Rezoluțiune contract. Decizia 73/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 73/
Ședința publică de la 09 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 2: Marius Irimie
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de pârâta SC SRL Sibiu împotriva Sentinței civile nr. 822/C/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic -- pentru pârâta apelantă și avocat pentru reclamantul intimat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul SC SRL depune la dosar delegație, chitanța ce face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 6 lei și timbru judiciar mobil în valoare de 0,50 lei. Precizează că singurul motiv de apel este cel legat de nelegala citare a pârâtei în fața primei instanțe, motiv ce atrage desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Avocat apreciază că pârâta apelantă trebuia să timbreze la valoare, la fel cum a procedat la fond.
Instanța, constată că, față de motivul de apel susținut și de împrejurarea că nu se solicită modificarea sentinței și judecarea cauzei pe fond în apel, taxa de timbru a fost stabilită corect.
Mandatarul reclamantului intimat depune la dosar împuternicire avocațială, Certificat constatator al SC SRL, o plângere penală formulată de această societate, din care comunică un exemplar cu reprezentantul apelantei, un extras CF.
Depune totodată, întâmpinarea în original din care comunică un exemplar cu reprezentantul SC.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul SC SRL solicită admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Sibiu.
Învederează instanței de judecată că societatea apelantă nu a fost legal citată la fond, citația nefiind afișată, așa cum s-a menționat pe dovada de îndeplinire a procedurii, astfel că nu a avut cunoștință de existența litigiului.
Susține că acesta a fost singurul proces de care pârâta apelantă nu a știut, la toate celelalte s-a prezentat.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Mandatarul reclamantului intimat solicită respingerea apelului și menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței atacate.
Arată că, inițial, cauza s-a aflat pe rolul judecătoriei, ulterior procedurile legale fiind îndeplinite la tribunal, astfel că apelanta avea cunoștință de proces.
Avocat susține că reclamantul intimat s-a prezentat la notar, în urma notificării, însă contractul nu se putea încheia. Mai mult, convocarea la notar a intervenit abia după notarea litigiului în cartea funciară, când apelanta s-a găsit în imposibilitate de a mai vinde, întrucât pe foile de CF existau sarcini.
Solicită cheltuieli de judecată, conform chitanței, reprezentând onorariu de avocat, depusă la dosar.
În replică, reprezentantul pârâtei apelante arată că numărul dosarului de la judecătorie nu s-a păstrat la tribunal, deși în alte situații acesta s-a păstrat, astfel că nu a putut fi urmărit dosarul și nu au avut cunoștință de proces.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului de față,
Prin Sentința civilă nr. 822/C/26.05.2009 pronunțată de Tribunalul Sibius -a admis cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SRL, s-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 8 noiembrie 2007 între reclamant și pârât și autentificat de Notarul Public sub nr. 4498/ 8 noiembrie 2007 având ca obiect apartamentul nr. 1 mansardă pe blocul înscris în CF 43.076 Sibiu, nr. top. 1299/1/1/1/III (dezmembrat CF 55791 Sibiu), a fost obligat pârâtul să restituie reclamantului suma de 39.000 Euro cu titlu de avans și să plătească reclamantului suma de 3.978 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că între părți s-a încheiat la data de 8.11.2007, antecontractul de vânzare cumpărare, autentificat la notarul public sub nr. 4498/8.11.2008, notat în nr. 55791 Sibiu nr. top. 1299/1/1/1/III/I, prin care pârâta în calitate de promitentă vânzătoare a vândut reclamantului apartamentul nr. 1 din Sibiu,- la prețul de 80.000 Euro, din care 39.000 Euro avans achitat, urmând ca diferența de 41.000 Euro să fie achitată cel mai târziu la 8.02.2008, data stabilită pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, cu obligația asumată de pârâtă de punere în posesie la 8.01.2008 pe bază de proces verbal de predare - primire și o posibilă prelungire de 30 de zile a achitării restului de preț și a întocmirii actului autentic.
Pârâta nu și-a respectat obligația de punere în posesie la 8.01.2008, ba mai mult, la data de 21.02.2008 se notează în pentru același apartament, nr. 1, antecontractul de vânzare cumpărare autentificat de notarul public cu nr. 2175/2007 încheiat între pârâtă promitentă vânzătoare și cumpărătorul.
Deși invitată la conciliere directă, în condițiile art. 7201.pr.civ. pârâta nu s-a prezentat și nici nu a restituit prețul achitat cu titlul de avans.
Instanța, analizând probele aflate la dosar, constată că înțelegerea părților concretizată în actul autentificat intitulat antecontract de vânzare-cumpărare, prețul a fost determinat și avansul achitat de către reclamant, pârâta neexecutând obligația la care s-a îndatorat, de punere în posesie a cumpărătorului la data de 8.01.2008 a apartamentului nr. 1, bunul fiind revândut prin antecontract de vânzare cumpărare unei alte persoane.
În aceste împrejurări este evidentă culpa pârâtei, care a refuzat în mod implicit să-și execute obligația scadentă, cu atât mai mult cu cât, prin încheierea unei alte promisiuni de vânzare-cumpărare, obligația pârâtei a devenit imposibil de realizat, situație în care dispozițiile art. 1020 - 1021 civ. sunt pe deplin aplicabile, considerent pentru care față de dispozițiile art. 969 - 970.civ. raportat la art. 1073.civ. acțiunea reclamantului a fost admisă, astfel cum a fost formulată, dispunându-se rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți și autentificat sub nr. 4498/8.11.2007, cu restabilirea situației anterioare, obligând societatea pârâtă la restituirea avansului achitat de reclamant în sumă de 39.000 Euro.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC SRL, care a solicitat desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivarea apelului pârâta a arătat că nu a fost legal citată pentru termenul de judecată la care s-a dezbătut fondul cauzei, sentința atacată fiindu-i comunicată la 9.07.2009. Pârâta a fost lipsită astfel de posibilitatea de a formula apărări. Pârâta a mai invocat și un al doilea motiv de apel care viza reaprecierea fondului cauzei susținând că și-a îndeplinit obligațiile contractuale și că raporturile juridice între părți au fost stabilite în temeiul unui contract de împrumut.
Pârâta nu a mai susținut acest motiv de apel cu ocazia dezbaterilor apelului și a arătat expres la termenul de judecată din 9.10.2009 că își menține cererea de desființare a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Sibiu, având în vedere nelegala sa citare la judecarea fondului cauzei. Față de motivul de apel susținut pârâta a timbrat legal apelul cu taxă judiciară de timbru fixă de 6 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Reclamanta a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea apelului, întrucât pârâta a fost legal citată de la sediul societății și s-a și prezentat în fața Judecătoriei Sibiu.
Verificând apelul pârâtei față de motivul invocat, în conformitate cu dispozițiile art. 295.pr.civ. curtea de apel constată că acesta este nefundat pentru următoarele considerente:
Pârâta a susținut că nu a fost legal citată la Tribunalul Sibiu pentru termenul de judecată din 26.05.2009, când a fost pronunțată Sentința nr. 822/C/2009 a Tribunalului Sibiu. Pârâta nu a indicat ce anume prevedere legală referitoare la citare a fost încălcată.
Verificând dovada de îndeplinire a procedurii de citare a pârâtei pentru termenul de judecată din 26.05.2009 (fila 4 dosarul Tribunalului Sibiu ) considerăm că procedura de citare a fost îndeplinită prin afișarea citației pe ușa clădirii din Sibiu,-, întrucât nicio persoană nu a fost găsită la această adresă.
Din certificatul constatator (fila 20) reiese că pârâta are sediul social la adresa indicată. În cererea de apel și în toate cererile și actele dosarului (filele 7,17, 20, 44, 45, 47, 49, 51, 53, 55, 57, 59, 61, 63, 65, 67, 69, 71, 73, 75, 77 din dosarul Judecătoriei Sibiu ) reiese că pârâta are sediul în Sibiu,-. Pârâta nici nu a contestat că aceasta este adresa sediului său. De la această adresă a fost citată pârâta în fața Judecătoriei Sibiu și a Tribunalului Sibiu. Pârâta s-a și prezentat în instanță la Judecătoria Sibiu și Curtea de APEL ALBA IULIA în urma citării. La această adresă i-a fost comunicată pârâtei prin afișare sentința atacată la data de 09.07.2009.
Față de cele reținute, curtea de apel constată că pârâta a fost legal citată pentru termenul de judecată din 26.05.2009 în fața Tribunalului Sibiu.
Procedura de citare prin afișare este conformă cu dispozițiile art. 85, 87 pct. 2și 92.pr.civ.
Cum motivul de apel indicat de pârâtă nu este fondat, curtea de apel urmează ca, în temeiul art. 296 și 297 alin. 1.pr.civ. să îl respingă ca atare.
Întrucât apelul pârâtei a fost găsit nefondat, în temeiul art. 298 și 274.pr.civ. aceasta va fi obligată să plătească reclamantei suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâta SC SRL Sibiu împotriva Sentinței civile nr. 822/C/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 9.10.2009.
Președinte Judecător
- - - -
Grefier
- -
Red.
Th.
Ex. 4/30.11.2009
Jud. sindic:
Președinte:Nicolae DurbacăJudecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie