Reziliere contract comercial Spete. Decizia 844/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 438/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 844

Ședința publică de la 28 Mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Tatiana Gabriela Năstase

JUDECĂTOR 2: Carmen Mihaela Negulescu

JUDECĂTOR - -

GREFIER -

********************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă SC CO SRL împotriva sentinței comerciale nr.13839/15.12.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta pârâtă prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar fila 21, intimata reclamantă prin avocat fără delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Curtea, pune în discuția părților cererea de suspendare formulată de recurenta pârâtă în temeiul dispozițiilor art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă.

Recurenta pârâtă prin apărător arată că pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B există o altă cauză care are ca obiect obligarea pârâtei la plata contravalorii îmbunătățirilor efectuate la apartament și să se constate că reclamanta are un drept de retenție asupra acestui apartament până la achitarea integrală a acestui sume de către pârâtă. Dosarul aflat la Judecătoria Sectorului 1 B are nr- cu termen de judecată la 10.09.2009 și solicită suspendarea prezentei cauze în temeiul dispozițiilor art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, depunând extras de pe portalul instanțelor în acest sens.

Intimata reclamantă prin apărător solicită respingerea cererii de suspendare, având în vedere că este o cerere șicanatorie. Instanța poate suspenda cauza numai în condițiile în care dezlegarea acestei pricini ar depinde de soluția ce se va pronunța în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Arată că hotărârea instanței de fond nu a fost pusă în executare întrucât dosarul de fond se află atașat la prezentul dosar de recurs iar contractul de închiriere a încetat în luna februarie 2009.

Curtea, după deliberare, respinge cererea de suspendare formulată de recurenta pârâtă având în vedere că nu sunt întrunite dispozițiile art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, dezlegarea prezentei pricini nu atârnă de dezlegarea pricinii din dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe recurs.

Recurenta pârâtă prin apărător solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.

Intimata reclamantă prin apărător solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.

Instanța constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra cauzei comerciale de față, deliberând, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.13839 din 15.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a comercială a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC CO SRL, s-a dispus rezilierea contractului de închiriere încheiat de părți la data de 7.02.2008 și evacuarea pârâtei din apartamentul nr. 1, situat în B,-, sector 1. fost obligată pârâta să plătească reclamantei sumele de 6000 lei chirie și 889 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut că pârâta nu a formulat apărări în sensul că ar fi achitat chiria pe care o pretinde reclamanta, iar contractul are forță obligatorie între părți.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat apel pârâta care a solicitat schimbarea hotărârii pronunțată de instanța de fond și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

S-a învederat că, deși administratorul societății s-a prezentat în timpul ședinței de judecată, i s-a adus la cunoștință că judecătorul fondului a rămas în pronunțare asupra cauzei și a fost sfătuit să depună la dosar o cerere pentru lipsă de apărare asupra căreia judecătorul va aprecia dacă este sau nu întemeiată.

Deși această cerere a fost depusă la dosar, judecătorul fondului a ignorat-o și a reținut culpa procesuală a pârâtei în sensul că nu și-a formulat apărări în cauză.

S-au invocat în drept dispozițiile art. 21, 24 din constituția României și art. 156 Cod de procedură civilă.

Apelul a fost legal timbrat.

La data de 25.03.2009, reclamanta a formulat cerere de aderare la apel prin care a solicitat obligarea în continuare a apelantei pârâte la plata sumei de 3000 lei pe lună până la evacuarea efectivă a spațiului, precum și la plata cheltuielilor de judecată. Cererea formulată nu a fost însă legal timbrată.

La termenul de judecată din 26.03.2009, curtea a calificat calea de atac ca fiind recursul, apreciind că obiectul cauzei este evaluabil în bani.

Analizând întreaga cauză sub aspectul motivelor de recurs invocate și sub toate aspectele în lumina dispozițiilor art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă, curtea reține următoarele:

La dosarul de fond, fila 57, se află depusă o cerere de amânare a judecării cauzei pentru lipsă de apărare formulată de, în calitate de asociat și administrator al societății comerciale pârâte, cerere care este cusută înainte de sentință și poartă o viză din data de 15.12.2008.

Judecătorul fondului nu s-a pronunțat asupra acestei cereri și nici nu a făcut nici o referire la aceasta în sensul că ar fi fost depusă după pronunțare sau, eventual, înainte de pronunțarea soluției și a fost respinsă.

În aceste condiții nu se poate aprecia de către curte dacă dreptul la apărare al pârâtei a fost sau nu respectat, iar aparența actelor dosarului indică faptul că, înainte de pronunțare, a fost depusă o cerere de lipsă de apărare asupra căreia judecătorul fondului nu s-a pronunțat.

În consecință, pentru a se asigura respectarea dreptului la apărare garantat recurentei chiar prin constituție și pentru a-i da acesteia posibilitatea de a se apăra față de susținerile reclamantei, curtea, în baza art. 312 raportat la art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă, va casa sentința comercială recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta pârâtă SC CO SRL împotriva sentinței comerciale nr.13839/15.12.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.

Casează sentința comercială recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

- -

GREFIER

-

Red. Jud.

Tehnored.

2 ex./ 10 iunie 2009

.

Tribunalul București Secția a VI-a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Tatiana Gabriela Năstase
Judecători:Tatiana Gabriela Năstase, Carmen Mihaela Negulescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Reziliere contract comercial Spete. Decizia 844/2009. Curtea de Apel Bucuresti