Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 1068/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1068
Ședința publică de la 22 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liliana Palihovici
JUDECĂTOR 2: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 3: Claudia Susanu
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de "Construcții Feroviare M", prin reprezentantul său legal, împotriva încheierii de ședință din data de 26.02.2009, pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat, apărătorul recurentei "Construcții Feroviare M "SA I și consilier juridic, apărătorul intimatei Compania Națională de Ferate CFR SA B, lipsă fiind intimata Compania Națională de Ferate CFR SA - Regionala CFR
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, din care rezultă că recursul este la primul termen de judecată. La data de 18 iunie 2009 s-a depus, prin serviciul de registratură, din partea intimatei CNCF "CFR"SA Sucursala Regională CF I, întâmpinare la cererea de recurs formulată în cauză.
Consilier juridic, reprezentanta intimatei CNCF "CFR"SA B, depune la dosar delegația de reprezentare în instanță și întâmpinare la cererea de recurs formulată în cauză.
S-a înmânat duplicatul întâmpinărilor apărătorului recurentei, care precizează că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de aceste înscrisuri.
Cauza a fost lăsată la a doua strigare, pentru ca apărătorul recurentei să ia cunoștință de întâmpinările depuse de intimate.
După reluarea cauzei, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Avocat, apărătorul recurentei, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat în scris, apreciind că în cauză nu era îndeplinită condiția de culpă a reclamantei, reglementată expres de prevederile art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă.
Astfel, susține apărătorul recurentei că - la data de 04.12.2008 - s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a indica data constituirii garanției de bună execuție, data întocmirii procesului-verbal de recepție, data recepției finale și perioada pentru care se solicită dobânzile legale.
La termenul de judecată din 15 ianuarie 2009, reclamanta a depus precizările solicitate de instanța de judecată, dar - pentru determinarea datei de început a perioadei de curgere a dobânzilor - erau strict necesare procesele-verbale de recepție la terminarea lucrărilor și de recepție finală, pentru fiecare obiectiv în parte, precum și contractele de execuție de lucrări, pentru determinarea numărului de zile de grație avut de pârâte la fiecare obiectiv în parte și - în temeiul dispozițiilor art. 172 Cod procedură civilă - a solicitat instanței să li se pună în vedere pârâtelor să depună aceste înscrisuri, menționând expres că reclamanta nu deține aceste acte.
Susține apărătorul recurentei că instanța de fond nu a observat că - prin precizările depuse la termenul din 15.01.2009 - reclamanta a arătat că nu există o dată unică a constituirii garanției de bună execuție, că pentru fiecare lucrare garanția de bună execuție s-a constituit progresiv, lunar, de la începutul și până la terminarea lucrărilor, reclamanta explicând că ceea ce a solicitat instanța nu există, de fapt.
Referitor la perioada pentru care s-au solicitat dobânzile legale, așa cum a arătat prin precizările depuse la termenul din 15 ianuarie 2009, dobânzile legale încep să curgă de la datele la care pârâtele trebuiau să restituie fiecare dintre cele 2 tranșe ale garanției de bună execuție, date ce se pot determina numai prin coroborarea prevederilor contractuale cu data proceselor-verbale de recepție, la terminarea lucrărilor și - respectiv - de recepție finală.
Avocat susține că dobânda legală curge, în cazul de față, conform prevederilor art. 43 din Codul comercial, de la data exigibilității debitului principal - garanții de bună execuție.
Față de precizările arătate în sensul de mai sus, apreciază că recurenta nu este în culpă pentru imposibilitatea de a răspunde la solicitările instanței din data de 04.12.2008, aceasta făcând toate demersurile necesare posibile.
Avocat susține că, la data de 26.02.2009, instanța de fond putea proceda la soluționarea excepției prematurității formulării acțiunii și a excepției prescripției.
Referitor la excepția prematurității acțiunii, aceasta presupune doar analiza formală a existenței îndeplinirii procedurii de conciliere reglementate de prevederile art. 720 ind.1 Cod procedură civilă
În ce privește excepția prescripției, avocat susține că această excepție nu poate fi soluționată fără deținerea de instanță a tuturor contractelor și a tuturor proceselor-verbale de recepție, pentru determinarea exigibilității garanțiilor de bună execuție, în condițiile în care prescripția dreptului la acțiune curge numai de la data exigibilității sumelor.
Apreciază că soluția instanței de fond reprezintă o încălcare a prevederilor art. 3 din Codul comercial și a prevederilor art. 129 și 723 din Codul d e procedură civilă, solicitând admiterea recursului și desființarea încheierii de ședință din 26.02.2009 a Tribunalului Iași, cu trimitere pentru continuarea judecării cauzei.
Consilier juridic, reprezentanta intimatei CN CFR SA B, solicită respingerea recursului, conform întâmpinării depuse la termenul de astăzi. Solicită să se mențină, ca fiind legală și temeinică, încheierea de ședință din 26.02.2009 dată de Tribunalul Iași, apreciind că în mod corect instanța de fond a dispus suspendarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 155 ind. m1 cod procedură civilă.
Susține reprezentanta intimatei că recurenta-reclamantă a avut la dispoziție trei termene de judecată, pentru a preciza conținutul acțiunii și nici la întâlnirea de conciliere reclamanta nu a prezentat înscrisuri. Din actele depuse la dosar se poate observa că s-a achitat mai mult de J din suma datorată.
Declarându-se închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:
Prin încheierea din 26 februarie 2009 Tribunalul Iași - în dosarul nr- - în baza art. 153 ind. 1 Cod procedură civilă a suspendat judecata, pentru neîndeplinirea de reclamantă a obligațiilor stabilite prin încheierea de ședință din 4 decembrie 2008.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că - prin încheierea de ședință din data de 4.12.2008 - s-a pus în vedere reclamantei să precizeze, în scris, în raport de fiecare contract, data constituirii garanției de bună execuție, data întocmirii procesului-verbal de recepție, data recepției finale și perioada pentru care solicită dobânzile legale, aferente debitului principal, aspecte care țin de determinarea obiectului cauzei, fiind esențiale în desfășurarea procesului civil, care este guvernat de principiul disponibilității.
Cu privire la dispozițiile încheierii menționate, reclamanta a formulat precizări generice, la termenul de judecată din 15.01.2009, precizări care nu cuprind datele solicitate de instanță.
De asemenea, nici la termenul de astăzi reclamanta nu a făcut precizări în sensul celor solicitate de instanță, invocând că nu se mai află în posesia unor procese-verbale de recepție, fără a fi confirmată existența acestora, fără a arăta care dintre pârâte le-ar fi întocmit și fără a prezenta un motiv obiectiv pentru care înscrisuri pretins comune părților nu pot fi obținute de reclamantă - prin demersuri proprii - în vederea clarificării aspectelor menționate în încheierea din 4.12.2008.
Pe de altă parte, după cum a arătat pârâta CN CFR "CFR" SA prin notele de ședință de la acest termen, sunt stații unde nu s-a realizat recepția finală (ex. Tg., B) sau unde s-au sistat lucrările (Districtul Straja), împrejurări pe care reclamanta nu poate pretinde că nu le cunoaște.
Prin urmare, nu pot fi primite susținerile reclamantei, întemeiate pe dispozițiile art. 172 Cod procedură civilă, având în vedere că înfățișarea înscrisurilor în baza acestui text de lege presupune - în primul rând - existența lor și poate fi dispusă în faza administrării probelor și nu la momentul stabilirii obiectului cauzei și a cadrului procesual, moment care se raportează la cererea de chemare în judecată și la elementele obligatorii pe care reclamanta se impune a le prezenta instanței, în vederea asigurării unei bune desfășurări a procesului.
În consecință, constatând că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de instanță prin încheierea de ședință din data de 4.12.2008, în sensul că - în raport de fiecare contract - nu a indicat data constituirii garanției de bună execuție, data întocmirii procesului-verbal de recepție, data recepției finale și perioada pentru care solicită dobânzile legale, aferente debitului principal, obligații impuse în baza art. 126 al. 4 Cod procedură civilă, având în vedere că aceste elemente sunt necesare pentru verificarea taxei de timbru, a procedurii concilierii directe, a prescripției dreptului la acțiune, a susținerilor făcute în acțiune etc. constatând - astfel - că desfășurarea normală a cauzei este împiedicată, din vina reclamantei, tribunalul a aplicat art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă.
Împotriva încheierii a declarat recurs reclamanta Construcții Feroviare M A, solicitând desființarea încheierii de suspendare și continuarea judecății cauzei.
Reclamanta arată - în motivarea recursului - că prin cererea introductivă de instanță a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei 600.000 lei, cu titlu de garanții de bună execuție nerestituite, sumă actualizată cu rata inflației, de la scadență și până la data la care suma va fi efectiv achitată și dobânzi legale, aferente acesteia, de la scadență și până la plata efectivă a acestei sume.
Urmarea dispoziției instanței din încheierea din 2.10.2008 recurenta susține că a arătat detaliat suma pretinsă cu titlu de garanții de bună execuție, pentru fiecare dintre cele 32 de lucrări/obiective invocate de ea, arătând un total al garanțiilor de bună execuție de 587.873 lei. De asemenea, prin aceleași precizări a arătat că nu solicită obligarea pârâtei la plata de penalități.
Ulterior, la termenul de 4.12.2008, tribunalul i-a pus în vedere să se precizeze data constituirii garanției de bună execuție, data întocmirii procesului-verbal de recepție, data recepției finale precum și perioada pentru care se solicită dobânzi legale, aferente debitului principal. Aceste precizări au fost făcute pentru termenul din 15.01.2009.
Recurenta învederează că în speță nu era îndeplinită condiția de culpă a reclamantei, reglementată expres prin prevederile art. 155 indice l Cod procedură civilă. Ea pretinde că și-a îndeplinit încă din 15.01.2009 partea din obligațiile fixate de instanță pe care o putea îndeplini, iar pentru cealaltă parte a arătat că este necesară obligarea pârâtei la depunerea de acte, în baza prevederilor art. 172 Cod procedură civilă. Astfel, prin încheierea din 4.12.2008, în sarcina reclamantei s-a instituit obligația de a indica patru chestiuni:
Data constituirii garanției de bună execuție. Susține recurenta că instanța nu a observat că - prin precizările din 15.01.2009 - a arătat că nu există o dată unică a constituirii garanției de bună execuție, subliniind că "pentru fiecare lucrare în parte, garanția de bună execuție s-a constituit progresiv, lunar, de la începutul și până la terminarea lucrărilor, prin reținerea (neachitarea de către pârâte) a unui procent de 5% din valoare lucrărilor executate și facturate". Astfel, s- îndeplinit obligația instituită de instanță, în fapt explicând recurenta că ceea ce a solicitat instanța nu există. În plus, aspectul invocat de instanță era irelevant - sub orice aspect - pentru soluționarea cauzei, atât la data de 26.02.2009 cât și pe fond, întrucât - chiar și în situația existenței unei date unice, de constituire a garanției de bună execuție pentru fiecare lucrare - aceasta nu prezintă nici o importanță, nici sub aspectul soluționării excepțiilor invocate (prematuritate și prescripție a dreptului la acțiune) nici pe fondul cauzei, dat fiind că - pentru soluționare excepției prescripției și, respectiv, pentru analiza scadenței sumelor invocate - relevanță au numai prevederile contractuale dintre părți, care stabilesc o anumită dată pentru restituirea garanțiilor de bună execuție (70% după întocmirea procesului verbal la terminare lucrărilor și 30% după recepția finală), astfel prevederile contractuale nedând vreo importanță datei constituirii garanției de bună execuție.
Data întocmirii procesului verbal de recepție si data recepției finale. Învederează recurenta că - așa cum rezultă din prevederile contractuale - pentru fiecare lucrare există un proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor și un proces-verbal de recepție finală. Anterior termenului de judecată din 26.02.2009 se depuseseră - deja - la dosarul cauzei toate procesele-verbale de recepție la terminarea lucrărilor / recepție finală pe care le eține reclamanta în arhiva sa. Pentru toate celelalte procese-verbale de recepție la terminarea lucrărilor / recepție finală pentru obiectivele enumerate, prin notele de ședință din 15.01.2009 dar și la termenul de judecată din 26.02.2009, s-a solicitat ca - în temeiul prevederilor art. 172 Cod procedură civilă - pârâtele să depună aceste acte.
Perioada pentru care se solicită dobânzile legale. recurenta că prin cererea de chemare în judecată s-a arătat generic că se solicită dobânzi legale, de la scadența sumelor pretinse și până la achitarea lor integrală de către pârâte. perioadei pentru care solicită dobânzi legale este - astfel - o dată viitoare, care ține numai de voința pârâtelor, de a achita debitul principal pretins și nu poate fi în nici un fel precizat, învederează recurenta.
În ceea ce privește începutul perioadei pentru care se solicită dobânzi legale, prin precizările de la termenul din 15.01.2009 s-a arătat că "dobânzile legale încep să curgă de la datele la care pârâtele trebuiau să restituie fiecare dintre cele 2 tranșe ale garanției de bună execuție, date ce se pot determina numai prin coroborarea prevederilor contractuale (care stabilesc un termen de restituire de 10-15 zile după data recepției) cu data proceselor-verbale de recepție la terminarea lucrărilor și - respectiv - de recepție finală".
Dobânda legală curge, în speță, conform prevederilor art. 43 Cod comercial, de la data exigibilității debitului principal: "Datoriile comerciale lichide și plătibile in bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile". În consecință, pentru determinarea începutului perioadei de curgere a dobânzii este necesar a se determina exigibilitatea debitelor principale - garanții de bună execuție. Potrivit prevederilor contractelor dintre părți, garanțiile de bună execuție se restituie în parte după 10-15 zile de la data recepției, la terminarea lucrărilor, și - în parte - după 10-15 zile de la data recepției finale, data exactă a exigibilității fiind cea prevăzută în contract.
În consecință, pentru determinarea datei de început a perioadei de curgere a dobânzilor învederează recurenta că sunt strict necesare:
- deținerea proceselor-verbale de recepție la terminarea lucrărilor și de recepție finală, pentru fiecare obiectiv în parte, pentru determinarea datei la care a avut loc recepția;
- deținerea tuturor contractelor de execuție de lucrări, pentru determinarea numărului de zile de grație avute de pârâte - la fiecare obiectiv în parte - între data recepției și data la care au devenit efectiv exigibile garanțiile de bună execuție.
Recurenta a arătat în mod expres că nu deține toate aceste acte și a și solicitat depunerea lor de către pârâte. Susține că potrivit prevederilor art. 172 Cod procedură civilă: "Când partea învederează că partea potrivnică deține un înscris privitor la pricină, instanța poate ordona înfățișarea lui. (2) Cererea de înfățișare nu poate fi respinsă dacă înscrisul este comun părților sau dacă însăși partea potrivnică s-a referit în judecată la înscris ori dacă, după lege, ea este obligată să înfățișeze înscrisul".
Este tocmai situația de față, în care cele mai multe dintre actele invocate sunt comune părților, dar acest lucru nu împiedică obligarea pârâtelor la a înfățișa înscrisurile, iar prin întâmpinările și precizările depuse în cauză pârâtele fac referire la multe dintre actele solicitate de reclamantă. Față de această situație, recurenta susține că nu este în culpă pentru imposibilitatea de a răspunde complet la solicitările instanței din 04.12.2008 și că a făcut toate demersurile procesuale posibile.
Pe de altă parte pretinde recurenta că aspectele avute în vedere de instanță - ca obligații neîndeplinite de ea - nu erau relevante la data de 26.02.2009, pentru derularea normală a judecării cauzei.
La acel moment instanța putea proceda la soluționarea excepției prematurității formulării acțiunii, excepție care presupune doar analiza formală a existenței îndeplinirii procedurii de conciliere, reglementate prin prevederile art. 720 indice 1 Cod procedură civilă.
De asemenea, față de cererile formulate de reclamantă - ca pârâta să depună la dosarul cauzei anumite acte, respectiv procesele-verbale de recepție și contractele invocate - instanța putea și trebuia să dispună unirea cu fondul a excepției prescripției dreptului la acțiune, în baza prevederilor art. 137 alineat 2 Cod procedură civilă.
Această excepție a prescripției nu poate fi - oricum - soluționată fără deținerea de instanță a tuturor contractelor și a tuturor proceselor-verbale de recepție, pentru determinarea exigibilității garanțiilor de bună execuție, în condițiile în care prescripția dreptului la acțiune curge numai de la data exigibilității sumelor.
Recurenta învederează că soluția instanței de fond reprezintă o încălcare a prevederilor art. 3 cod civil și a prevederilor art. 129 si 723 Cod procedură civilă. Ea subliniază că precizările solicitate de instanță nu au putut fi formulate din cauza nedeținerii unor acte, aflate însă în posesia pârâtelor și pe care solicită ca acestea să le depună. Instanța a refuzat să se pronunțe cu prioritate pe cererea formulată în baza prevederilor art. 172 Cod procedură civilă și a preferat să suspende cauza. Această atitudine reprezintă o încălcare a prevederilor art.3 Cod civil si art. 129 Cod procedură civilă, texte în baza cărora rolul activ al judecătorului trebuie să tindă spre soluționarea cauzei, nu spre suspendarea ei.
În drept, recurenta invocă prevederile art. 172, 244 ind. 1, 304 ind. 1 și 304 punctul 9 art. 723 Cod procedură civilă, art. 43 Cod comercial și art. 3 Cod civil.
Intimatele - pârâte au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Compania Națională de Ferate "CFR" arată că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă, deoarece reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin încheierea de ședință din 4 decembrie 2008.
Regionala de Ferate I solicită - la rândul său - respingerea recursului, învederând că reclamanta nu a respectat dispozițiile articolului 112 alineat 5 Cod procedură civilă. Intimata susține că articolul 172 Cod procedură civilă presupune ca litigiul să se afle în faza administrării probelor, când obiectul cauzei și cadrul procesual au fost deja stabilite.
Examinând actele și lucrările dosarului, curtea constată că recursul este nefundat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
Punctul 9 al articolului 304 Cod procedură civilă nu este incident în cauză, atât timp cât tribunalul a interpretat și aplicat judicios articolul 155 indice 1 alineat 1 Cod procedură civilă. În egală măsură, criticile care exced cadrului articolului 304 Cod procedură civilă - și care se examinează în aplicarea art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă - se vădesc nefondate, câtă vreme tribunalul a stabilit judicios că reclamanta împiedică desfășurarea normală a procesului, prin neîndeplinirea obligațiilor impuse în timpul judecății.
Curtea de apel constată că articolul 155 ind. 1 Cod procedură civilă instituie un caz particular de suspendare facultativă a judecății, care intervine în cazul reținerii culpei reclamantului, pentru neîndeplinirea unor obligații prevăzute de lege ori stabilite la primirea cererii de chemare în judecată. În speță, se observă că reclamanta nu s- conformat dispozițiilor data de tribunal la termenul din 4 decembrie 2008, care aveau ca scop stabilirea obiectului cauzei și a cadrului procesual. Această obligație revenea Construcții Feroviare M încă de la introducerea cererii de chemare în judecată, potrivit articolului 112 Cod procedură civilă.
Instanța de recurs reține că dispozițiile articolului 172 Cod procedură civilă nu pot fi invocate de reclamantă în această fază a procesului, tribunalul stabilind judicios că textul menționat este aplicabil numai în etapa administrării dovezilor, după ce se va fi configurat obiectul investirii instanței de judecată. Nu se constată în speță, față de soluția judiciară supusă prezentului recurs, că s-ar fi încălcat - de tribunal - prevederile articolelor 3 din Codul civil ori 43 din Codul comercial. În fine, obligația procedurală instituită de art. 723 Cpc nu a fost nesocotită de pârâte.
Raportat considerentelor expuse și în aplicarea art. 312 alin. 1 teza a II- Cod procedură civilă curtea va respinge recursul, menținând încheierea de suspendare a judecății. Cuantumul cheltuielilor de judecată efectuate de intimată nu a fost dovedit, ceea ce atrage inaplicabilitatea articolului 274 Cod procedură civilă, motiv pentru care cererea intimatei va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Construcții Feroviare M, prin reprezentantul său legal, împotriva încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr- la data de 26.02.2009, încheiere pe care o menține.
Respinge cererea intimatei Compania Națională de Ferate CFR SA B privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Tehnored.
02 ex.
22.07.2009
Tribunalul Iași
Jud.
Președinte:Liliana PalihoviciJudecători:Liliana Palihovici, Anca Ghideanu, Claudia Susanu
