Spete contestatie la executare comercial. Decizia 1059/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIE ȘTI
SECȚIA COMERCIAL ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1059
Ședința public din data de 22 iulie 2009
PREȘEDINTE: Nițu Teodor
Judectori - - - -
- -
Grefier - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta - Distribuție gaze SRL, cu sediul în B, Business Centre, de, nr. 15,.15, sector 1, prin Cabinet de Avocatur, cu sediu profesional în G,-, -.43, jud. G împotriva încheierii din data de 27 mai 2009 pronunțate de Tribunalul Buz u în contradictoriu cu pârâta - -, cu sediul în com., sat, jud. B.
Recursul este timbrat cu taxa judiciar de timbru în cuantum de 10 lei, potrivit chitanței nr. -/22.07.2009 și timbru judiciar de 0,15 lei, ce au fost anulate de ctre instanț și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal fcut în ședinț public, au rspuns recurenta-reclamant - Distribuție Gaze SRL, reprezentat de avocat din cadrul Baroului G, în substituire avocat, potrivit delegației de substituire/21.07.2009 pe care o depune la dosar și intimata-pârât - -, prin consilier juridic.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, învederându-se instanței c recursul se afl la primul termen de judecat, este motivat și legal timbrat, iar prin serviciul registratur intimata-pârât a depus întâmpinare, dup care,
Curtea, luând act c nu se formuleaz alte cereri, constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul asupra recursului.
Recurenta-reclamant - Distribuție Gaze SRL, reprezentat de avocat, solicit admiterea recursului și modificarea încheierii recurate, în sensul admiterii cererii reclamantei de instituire a msurii asigurtorii. Fr cheltuieli de judecat.
Încheierea instanței de fond este netemeinic și nelegal deoarece la pronunțarea ei nu s-a ținut cont de îndeplinirea de ctre reclamant a condițiilor impuse de lege pentru instituirea msurii asigurtorii solicitate.
Astfel, în ceea ce privește condiția existenței unui proces pe rol, aceasta era îndeplinit prin formularea cererii reconvenționale în cadrul dosarului nr- al Tribunalului Buz Dispozițiile legale incidente în cauz nu fac distincția între cererea formulat pe cale principal sau pe cale incidental, iar în condițiile în care cererea reconvențional are caracterele unei veritabile acțiuni în justiție, trebuia s se constate îndeplinit aceast condiție de admisibilitate a cererii de instituire a msurii asigurtorii.
O alt critic adus încheierii pronunțate de instanța de fond o reprezint și faptul c nu a fost avut în vedere posibilitatea prejudicierii intereselor creditoarei-reclamante, ca urmare a unui numr foarte mare de litigii pornite împotriva debitoarei-pârâte, pentru recuperarea diferitelor sume de bani datorate. Mai mult chiar, societatea pârât a fost și debitoare într-un dosar de insolvenț, ceea ce ar fi determinat recuperare cu mare dificultate a creanței reclamantei.
În aceste condiții, exist pericolul real ca pârâta s își risipeasc averea, instanța de fond reținând în mod greșit excesul de bun-credinț al pârâtei pentru acoperirea creanței.
Intimata-pârât - -, prin consilier juridic, solicit respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii recurate ca fiind legal și temeinic.
Instanța de fond a apreciat și examinat cauza sub toate aspectele, a reținut existența cererii reconvenționale formulate de recurent și a considerat, în mod corect, c nu sunt întrunite condițiile impuse de lege pentru instituirea msurii solicitate.
În fapt, litigiile dintre cele 2 societți au fost generate de neîndeplinirea obligațiilor contractuale, în sensul c recurenta nu a comunicat pe întreaga perioad de derulare a contractului buletinele de analiz cromatografic a gazelor naturale livrate.
În ceea ce privește susținerile referitoare la posibilul pericol de risipire a averii societții pârâte, acestea sunt neîntemeiate, deoarece toate litigiile invocate au fost soluționate în favoarea pârâtei, iar simpla existenț a acestora pe rolul instanței nu conducea automat la imposibilitatea societții de a-și achita creanțele.
Judectorul fondului a analizat cererea reclamantei și a apreciat corect posibilul efect patrimonial al instituirii msurii asigurtorii solicitate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de faț, reține urmtoarele:
Prin cererea înregistrat pe rolul Tribunalului Buz u sub nr-, reclamanta - Distribuție Gaze SRL Bas olicitat instituirea popririi asigurtorii asupra conturilor bancare ale pârâtei - Grup - pân la concurența sumelor de 1.161.478,22 lei - preț produs livrat și de 61.081 lei - penalitți de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a susținut c în calitate de furnizor de gaze naturale, la data de 03.03.2008 a încheiat cu pârâta, în calitate de consumator non-casnic, contractul nr. 4619/2008 având ca obiect furnizarea reglementat a gazelor naturale pentru consumatorii non-casnici.
Pe parcursul derulrii relațiilor comerciale a procedat la emiterea facturilor aferente consumului de gaze naturale înregistrat ctre pârât, fiind emise facturile nr. -/10.11.2008, -/12.12.2008 și -/14.01.2009 în valoare total de 1.161.478,22 lei, iar în condițiile în care nu a fost achitat prețul produsului livrat la termenul de scadenț, se datoreaz și penalitți de întârziere contractuale în sum de 61.081 lei.
Reclamanta a considerat c se impune instituirea popririi asigurtorii asupra conturilor pârâtei pân la concurența sumei pretinse, întrucât exist pericolul ca aceasta s se sustrag de la urmrire sau s-și ascund ori s-și risipeasc averea.
Prin încheierea din data de 27 mai 2009 Tribunalul Buz uar espins cererea formulat de reclamanta - Distribuție Gaze SRL în contradictoriu cu pârâta - Grup -, în sensul instituirii popririi asigurtorii asupra conturilor bancare ale pârâtei, fiind dispus restituirea ctre reclamant a cauțiunii în sum de 97.805,00 lei, consemnat cu recipisa numrul - /1 din 30.04.2009 emis de Cec Bank Sucursala B, dup rmânerea irevocabil a încheierii.
Pentru a pronunța aceast încheiere, instanța de fond a constatat c în cauz nu sunt întrunite cerințele art. 597 raportat la art. 591 Cod pr. civil și nici ale art. 907 și 908 Cod comercial referitoare la instituirea popririi asigurtorii, întrucât având în vedere capitalul social, cifra de afaceri, investițiile derulate și plțile la valori consistente ale societții pârâte, aceasta nu se afl în stare de insolvabilitate și nici nu a dat dovad de rea-credinț în derularea relațiilor contractuale privind obligația de plat a facturilor, iar în ceea ce privește pretinsa stare de insolvenț s-a constatat c soluția de respingere a cererii de deschiderii procedurii insolvenței formulate de creditoarea - SRL a fost menținut în recurs prin decizia nr.913 din 15.07.2008 pronunțat de Curtea de APEL PLOIE ȘTI.
A mai reținut instanța de fond c, î deplin acord cu principiile Rezoluției Parlamentului European din 25 octombrie 2007 referitoare la Cartea privind creșterea eficienței de executare a hotrârilor judectorești în Uniunea European, oprirea asigurtorie a conturilor bancare (2007/2026(), s-a apreciat c instituirea popririi asigurtorii ce determin blocarea contului bancar este o msur ce poate afecta iremediabil, în cazul de faț, activitțile financiare ale societții pârâte și ar constitui, în egal msur, o supraasigurare a societții reclamante, dar și o defimare nejustificat a pârâtei.
Împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Buz uad eclarat recurs reclamanta - Distribuție Gaze SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând c în mod eronat instanța de fond a reținut neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de instituire a msurii asigurtorii.
Recurenta apreciaz c cerința intentrii acțiunii împotriva debitoarei-pârâte a fost îndeplinit prin formularea cererii reconvenționale în cadrul dosarului nr- al Tribunalului Buz u, aceast cerere reconvențional având caracterul unei veritabile acțiuni și efectele unei cereri principale, printre care se regsește și atribuirea fiecreia dintre prți a dublei calitți de reclamant și pârât.
Se arat c este îndeplinit și condiția prevzut de art. 591 alin.3 Cod pr.civil, privind pericolul ca debitorul s se sustrag de la urmrire sau s își ascund ori s își risipeasc averea, deoarece în contextul numeroaselor litigii în care pârâta din prezenta cauz este chemat în judecat pentru achitarea diferitelor debite, exist riscul neachitrii creanței reclamantei.
Încheierea instanței de fond este criticat și sub aspectul soluționrii cererii de instituire a sechestrului asigurtor, în sensul c nu a fost respectat principiul celeritții, iar citarea debitoarei i-a creat acesteia oportunitatea de tergiversare prin formularea unor cereri, în aparenț legale.
Se solicit admiterea recursului, modificarea încheierii recurate și admiterea cererii de instituire a msurii asigurtorii.
Intimata-pârât - - a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esenț, respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii recurate ca fiind legal și temeinic, în cauz nefiind îndeplinite condițiile legale pentru instituirea msurii asigurtorii solicitate de reclamant.
Examinând recursul de faț prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrrilor dosarului, dar și raportat la textele de lege incidente în cauz, Curtea reține urmtoarele:
Prin contractul de furnizare a gazelor naturale nr. 4619/3.03.2008, încheiat între - Distribuție Gaze SRL și - - s-a stabilit obligația celei dintâi de a furniza în sistem reglementat pentru consumatorii non-casnici gaze naturale pârâtei, pe parcursul derulrii acestor relații contractuale - Distribuție Gaze SRL recurgând la emiterea mai multor facturi, fapt ce a determinat crearea unei situații litigioase între prți, constând în aceea c pârâta a refuzat s plteasc reclamantei facturile emise pentru lunile octombrie, noiembrie și decembrie 2008.
Acest refuz la plat a fost justificat de ctre societatea debitoare prin aceea c reclamanta nu ar fi atașat la facturile emise buletinele de analiz cromatografic a gazelor, acte de natur a demonstra c au fost respectate reglementrile legale specifice în domeniul energiei, în sensul c s-a furnizat gazul cu puterea caloric menționat.
În contextul acestei situații litigioase, între prți s-au derulat mai multe procese, unul dintre acestea cauzat de decizia reclamantei de a sista furnizarea gazelor naturale ctre pârât, msur anulat prin sentința nr. 1439/19.12.2008 a Tribunalului Buz u, devenit irevocabil prin respingerea recursului de ctre Curtea de APEL PLOIE ȘTI, prin decizia nr. 167/3.02.2009.
Un alt proces purtat între prți a fost declanșat de ctre pârâta intimat - -, care a solicitat obligarea recurentei-reclamante la comunicarea buletinelor decadale de analiz cromatografic a gazelor naturale livrate pentru perioada octombrie-decembrie 2008 pentru consumatorii captivi non-casnici, acțiune ce face obiectul dosarului nr- al Tribunalului Buz u, în prezent înc în curs de soluționare. În cadrul acestui litigiu, la rândul su, recurenta - Distribuție Gaze SRL a formulat cerere reconvențional, prin care a solicitat obligarea intimatei la plata sumei de 1.161.478,22 lei, reprezentând contravaloarea gazelor livrate pe perioada celor 3 luni dar și a penalitților de întârziere aferente acestei sume.
Ulterior, pe calea prezentei cereri, recurenta - Distribuție Gaze SRL a solicitat instituirea popririi asigurtorii asupra conturilor bancare ale pârâtei-intimate, pân la concurența sumei mai sus-artate precum și a penalitților de întârziere.
Potrivit art. 597 Cod pr.civil, poprirea asigurtorie se poate înființa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmribile, datorate debitorului de oat reia persoan, sau pe care acestea i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente, în condițiile stabilite de art. 591 Cod pr.civil. Acest ultim text de lege prevede, la rândul su, c în situația în
care creanța este constatat prin act scris și este exigibil, creditorul care nu are titlu executoriu poate solicita înființarea unui sechestru asigurtor asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dac dovedește c a intentat acțiune, iar potrivit alin.3 al aceluiași articol, instanța poate încuviința sechestrul asigurtor chiar dac nu este exigibil creanța, dac debitorul a micșorat prin fapta sa asigurrile date creditorului, sau nu a dat asigurrile promise, ori atunci când este în pericol ca debitorul s se sustrag de la urmrire sau s își ascund ori s își risipeasc averea. Așa cum este formulat cererea și luând în considerare faptul c recurenta solicit instituirea unei msuri asigurtorii chiar asupra contului debitoarei și nu a unei terțe persoane, este indubitabil faptul c ne aflm în prezența unei cereri de sechestru asigurtor.
Pe calea primul motiv de recurs, recurenta a invocat faptul c în mod eronat prima instanț ar fi apreciat c nu este îndeplinit condiția ca - Distribuție Gaze SRL s fi intentat acțiune împotriva debitoarei, lucru neadevrat cât vreme în cadrul dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului Buz u, recurenta a formulat o cerere reconvențional împotriva intimatei-debitoare, aceasta reprezentând o veritabil cerere de chemare în judecat de sine stttoare, fiind nelegal a impune creditorului formularea unei astfel de cereri și pe cale principal, aspect de un formalism excesiv, care îngreuneaz accesul la justiție și excede voinței legiuitorului. Concluzioneaz recurenta c formularea acestei cereri reconvenționale este suficient pentru a îndeplini condiția privitoare la intentarea unei acțiuni împotriva debitorului.
Curtea apreciaz c acest motiv de recurs este nefondat, atâta vreme cât din considerentele încheierii recurate nu rezult nici un moment faptul c instanța de fond, reținând neîndeplinirea în cauz a dispozițiilor art. 597 cu referire la art. 591 Cod pr.civil și ale art. 907 și 908 Cod comercial, ar fi apreciat ca neîndeplinit condiția intentrii acțiunii de ctre creditoare, cu atât mai mult cu cât, în aceleași considerente s-au fcut precizri cu privire la existența litigiului ce face obiectul dosarului nr- al Tribunalului Buz u, precum și cu privire la formularea de ctre - Distribuție Gaze SRL a unei cereri reconvenționale în cadrul acestui dosar.
Ceea ce a reținut instanța de fond în încheierea recurat este neîndeplinirea condițiilor prevzute de textele de lege citate cu privire la caracterul creanței, dar și la pericolul ca debitorul s se sustrag sau s își ascund ori s își risipeasc averea, ori ca acesta s își fi micșorat prin fapta sa asigurrile date creditorului.
Astfel, tribunalul a reținut c atâta vreme cât în cadrul respectivului dosar însși recurenta a propus ca obiectiv al expertizei încuviințate de ctre instanț stabilirea valorii gazelor naturale livrate consumatorului și care face obiectul pretențiilor din cererea reconvențional, creditoarea-recurent a dovedit neechivoc o incertitudine asupra câtimii propriilor sale pretenții.
De asemenea, instanța de fond a apreciat în mod corect asupra bunei credințe a intimatei-debitoare, care a achitat la zi prețul gazelor naturale livrate, excepție fcând numai perioada octombrie-decembrie 2008, refuz de plat grevat pe nemulțumirile debitoarei privitoare la calitatea produsului livrat.
În contextul expus anterior, Curtea apreciaz c și cel de al doilea motiv de recurs este nefondat, creditoarea-recurent susținând reaua-credinț a debitoarei-
intimate prin existența a numeroase alte litigii în care - - ar fi fost chemat în judecat pentru achitarea unor debite finalizate cu pronunțarea unor hotrâri judectorești defavorabile debitoarei.
De altfel, recurenta nu a fcut în nici un fel dovada acestor susțineri, nu a indicat în mod concret nici litigiile la care se refer și nici hotrârile judectorești prin care intimata ar fi fost obligat la plata unor debite restante, indicând ca surs de informare site-ul www.portal.just.ro, fr a preciza dac respectivele litigii s-ar fi purtat între prțile prezentului dosar și nici dac acest context este de natur s creeze o îndoial asupra solvabilitții debitoarei ori asupra credibilitții sale. Singura referire privește o cerere de declanșare a procedurii falimentului împotriva intimatei, instanța de fond înlturând aceast susținere prin precizarea c în prezent nu se poate vorbi despre o stare de insolvenț a - -, întrucât prin sentința nr. 174/20.03.2008 a Tribunalului Buz u, s-a respins cererea formulat de creditorul - SRL în sensul deschiderii procedurii generale a insolvenței împotriva intimatei-debitoare din prezentul dosar, hotrârea devenind irevocabil prin decizia nr. 913/15.07.2008 a Curții de APEL PLOIE ȘTI.
Aceste afirmații generale, eliptice și nedovedite ale creditoarei recurente în sensul insolvabilitții sau relei-credințe a debitoarei nu pot fi reținute ca reale, în contextul în care, așa cum a apreciat în mod corect prima instanț, societatea debitoare, înființat înc din anul 1991, are un capital social de 15.414.395 lei, nu înregistreaz debite restante la bugetul de stat, deruleaz investiții de peste 3 milioane Euro și efectueaz curent plți, reprezentate de sume consistente.
În ceea ce privește cel de al treilea motiv de recurs, recurenta susține c, deși art. 592 alin.2 Cod pr.civil dispune în mod expres c cererea de sechestru asigurtor se judec de urgenț fr citarea prților, cererea sa înregistrat la data de 8.04.2009 a primit prim termen de judecat dup 14 zile, iar la termenul din data de 22.04.2009 s-ar fi acordat o perioad de 30 de zile pân la termenul la care a fost judecat cererea pe fond, pentru a se da debitoarei posibilitatea de a formula întâmpinare, nerespectarea acestor dispoziții legale prin citarea debitoarei creând acesteia oportunitatea de a tergiversa soluționarea cauzei. Și aceste susțineri sunt nefondate, atâta vreme cât la termenul de judecat din data de 22.04.2009, așa cum reiese din încheierea de ședinț (fila 39 dosar fond), principalul motiv al amânrii judecții a fost acela de a se fixa în sarcina reclamantei obligația de plat a cauțiunii prevzut în mod imperativ de art. 591 alin.3 Cod pr.civil și de a i se da posibilitatea achitrii acestei cauțiuni.
Pentru toate considerentele expuse, Curtea constat c recursul, în integralitatea lui, este nefondat, astfel c îl va respinge, în temeiul art. 312 alin.1 Cod pr.civil și va menține ca legal și temeinic încheierea recurat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - Distribuție Gaze SRL, cu sediul în B, Business Centre, de, nr. 15,.15, sector 1, prin Cabinet de Avocatur, cu sediu
profesional în G,-, -.43, jud. G împotriva încheierii din data de 27 mai 2009 pronunțate de Tribunalul Buz u în contradictoriu cu pârâta - -, cu sediul în com., sat, jud. B.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public, astzi 22 iulie 2009.
Președinte Judectori
- - - - - -
Grefier
-
Operator date cu caracter personal
Numr notificare 3120
Red. / - 2 ex./ 27.07.2009
Dosar fond -- Tribunalul Buz
Jud. fond.
Președinte:Nițu TeodorJudecători:Nițu Teodor, Tudose Ana Roxana Tănăsică