Spete pretentii comerciale. Decizia 150/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 150/A/2008
Ședința publică de la 12 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 2: Marius Irimie
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de reclamanta - SRL Sibiu împotriva Sentinței comerciale nr.1334/C/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat avocat pentru reclamanta apelantă, lipsă fiind intimata SRL Sibiu.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care mandatara apelantei depune la dosar delegația de reprezentare, taxa de timbru în sumă de 1.635,39 lei și timbre judiciare în valoare de 3,00 lei.
Arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Mandatara apelantei solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat în scris și schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii formulată de reclamantă ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată conform chitanțelor pe care le depune la dosar.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului de față;
Prin sentința comercială nr. 1334/C/2008 pronunțată de Tribunalul Sibius -a respins acțiunea reclamantei - SRL împotriva pârâtei - SRL pentru pretenții.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că, deși creanța pretinsă de reclamantă rezultă dintr-un înscris, în speță un contract de distribuție, însușit de ambele părți, aceasta nu constituie o creanță certă, în condițiile în care facturile emise de reclamantă nu au fost acceptate la plată de către pârâtă, conform art.46 Cod comercial, în mod expres, prin aplicarea semnăturii și ștampilei pârâtei și nici în mod tacit.
Înscrisurile depuse de către reclamantă în probațiune: raport din data de 31.12.2006, extras de cont din data de 23.01.2007 și chitanțe nu reprezintă dovezi în sensul acceptării exprese de către pârâtă a debitului, față de faptul că, niciunul dintre acestea nu fac referire la facturile a căror contravaloare a fost solicitată de către reclamantă. Facturile fiscale reclamate, nu au fost însoțite de comenzile pârâtei, în funcție de care se susține că au fost livrate produsele.
Prin Încheierea din data de 18 iunie 2008, tribunalul a pus în vedere reclamantei să depună la dosar comenzile emanate de la pârâtă, având în vedere depoziția martorului audiat potrivit cu care marfa se livra în majoritatea cazurilor în baza unor comenzi scrise, care erau trecute într-o agendă purtând ștampila pârâtei. Reclamanta a depus mai multe file de agendă, care însă nu sunt semnate și ștampilate de către pârâtă și care nu pot fi considerate documente - comenzi.
De asemenea, reclamanta nu a făcut dovada că marfa livrată pârâtei a fost însoțită de aviz de expediție, certificat de calitate în limba română și fișa tehnică astfel cum au prevăzut părțile la punctul VII din contractul de distribuție nr.1531/13.09.2004.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta - SRL care a solicitat schimbarea în tot a sentinței atacate și admiterea cererii sale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului s-a arătat că reclamanta a livrat pârâtei produse pentru care a emis facturile enumerate în petitul cererii și în motivele de apel. Valoarea neachitată este de -,86 lei. Reprezentantul pârâtei a recunoscut existența unui debit de 45.447,2 lei la data concilierii și s-a obligat să achite acest debit până la 31.05.2007. facturilor solicitată de pârâtă nu mai era posibilă ca urmare a necontestării acestora. Prima instanță nu a analizat în întregime procesul - verbal de conciliere. Contractul dintre părți nu este reziliat. La primirea facturilor pârâta nu a ridicat obiecții. Nu s-au analizat toate probele, copiile agendei nefiind corelate cu declarațiile martorului.
În drept s-au invocat prevederile art.969, 970,1073 Cod civil, art.274, 282 și urm. Cod pr.civilă.
Apelul a fost legal timbrat cu 1635, 39 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar.
Verificând apelul reclamantei prin prisma motivelor invocate, în conformitate cu prevederile art.295 Cod pr.civilă, Curtea de Apel constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Contractul încheiat între părți este, în fapt, un contract de comision, reclamanta fiind comitent iar pârâta comisionar. Pârâta urma să primească, să depoziteze și să vândă în numele reclamantei produse în schimbul unui comision (cap.II din contractul 1531/2004, fila 42 dosar fond). Marfa rămânea în proprietatea reclamantei în conformitate cu prevederile art.6.3 din contract.
Potrivit contractului pârâta avea obligația de a asigura încasarea prețului de la cumpărători ( art.7.2.e) și de a-l plăti reclamantei în termen de 21 de zile de la data emiterii facturi către cumpărător ( art.6.2). Facturile eliberate ori chitanțele erau emise de reclamantă, care s-a obligat să pună la dispoziția pârâtei facturier și chitanțier ( art.7.1f din contract).
Este evident că între părți nu au existat raporturi juridice specifice contractului de vânzare - cumpărare, nefiind necesară emiterea de facturi de către reclamantă către pârâtă.
Marfa nu era vândută de reclamantă pârâtei ci doar livrată în vederea depozitării și a vânzării către terți cumpărători. Pârâta nu avea obligația de a achita reclamantei prețul mărfurilor livrate decât în măsura vânzării acesteia către cumpărători. Marfa nevândută rămânea proprietatea reclamantei.
Rezultă că reclamanta are obligația procesuală de a dovedi că a livrat pârâtei marfă și că aceasta din urmă a vândut-o, dar nu a mai remis prețul reclamantei, sau a refuzat să o restituie reclamantei la cererea acesteia.
Reclamanta nu a dovedit niciuna din aceste împrejurări.
Susținerile reclamantei, potrivit căreia pârâta a recunoscut o parte a debitului este nefondată.
Reclamanta a avut relații comerciale atât cu pârâta - SRL având nr. de înregistrare J - la ORC de pe lângă Tribunalul Sibiu cât și cu - SRL cu nr. de înregistrare J 40/24337/1992 la ORC de pe lângă Tribunalul București ( fila 24 dosar Tribunalul Sibiu ). Din cuprinsul procesului - verbal de conciliere ( fila 75 același dosar) rezultă că - SRL B recunoaște un debit cert de 45.447,2 lei. Pârâta - SRL Sibiu nu a recunoscut niciun debit, mai mult a contestat facturile emise de reclamantă solicitând lor.
Reclamanta nu a făcut dovada livrării produselor către pârâtă. Potrivit contractului invocat chiar de reclamantă aceasta avea obligația de a întocmi avize de expediție pentru marfa livrată ( art.7.1 c) și de a participa prin delegat la predarea preluarea produselor de către pârâtă. În lipsa procesului - verbal de predare - primire și a avizelor de însoțire nu se poate aprecia că reclamanta a livrat pârâtei produsele enumerate în cuprinsul facturilor contestate. Aceste facturi sunt irelevante în speță, față de obiectul contractului.
Chiar dacă pârâta a confirmat primirea a două facturi ( filele 8 și 9 dosar Tribunal Sibiu), nu s-a făcut dovada predării produselor, nici a vânzării acestora către terți sau a refuzului pârâtei a permite reclamantei să-și ridice marfa. Mai mult decât atât, pârâta a făcut o serie de plăți reclamantei. Chitanțele emise de reclamantă nu respectă prevederile legale neavând mențiunile facturii pentru care se face plata, astfel că nu se poate aprecia că pârâta ar fi acceptat vreuna din facturile în litigiu la plată.
Copiile depuse de reclamantă la filele 54 - 60 din dosarul Tribunalului Sibiu nu au forță probantă. Acestea cuprind o înșiruire de cifre, multe dintre ele barate, fără a se distinge vreo comandă concretă a pârâtei care să o confirme prin semnătură și ștampilă. Apare menționată denumirea fără a se preciza despre care din cele două societăți cu denumire asemănătoare este vorba. Și în situația în care reclamanta ar fi dovedit existența unor comenzi făcute de pârâtă, aceasta nu putea proba livrarea decât prin înscrisurile menționate ( proces - verbal de recepție și aviz de însoțire a mărfurilor).
În aceste condiții constatăm că, în mod corect, tribunalul a reținut că reclamanta nu și-a dovedit pretențiile și, pe cale de consecință, a respins acțiunea reclamantei.
Față de cele reținute Curtea de Apel urmează ca în temeiul art.296 Cod pr.civilă să respingă drept nefondat apelul reclamantei.
În temeiul art.298 și 274 Cod pr.civilă va fi respinsă și cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată ca o consecința a respingerii apelului acesteia.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta - SRL Sibiu împotriva sentinței comerciale nr.1334/C/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr- și cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 12.12.2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact.4 ex./.09.01.2009
Jud.fond
Președinte:Nicolae DurbacăJudecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie
