Spete contestatie la executare comercial. Decizia 1094/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.1094R
Ședința publică de la 01 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cosmin Horia Mihăianu
JUDECĂTOR I -
JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean
GREFIER
.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta - SRL, împotriva sentinței comerciale nr.697/09.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele -. -. SRL SRL, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B, - SRL, DIRECȚIA DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1 și - lichidator judiciar al - SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar și intimata DIRECȚIA DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1, reprezentată de consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsind celelalte intimate.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că intimata SECTOR 1 depus la dosar, prin Serviciul Registratură, concluzii scrise și înscrisuri.
Curtea ia act de alegerea de domiciliu făcută de recurentă prin adresa de la fila 70 din dosarul de recurs și anume,-, sector 4,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței atacate și reținând cauza spre soluționare să se constate că recurenta și-a manifestat intenția de reorganizare în termen și să se dispună continuarea procedurii în acest sens, iar pe fond respingerea contestațiilor formulate de creditoare ca neîntemeiate.
În subsidiar, în situația în care instanța va considera că nu se pot repune în termen părțile pentru îndeplinirea acestor acte de procedură și se va constata că este tardivă manifestarea intenției recurentei de reorganizare a activității, solicită să se dispună aceeași măsură și față de creditori și respectiv să se admită excepția tardivității, iar pe cale de consecință, pe fondul cauzei să se respingă ambele contestații ca tardiv formulate. Depune la dosar concluzii scrise, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei SECTOR 1 solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală. Solicită să se constate că intimata a formulat contestație la raportul nr.6 depus de lichidatorul judiciar în termenul legal, intimata nefiind notificată așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.697/9.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a vii-a Comercială s-a respins excepția tardivității formulării contestației creditorului -. SRL la raportul lichidatorului din data de 29.10.2007 și la planul de distribuție de la acea dată, precum și excepția tardivității contestației creditoarei Direcția Impozite și Taxe Locale Sector 1 la raportul lichidatorului din 29.10.2007.
Prin aceeași sentință au fost admise cele două contestații și drept urmare, s-a pus în vedere lichidatorului judiciar - înscrierea creditoarei, în tabelul obligațiilor debitoarei - SRL, cu creanța de 5146,96 lei și a creditorului -. SRL cu penalitățile de întârziere aferente creanței principale.
În considerentele hotărârii se reține că la data de 2.12.2007 creditoarea a contestat raportul lichidatorului judiciar din data de 29.10.2007, raport în care se constata că cererea precizatoare nr.-/23.10.2007 depusă de creditoarea este tardivă, motivele contestației fiind acelea că declarația de creanță a din data de 31.01.2007 pentru suma de 3.564 lei a fost precizată la data 23.10.2007, când s-a solicitat înscrierea în tabel cu suma de 5.146,96 lei reprezentând impozit teren și accesorii calculate până la data de 23.10.2006, data deschiderii procedurii falimentului debitoarei - SRL. De asemenea, creditorul -. SRL a formulat contestație atât la raportul lichidatorului din data de 29.10.2007 cât și la planul de distribuire din aceeași dată, pentru motivul neînregistrării cu penalitățile de întârziere calculate conform art.12 din contractul părților.
În ceea ce privește excepția tardivității contestației, Tribunalul a reținut în conformitate cu art.122 alin.2 din Legea nr.85/2006, că planul de distribuire se înregistrează la grefa tribunalului și lichidatorul notifică despre aceasta pe fiecare creditor, în condițiile art.7 din lege, însă în cauza de față nu s-a făcut dovada acestei notificări, astfel că excepția tardivității a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pe fondul contestațiilor, tribunalul a considerat că este întemeiată contestația creditoarei deoarece această creditoare nu a fost notificată de către lichidatorul judiciar în condițiile legii insolvenței, astfel că în baza titlului executoriu nr.10404/19.01.2007, creditoarea a cerut înscrierea la masa credală cu suma de 5.146,96 lei reprezentând impozit teren și accesorii calculate până la data 23.10.2006, cu această sumă urmând a fi înregistrată în tabelul definitiv consolidat al obligațiilor debitoarei. Referitor la contestația creditorului -. SRL s-a constatat că la termenul de judecată de la 27.08.2007 lichidatorul a precizat în raportul de activitate că penalitățile de întârziere calculate conform contractului de prestări servicii nr.51/19.03.2003 au fost cuprinse în tabel și în planul de distribuire, în fapt nefiind menționate, ceea ce conduce la admiterea contestației și înscrierea penalităților atât în tabel cât și în planul de distribuire.
Debitoarea - SRL a declarat recurs împotriva acestei sentințe, considerând-o nelegală și netemeinică pentru mai multe motive.
În primul rând se susține că în practicaua hotărârii instanța a considerat în mod greșit că intenția de reorganizare manifestată de către debitoare este tardivă în raport de art.94 din lege, fără a se ține seama de împrejurarea că debitoarea a fost repusă în termenul de manifestare a intenției de reorganizare prin admiterea recursului formulat împotriva sentinței comerciale nr.2615/23.10.2006, respectiv decizia comercială nr.128R/29.01.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI.
Cea de a doua critică a recurentei se referă la modul greșit de soluționare a excepției tardivității formulării contestațiilor celor doi creditori.
În ceea ce privește contestația formulată de creditoarea se susține că termenul limită de depunere a declarațiilor de creanță născute după deschiderea procedurii falimentului a fost la data de 1.01.2007, iar pentru depunerea contestațiilor s-a fixat termenul din 8.01.2007, ambele fiind nesocotite de creditoarea care a depus cererea precizatoare a creanței la data de 24.10.2007, iar contestația la data de 2.11.2007. Referitor la contestația creditorului -. SRL se arată că rectificarea creanței acestui creditor s-a efectuat de două ori, sens în care creanța acestui creditor a fost înscrisă împreună cu penalitățile de întârziere calculate conform contractului dintre părți. Recurenta învederează totodată că este tardivă contestația creditorului față de termenul limită fixat pentru depunerea declarațiilor de creanță - 01.01.2007.
Recurenta mai arată că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, fiindcă reține ca argument al respingerii excepției tardivității dovada notificării creditoarei în condițiile art.7 alin.5 din lege, deși la dosar există dovezi în sensul notificării acesteia.
În final, în temeiul dispozițiilor art.304 ind.1 proc.civ. se solicită de către recurentă în principal, admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul constatării că recurenta-debitoare și-a manifestat intenția de reorganizare în termen și să se dispună continuarea procedurii, ipoteză în care cele două contestații urmează să fie respinse pe fond ca neîntemeiate. În subsidiar, în cazul în care se va aprecia că recurenta-debitoare și-a exprimat tardiv intenția de reorganizare, se solicită admiterea recursului și respingerea celor două contestații ca fiind tardiv formulate.
Prin întâmpinare, intimata -. SRL a solicitat respingerea recursului cu motivarea că a formulat contestație împotriva planului de distribuire a creanțelor, deoarece nu a fost respectată dispoziția instanței cu privire la Raportul nr.5 din 27.08.2007 care prevedea ca lichidatorul să refacă tabelul definitiv consolidat cu întreaga creanță, inclusiv penalitățile în sumă de 964.152,04 lei. La termenul din 29.10.2007 lichidatorul a depus Raportul nr.6 și planul de distribuire în care nu se regăseau penalitățile, astfel că la data de 2.11.2007 a fost depusă contestația, în termenul legal.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor aduse de recurentă și ținând seama de probele dosarului, precum și de prevederile legale aplicabile, Curtea constată următoarele:
Prima critică a recurentei se referă la aprecierea eronată a instanței de fond cu privire la tardivitatea manifestării de voință a debitoarei în sensul intenției de reorganizare a activității în raport de prevederile art.94 din legea nr.85/2006. Critica este nefondată pentru următoarele motive:
Într-adevăr, raportarea la dispozițiilor art.94 este eronată.
În cauza de față, procedura insolvenței împotriva societății debitoare - SRL s-a deschis la cererea creditorului -. SRL, prin decizia comercială nr.599 R din 9.02.2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI. De subliniat că Legea nr.85/2006 ale cărei prevederi sunt aplicabile în speță, a intrat în vigoare la sfârșitul lunii iulie 2006.
Conform prevederilor art.35 din lege, debitorul este obligat ca în termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art.28 alin.1, acte printre care la lit.h este declarația debitorului prin care acesta propune intrarea în reorganizare conform unui plan. Prin urmare, intenția de reorganizare a activității trebuie manifestată de către debitor în termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii insolvenței. Or, recurenta-debitoare și-a manifestat intenția de reorganizare abia la data de 27.10.2008, așa cum rezultă din consemnările încheierii de ședință de la acea dată. În mod greșit recurenta consideră că prin admiterea recursului și casarea sentinței comerciale nr.2615/23.10.2006 ca urmare a deciziei comerciale nr.128R/29.01.2008 a fost repusă inclusiv în termenul de manifestare a intenției de reorganizare, având în vedere că, potrivit legii, propunerea de reorganizare se face în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii de insolvență(dc.599R/9.02.2006) și nu prin raportare la momentul în care se dispune intrarea în faliment.
În concluzie, manifestarea intenției debitoarei de reorganizare este tardiv formulată în raport de prevederile art.35 din lege.
În această ipoteză, a reținerii manifestării intenției recurentei-debitoare de reorganizare ca tardivă, urmează ca în conformitate cu petitul cererii de recurs și în temeiul dispozițiilor art.129 alin.6 Cod procedură civilă, potrivit cu care, " judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății", Curtea va examina cele două contestații din punctul de vedere al tardivității depunerii acestora, fără a le mai analiza temeinicia.
Cea de a doua critică a recurentei privește soluția pronunțată de instanța de fond asupra excepției tardivității formulării contestațiilor creditoarelor. Nici această critică nu este întemeiată.
În primul rând, Curtea observă că recurenta-debitoare, în susținerea tardivității depunerii contestației de către creditoarea, se raportează în mod eronat la data intrării debitoarei în procedura de faliment, ca fiind sentința comercială nr.2615/23.10.2006, în loc de sentința comercială nr.1945/22.04.2008 pronunțată în al doilea ciclu procesual al dosarului, în urma casării sentinței nr.2615/23.10.2006 și trimiterii cauzei spre rejudecare în baza deciziei comerciale nr.128R/29.01.2008, așa cum este corect. O hotărâre casată nu are nici o putere, fiind o hotărâre desființată. De asemenea, recurenta susține în mod greșit tardivitatea formulării contestației de către creditorul -. SRL în raport de termenele limită pentru depunerea tabelului preliminar de creanțe, în situația în care contestația acestuia nu privește tabelul de creanțe, ci se referă la Raportul de activitate al lichidatorului judiciar din data de 29.10.2007 și la planul de distribuire depus la aceeași dată.
Așadar, potrivit sentinței comerciale nr.1945/22.04.2008 prin care s-a deschis procedura falimentului, termenul limită pentru depunerea declarațiilor de creanță născute după intrarea în faliment a fost fixat la 13.06.2008, iar pentru depunerea la tribunal a contestațiilor, termenul a fost 11.07.2008. În această situație, cererea precizatoare a declarației de creanță a creditoarei depusă la 24.10.2007și contestația formulată de aceeași creditoare la data de 2.11.2007 apar ca fiind formulate în termen. De asemenea, creditorul -. SRL a depus la data de 2.11.2007 contestația la Raportul de activitate al lichidatorului înregistrat la dosar la 29.10.2007, precum și la planul de distribuire cu aceeași dată. Potrivit dispozițiilor art.122 alin.3 din legea insolvenței, termenul în care pot fi formulate contestații la raport și la plan este de 15 zile de la afișare. Or, acest termen a fost respectat de către contestatorul -. SRL.
În consecință, instanța de fond, în mod corect și în conformitate cu prevederile legale a respins excepția tardivității formulării contestațiilor de către creditori.
Având în vedere petitul cererii de recurs astfel cum a fost formulat și redat anterior, Curtea constată că motivele de recurs prin care se critică respingerea ca tardivă a propunerii debitoarei de reorganizare, precum și respingerea ca nefondată a excepției tardivității contestațiilor sunt neîntemeiate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin.1 pro.civ. urmează să respingă recursul ca nefondat și să mențină sentința atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - SRL cu sediul în B, nr.32-34,.A,.9,.61, birou 1, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.697/09.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații -. SRL cu sediul în G, șos. B,.3. parter, județul G, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 cu sediul în B, 13, nr.226, -4, sector 5, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B cu sediul în B,--3. sector 4, - SRL cu sediul ales la și Asociații în B,-, sector 6, DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1 cu sediul în B,--23, sector 1, și - lichidator judiciar al - SRL cu sediul în B,-,.3,.H,.305, sector 2.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.10.2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Aurică
I
Grefier,
Red.Jud. - 13.10.2009
Nr.ex.: 9
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Cosmin Horia MihăianuJudecători:Cosmin Horia Mihăianu, Iulia Prelipcean, Aurică