Reziliere contract comercial Spete. Decizia 223/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

DOSAR NR-

Nr. în format vechi 150/2008

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.223

Ședința publică din data de 22.04.2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Elena Mincu

JUDECĂTOR 2: Florica Bodnar

GREFIER - -

Pe rol pronunțarea asupra apelurilor formulate de apelanta-reclamantă și apelanții-intervenienți și, împotriva sentinței comerciale nr.13152/12.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă FILIALA DE DISTRIBUȚIE ȘI FURNIZARE A ENERGIEI ELECTRICE " MUNTENIA SUD" - SUCURSALA

Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 15.04.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință întocmită la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, și pentru ca părțile să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 22.04.2008, când în urma deliberării a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA

Prin sentința comercială nr.13152/12.11.2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta prin care s-a solicitat în contradictoriu cu pârâta FILIALA DE DISTRIBUȚIE ȘI FURNIZARE A ENERGIEI ELECTRICE " MUNTENIA SUD" - SUCURSALA B, a se dispune suspendarea executării capitolului 12 (întreruperea furnizării energiei electrice) și a art.33 alin.1 lit. cap. 13 (rezilierea contractului) din contractul de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali și similari la tarife reglementate, nr.1009 - --1 din 21.06.2006, până la soluționarea irevocabilă a cauzei privind existența dreptului petentei în baza căruia s-a încheiat contractul în litigiu.

Prin aceeași hotărâre fost respinsă ca neîntemeiată și cererea de intervenție principală formulată de terții și în condițiile art.49 și următoarele pr.civ. prin care s-a solicitat în contradictoriu cu cele două părți între care s-a fixat inițial cadrul procesual, să se constate nulitatea absolută contractului de furnizare energie electrică nr.1009 - --1 din data de 21.06.2006, să fie obligată pârâta la sistarea energiei electrice către punctul de consum din B --, sector 4, până la încheierea unui contract de furnizare cu intervenienții, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei pe zi întârziere, cu titlul de daune cominatorii, începând de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la efectiva executare a capătului doi al cererii, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța soluția respingerii acțiunii introductive, tribunalul a reținut în esență că, la data sesizării instanței, contractul în litigiu, încheiat cu pârâta pentru perioada 21.06.2006 - 21.06.2011 este în vigoare, astfel încât părțile sunt ținute de obligațiile asumate, potrivit dispozițiilor art.969 cod civil și că instanța nu are îndrituirea legală de a interveni în sensul pretins de reclamantă, al modificării sau suspendării clauzelor negociate de părți.

În motivarea respingerii cererii de intervenție, prima instanță a reținut în esență că încheierea contractului de furnizare energie electrică în litigiu, a avut loc în condițiile art.82 lit.a din Regulamentul de furnizare a energiei electrice aprobat prin G nr.1007/2004, reclamanta prevalându-se de dreptul său locativ asupra spațiului, dobândit prin contractul de închiriere încheiat cu fostul proprietar la data de 10.02.2003, contract încă în vigoare și că vătămarea unor drepturi și interese particulare ale terților intervenienți, nu au aptitudinea de a atrage nulitatea absolută a convenției, putând să dea naștere eventual dreptului la despăgubiri.

A mai constatat instanța că nu este pertinent nici motivul de nulitate referitor la fraudarea legii, prin faptul că reclamanta nu se încadrează în categoria micilor consumatori, intervenienții nedovedind această susținere și că nu poate fi dispusă sistarea energiei electrice în condițiile nedeclarării ca nul a contractului în litigiu, apărând neîntemeiat și capătul de cerere privind plata unor daune cominatorii specifice executării obligației de a face sau a nu face.

Împotriva sentinței fondului au declarat apel reclamanta și intervenienții și.

Apelanta-reclamantă a solicitat urmare admiterii căii de atac promovată, schimbarea în parte a sentinței, în sensul admiterii acțiunii principale, susținând în esență că cererea sa a fost determinată de împiedicarea producerii unui prejudiciu iminent precum și de menținerea siguranței circuitului civil, susținută de efectele pe care le va avea constatarea valabilității/nevalabilității titlului său locativ - cauză aflată pe rol, iar nu cum greșit a reținut instanța fondului că acțiunea a fost determinată de intenția pârâtei-intimate de reziliere a contractului de furnizare a energiei electrice.

A mai arătat apelanta-reclamantă că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.969 Cod civil, pentru că nu s-a solicitat prin cererea introductivă scutirea de la executarea unor obligații contractuale, sau încetarea ori modificarea contractului dedus judecății.

Apelanții intervenienți au solicitat prin calea de atac declarată schimbarea în parte a hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii cererii de intervenție principală, susținând în esență că în mod greșit nu s-a dat eficientă juridică somațiilor repetate ale petiționarilor emise către intimata-pârâtă în anul 2006 precum și către reclamanta-intimată, prin care aceste părți au fost încunoștințate să nu încheie contract pentru furnizarea energiei electrice, întrucât numai aceștia, în calitate de proprietari ai imobilului au dreptul de a încheia sau de a permite încheierea unui asemenea contract.

Au arătat apelanții intervenienți ca prin somațiile astfel emise, pe care le-a menționat, depuse la dosar, a fost probată intenția de fraudă la lege la încheierea contractului de furnizare în litigiu, fiind deci neîntemeiată concluzia instanței că nu s-a făcut dovada motivelor de nulitate invocate și deci, trebuia a se constata că încheierea acestei convenții a avut loc cu neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art.84 lit.d din Regulamentul de furnizare a energiei electrice aprobat prin G 1007/2004, text de lege care trebuia interpretat în acord cu principiul exercitării cu bună credință a drepturilor, reținând că părțile adverse cunoșteau că imobilul aparține de drept altor persoane.

Au mai menționat apelanții intervenienți că instanța de apel trebuie a corobora considerentele evocate prin calea de atac, cu faptul că titlul locativ care a stat la baza încheierii contractului de furnizare energie electrică, nu produce efecte față de ei, astfel cum s-a constatat prin sentința comercială nr.14446/4.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția VI- Comercială, anexată motivelor de apel, prin care s-a hotărât inopozabilitatea contractului de asociere în participațiune din data de 7.10.2002 și a contractului de închiriere din 10.02.2003 încheiate între și SC, reclamanta din prezenta cauză fiind evacuată din imobilul situat în-, sectorul 4

În opinia acelorași apelanți, greșit s-a reținut nedovedirea fraudei la lege și cu privire la faptul că reclamanta nu se încadra în categoria micilor consumatori, deși pentru locul de consum din - - nr.2, a fost încheiat contractul de furnizare energie cu SC, încadrat în categoria marilor consumatori, contract reziliat urmare demersurilor pe care aceștia le-au efectuat la pârâtă, prin care au dovedit calitatea lor de proprietari ai imobilului.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 17.03.2008, intimata-pârâtă SC E - Sud SA, a solicitat respingerea ca neîntemeiat a apelului reclamantei, cu motivarea în esență că inițiatoarea acțiunii nu a dovedit un titlu locativ valabil asupra spațiului, fiind aplicabile prevederile art.90 din nr.HG1007/2004 privind rezilierea contractului de furnizare energie electrică.

La data de 18.03.2008 a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului intervenienților ca nefondat, partea detaliind considerentele menite să conducă la menținerea soluției primei instanțe cu privire la respingerea cererii de intervenție.

La termenul de judecată din data de 15.04.2008, apelanții intervenienți au depus la dosar procesul-verbal privind predarea silită a imobilului situat în-, sector 4, B, contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr.1009 ---1 din 24.03.2008 încheiat pentru acest imobil, între Filiala de Distribuție a Energiei Electrice Sud SA și apelantul, după rezilierea contractului de prestări servicii dedus prezentei judecăți.

Au solicitat apelanții intervenienți cu ocazia dezbaterilor în calea de atac, urmare înscrisurilor anexate cauzei, respingerea apelului declarat de reclamantă ca rămas fără obiect, respectiv admiterea în parte a apelului propriu și schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii în parte a cererii de intervenție, numai cu privire la constatarea nulității absolute a contractului de furnizare energie electrică intervenit între celelalte părți în litigiu și respingerea capetelor 2 și 3 din cererea de intervenție, poziție procesuală reiterată și prin concluziile scrise înregistrate la data de 18.04.2008.

Examinând sentința comercială atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea urmează a respinge apelurile pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Curtea reține în baza probelor administrate în fazele procesuale parcurse că, în mod întemeiat instanța fondului a respins acțiunea principală, constatând că nu există temei legal care să îi permită să dispună suspendarea executării prevederilor contractului de furnizare energie electrică nr.1009---1 din anul 2006, referitoare la întreruperea furnizării energiei și la rezilierea contractului, în condițiile în care aceste clauze convenționale au la bază acordul de voință al părților contractante, respectarea acestora fiind guvernate de principiul reglementat prin prevederile art.969 Cod civil.

Existența pe rolul aceleiași instanțe de drept comun a unei cauze, având drept obiect rezilierea contractului de închiriere din data de 10.02.2003 în baza căruia apelanta-reclamantă are folosința spațiului, acțiune inițiată de către apelanții intervenienți, situație relevată prin certificatul emis de Tribunalul București - Secția VI- Comercială în dosarul nr- anexat la fila 80 dosarului de fond, nu putea justifica intervenția instanței de judecată în sensul suspendării executării unor clauze convenționale, ceea ce ar însemna încălcarea libertății de voință a intimatei - pârâte-parte contractantă, prin dispozițiile art.942 Cod civil fiind consacrat principiul voinței liber exprimate la încheierea unui contract, care reprezintă un act juridic încheiat în mod voluntar, în baza acordului de voință al părților între care acesta a intervenit.

Curtea urmează a reține totodată în baza înscrisurilor noi administrate în calea de atac, că cererea introductivă apare și ca lipsită de obiect, în condițiile în care, contractul de furnizare energie electrică evocat de reclamanta-apelantă, fost reziliat și încheiat un alt contract de prestări servicii de aceeași natură cu proprietarul imobilului - apelantul intervenient din prezenta cauză.

Curtea constată că nu sunt întemeiate nici criticile evocate prin motivele apelului formulat de către intervenienți, cu precizarea indicată de aceștia în sensul admiterii numai a capătului de cerere al intervenției privind constatarea nulității absolute a contractului de furnizare energie electrică intervenit între apelanta-reclamantă și intimata-pârâtă.

În consens cu motivele de fapt care au format convingerea primei instanțe, Curtea reține că nu s-a dovedit cauza de nulitate constând în frauda la lege la data încheierii contractului de furnizare energie electrică, reclamanta prevalându-se de contractul de închiriere încheiat la data de 10.02.2003, contract valabil în baza căruia avea folosința spațiului în calitate de locatar potrivit dispozițiilor art.84 lit.d din Regulamentul aprobat prin G nr.1007/2004, încheierea convenției în litigiu fiind condiționată "de depunerea actului de proprietate sau alt document care atestă dreptul de folosință asupra spațiului care face obiectul locului de consum".

Faptul că pe parcursul soluționării căii de atac, a intervenit rezilierea acestui contract, ca o consecință a evacuării reclamantei-apelante din imobilul care a constituit locul de consum, în opinia Curții, nu poate reprezenta o cauză de nulitate absolută,prin fraudă la lege, care trebuie să fie contemporană datei încheierii respectivei înțelegeri contractuale.

Prejudiciile produse prin încheierea acestei convenții, evocate de către apelanți-intervenienți, pot atrage, astfel cum a reținut și instanța fondului temei al formulării unei acțiuni în despăgubiri, cu atât mai mult, cu cât utilizarea - folosința imobilului a avut la bază contractul de locațiune din 10.02.2003, furnizarea energiei electrice fiind accesorie și condiționată de folosința spațiului.

De altfel, însăși apelanții - intervenienți, prin acțiunea precizată care a format obiectul dosarului nr-, finalizat prin pronunțarea sentinței comerciale nr.14446/4.12.2007 a Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială, au renunțat la judecarea capătului de cerere privind rezilierea contractului de închiriere opus de către reclamanta-apelantă, solicitând numai a se constata inopozabilitatea acestuia, cerere admisă în acest sens.

Curtea constată totodată, în baza înscrisurilor depuse în calea de atac, că atât cererea introductivă cât și cererea de intervenție principală, nu mai prezintă interes, în condițiile în care contractul de furnizare energie electrică a încetat să mai existe, fiind reziliat, urmare evacuării reclamantei-apelante din spațiul care a reprezentant locul de consum și încheierii unui contract de furnizare cu proprietarul imobilului.

În considerarea celor expuse, în temeiul dispozițiilor art.296 pr.civ. Curtea va respinge apelurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECID E:

Respinge ca nefondate apelurile formulate de apelanta-reclamantă cu sediul în Oraș Otopeni, str.-,- și - administrativ nr.5, Jud.I și B,-, -orp B,.3, sector 1 și apelanții-intervenienți și, ambii domiciliați în B nr.3,.17,.1,.6,.18, sector 4 împotriva sentinței comerciale nr.13152/12.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă FILIALA DE DISTRIBUȚIE ȘI FURNIZARE A ENERGIEI ELECTRICE " MUNTENIA SUD" - SUCURSALA B cu sediul în B,--43, sector 1.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 22.04.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.Jud.- 12.05.2008

Tehnored.

7 ex.

Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială

Președinte:

Președinte:Elena Mincu
Judecători:Elena Mincu, Florica Bodnar

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Reziliere contract comercial Spete. Decizia 223/2008. Curtea de Apel Bucuresti