Reziliere contract comercial Spete. Decizia 36/2008. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr- Decizia nr. 36/2008

Ședința publică de la 13 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurelia Saftiuc

JUDECĂTOR 2: Claudia Popescu

Grefier - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare apelul declarat de pârâta " " - P N împotriva sentinței civile nr. 1527 din 3 august 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru intimata-reclamantă " "SA - Sucursala B, lipsă fiind apelanta-pârâtă SRL.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.

Consilier juridic pentru intimata-reclamantă pune concluzii de respingere a apelului pentru motivele dezvoltate în întâmpinarea formulată în dosar și menținerea ca temeinică și legală a sentinței tribunalului, având în vedere că prin prisma expertizei tehnice efectuate și analizarea întregului materialul probator susținerile apelantei sun nefondate.

S-au declarat închise dezbaterile.

CURTEA

- Deliberând -

Asupra apelului comercial d e față, declarat în termen și legal timbrat, de către LPN, împotriva sentinței civile nr. 1527/COM/03.08.2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu B - Sucursala B, P N, reține următoarele:

Prin sentința de mai sus, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta, B - Sucursala B, cu sediul în municipiul P N, în contradictoriu cu pârâta, LPN. Pârâta a fost obligată să ridice 20 de gherete pază, executate în baza contractului nr. 358/28.07.2006, încheiat cu reclamanta, din locațiile evidențiate în Anexa nr. 2 la contract.

Pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantei, daune cominatorii de 100 RON pe zi de întârziere, începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii și până la executarea obligației.

Capetele de cerere privind rezilierea contractului și obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere au fost respinse.

Pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantei suma de 1320,6 RON, cheltuieli de judecată.

Cererea reconvențională formulată de aceasta a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond reținut că la data de 28 iulie 2006, părțile au încheiat contractul nr. 358, prin care pârâta s-a obligat să livreze și să monteze reclamantei, 20 de gherete de pază, cu platformă betonată, conform specificației din Anexa 1 și în concordanță cu cerințele caietului de sarcini.

Prețul a fost stabilit la suma de 70.000 lei, fiind de 13.300 lei.

Deși termenul de executare a fost stabilit pentru intervalul de 60 de zile de la data intrării în vigoare a contractului, ulterior părțile au prorogat acest termen până la data de 30 noiembrie 2006.

Întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, executarea lucrării înregistrând deficiențe majore, de natură să afecteze exploatarea în bune condiții a respectivelor bunuri, situație stabilită prin expertiza - tehnică efectuată în cauză, în temeiul art. 1073 Cod civil, acțiunea a fost admisă așa cum s-a arătat mai sus.

Cererea reconvențională prin care pârâta solicita obligarea reclamantei la plata prețului, a fost respinsă, motivat de faptul că printr-o clauză expresă stipulată în contract, s- condiționat plata de îndeplinirea contractului.

Împotriva sentinței a declarat apel societatea - pârâtă, care a susținut că soluția tribunalului este neîntemeiată, solicitând admiterea apelului și modificarea hotărârii, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii și admiterea cererii reconvenționale, așa cum a fost formulată și precizată.

Soluția primei instanțe a avut în vedere în mod exclusiv raportul de expertiză efectuat în cauză precum și completarea la acest raport, lucrare pe care însă a contestat-o prin obiecțiunile depuse în termen legal, dar care au fost respinse de către instanță.

Apelanta a arătat că tribunalul nu a apreciat în nici un fel culpa concretă a reclamantei, cu privire la termenul contractului cât și cu privire la calitatea efectivă a lucrărilor.

Termenul din contract nu a fost respectat deoarece reclamanta nu a predat situația amplasamentelor gheretelor, pentru a șaptea gheretă, amplasamentul fiind precizat cu o zi înainte de finalizarea lucrării.

În ce privește calitatea lucrărilor efectuate, prima instanță a apreciat în mod exclusiv asupra raportului de expertiză, refuzând să le admită obiecțiunile.

De asemeni, nu a avut în vedere aspectele pe care le-au invocat cu privire la întocmirea sumară, neconformă și incompletă a caietului de sarcini, ceea ce a determinat netemeinicia soluției pronunțate.

Instanța greșit a reținut în motivarea hotărârii că lucrările nu corespund cerințelor caietului de sarcini, respectiv: lipsește platforma betonată și șarpanta, podeaua nu este izolată, geamurile termopan sunt montate necorespunzător, pereții nu au fost asigurați împotriva pătrunderii apei iar instalația electrică nu corespunde normativelor, prezentând pericol pentru siguranța construcției.

Apelanta a mai arătat că expertul a recunoscut faptul că soluția tehnică propusă de ea, este mai eficientă din toate punctele de vedere, decât dispozițiile caietului de sarcini, astfel că motivarea hotărârii sub acest aspect este total contradictorie cu probatoriul administrat.

Mai mult, primirea gheretelor s-a făcut la data de 30 noiembrie 2006, după 28 de zile de la finalizarea contractului, iar reclamanta folosindu-le, nu își asumă nici un fel de responsabilitate pentru degradările survenite.

Pentru aceste motive apelanta a susținut că pentru o bună soluționare a cauzei, era esențială rezolvarea obiecțiunilor pe care le-a formulat, motiv pentru care solicitat admiterea apelului, casarea sentinței și trimiterea cauzei la instanța de fond, pentru completarea probatoriului.

Intimata - reclamantă, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea apelului, ca vădit nefondat, în esență susținând că societatea - apelată nu a respectat clauzele contractuale și cerințele caietului de sarcini.

În ședința publică din 22 ianuarie 2008, instanța de control judiciar a admis cererea formulată de către apelantă și a dispus completarea raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, urmând ca expertul să răspundă la obiecțiunile formulate în fața instanței de fond.

Din răspunsul la obiecțiunile apelantei, (filele 30 - 42) rezultă că gheretele în cauză, nu au fost executate în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/24 ianuarie 1995, cu clauzele contractuale și caietul de sarcini, despre care a avut cunoștință și l-a acceptat, la încheierea contractului.

Curtea de apel analizând sentința civilă nr. 1527/COM/03 august 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în raport cu motivele de apel invocate și din oficiu, urmează a reține că aceasta este legală și temeinică, apelul declarat fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Tribunalul Neamța analizat judicios actele și lucrările dosarului, reținând în mod corect că apelanta - pârâtă este aceea care nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, astfel că în mod legal, în temeiul art. 1073 cod civil și art. 9, pct. 3 din contract, a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe apelantă să ridice cele 20 de gherete de pază din locațiile evidențiate în Anexa nr. 2, la contract.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și expertiză - tehnică, potrivit art. 201 Cod procedură civilă, fiind necesară părerea unor specialiști cu privire la calitatea lucrărilor executate.

Cum din raportul de expertiză, din completarea acestuia și din răspunsul la obiecțiuni, rezultă culpa exclusivă a apelantei în executarea necorespunzătoare a celor 20 de gherete de pază, în mod corect a fost admisă acțiunea intimatei și respinsă cererea reconvențională formulată de apelantă, prin care solicita obligarea intimatei la plata prețului acestor bunuri.

Neexistând așadar motive care să ducă la schimbarea în tot sau în parte a sentinței, curtea de apel urmează a respinge apelul declarat ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul comercial promovat de apelanta - pârâtăLPNcu sediul în P N, str. G-ral nr. 6A, județul N, împotriva sentinței civile nr. 1527 din 03 august 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - reclamantăB - SUCURSALA BPNcu sediul în P N, str. -. - nr. 13, județul

Definitivă.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi,13 mai 2008.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Red.

Tehnored. 4 ex.

04/05 iunie 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

20 Mai 2008

Președinte:Aurelia Saftiuc
Judecători:Aurelia Saftiuc, Claudia Popescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Reziliere contract comercial Spete. Decizia 36/2008. Curtea de Apel Bacau