Sechestru asigurator. Decizia 1067/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE Nr. 1067

Ședința publică de la 22 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Liliana Palihovici

JUDECĂTOR 2: Anca Ghideanu

JUDECĂTOR 3: Claudia Susanu

Grefier: - -

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea "" B împotriva încheierii nr. 54 din 07 aprilie 2009 Tribunalului Iași - secția comercială și contencios administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat apărătorul intimatei - " "- I, lipsă fiind recurenta - ""- B și intimatul - ""-

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, contestația este la primul termen de judecată, netimbrat cu suma de 5 lei taxă judiciară fiscală și 0,15 lei timbrul judiciar mobil.

Instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării contestației formulată de ""

Avocat apărătorul intimatei - " "- I solicită anularea ca netimbrată a contestației formulată de ""-

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocată, din oficiu.

Ulterior deliberării,

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra recursului de față:

Prin încheierea de ședință nr.54/7.04.2009 pronunțată de Tribunalul Iașis -a respins ca tardivă contestația în anulare formulată de contestatoarea - - B în contradictor cu intimatele - - I și - - I și totodată s-a respins cererea intimatei - - de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor judiciare.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit art. 319 alin. 2 prima teză Cod procedură civilă, contestația în anulare se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. 1 lit. b sau

Art. 401 alin. 1 lit. c dispune că: "se poate face contestația în termen de 15 zile de la data când debitorul care contestă executarea însăți a primit somația ori de la data când a luat la cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație".

În speță, la data de 26.09.2007 Tribunalul Iașia pronunțat o încheiere în dosarul nr- prin care a dispus înființarea sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri imobile ale debitoarei -, în favoarea creditoarelor - și -, până la concurența sumelor de 824.874,15 lei și, respectiv, de 652.558,47 lei.

Încheierea a rămas irevocabilă la 21.01.2008 prin respingerea recursului declarat de debitoare.

Biroul Executorului Judecătoresc a deschis dosarul de executare silită nr. 268/2008 și la data de 25.08.2008 a emis o somație prin care solicită debitoarei - să se conformeze titlului executoriu "încheierea din data de 26.09.2007 a Tribunalului Iași (dosar nr-)".

Somația a fost primită de către debitoare în ziua de 27.08.2008, așa cum rezultă din dovada de primire și proces-verbal de predare depuse la dosar de către intimata -.

Prin urmare, termenul pentru executarea contestației în anulare de către debitoare a început la 27.02.2008 și a expirat la 12.09.2008, iar prezenta cerere, depusă la 26.02.2009, a fost promovată mult după împlinirea termenului legal, astfel încât, se impune respingerea ei ca fiind tardivă.

Instanța a respins apărarea contestatoarei conform căreia executarea silită nu a fost începută deoarece ar fi fost anulat procesul verbal nr. 268/20.05.2008 în baza căruia s-a instituit sechestrul asigurator de către executorul judecătoresc, întrucât nu există nici o dispoziție legală care să condiționeze calculul termenului pentru promovarea contestației în anulare de valabilitatea actelor de executare efectuate.

Intenția legiuitorului este de a da posibilitatea persoanei interesate să atace cu calea de atac extraordinară a contestației în anulare o hotărâre judecătorească nelegală într-un termen de 15 zile de când a luat cunoștință despre existența acelei hotărâri, avându-se în vedere faptul că deciziile date în faza recursului nu se comunică iar transmiterea somației constituie un reper cronologic precis în raport de care se poate considera că debitorul a fost informat despre hotărâre.

Contestatoarei i-a fost adus la cunoștință, în mod neîndoielnic, prin somația nr. 268/25.08.2008, primită la data de 27.08.2008, că a fost începută executarea silită împotriva sa în temeiul încheierii din 26.09.2007 iar prezenta contestație în anulare a fost introdusă tardiv, urmând a fi respinsă.

Întrucât intimata - nu a probat cererea sa de obligare a contestatoarei la achitarea cheltuielilor judiciare, tribunalul a respins-

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs - - B prin reprezentantul său legal criticând-o pentru nelegalitate.

Motivând sumar cererea, recurenta a susținut că instanța s-a pronunțat doar asupra excepției tardivității, lăsând neanalizată cererea de ridicare a sechestrului asigurător.

Deși recurenta a fost citată cu mențiunea achitării, pentru termenul din 22.06.2009, a taxei judiciare de timbru datorată în recurs, în sumă de 5 RON și a timbrului judiciar de 0,15 RON, nu a făcut această dovadă.

În ședința publică din 22.06.2009 instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrării cererii de recurs.

În conformitate cu prevederile art.20 din Legea taxelor de timbru nr.146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat (alin.1) sau până la primul termen de judecată (alin.2).

Potrivit dispozițiilor alin.3 al aceluiași articol, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.

Având în vedere faptul că instanța, conform dispozițiilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă are obligația de a soluționa cu prioritate excepțiile de procedură ce fac de prisos cercetarea în fond a pricinii (între care se regăsește și excepția de netimbrare), cât și atitudinea procesuală a recurentei, care nu și-a îndeplinit obligația legală de a timbra până la primul termen de judecată, instanța, în conformitate cu dispozițiile art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 va anula cererea de recurs ca netimbrată, urmând a menține încheierea contestată.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Anulează, ca netimbrat, recursul formulat de contestatoarea - "" - B împotriva încheierii nr.54 din 7 aprilie 2009 Tribunalului Iași - Secția comercială și contencios administrativ, hotărâre pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 22 iunie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:

-

10.VII.2009.-

2 ex.-

Președinte:Liliana Palihovici
Judecători:Liliana Palihovici, Anca Ghideanu, Claudia Susanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sechestru asigurator. Decizia 1067/2009. Curtea de Apel Iasi