Reziliere contract comercial Spete. Decizia 2063/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr.2063/2008

Ședința publică de la 07 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 3: Adriana Iluț

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta - - SRL BMP RIN LICHIDATOR GRUP împotriva Sentinței civile nr. 354 din 06.03.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - -, având ca obiect reziliere contract.

La apelul nominal, se prezintă pentru recurentă avocat. Procedura de citare este îndeplinită potrivit art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, prin publicarea citației în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 3684/01.10.2008 și potrivit normelor de drept comun.

Recurenta, a formulat recursul prin lichidator, acesta fiind scutit de plata taxelor judiciare, potrivit art. 77 din Legea nr. 85/2006.

S-a prezentat referatul cauzei, după care reprezentanta recurentei învederează instanței că susține recursul formulat și declară că nu are de formulat alte cereri în probațiune și nici excepții de invocat.

Instanța în urma deliberării, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată, închide faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii în recurs.

Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, menținerea dispozițiilor sentinței atacate și plata cheltuielilor de judecată. Arată că își susține punctul de vedere din răspunsul la întâmpinarea formulată de intimata - -. Arată că obiectul acțiunii îl constituie rezilierea contractului de asociere în participațiune încheiat după intrarea în faliment a - - Computers SRL, susține că primează prevederile contractuale și instanța de fond a luat în considerare prev. art. 16 și 17 în care părțile au prevăzut împărțirea rezultatelor în cazul unei lichidări. Mai arată că în vederea stabiliri valorii investițiilor au fost efectuate două expertize. Arată că obiectul de activitate al societății este comerțul, utilajele se află în stadiu de casare și nu poate fi vorba de o îmbogățire fără just temei.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 354 din 6 martie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșs -a admis acțiunea formulată de reclamanta - - B- împotriva pârâtei - - SRL B- prin lichidator judiciar și drept consecință s-a constatat că la data de 1 iunie 2006 contractul de asociere nr. 2110/30 octombrie 1995 încheiat între părți a încetat de drept.

Pârâta a fost obligată să restituie în natură construcțiile situate în B-M- menționate în dispozitivul hotărârii și în suprafață totală de 1971 mp cât și să ridice instalațiile și utilajele tehnologice de producere a laptelui, instalațiile de abur tehnologic, centrala termică, aport la asociere.

S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtă prin lichidatorul judiciar și drept consecință a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 394.420 RON cu titlu de despăgubiri, cheltuielile de judecată fiind compensate în întregime.

Instanța de fond în baza probelor administrate a reținut în esență că cererea introductivă de instanță a fost formulată de reclamantă la data de 25 iunie 2003, că cauza a fost soluționată prin sentința civilă nr. 344/9 martie 2006 ce a fost casată prin decizia civilă nr. 934/5 septembrie 2006 pronunțată de această instanță.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat la data de 16 noiembrie 2006 sub nr-, reclamanta menținându-și cererea formulată inițial cu mențiunea doar că societatea pârâtă a intrat în faliment iar contractul de asociere în litigiu a încetat de drept.

Soluționând cauza pe fond judecătorul sindic a reținut că între cele două părți la data de 30 octombrie 1995 s-a încheiat contractul de asociere, în litigiu părțile convenind să desfășoare împreună activități rentabile privind producția și comercializarea de produse alimentare, ulei, zaharoase, lactate, grăsimi vegetale în vederea obținerii de profit.

Pentru realizarea activităților reclamanta a contribuit cu aport social care consta din spațiu de producție nefinalizat iar pârâta cu aport social în numerar de 100.000.000 lei cât și aport în natură constând în utilaje tehnologice și instalații.

Valoarea totală a aportului reclamantei a fost stabilită de comun acord la suma de 586.563.600 lei iar a pârâtei la 1.795.000.000 lei, valori stabilite la nivelul anului 1995.

În ce privește participarea părților la beneficii și pierderi pentru reclamantă s-a stabilit un procent de 27 % iar pentru pârâtă de 73 %.

Prin art. 16 al contractului de asociere părțile au convenit ca în situația încetării acestuia indiferent de cauze fiecare să-și retragă aportul adus în societate prin recuperarea sumelor rămase neamortizate cât și mijloacele fixe, obiectele de inventar sau contravaloarea dotărilor cu care au venit în asociere.

Cum contractul de asociere a încetat de drept la data de 31 ianuarie 2005 prin intrarea în faliment a societății pârâte se vor da eficiență dispozițiilor contractuale mai sus menționate.

În cauză au fost efectuate trei expertize atât în construcții cât și contabile astfel că, având în vedere propunerile raportului de expertiză întocmit de expertul G pârâta va fi obligată să-și ridice construcțiile și utilajele tehnologice de producție cât și instalațiile iar lucrările de investiții vor rămâne în proprietatea reclamantei.

Cum valoarea investițiilor nu a putut fi recuperată din conținutul construcțiilor și a instalațiilor cererea reconvențională formulată de pârâtă este întemeiată așa încât potrivit dispozițiilor art. 998 cod civil reclamanta va fi obligată la contravaloarea acestora în sumă de 394.420 RON cu titlu de despăgubiri, conform concluziilor expertului.

Împotriva sentinței a formulat recurs în termenul legal pârâta - - SRL B-M solicitând modificarea sentinței în sensul obligării reclamantei la valoarea reală a investițiilor efectuate de către ea și la plata contravalorii lor.

În cauză s-au efectuat trei expertize susține recurenta ultima dintre ele fiind efectuată de expertul în construcții și care a stabilit că valoarea totală a lucrărilor executată de ea, este de 1.228.000.000 RON din care - RON reprezintă valoarea lucrărilor executate cu firme de specialitate și 379.400 RON reprezintă lucrări executate în regie proprie.

Toate aceste lucrări au fost necesare și utile bunei funcționări a Fabricii de produse lactate iar evaluarea s-a făcut în baza facturilor și a contractelor puse la dispoziția expertului de către ea-recurenta.

Prin întâmpinarea formulată reclamanta-intimată a solicitat respingerea recursului arătând că hotărârea atacată este temeinică și legală.

Examinând recursul, Curtea de apel constată că este fondat pentru următoarele considerente:

În speță ultima expertiză efectuată de părți pentru stabilirea și determinarea obiectului desdăunărilor solicitate ca urmare a încetării de drept a contractului de asociere dintre părți este raportul de expertiză efectuat de expertul, expert tehnic judiciar în specialitatea construcții civile industriale, expertiza aflată la fila 53 din dosarul de fond.

În stabilirea cuantumului despăgubirilor datorate de către reclamantă pârâtei-recurente din cauza de față expertul a statuat în conținutul raportului de expertiză că lucrările efectuate de recurentă sunt lucrări de construcții, instalații, dotări la spații de producție proprietatea reclamantei intimate care este compusă din două hale cu închideri perimetrale și care nu corespundea din punct de vedere funcțional compartimentării și fluxului tehnologic deschidere unui spațiu de producție de produse lactate conform normelor legale în vigoare.

De aceea, au fost necesare amenajări, lucrări de construcții, instalații și dotări ce au fost executate fie de firme de specialitate fie de către recurentă în regie proprie, conform documentelor depuse cu ocazia efectuării expertizei.

Valoarea totală a acestor lucrări a concluzionat expertul este în sumă de - lei.

În consecință, se apreciază că recursul formulat de pârâtă este întemeiat așa încât în baza art. 304 pct 9 Cod procedură civilă raportat la art. 312 alin (2) din același cod urmează a fi admis, a se modifica hotărârea în parte în sensul obligării reclamantei să plătească pârâtei suma de mai sus cu titlu de despăgubiri în loc de suma de 394.420 RON.

În ce privește solicitarea recurentei privitoare la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată acestea nu pot fi acordate deoarece nu s-a făcut dovada cuantumului acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de - - SRL B M împotriva sentinței civile nr. 354 din 06.03.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o modifică, în parte, în sensul că admite cererea reconvențională formulată de pârâta - - SRL împotriva - - B și în consecință obligă reclamanta să achite pârâtei suma de 1.288.000 lei cu titlu de despăgubiri.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 7 octombrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./

3 ex./10.10.2008

Președinte:Claudia Idriceanu
Judecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Adriana Iluț

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Reziliere contract comercial Spete. Decizia 2063/2008. Curtea de Apel Cluj