici o convenție sinalagmatică nu ar mai putea fi reziliată sau rezoluționată de către instanțele judecătorești, ele neputând face altceva decât să constate rezilierea sau rezoluțiunea acelei convenții conform voinței inițiale a părților, fapt evident inadmisibil. Diferența dintre pronunțarea rezoluțiunii unui contract sub incidența unui pact comisoriu expres și aceea a inexistenței unui astfel de pact, se referă doar la modul în care instanța va analiza și va aprecia cauza: în prima situație va putea doar constata ca intervenit pactul și va pronunța desființarea convenției, pe când în cea de a doua cauză va trebui să analizeze mai amănunțit dacă situația intervenită între părți este de natură să atragă sancțiunea rezoluțiunii, sau este posibilă menținerea efectelor convenției și acordarea unor alte măsuri reparatorii părții care nu este în culpă.
Pentru a se dispune rezoluțiunea unui contract, este evident că trebuia achitată o taxă de timbru la valoarea convenției respective, conform art. 1 din Legea nr. 146/1997, acțiunea principală fiind evident una evaluabilă în bani, având ca și obiect drepturi patrimoniale. Solicitarea de evacuare a pârâtei din imobil este o cerere accesorie, ea neputând fi admisă decât subsecvent încuviințării cererii principale, care însă, așa cum s-a arătat nu poate fi primită în modul cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta - TOTAL TRANSILVANIA GRUP SRL C-N, care prin încheierea din 12 2009, s-a apreciat de către instanță că se impune rectificarea prezentei cauze din recurs în apel, în conformitate cu prevederile art.7208, 282 alin.1 și 2821.pr.civ.
În apelul formulat reclamanta a solicitat admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivare arată că, reclamanta a solicitat instanței de fond să constate rezilierea contractului de Închiriere încheiat cu pârâta, în temeiul pactului comisoriu expres stipulat în art. 9.2. din contract coroborat cu 9.1.4. ca urmare a neexecutării culpabile de către pârâtă a obligației sale de plată a chiriei pe lunile octombrie și 2008, precum și evacuarea pârâtei de spațiul care a tăcut obiectul acestui contract și care este proprietatea subscrisei.
Instanța de fond a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei, pe motiv că indiferent dacă în contractul de Închiriere menționat există sau nu un pact comisoriu expres, subscrisa trebuia să solicite ca instanța de judecatăsă dispunărezilierea contractului și nusă constateca aceasta a intervenit În temeiul clauzei contractuale menționate. În motivarea hotărârii atacate se motivează că un pact comisoriu expres nu are o importanță practică foarte mare, deoarece și în cazul existenței unei astfel de clauze instanța va trebui să constate că aceasta și-a produs efectele și să dispună desființarea contractului prin rezoluțiune sau reziliere.
Considerăm că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, deoarece nu are în vedere faptul că deși de obicei rezoluțiunea și rezilierea sunt judiciare există posibilitatea că părțile unui contract să prevadă clauze care tind tocmai la înlăturarea sau limitarea posibilității instanței de judecată de a aprecia oportunitatea desființării unui contract în cazul neîndeplinirii de către una dintre părți în mod culpabil a obligațiilor asumate. Aceste clauze care sunt pactele comisorii exprese în funcție de gradul lor respectiv de cât de mult limitează posibilitatea de apreciere a instanței de judecată cu privire la menținerea raporturilor contractuale sau desființarea lor pot face ca rezoluțiunea sau rezilierea unui contract să intervină doar ca urmare a aplicării clauzei contractuale respective, instanța urmând doar să constate dacă a intervenit sau desființarea contractului, și nu să o dispună. Așa este cazul pactelor comisorii de gradul 3 și 4.
Apreciază că în contractul care face obiectul prezentului litigiu părțile au stipulat un pact comisoriu expres de gradul III astfel încât instanța de judecată trebuia doar să constate dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 9.2. din contract coroborat cu 9.1.4 și în acest caz să constate că acesta este desființat prin reziliere sau dacă aceste condiții nu erau îndeplinite să constate că nu a intervenit desființarea contractului prin reziliere.
Cu alte cuvinte considerăm că instanța de fond putea să admită cererea noastră ca întemeiat sau să o respingă ca nefondat dar nu să o respingă ca inadmisibilă - pentru că o astfel de soluție reprezintă de fapt În opinia noastră o denegare de dreptate.
Practic instanța de fond constatând că acțiunea noastră a fost înregistrată în data 25.11.2008 anterior modificării legii taxei de timbru (prin Ordonanța 212/12.12.2008) a urmărit să ne pună în situația de a înregistra din nou acțiunea pentru desființarea contractului prin reziliere în condițiile aplicării noului act normativ care prevede plata taxei de timbru la valoare și în cazul în care se solicită doar desființarea unui contract fără a se formula cereri privitoare la executarea sau restituirea vreunor prestații.
Pentru toate aceste motive consideră că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală și solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Comercial Cluj.
Intimata, legal citată, nu și-a delegat reprezentant în instanță și nici nu a depus la dosar întâmpinare.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Față de obiectul raportului juridic litigios, jurisdicția comercială de primă instanță a apreciat greșit că acțiunea în constatarea rezilierii unui contract prin prisma incidenței pactelor comisorii exprese de ultim grad este și poate fi calificată, din punct de vedere procedural, ca o cerere în realizarea dreptului, potrivit dispozițiilor art. 109.pr.civ.
De altfel, prima instanță nu tratează chestiunea inadmisibilității acțiunii în constatare referitoare la starea de fapt ce se degajă din dosar ori prin prisma unor evaluări factuale operate de însăși instanță, ci se rezumă să trateze chestiunea de o manieră generală.
Plecând de la această situație Curtea va face o tratate teoretică a instituției rezoluțiunii urmând apoi cu trimitere la starea de fapt și la motivele de apel, să tranșeze litigiul evident în limitele impuse de soluția primei instanțe și de criticile din apel.
convențiilor poate fi judiciară ori convențională.
judiciară este reglementată în art. 1020 și art. 1021 din Codul civil.
convențională a contractului presupune existența unei stipulații contractuale sub forma unor pacte comisorii exprese. Clauzele contractuale exprese prin care părțile prevăd rezoluțiunea contractului pentru neexecutarea obligațiilor unei dintre ele se numesc pacte comisorii.
Prin aceste clauze părțile din contract urmăresc să diminueze sau să înlăture rolul instanței judecătorești în pronunțarea rezoluțiunii. Prin alte cuvinte, se poate afirma că părțile prin manifestarea lor de voință expresă înlocuiesc acțiunea în rezoluțiunea judiciară cu clauza rezolutorie convențională stipulată pentru faptul ilicit al neexecutării contractului.
În cadrul pactelor comisorii de gradul III și de gradul IV rolul instanței judecătorești este practic diminuat și în ultimul caz înlăturat.
Astfel în cazul pactului comisoriu de gradul III ce presupune existența unei clauze contractuale prin care părțile prevăd că în cazul în care una din părți nu își va executa obligațiile sale, contractul se consideră rezolvit de drept. În acest caz, instanța judecătorească nu este îndreptățită să acorde termen de grație și să pronunțe referitor la oportunitatea rezoluțiunii.
În situație existenței pactului de ultim grad care presupune clauza contractuală prin care părțile convenției prevăd că, în cazul neexecutării obligației, contractul se desființează de plin drept fără somație sau punere în întârziere și fără intervenția instanței judecătorești, se poate reține că prin simpla ajungere la termen a obligației, contractul se desființează de drept. În această situație, instanța judecătorească, sesizată de una din părți, nu are altă posibilitate decât de aconstatafaptul vă rezoluțiunea contractului a operat de plin drept, evident în situația în care creditorul obligației neexecutate a optat pentru sesizarea instanței în vederea constatării rezoluțiunii.
Față de cele ce preced, se poate constata că structura argumentației și construcția juridică expusă de prima instanță în cuprinsul considerentelor sentinței este greșită. Practic, prima instanță categoric instituția rezoluțiunii convenționale, libertatea de apreciere a părților de a stipula pacte comisorii exprese și înlătură astfel utilitatea practică a unor astfel de clauze.
Din această perspectivă, sentința este nelegală și netemeinică, deoarece valoarea principiului consensualismului care domină dreptul convențional privat care poate avea drept consecință implicit înlăturarea efectelor rezoluțiunii judiciare a convențiilor.
Prin urmare, pentru a statua dacă și în ce măsură este obligată să intervină în raporturile litigioase dintre părți care au conotație în planul rezoluțiunii prima instanță era datoare să facă calificarea clauzei contractuale ce conține pactul comisoriu expres și să evalueze gradul acesteia și implicit să statueze care sunt limitele intervenției instanței.
Numai într-o astfel de situație se putea decela în ce măsură acțiunea reclamantei este compatibilă cu dreptul procesual care consacră instituția procesuală a acțiunii în constatare prevăzută la art. 111.pr.civ. și numai astfel se poate valorifica în substanță dreptul efectiv de acces la instanța comercială și celelalte chestiuni ce țin de dreptul la un proces echitabil.
În sfârșit cu privire la reținerea incidenței dispozițiilor Legii nr. 146/1997 raportat la capătul principal, Curtea remarcă că prima instanță nu a urmat procedura prevăzută de art. 18 alin.1 și respectiv art. 20 din aceeași lege, care presupuneau calificarea cererii din punct de vedere al instituției taxelor judiciare de timbru și corelativ al timbrului judiciar, stabilirea cuantumul taxei și obligația de a face dovada plății acestei taxe. Aceste chestiuni țin de regularitatea investirii instanței chestiune ce premerge discutarea altor aspecte ori neregularități, deoarece numai o instanță competentă și regulat învestită poate decela apoi dacă acțiunea este inadmisibilă, admisibilă, fondată ori nefondată ori să facă analiza unei alte excepții procedurale sau de fond.
acestei abordării în cuprinsul sentinței nu are deci valoarea unei neregularități de vreme ce instanța nu a tratat-o ca atare.
Cu toate acestea, Curtea va reține că în funcție de calificarea acțiunii principale și de data sesizării instanței se poate pune în discuție legea sub imperiul căreia trebuie stabilită taxa judiciară de timbru și corelativ timbrul judiciar.
Astfel, Curtea are în vedere că prin OUG nr. 212/2008 în vigoare de la data de 12 decembrie 2008, conform art. 11 din Legea nr. 24/2000, aduce importante modificări și completării Legii nr. 146/1997 care vizează, alia, și timbrarea la valoare în funcție de tranșele valorice prevăzute expres la art. 2 alin. 1 din aceeași lege a cererilor privind declararea nulității, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial, chiar dacă nu se solicită și repunerea părților în situația anterioară, precum și cererilor privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial.
Or, raportat și la prevederile art. II din OUG nr. 212/2008 și ale art. 15 din Constituția României, Curtea trage concluzia că la data sesizării Tribunalului Comercial - 25 2008 - actul normativ în discuție nu era și nu este aplicabil.
Prin urmare tratarea acțiunii reclamantei din punct de vedere al incidenței instituției taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar se va face având în vedere legislația pertinentă incidentă în materie la data de 25 2008.
Față de cele ce preced, în conformitate cu prevederile art. 297 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul pe calea excepției inadmisibilității acțiunii astfel că va reține apelul ca fiind fondat și urmează astfel să fie admis ca atare cu consecința desființării în întregime a sentinței atacate și a trimiterii spre rejudecare primei instanțe.
În rejudecare, prima instanță va urmări să dea calificarea corectă acțiunii introductive atât prin prisma dispozițiilor legale ce guvernează materia cererilor de chemare în judecată (art. 109 și art. 111.pr.civ), după prealabila calificare a clauzei contractuale invocată de reclamantă ca temei al rezoluțiunii convenționale, cât și prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Numai după efectuarea acestor operațiuni de verificare și calificare se poate da curs apoi judecății de ansamblu a cauzei prin prisma normelor legale incidente în materie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta - TOTAL TRANSILVANIA GRUP SRL C-N, împotriva sentinței comerciale nr. 458 din 09.02.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o desființează în întregime și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe: Tribunalul Comercial Cluj.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12 2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR GREFIER
--- - - - - -
Red.U/Dact.
5 ex./04.12.2009
Jud.fond:
Președinte:Radu Rareș DușaJudecători:Radu Rareș Dușa, Liviu Ungur
