Sechestru asigurator. Decizia 2053/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - sechestru asigurator -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 2053
Ședința Camerei de Consiliu din 20 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Surdu Oana
JUDECĂTOR 2: Grosu Cristinel
JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela
Grefier - - -
Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat de reclamanta " PE"., județul B - prin Cabinet de Avocat, cu sediul profesional în municipiul P N, dul - nr. 7, -.12,. D,. 12, județul N,împotriva încheierii nr. 124 din 27 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu pârâta SC "" ,cu sediul în comuna, nr. 149, județul B și pârâtul., cu domiciliul în B, Intrarea Târgu nr.7, . 5,. B,. 9,. 121, sector 4.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns avocat pentru recurenta " Pe", județul B, avocat - pentru pârâtul intimat, lipsă fiind pârâta intimată "" L.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, avocat, pentru recurenta " Pe", județul B depune astăzi în instanță, "completare motive de recurs", la declarația de recurs, înregistrată la data de 05.11. 2009, din care, un exemplar s-a înmânat apărătorului pârâtului.
Instanța, față de împrejurarea că încheierea de ședință nr. 124 din 27.10. 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșania fost comunicată recurentei la data de 06.11.2009, termenul de recurs fiind de 5 zile de la comunicare, văzând că recursul se motivează prin însăși cererea de recurs, ori înăuntrul termenului de recurs, iar înscrisul depus la fila 3 dosar recurs, se constituie numai într-o declarație de recurs, completată la acest termen de judecată în sensul arătat, invocă din oficiu, excepția nemotivării căii de atac, acordând cuvântul părților prezente asupra acesteia.
Avocat, pentru recurenta " Pe", județul B, pune concluzii de respingere a excepției invocată de instanță, nefiind aplicabile în speță dispozițiile art.303 Cod procedură civilă, ci cele prev. de art. 3041Cod procedură civilă.
Avocat -, pentru pârâtul intimat, pune concluzii de admitere a excepției, în cauză fiind date dispozițiile art.306 alin.1 Cod procedură civilă, cu precizarea că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția nemotivării recursului.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra excepției de față, constată că, prin încheierea nr. 124 din 27 octombrie 2009, Tribunalul Botoșani - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de sechestru asigurator, formulată de reclamanta " Pe", județul B, împotriva pârâților și "" L, județul
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în cauză nu sunt date condițiile pentru înființarea sechestrului asigurator, în nici una dintre situațiile stipulate la art. 592 Cod procedură civilă. Cu privire la cererea reclamantei, prima instanță a reținut totodată că aceasta nu face dovada existenței unei creanțe împotriva pârâților, antecontractul de cesiune de părți sociale încheiat între reclamantă și pârâtul, îl obligă pe acesta din urmă nu și pârâta "" L, obligația pârâtului - fiind aceea de a face respectiv, de a încheia contractul de cesiune părți sociale.
Astfel, obligația pârâtului de a proceda la încheierea contractului de cesiune părți sociale, nu reprezintă o creanță și nu poate fi supusă executării silite, așa cum prevede art. 371 alin. 2 Cod procedură civilă, sens în care, nu poate constitui un temei al înființării sechestrului asigurator.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, pe care însă nu l-a motivat în condițiile prev. de art. 303 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă.
Față de această împrejurare, la termenul de astăzi,Curtea, din oficiu, a invocat excepția nemotivării căii de atac pe care o va admite din următoarele considerente:
Potrivit art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs", iar în conformitate cu prevederile art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal".
În speță, încheierea nr. 124 a fost pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal în ședința Camerei de Consiliu din 27 octombrie 2009, "cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare", în conformitate cu prevederile art. 592 alin. 2 Cod procedură civilă, ce reglementează procedura soluționării cererii de sechestru asigurator.
Cum comunicarea acesteia reclamantei s-a realizat la data de 6 noiembrie 2009 (fila 34 dosar fond), termenul de recurs s-a împlinit la data de 12.11.2009 inclusiv, fiind calculat în conformitate cu prevederile art. 101 alin. 1 Cod procedură civilă, respectiv, pe zile libere.
Ori, în speță, deși recursul a fost declarat chiar anterior comunicării încheierii, respectiv la data de 05.11.209 (fila 3 dosar recurs), memoriul formulat de reclamantă se constituie exclusiv într-o simplă declarație de recurs, fără indicarea motivelor de nelegalitate și netemeinicie pe care se întemeiază recursul, cu dezvoltarea acestora, în conformitate cu prevederile art. 3021alin. 1 lit. "c" raportat la art. 3041Cod procedură civilă, după cum rezultă fără echivoc din conținutul înscrisului existent la fila 3 dosar recurs.
Totodată, după se poate observa, cerința imperativă a legii nu a fost respectată de reclamanta recurentă până la împlinirea termenului de recurs, respectiv 12.11.2009, o așa-zisă "completare a motivelor de recurs" fiind înfățișată abia la termenul de astăzi - 20.11.2009 în fața instanței, cu depășirea termenului legal.
Este adevărat că, în speță, instanța de recurs nu era ținută de motivele de casare prev. de art. 304 Cod procedură civilă, având posibilitatea să analizeze cauza sub toate aspectele, potrivit art. 3041Cod procedură civilă, însă această facultate nu anulează cerința imperativă a art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă privind obligația motivării recursului, în sensul determinării greșelilor anume imputate primei instanțe și argumentării criticilor în fapt și în drept, cu indicarea probelor pe care se bazează recurentul.
Cum în speță, recurentul nu a formulat o cerere de repunere în termen în sensul disp.art. 103 alin. 2 Cod procedură civilă,Curtea, față de cele ce preced, văzând că nici din oficiu nu sunt date motive de nulitate a încheierii recurate, constată incidența în cauză a excepției nemotivării recursului, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va anula calea de atac formulată, ca atare.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
Pentru aceste motive,
In numele Legii,
DECIDE:
Anulează, ca nemotivat, recursul declarat de reclamanta " PE"., județul B - prin Cabinet de Avocat, cu sediul profesional în municipiul P N, dul - nr. 7, -.12,. D,. 12, județul N,împotriva încheierii nr. 124 din 27 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal (dosar nr-),în contradictoriu cu pârâta SC "" ,cu sediul în comuna, nr. 149, județul B și pârâtul., cu domiciliul în B, Intrarea Târgu nr.7, . 5,. B,. 9,. 121, sector 4.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.- -
Jud.fond:
Tehnoredact.
04.12.2009/2 ex.
Președinte:Surdu OanaJudecători:Surdu Oana, Grosu Cristinel, Rață Gabriela