Sechestru asigurator. Decizia 745/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 745/2009

Ședința publică din 23 februarie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Gheorghe Cotuțiu G -

JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan

JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea, împotriva sentinței comerciale nr. 4500 din 02.12.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimata SC SA, având ca obiect sechestru asigurator.

La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Recursul este timbrat cu 5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, recurenta prin memoriul de recurs a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa de la dezbateri.

Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

CURTEA:

Asupra prezentului recurs, constată:

Prin sentința comercială nr. 4.500 din data de 2 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Comercial Cluja fost respinsă cererea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei C-N, pentru instituirea sechestrului asigurator.

Pentru a pronunța această hotărâre, examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamanta a încheiat cu pârâta la data de 14.06.2006 promisiunea de vânzare-cumpărare în temeiul căruia reclamanta urma să devină proprietara apartamentului cu 2 camere și dependințe în suprafață de 70 mp, situat la mansarda scării II din blocul edificat în baza autorizației de construire nr. 529/14.05.2004, pe terenul proprietatea debitoarei în suprafață de 260 stj.p., înscris în nr. 22.709 C-N, nr. top. 13.800/5, din C-N,-. Reclamanta susține că a achitat prețul apartamentului ce urma să se construiască, la data încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare, predarea acestuia trebuind să se facă până la data de 20.12.2006, însă imobilul nu a fost construit nici până în prezent.

Ulterior, reclamanta a convenit cu pârâta modificarea contractului în sensul prelungirii termenului de finalizare și predare a apartamentului până la data de 31.03.2008, respectiv 15.04.2008, în caz contrar pârâta obligându-se la achitarea unor daune interese în sumă de 60.000 euro și a penalităților de întârziere în cuantum de 1% pe zi de întârziere până la îndeplinirea obligațiilor contractuale, începând cu data de 31.03.2008.

Având în vedere că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, reclamanta susține că la data de 05.06.2008 i s-a rambursat suma de 20.000 euro, acționarul majoritar-administrator obligându-se ca la data de 23.06.2008, respectiv 11.07.2008 să-i achite în două tranșe suma de 60.000 Euro, lucru care nu s-a întâmplat.

În vederea recuperării creanței s-a formulat de către reclamantă cererea de instituire a sechestrului asigurator, invocându-se existența pericolului ca aceasta să nu-și poată realiza creanța ajunsă la scadență.

Creditoarea a formulat cerere de ordonanță în procedura somației de plată pentru sumele pretinse iar prin încheierea civilă nr. 2.878/CC/2008 din 5 noiembrie 2008 Judecătoriei Cluj -N a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și declinată în favoarea Tribunalului Comercial Cluj.

Totodată, creditoarea a formulat cerere de instituire a sechestrului asigurator asupra imobilului înscris în nr. 22.709 C-N, nr. top. 13.800/5, situat în C-N,-, împreună cu construcția aferentă, proprietate extratabulară a pârâtei și asupra celorlalte bunuri mobile și imobile ale pârâtei, până la concurența sumei de 220.146 lei actualizată și a penalităților de întârziere de 1% pe zi calculate de la data de 31.03.2008 și până la achitarea integrală a debitului.

Tribunalul în soluționarea cererii de sechestru asigurator nu a intrat în cercetarea fondului cererii de somație de plată având în vedere creanța pretinsă, dar cererea de sechestru a fost respinsă.

Tribunalul nu a cercetat și a contestat caracterul cert, lichid și exigibil al creanței solicitate de creditoare, dar cererea de sechestru a fost respinsă întrucât în imobilul respectiv sunt și alți promitenți vânzători care sunt notați în cartea funciară amintită și anexată la dosarul cauzei, iar în primul rând acest imobil este gajat în favoarea C, potrivit foii de proprietate.

În consecință, a apreciat instanța de fond că prin admiterea cererii s-ar prejudicia drepturile celorlalte părți care ar putea invoca aceleași drepturi în recuperarea creanțelor ce le-ar avea, așa încât, în final, a respins cererea pentru instituirea sechestrului asigurător.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței atacate în sensul instituirii sechestrului asigurător asupra imobilului arătat deținut de pârâta C-

Dezvoltându-și motivele de recurs, bazate pe dispozițiile art. 3041.pr.civ. reclamanta-recurentă a adus critici de nelegalitate soluției primei instanțe arătând, în esență, că în mod greșit i-a fost respinsă cererea de instituire a sechestrului asigurător, atâta timp cât erau îndeplinite cerințele art. 591 și urm. pr.civ. și art. 907 - 908 Cod comercial.

S-a mai arătat că, respingându-i cererea pe motiv că imobilul respectiv este gajat în favoarea C și s-ar prejudicia interesele celorlalte părți care ar putea pretinde aceleași drepturi, s-a greșit, deoarece această măsură asigurătorie nu lezează cu nimic interesele celorlalte persoane notate în, deoarece în faza executării silite ar putea uza de o eventuală contestație.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

Recursul declarat în cauză nu este întemeiat.

Astfel, examinând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs, a disp. art. 3041.pr.civ. precum și a prevederilor legale incidente, Curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor cuprinse în Secțiunea Ia C ap. IV din pr.civ. sechestrul asigurător este un mijloc procesual ce are drept scop indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale debitorului sau a bunurilor care formează obiectul procesului pentru a se evita dispariția sau degradarea acestora ori diminuarea activului patrimonial al debitorului care astfel nu mai poate dispune de aceste bunuri.

Sechestrul este acea măsură asigurătorie la care apelează creditorul unei sume de bani și care constă în indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile urmăribile ale debitorului, până la rămânerea definitivă (irevocabilă) a hotărârii date în procesul principal, în scopul valorificării bunurilor în momentul în care creditorul va obține un titlu executoriu.

În legătură cu condițiile de înființare a sechestrului asigurător, art. 591 alin. 2.pr.civ. arată că: "Același drept îl are și creditorul a cărui creanță nu este constatată în înscris dacă dovedește că a intentat acțiune și depune odată cu cererea de sechestru o cauțiune de J din valoarea reclamată".

În cazul de față, reclamanta s-a adresat cu cererea de instituire a sechestrului asigurător, inițial Judecătoriei Cluj -N arătând că a formulat și o acțiune împotriva aceleiași pârâte pentru recuperarea sumei de 60.000 euro.

Cererea a fost declinată la Tribunalul Comercial Cluj prin încheierea civilă nr. 2.878/CC din 5.11.2008 pronunțată în dosarul nr- de Judecătoria Cluj -

În această situație, Tribunalul Comercial Cluja solicitat reclamantei să plătească o acțiune de 2.000 lei printr-o adresă, însă aceasta nu s-a conformat dispoziției instanței cerută potrivit dispozițiilor legale.

Prin urmare, nefiind îndeplinită această cerință legală de a fi plătită cauțiunea, cererea de încuviințare a sechestrului asigurător nu putea fi admisă.

În final și prima instanță a respins cererea cu motivarea mai sus citată, care chiar și în condițiile în care nu este adecvată, nu afectează legalitatea soluției.

Așadar, soluția primei instanțe este legală chiar dacă a fost dată pe alte considerente, atâta timp cânt nu au fost îndeplinite condițiile exprese de admisibilitate prevăzute de textul legal mai sus citat.

Așa fiind, față de toate aceste considerente de fapt și de drept, ținând cont și de dispozițiile art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. prezentul recurs va fi respins ca nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta, domiciliată în C-N,-,. 19, jud. C, împotriva sentinței comerciale nr. 4.500 din 02 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalului Comercial Cluj, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

G - - - - - - -

Red.Gh.

Dact./2 ex./19.03.2009.

Jud.fond:.

Președinte:Gheorghe Cotuțiu
Judecători:Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sechestru asigurator. Decizia 745/2009. Curtea de Apel Cluj