Rezoluțiune contract. Decizia 304/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 304
Ședința Publică de la 9.06.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgeta Țilimpea
JUDECĂTOR 2: Cristina Scheaua
GREFIER - - -
Pe rol fiind, soluționarea cererii de apel, formulată de apelanta - SRL, împotriva sentinței comerciale nr.1783 din 7.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - SRL.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelanta, reprezentată de avocat dna. și intima, reprezentată de avocat dl..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Apelanta solicită rectificarea încheierii de ședință de la termenul anterior în sensul că pentru apelanta reclamantă s-a prezentat administratorul și nu dl. care este reprezentantul intimatei.
Curtea verificând, dispune rectificarea încheierii de ședință de la termenul anterior în sensul că pentru apelanta a răspuns prin administrator și nu.
Apelanta depune la dosar chitanță privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 2000 lei, timbru judiciar 1 leu pentru cererea de apel și un înscris în apărare, copie a înscrisului fiind comunicată intimatei.
Curtea constată că taxa judiciară de timbru datorată de apelantă pentru cererea de apel formulată este de 1979,12 lei astfel încât, revine dispoziției dată prin rezoluția de primire a apelului, referitoare la cuantumul taxei judiciare de timbru datorată în apel. Constată achitată taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, au arătat că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și înscrisuri de administrat, declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul în apel.
Apelanta solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat.
Intimata solicită respingerea apelului, ca nefondat, menținerea hotărârii apelate ca fiind legală și temeinică; cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe calea unei acțiuni distincte.
CURTEA
Asupra apelului de față.
Prin cererea înregistrată sub nr.354/299/3.01.2007 la Judecătoria Sectorului 1 B - SRL a chemat în judecată pe pârâta - SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea contractului de comision încheiat la 10.01.2006, obligarea pârâtei la plata transportului retur din Elveția a componentelor livrate parțial cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.4583/26.03.2007 a Judecătoriei Sectorului 1 B s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței și s-a declinat competența în favoarea Tribunalului București.
Reclamanta a depus precizări la acțiune solicitând rezoluțiunea contractului și obligarea pârâtei la plata sumei de 105.132,5 lei și 5000 EURO reprezentând plata pentru cabana.
S-a solicitat ca pârâta să-și ridice cabana din depozitul unde se găsește și să achite transportul de 4000 Euro.
Se precizează că se renunță la capătul 2 de cerere - plata de despăgubiri și depozitare.
Prin sentința comercială nr.1783 din 7.02.2008 a Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială s-a respins excepția prematurității introducerii acțiunii ca neîntemeiată și s-a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în cauză nu s-a probat că livrarea casei s-a efectuat cu lipsa unor părți componente și că o parte din acestea s-au deteriorat și ca atare nu este operantă clauza de la pct.4 din contract cu privire la îndatorirea comitentului de a completa lipsurile și a înlocui piesele necorespunzătoare.
Împotriva sentinței comerciale nr.1783 din 7.02.2008 a Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială, a declarat apel în termen, legal timbrat, reclamanta - SRL, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin criticile formulate apelanta susține în esență următoarele:
Instanța de fond nu a analizat toate înscrisurile depuse la dosar.
Se susține de asemenea că în mod greșit instanța de fond a reținut că dovada livrării produsului la parametrii cantitativi și calitativi s-a făcut potrivit declarației vamale de export.
Se mai critică soluția instanței de fond și sub aspectul că în mod greșit s-a reținut că în cauză comisionarul trebuia să convoace intimata la recepția mărfii.
În drept se invocă disp. art.1021 și 1169 cod civil și se solicită admiterea apelului.
Apelul este întemeiat.
Din analiza actelor de la dosar, instanța constată și reține următoarele:
Între părțile din litigiu a fost încheiat contractul de comision nr.1/10.02.2006.
Potrivit dispozițiilor art.3 Cap.III, apelanta comisionar se obliga să efectueze toate operațiunile necesare pregătirii și desfășurării negocierilor pentru încheierea contractelor externe.
Art.4 din contract prevede obligațiile intimatei comitente, printre care se află și aceea de a executa casele sau cabanele de grădină în termenul convenit cu comisionarul, să analizeze corespunzător părțile componente ale caselor sau cabanelor.
Se mai număra printre obligațiile comitetului și încărcarea și consolidarea coletelor în comisioane, precum și montajul corespunzător al produselor la destinație.
Având în vedere obligațiile părților ce decurg din contractul încheiat și care este legea părților, criticile formulate de apelantă sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, instanța de fond a omis să rețină unele aspecte ce decurg din acte - contract - potrivit căruia, apelanta comisionară avea obligația de a negocia pentru a se încheia contracte externe, cu asistenta de specialitate comercială și juridică, care să fie în măsură să asigure un contract permanent cu partenerii externi în interesul comitentului.
produsului care să fie corespunzător din punct de vedere calitativ și cantitativ nu se poate face numai cu declarația vamală.
Declarația vamală are în cuprins produsul ce se livrează fără a atesta că aceasta este corespunzător din punct de vedere calitativ.
mărfii nu se face la cererea comisionarului, ci la cererea destinatarului mărfii.
De altfel, comitentul intimat, avea obligația în caz de lipsuri sau reclamații să completeze lipsurile și să înlocuiască piesele necorespunzătoare în termen de maxim 10 zile de la solicitarea comisionarului.
La 30 august 2006, la sosirea comisionului în Elveția s-au constatat nereguli la descărcarea comisionului, așa cum rezultă din înscris depus în limba română, în apel, înscris necontestat de intimată.
Astfel fiind Curtea constată ca fiind fondate criticile formulate de apelantă, care și-a îndeplinit obligațiile ce-i incumbă în calitate de comisionar, în timp ce intimata nu a respectat obligațiile contractuale, nu a contestat constatările consemnate în procesul-verbal încheiat la 30 august 2006 la sosirea camionului la destinație, unde comisionarul, potrivit contractului de comision nu avea obligația să-l convoace și nici nu a dovedit că în cauză a intervenit forța majoră care să-l exonereze de răspundere.
În consecință, în baza art.296 pr.civ. se va admite apelul, se va schimba în parte sentința atacată și pe fond se va admite acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamantă, în sensul că se va dispune: rezoluțiunea contractului de comision nr.1/10.02.2006 și obligarea pârâtei la plata sumei de 105.132,5 lei plus 5000 EURO reprezentând marfă achitată, plus 4000 EURO transport, plătibili în lei la cursul de schimb leu/EURO din ziua plății, va obliga pârâta să-și ridice cabana din depozitul reclamantei.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În temeiul art.274 pr.civ. se va obliga intimata la plata sumei de 5.937,36 lei cheltuieli de judecată fond și apel reprezentând taxe de timbru, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat și solicitate de apelantă nefiind dovedite.
de timbru au fost legal achitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Admite apelul formulat de apelanta - SRL cu sediul în B,-, sector 2,cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedurăla Cabinet avocat din B, Calea nr.110,.4..1,.6,.64, sector 3 împotriva sentinței comerciale nr.1783 din 7.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - SRL cu sediul în B,-, sector 1.
Schimbă în parte sentința atacată și pe fond admite acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamantă, în sensul că dispune rezoluțiunea contractului de comision nr.1/10.02.2006 și obligă pârâta la plata sumei de 105.132,5 lei plus 5000 EURO reprezentând marfă achitată, plus 4000 EURO c/val. transport, plătibili în lei la cursul de schimb BNR din ziua plății, plus 5.937,36 lei cheltuieli de judecată.
Obligă pârâta să-i ridice cabana de lemn din depozitul reclamantei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 09 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
ta
GREFIER,
ta
Red.Jud. - 10.06.2008
Tehnored. - 12.06.2008
5 ex.
Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Georgeta ȚilimpeaJudecători:Georgeta Țilimpea, Cristina Scheaua