Sechestru asigurator. Decizia 549/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.549
Ședința publică din data de 6 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Stoicescu Maria
JUDECĂTORI: Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Tudose Ana
- - --
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de petenta . Târgoviște,-,. 18, județul D, împotriva Încheierii din data de 24 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimataPARC INDUSTRIALcu sediul în com., DN 72A, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima strigare, cât și la a doua strigare a cauzei, au lipsit recurenta-petentă SC SRL Târgoviște și intimata SC Industrial SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că, prin intermediul Serviciului registratură, s-a depus la dosar întâmpinare formulată de intimata SC Industrial SA.
Curtea, din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului și rămâne în pronunțare pe această excepție.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la 9.02.2009, creditoarea SRL Târgoviște a solicitat înființarea sechestrului asigurător față de bunurile mobile și imobile ale societății debitoare Industrial SA, potrivit dispozițiilor art. 591 alin.1 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că are o creanță împotriva debitoarei în valoare de 230.778,57 lei, pentru care a introdus o acțiune, ce se află pe rolul Tribunalului Dâmbovița, constituind obiectul dosarului comercial nr-, cu termen de judecată la 12.02.2009 și, întrucât debitoarea se sustrage obligației de plată, încercând să risipească o parte din averea sa, solicită instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor debitoarei pârâte.
Prin încheierea din 24 februarie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa respins cererea creditoarei SC, SRL privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor societății debitoarei SC Industrial SA.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin cererea cu care a fost investită, societatea creditoare nu precizează care sunt bunurile mobile și imobile proprietatea societății debitoare asupra cărora să se instituie măsura sechestrului asigurător. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 593 alin.1 Cod procedură civilă, măsura sechestrului asigurător se aduce la îndeplinire de către executorul judecătoresc, potrivit regulilor privitoare la executarea silită care se aplică în mod corespunzător.
În privința acestor reguli la care trimite textul de lege sus menționat, instanța a reținut că, potrivit art. 411 alin.3 Cod procedură civilă referitoare la urmărirea bunurilor mobile, executorul judecătoresc este obligat să identifice și să evalueze cu acordul părților bunurile sechestrate, iar potrivit alin.4 este obligat să verifice dacă bunurile respective se găsesc la locul aplicării sechestrului și dacă nu au fost substituite sau degradate.
A concluzionat tribunalul că, întrucât societatea creditoare deși era obligată să precizeze care sunt bunurile mobile sau imobile ce aparțin debitoarei, asupra cărora să se instituie această măsură, nu a făcut asemenea precizări, esențiale pentru soluționarea cauzei.
Împotriva încheierii din 24 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovițaa declarat recurs petenta SC SRL, invocând faptul că instanța de fond a dispus judecarea cauzei fără citarea părților, deși aceasta nu a solicitat acest lucru prin cererea sa și a respins cererea, motivând că nu s-a precizat care sunt bunurile mobile și imobile proprietatea societății debitoare, asupra cărora să se dispună înființarea sechestrului asigurator, însă la termenul din data de 24 februarie 2009 apărătorul său a fost împiedicat de către președintele completului de judecată să depună lista cu bunurile debitoarei, întrucât dosarul se judeca în camera de consiliu.
Față de împrejurarea că recurenta-petentă SC SRL nu a achitat taxa judiciară de timbru și nici timbru judiciar, deși a fost citată cu mențiunea referitoare la timbraj, așa cum rezultă din dovada de citare aflată la fila 6 din dosar, iar în conformitate cu art. 20 din Legea nr. 146 /1997, cu modificările și completările ulterioare și art. 9 din OG nr. 32/1995, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar se achită anticipat, neîndeplinirea acestei obligații fiind sancționată cu anularea cererii, Curtea constată că excepția invocată din oficiu este întemeiată, urmând ca, în conformitate cu art. 137 coroborat cu art. 312 alin. 1 pr.civilă, să admită excepția netimbrării și să dispună anularea recursului pentru netimbrare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția netimbrării recursului invocată din oficiu.
Anulează recursul formulat de petenta . Târgoviște,-,. 18, județul D, împotriva Încheierii din data de 24 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimataPARC INDUSTRIALcu sediul în com., DN 72A, județul D, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 aprilie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Tudose Ana
- - - - - -
Grefier,
Red./Tehnored.
2 ex./13.04.2009
f- - Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Stoicescu MariaJudecători:Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Tudose Ana