Rezoluțiune contract. Decizia 904/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.904
Ședința Publică de la 15.09.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgeta Țilimpea
JUDECĂTOR 2: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 3: Alina Sekely
GREFIER - -
Pe rol fiind, soluționarea cererii de recurs, formulată de recurenta - -, împotriva Încheierii pronunțată la data de 4.09.2007 de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - SRL.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenta, prin consilier juridic dl. și intimata, reprezentată de avocat dl..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Intimata, prin apărător, depune la dosar certificat de grefă emis de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială, în dosarul nr-, cu termen de judecată la 16.09.2008, având ca obiect recursul declarat de - -, împotriva deciziei nr.468 din 23.10.2007, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.
Întrucât dosarul nr- are ca obiect dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului descris în antecontract, intimata apreciază că soluția irevocabilă ce se va pronunța în dosarul nr-, are înrâurire asupra acțiunii de față, motiv pentru care solicită amânarea cauzei pentru a depune la dosar soluția pronunțată în recurs, în raport de care recurenta urmează să precizeze dacă mai insistă în recursul dedus judecății.
Recurenta solicită respingerea cererii de amânare a cauzei, urmând a se constata că dosarul aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu are înrâurire asupra pricinii de față; depune la dosar răspuns la întâmpinare.
Curtea deliberând, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de intimată, comunică intimatei copia răspunsului la întâmpinare formulat de recurentă și dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare, în ședință publică, părțile prezente, având pe rând cuvântul, au arătat că nu mai au alte cereri de formulat și înscrisuri de administrat.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și înscrisuri de administrat, declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul în recurs.
Recurenta solicită admiterea recursului, casarea Încheierii recurate și restituirea dosarului instanței de fond, în vederea continuării judecății și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata, prin apărător, solicită respingerea recursului, ca nefondat, urmând a se constata că măsura suspendării cauzei potrivit art.2441proc.civ. nu constituie o încălcare sau restrângere a dreptului material la acțiune; solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față, deliberând, constată:
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 04.09.2007 de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială s-a dispus, în baza art. 244 alin.1 pct. 1.pr.civ. suspendarea judecării prezentei cauze formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr- înregistrat pe rolul Tribunalului București.
În motivarea încheierii s-a reținut că prin cererea formulată la data de 04.09.2007, pârâta a solicitat suspendarea pricinii până la soluționarea irevocabilă a dosarului sus-menționat. Instanța a considerat că sunt îndeplinite condițiile art. 244 alin.1 pct. 1.pr.civ. întrucât soluționarea prezentei cauze având ca obiect rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare depinde de soluționarea cauzei care are ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare în temeiul aceluiași antecontract.
Împotriva încheierii pronunțată în ședința publică din data de 04.09.2007 de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a declarat recurs recurenta-reclamantă
Aceasta a susținut că soluționarea cauzei de față nu depinde de judecarea litigiului având ca obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, ci invers, și că i-ar fi împiedicată exercitarea dreptului la acțiune și i-ar fi încălcat dreptul de liberă dispoziție cu privire la proprietate.
Prin întâmpinarea formulată în recurs, intimata a arătat că prin decizia comercială nr. 468/23.10.2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a V-a Comercială în dosarul nr-, care a determinat suspendarea judecării dosarului de față, a fost admis apelul declarat de aceasta și a fost schimbată în tot hotărârea atacată în sensul admiterii acțiunii reclamantei și constatării dobândirii de către aceasta a dreptului de proprietate asupra bunurilor obiect al antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 977/30.05.2005 de. S-a precizat că, în prezent, dosarul se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu termen de judecată la data de 16.09.2008. Intimata a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs expuse și care vizează dispozițiile art. 304 alin.1 pct. 9.pr.civ. se constată că nu est e fondat.
Suspendarea judecății reglementată de prevederile art. 244 alin.1 pct. 1.pr.civ. reprezintă un caz de suspendare facultativă, lăsată la aprecierea instanței de judecată.
În cauză, în mod corect prima instanță a considerat că se impune suspendarea judecății prezentului litigiu până la soluționarea cauzei având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, pentru a preîntâmpina situația în care instanțele judecătorești ar putea pronunța hotărâri contradictorii.
Nu-i este încălcat dreptul material al recurentei la acțiune prin suspendarea temporară a judecării cauzei, deoarece după soluționarea irevocabilă a dosarului în raport de care s-a dispus suspendarea se va relua judecata și în dosarul de față.
De asemenea, nu este întemeiată nici critica în sensul că recurentei i-ar fi încălcat dreptul de proprietate, întrucât prin măsura suspendării judecății nu se aduce atingere dreptului de proprietate invocat de recurenta-reclamantă.
Având în vedere aceste considerente, se apreciază că recursul nu este fondat, astfel că, în baza art. 312 alin. 1.pr.civ. va fi respins.
În temeiul art. 316, art. 298 și art. 274.pr.civ. recurenta va fi obligată la plata sumei de 2975 lei cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - -, împotriva Încheierii pronunțată la data de 4.09.2007 de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
Președinte:Georgeta ȚilimpeaJudecători:Georgeta Țilimpea, Cristina Scheaua, Alina Sekely