Reziliere contract comercial Spete. Încheierea /2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 12 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 2: Marius Irimie
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de reclamanta - SRL H împotriva Sentinței nr.1428/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat avocat în substituirea avocatului, pentru pârâta intimată - SRL, lipsă fiind reclamanta apelantă.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța pune în discuție calea de atac a hotărârii atacate.
Mandatara intimatei apreciază calea de atac ca fiind recursul față de valoarea pretențiilor din contract, care este sub 100.000 lei și solicită calificarea prezentului apel ca fiind recurs.
CURTEA DE APEL
În deliberare, califică prezentul apel ca fiind recurs și
DISPUNE:
Transpunerea dosarului la completul de recursuri pentru întregirea completului de judecată.
Pronunțată în ședința publică din 12 2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 654/2008
Ședința publică de la 12 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE - -
Judecător - -
Judecător
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta - SRL H împotriva Sentinței nr.1428/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
La apelul nominal s-au prezentat: avocat pentru reclamanta recurentă și avocat pentru intimata pârâtă - SRL.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța pune în vedere mandatarului recurentei că a fost pusă în discuție calea de atac a hotărârii atacate și prezentul apel a fost calificat ca fiind recurs față de valoarea pretențiilor din contract care este sub 100.000 lei.
Mandatarii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat, situație față de care instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Mandatarul recurentei solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Judecătoria Hațeg.
Mandatara intimatei solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată conform facturii pe care o depune la dosar.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința nr.1428/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta - SRL T și s-a dispus rezilierea contractului de subantrepriză nr.12/2006 încheiat de părți cu obligarea reclamantei pârâtă reconvențională la plata sumei de 24.894,99 lei cu titlu de plată lucrări executate, 11.494,31 lei penalități de întârziere și 29.694,36 lei reprezentând garanție de 7 %, fiind obligată reclamanta pârâtă reconvențională la plata sumei de 7.139 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Părțile au încheiat la data de 7.03.2006 contractul de subantrepriză instalații electrice nr.12 prin care pârâta, în calitate de subantreprenor, se obliga să execute în beneficiul reclamantei lucrările cuprinse în proiectul de execuție pentru investiția " nou mixt porcine și bovine și Fabrica de produse din carne - jud.H, com. de ", prețul total al contractului fiind de 337.250 lei.
Reclamanta, în calitate de antreprenor general, avea obligația (pct.10.1 contract) să plătească executantului, pentru execuția și terminarea lucrărilor, valoarea lucrărilor la datele scadente și în modul descris în contract.
La pct.10.7 din contract, părțile au stabilit clauza penală în conformitate cu care în situația întârzierii antreprenorului general în efectuarea plății, acesta va plăti penalități de întârziere de 0,15 % din contravaloarea facturii respective, dacă termenul este depășit cu 45 zile.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că pârâta a executat parte din lucrările de instalații electrice, însă reclamanta nu a achitat integral contravaloarea acestora, având de plată o diferență de 24.619,03 lei.
La această sumă, pârâta a calculat penalități de întârziere în sumă de 11.494,31 lei, potrivit pct.10.7 din contract.
Potrivit art.969 cod civil " convenția legal întocmită are putere de lege între părțile contractante ".
Din acest text rezultă că părțile au obligația de a respecta obligațiile contractuale, în cazul nerespectării lor putându-se dispune rezilierea contractului.
Pârâta și-a respectat obligația contractuală și a efectuat lucrările contractate astfel că nu s-a putut reține culpa ei în neexecutarea contractului, acțiunea reclamantei fiind respinsă.
Reclamanta nu a achitat decât parte din contravaloarea acestora, aceasta se află în culpă și, în consecință s-a admis cererea reconvențională și s-a dispus rezilierea contractului de subantrepriză nr.12/2006, obligarea reclamantei la plata sumei de 24.894,99 lei cu titlu de plată lucrări executate și 11.434, 31 lei penalități de întârziere.
Întrucât la plățile efectuate reclamanta a reținut o garanție de 7 % a fost obligată să restituie pârâtei și această sumă, respectiv 29.694,36 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta - SRL H solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii pentru rezilierea contractului de subantrepriză nr.12/2006 și respingerea cererii reconvenționale.
În dezvoltarea motivelor de apel reclamanta arată că pârâta a executat necorespunzător o serie de lucrări și a sistat lucrările în mod nejustificat astfel că obiectivul nu a mai fost pus în funcțiune.
Apelul a fost legal timbrat ( fila 11).
Pârâta - SRL a solicitat prin întâmpinare ( fila 14) respingerea apelului ca nefondat.
Examinând sentința atacată curtea de apel reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 12 2008 instanța a recalificat calea de atac din apel în recurs raportat la valoarea obiectului litigiului și dispozițiile art.282 indice 1 Cod pr.civilă.
Potrivit art.2 pct.1 lit.a Cod pr.civilă tribunalul judecă în primă instanță " procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani ".
Prin decizia nr.32/9.06.2008 pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casației și Justiție s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General și s-a stabilit cu putere obligatorie că dispozițiile art.1 pct.1 și art.2 pct.1 lit.a și b și art.282 indice 1 aliniat 1 Cod pr.civilă se interpretează că sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea și rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.
În speță, litigiul are natură comercială și este evaluabil în bani, iar valoarea acestuia este sub 100.000 lei RON întrucât atât reclamanta principală cât și reclamanta reconvențională solicită rezilierea contractului care are efecte pentru viitor, neafectând lucrările și plățile acceptate astfel că instanța trebuie să se raporteze în stabilirea competenței la valoarea rămasă în litigiu, iar nu la valoarea contractului de 337.250 RON.
Prin urmare, competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine Judecătoriei Hațeg, unde de altfel a fost și înregistrat inițial dosarul, iar în cauză este incident motivul de casare al hotărârii prevăzut de art.304 pct.3 Cod pr.civilă, astfel că în baza art.312 Cod pr.civilă va fi admis recursul reclamantei - SRL H, casată sentința atacată și trimisă cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Hațeg.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta - SRL H împotriva sentinței nr.1428/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr- și în consecință:
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Hațeg.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 12.12.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact.- 2 ex/06.01.2009
Jud.fond.
Președinte:Nicolae DurbacăJudecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie