Rezoluțiune contract. Decizia 220/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 220/2008
Ședința publică din 13 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței comerciale nr.1691/7 iulie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, privind și pe intimatul-reclamant R, având ca obiect rezoluțiune contract.
Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 3 2008, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința comercială nr. 1691 din 7 iulie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Clujs -a admis cererea reconvențională formulată de către pârâtul R în contradictoriu cu reclamantul.
S-a dispus rezoluțiunea contractului de cesiune autentificat cu nr. 370/27.02.2006 de către BNP.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, între, CONȚIU și pârâtul R, pe de o parte și reclamantul, pe de altă parte, s-a încheiat antecontractul de cesiune autentificat cu nr. 370/27 februarie 2006 de către BNP, prin care, și respectiv, R s-au angajat să cesioneze intimatului, fiecare, cele câte 10 părți sociale deținute la SC SRL contra sumei totale de 75.000 euro pentru toți promitenții cedenți, din care, la semnarea contractului, promitenților vânzători fiindu-le achitată suma de 15.600 euro, restul de câte 19.800 euro pentru fiecare urmând a le fi plătit în termen de șase luni, în rate lunare de 3.300 euro, în data de 30 fiecărei luni.
La data de 31 august 2006 părțile antecontractul de cesiune autentificat cu nr. 370/27 februarie 2006 de BNP s-au întâlnit în fața aceluiași notar public, care a dat încheierea de certificare nr. 4194/31 august 2006 prin care s-a constatat, printre altele că nu s-a făcut plata către cedentul promitent R în limita sumei de 9.900 . Reclamantul i-a oferit un la ordin pentru suma datorată, neavalizat de bancă și scadent la data de 4 septembrie 2006, bilet care a fost refuzat de către pârât, care a declarat că prezintă o dată ulterioară de încasare a debitului, ce nu poate fi considerată ca plată efectuată la termenul scadent. La datele de 31 august 2006, respectiv 1 septembrie 2006, reclamantul i-a notificat pârâtului R, prin intermediul executorului judecătoresc acesta să se prezinte la data de 5 septembrie 2006, ora 12, la sediul BEJ pentru a ridica suma de 9.900 reprezentând ultima a cesiunii părților sociale care fac obiectul antecontractului de cesiune. A anexat ofertei reale de plată biletul la ordin emis la 31 august 2006 și scadent la 4 septembrie 2006. Prin procesul-verbal din data de 5 septembrie 2006, executorul judecătoresc a constatat faptul că la data și ora stabilită s-a prezentat debitorul având asupra sa toată suma exigibilă, în schimb creditorul R nu s-a prezentat, motiv pentru care reclamantul a consemnat la CEC suma de 9.900 la dispoziția pârâtului.
Instanța de apel a soluționat cererea principală având ca obiect validarea ofertei reale de plată, respingând- Argumentele ce au stat la baza luării acelei hotărâri, în sensul că cel vinovat de nerespectarea obligațiilor asumate este chiar reclamantul, urmează a fi însușite și de către instanța de fond ce trebuie să soluționeze cererea reconvențională, ele având autoritate de lucru judecat sub acest aspect. Pe scurt, reclamantul nu și-a respectat obligația de plată a diferenței de preț la scadența convenită de comun acord, biletul la ordin oferit cedentului, având trecută ca și dată scadentă 4 septembrie 2006, dată ulterioară celei de 31 august 2006. Biletul la ordin este doar un instrument de plată, un titlu executoriu, nereprezentând însăși plata, ceea ce face ca însăși emiterea lui în ultima zi a scadenței să nu poată fi considerată ca reprezentând respectarea obligației de plată.
Regimul juridic al rezoluțiunilor în dreptul civil român presupune întotdeauna, intervenția instanței de judecată, indiferent dacă este vorba despre o rezoluțiune pur judiciară, pe baza clauzei rezolutorii subînțelese în contractele sinalagmatice, conform art. 1020-1021.civ. dacă este vorba despre o rezoluțiune convențională stipulată într-un pact comisoriu, fie și de gradul IV sau dacă este vorba despre o rezoluțiune legală, cum este cea prevăzută de art. 69.com. incidentă în speță sau cea prevăzută de art. 67.com. În consecință, solicitarea formulată pe calea cererii reconvenționale, de a se constata rezoluțiunea antecontractului de cesiune autentificat cu nr. 370/27 februarie 2006 de BNP este echivalentă, din punct de vedere al efectelor juridice, cu o solicitare în sensul de a se dispune rezoluțiunea convenției respective, fapt lămurit și în ședința publică din data de 7 iulie 2007, conform practicalei hotărârii. Rolul instanței este limitat la a constata îndeplinirea condițiilor de incidență ale art. 69.com. rezoluțiunea trebuind să fie totuși dispusă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul reconvențional solicitând admiterea acestuia, schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reconvenționale formulată de pârâtul R, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în toate instanțele.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul arată următoarele:
În primul rând, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale, așa cum a fost ea precizată la primul termen de judecată, după trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin scriptul depus la dosar, pârâtul a formulat o precizare și completare a cererii reconvenționale, prin care a solicitat: să se constate rezoluțiunea de drept a antecontractului de cesiune de părți sociale, cu consecința restabilirii situației anterioare, respectiv obligarea sa la plata sumei de 9900, reprezentând plata făcută de reclamant pentru părțile sociale promise.
Apelantul consideră că instanța a încălcat principiul disponibilității, principiu ce guvernează procesul civil sau comercial.
În ce privește acțiunea în constatare a rezoluțiunii, aceasta poate fi întemeiată numai pe art. 111 Cod procedură civilă, care reglementează constatarea existenței sau inexistenței unui drept, atunci când nu se poate cere realizarea acestuia și devine aplicabil numai în cazul stipulării unui pact comisoriu de gradul IV.
Se critică și neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 1019-1021 Cod civil, aspect sub care se susține că hotărârea nu este motivată.
Astfel, apelantul invocă faptul că din probele dosarului rezultă că debitorul nu este în culpă deoarece a dorit sa facă plata prin bilet la ordin care, potrivit Legii nr. 58/1934 este un instrument de plată. Chiar dacă biletul la ordin nu era avalizat, culpa debitorului este exclusă cât timp acesta a și ridicat suma de bani din bancă, consemnând-o la CEC la dispoziția creditorului
Intimatul R prin întâmpinarea înregistrată la data de 3 2008 solicită respingerea apelului formulat ca nefondat, conform motivelor depuse în scris (22-24).
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea reține următoarele:
Între părți s-a încheiat contractul de cesiune autentificat sub nr.370/27.02.2006 de BNP, în temeiul căruia cesionarul avea obligația achitării față de cedentul Rau ltimei rate din prețul cesiunii părților sociale, în sumă de 9900, la data de 31 august 2006.
Debitorul obligației de plată a încercat să obligația emițând un bilet la ordin în data de 31 august 2006, cu scadența la 4 septembrie 2006, prorogând astfel termenul de plată peste termenul scadent potrivit contractului.
Simpla emitere a biletului la ordin nu echivalează cu efectuarea unei plăți în sensul art. 1073.civil, conform căruia creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației.
Conform art. 69 alin 1 Cod comercial, "Dacă termenul stipulat într-un contract de vânzare a unui bun mobil este esențial naturii operațiunii, partea care voiește executarea convențiunei fără să țină seama de expirarea termenului stipulat în favoarea sa, trebuie să încunoștințeze pe cealaltă parte, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului."
Aceste dispoziții legale cu privire la rezoluțiunea legală sunt aplicabile în speță, fiind necesară intervenția instanței de judecată, ca și în cazul celorlalte tipuri de rezoluțiune (pur judiciară sau convențională). Rolul instanței, în speță, este limitat la a constata îndeplinirea condițiilor de incidență ale art.69 Cod comercial, iar sub aspectul efectelor juridice, solicitarea de a se constata rezoluțiunea antecontractului de cesiune este echivalentă cu aceea de a se dispune rezoluțiunea convenției respective.
Astfel principiul disponibilității nu a fost încălcat atunci când instanța a dispus rezoluțiunea contractului.
În baza acestor considerente de fapt și de drept, curtea, în temeiul art. 296.pr.civ. va respinge apelul declarat de pârât, iar sentința atacată va fi menținută în întregime.
Intimatul a solicitat cheltuieli de judecată în cuprinsul întâmpinării, pe care însă nu le-a justificat, astfel că ele nu vor fi acordate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâtul reconvențional cu domiciliul procesual ales la sediul profesional la av., situat în C-N Calea nr. 28 județul împotriva sentinței comerciale nr. 1691/7.07.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalul Comercial Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 13 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red./
4 ex./7.01.2009
Jud.fond-
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Delia Marusciac
