Spete contestatie la executare comercial. Sentința 113/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
SENTINȚA COMERCIALĂ NR.113
Ședința Publică de la 4.07.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Iulia Prelipcean I -
GREFIER - - -
Pe rol fiind, soluționarea contestației la executare silită, formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și chemata în garanție BANK SA.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 30.06.2008, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, ce constituie parte integrantă din prezenta hotărâre când, Curtea pentru a da posibilitate intimatei S să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțare pentru astăzi, 30.06.2008.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 4.06.2006 pe rolul Judecătoriei Slatina, contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimata AVAS B anularea actelor de executare emise de aceasta în baza titlurilor executorii reprezentate de: contractul de creditnr.32A/15.04.1998 și actul adițional din 9.06.1998, contractul de cauțiune din 27.03.1998, să se constate prescris dreptul intimatei de a cere executarea, faptul că datoria a fost achitată și pentru motivul că garanția a fost dată în vederea altui contract de credit ce nu s-a mai încheiat. Intimata AVAS a formulat la data de 30.08.2006 cerere de chemare în garanție a SC. Prin sentința civilă nr.4076/21.09.2006 Judecătoria Slatinaa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București în temeiul art.45 din OUG nr.51/1998 modificată. Prin sentința comercială nr.144/25.06.2007 Curtea de Apel Bucureștia respins acțiunea ca prematur formulată. Recursul declarat de către contestator a fost admis și în baza Deciziei nr.1258/27.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
La rejudecarea cauzei, aceasta a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 21.05.2008 sub nr-.
Bank SA a depus întâmpinare împotriva cererii de chemare în garanție formulată de intimata AVAS și a invocat excepția inadmisibilității acestui mijloc procedural de apărare într-o contestație la executare, arătând că pârâta nu poate cădea în pretenții, nejustificându-se o cerere de chemare în garanție.
Nu s-au mai cerut și nu s-au mai administrat alte probe.
Analizând contestația la executare formulată împotriva actelor de executare începute de AVAS prinsomația nr.14057/22.05.2006și în baza titlurilor executorii reprezentate decontractul de credit nr.32A/15.04.1998șicontractul de cauțiune încheiat de contestator la data de 27.03.1998în calitate de fidejusor, precum și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, Curtea a reținut următoarele:
Mai întâi pe excepția privind cererea de chemare în garanție,conform art.137 proc.civ. Curtea observă că partea care a formulat cererea de chemare în garanție este pârâtă într-o contestație la executare, ceea ce înseamnă că în situația admiterii contestației, nu ar putea cădea în pretenții și prin urmarenu este admisibilăo astfel de cerere în acest context procesual. În temeiul art.60 alin.1 proc.civ. se va respinge cererea de chemare în garanțieca inadmisibilă.
Pe fondul contestației la executare, Curtea constată că intimata AVAS a început împotriva contestatorului o executare silită în baza somației nr.14057/22.05.2006 prin care i se comunică titlurile executorii reprezentate de: contractul de credit nr.32A/15.04.1998, actul adițional din 9.06.1998 și contractul de cauțiune din data de 27.03.1998. Din analiza contractului de cauțiune și a contractului de credit în temeiul cărora s-a pornit executarea silită, se constată următoarele: contestatorul nu și-a asumat obligația de a garanta contractul de credit nr.32A/15.04.1998, ci un alt contract de împrumut și anume contractul nr.32/30.03.1998. Din nici unul din înscrisurile de la dosar nu rezultă garantarea de către contestator a contractului de credit nr.32A/15.04.1998. " trebuie să fie expresă și nu se poate întinde peste marginile în care s-a contractat" se prevede în Codul civil la art.1656, ceea ce înseamnă că executarea silită începută de AVAS trebuie desființată, contestatorul neavând calitatea de debitor sau fidejusor.
În acest context al constatării lipsei de temei a executării silite, mai exact a lipsei unui titlu executoriu valabil, devine superfluă analiza celorlalte susțineri din petitul contestației referitoare la prescripția dreptului de executare silită și la achitarea integrală a datoriei.
În temeiul art.399 și 404 alin.1 proc.civ. Curtea va admite contestația la executare și drept consecință va anula formele de executare silită începute împotriva contestatorului de către intimata AVAS în baza somației nr.14057/22.05.2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității formulată de intimata Bank
Respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Admite contestația la executare formulată de contestatorul cu domiciliul în S,-,.2A,.B,.3,.14, județul O, în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului cu sediul ales în B,--11, sector 1 și chemata în garanție BANK cu sediul în B, str. - - de, nr.15, sector 1.
Anulează formele de executare silită începute împotriva contestatorului în baza somației nr.14057/22.05.2006 emisă de AVAS.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.07.2008.
Președinte,
I -
Grefier,
- -
Red.Jud.
7.07.2008
Nr.ex.: 5
Președinte:Iulia PrelipceanJudecători:Iulia Prelipcean